ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2953/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2953/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin cererea

formulată la data de 07 aprilie 2010, reclamanții B.C., ș.a., toți reprezentați

prin avocat S.I., au chemat în judecată pe pârâții Guvernul României,

Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și Oficiul Participațiilor

Statului și Privatizării în Industrie pentru a se dispune obligarea primului

pârât de a emite hotărâre de guvern, prin care să le fie vândute direct acțiuni

ale SC P. SA, în limita de 8% din capitalul social, la același preț cu cele ce

au fost vândute investitorului strategic O.M.V., respectiv 0,0525 Euro/acțiune,

conform Hotărârii Adunării Generale Extraordinare (H.A.G.E.) a SC P. SA din

data de 14 septembrie 2004 și pentru ca ceilalți pârâți să fie obligați să

stabilească procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor și

pentru a fi obligați să le vândă efectiv aceste acțiuni, în limita prețului

stipulat.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că în calitate de angajați ai SC P. SA s-au adresat

autorităților publice, pentru a li se transmite acțiunile nominative, în

conformitate cu dispozițiile O.G. nr. 55/2003, însă acestea au refuzat să le

răspundă, în mod nejustificat; prin actul normativ adoptat de Guvern și aprobat

de Parlamentul României, Statul Român le recunoaște dreptul de a beneficia de

cele 8% din acțiunile „P.” și, cu toate acestea, au stopat apariția hotărârii

de guvern.

Au mai susținut

reclamanții că pârâtul Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în

Industrie nu le-a contestat dreptul legal de a primi acțiuni, însă a invocat

faptul că nu a fost adoptată hotărâre de guvern.

Prin întâmpinarea

formulată de pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri

s-a solicitat respingerea acțiunii, ca inadmisibilă în principal și ca

nefondată, în subsidiar.

Cu privire la

excepția inadmisibilității s-a arătat că dreptul reclamanților este suspensiv

de executare, fiind condiționat prin însăși O.G. nr. 55/2003 de emiterea unei

hotărâri de guvern, cu privire la vânzarea pachetului de acțiuni, nefiind fixat

momentul, termenele și cota procentuală.

Pârâtul a susținut,

de asemenea, că instanțele nu pot obliga la emiterea hotărârii, întrucât ar

încălca principiul separației puterilor în stat, iar pe de altă parte,

parcurgerea etapelor obligatorii, ce preced adoptării hotărârii, sunt acte

administrative, emise de executiv, ce nu pot fi supuse în totalitate

controlului judecătoresc, în raport de art. 126 din Constituția României și

art. 5 din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la fond,

pârâtul a susținut că acțiunea promovată este prematură, deoarece nu există un

act normativ care să autorizeze pentru vânzarea directă a pachetului de

acțiuni, prevăzut de lege.

Pârâtul Guvernul

României a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii motivat

de faptul că dispozițiile legale nu cuprind reglementări legate de momentul

emiterii hotărârii și că obligația sa este de a înfăptui politica de

privatizare.

Prin sentința nr.

153/F-CONT din 30 iunie 2010 Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de

contencios administrativ și fiscal, a dispus următoarele:

- a admis în parte

acțiunea formulată de reclamanții B.C., ș.a.,

în contradictoriu cu pârâții Guvernul

României, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului De Afaceri și Oficiul

Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie;

- a obligat

pe pârâtul Guvernul

României să emită hotărâre de guvern, prin care să le vândă direct acțiuni

PETROM, în limita de 8% din capitalul social, la același preț cu cele vândute

către OMV, conform Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a SC P. SA din

data de 14 septembrie 2004;

- a respins

excepțiile invocate de pârâți;

- a respins acțiunea,

ca prematur formulată, în privința pârâților B.M., ș.a.;

- a obligat pe pârât

să plătească fiecăruia dintre reclamanți, cărora le-a fost admisă acțiunea,

cheltuieli de judecată în sumă de 500 lei.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Din probatoriul

administrat, instanța a reținut că reclamanții sunt salariați sau foști

salariați (la data apariției actului normativ) la SC P. SA și au solicitat să

li se vândă acțiuni P. în limita cotei de 8% din capitalul social, efectuând

procedura prealabilă instituită de art. 7 din Legea nr. 554/2004, însă cei care

s-au pretins renunțători, nu au așteptat răspunsul pârâților, ce trebuia dat în

termenul de 30 de zile de la data primirii și, prin urmare, acțiunea acestora a

fost respinsă ca prematur formulată.

În privința

celorlalți reclamanți, instanța a constatat că răspunsul primit la plângerea

prealabilă le recunoaște dreptul, argumentându-se refuzul pe lipsa unui termen

în care trebuie să se emită hotărârea de guvern.

Instanța a apreciat

că acest refuz este nejustificat, deoarece în absența unei hotărâri de guvern

dispozițiile O.G. nr. 55/2003, art. I, prin care salariații societății au

dreptul de a cumpăra acțiuni în mod direct, prin derogare de la prevederile

art. 1 din O.U.G. nr. 88/1997, privind privatizarea societăților comerciale,

devin fără eficiență juridică.

S-a reținut de către

instanță faptul că obligația de a emite reglementări este deja stabilită și

chiar dacă nu există un termen, stipulat în mod expres, nu poate fi prelungită

la infinit sau înlăturată, întrucât, în caz contrar, încalcă dreptul părților,

consacrat prin art. 1 din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului .

S-a mai reținut, de

asemenea, că O.G. nr. 55/2003 recunoaște salariaților Petrom dreptul de a

cumpăra acțiuni ale societății în limita cotei procentuale de 8% din capitalul

social, la același preț cu care s-au vândut acțiunile în cadrul procesului de

privatizare, urmând ca Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri

– prin O.P.S.P.I. să stabilească procedurile, termenele și condițiile pentru

vânzarea pachetului de acțiuni, după ce s-au stabilit termenul de vânzare și

alte condiții prin hotărâre de guvern.

Instanța de fond a

apreciat că deoarece pârâtul Guvernul României nu s-a conformat acestei

obligații legale, ceilalți pârâți enunțați au fost în imposibilitate să se

conformeze dispozițiilor legale, în vederea finalizării vânzării și, prin

urmare, aceste capete de cerere au fost apreciate ca fiind premature și

condiționate de îndeplinirea capătului principal.

Pe de altă parte, s-a

reținut că drepturile și interesele părților, recunoscute de lege, nu sunt

vătămate de acești pârâți, la acel moment, astfel că acțiunea formulată de

reclamanți a fost considerată ca fiind întemeiată parțial.

Instanța a apreciat

că nu poate fi reținută apărarea pârâților, în sensul că obligarea la emiterea

hotărârii de guvern ar încălca principiul separației puterilor în stat,

deoarece pârâtul și-a asumat această obligație prin însuși actul normativ și,

chiar dacă nu s-a fixat un termen limită până la care să se întâmple, acesta

trebuie să fie rezonabil, pentru a nu aduce atingere drepturilor părților și

pentru ca actul normativ să nu devină lipsit de conținut.

S-a mai reținut în

considerentele hotărârii atacate că acțiunea nu se încadrează în categoria

actelor nesupuse controlului instanței, reglementate de art. 5 din Legea nr.

554/2004, deoarece, așa cum s-a arătat, pârâtul nu și-a respectat propria

obligație reglementată prin lege, nefiind o imixtiune a instanței în actele

administrative ale autorității publice, care privesc raporturile cu

Parlamentul.

Pentru considerentele

expuse, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții care s-au

conformat obligațiilor impuse de art. 7 din Legea nr. 554/2004, în temeiul art.

18 din această lege, iar, pe cale de consecință, s-a dispus obligarea pârâtului

Guvernul României să emită hotărâre, prin care să se permită vinderea

acțiunilor „P.” în limita cotei de 8% din capitalul social, la același preț cu

cele vândute către O.M.V., conform Hotărârii Adunării Generale din data de 14

septembrie 2004; s-au respins excepțiile invocate de pârâți și, de asemenea,

s-au respins ca prematur formulate acțiunile reclamanților nominalizați.

Împotriva sentinței

civile nr. 153 din 30 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și

de contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs pârâtul Guvernul

României, invocând motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și susținând

că hotărârea a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii, fiind netemeinică și

nelegală.

În esență,

recurentul-pârât susține că, în realizarea controlului de legalitate al actelor

administrative, instanțele de judecată nu au dreptul de a se subroga în atribuțiile

Executivului și că, prin dispozițiile art. IV și art. V din O.G. nr. 55/2003,

legiuitorul a conferit în principal Guvernului și în subsidiar Ministerului

Economiei și Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie

competența legală de a stabili momentele la care se va realiza achiziționarea

acțiunilor și cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de către salariații

SC P. SA, precum și termenele și condițiile pentru vânzarea directă a

pachetului de acțiuni. Totodată, în raport cu dispozițiile art. 4

1

și

art. 4

3

din O.U.G. nr. 88/1997, singura autoritate în măsură să

adopte măsurile necesare continuării sau finalizării unui proces de privatizare

este Guvernul, care va lua măsurile pe care le consideră necesare, la momentul

pe care îl va aprecia ca fiind oportun. În concluzie, recurentul-pârât susține

că instanța de judecată s-a substituit în atribuțiile Executivului atunci când,

prin hotărârea recurată, a obligat Guvernul să emită hotărârea la care se

referă dispozițiile art. V din O.G. nr. 55/2003.

Analizând cauza prin

prisma motivului de recurs invocat de pârâtul Guvernul României, în raport cu

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și celelalte dispoziții incidente,

Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru considerentele arătate în

continuare.

Așa cum rezultă din

expunerea rezumativă a lucrărilor dosarului, Curtea de apel a admis în parte

acțiunea reclamanților și, pe cale de consecință, constatând că Guvernul nu

și-a îndeplinit obligația asumată prin art. V pct. 2 din O.G. nr. 55/2003, a

dispus obligarea acestuia să emită hotărârea prin care să fie vândute direct

reclamanților acțiunile la SC P. SA, până la limita de 8% din capitalul social,

la același preț cu acțiunile vândute către OMV.

Într-adevăr, prin

art. V pct. 2 din O.G. nr. 55/2003 privind unele măsuri pentru derularea

procesului de privatizare a S.N.P.P. SA București […], a fost modificată O.U.G.

nr. 49/1997 privind înființarea S.N.P.P., aprobată prin Legea nr. 70/1998, în

sensul că art. 9 din anexa 1 a primit următorul cuprins: „Acțiunile societății

comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea

comercială va ține evidența acțiunilor și acționarilor în Registrul

acționarilor, deschis și operat conform prevederilor legale în vigoare.

Salariații S.N.P.P. S.A. au dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății

până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde

acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi

achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea

acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului”.

În formularea

anterioară, art. 9 – Acțiunile – Statutul S.N.P.P. S.A. București, avea

următorul conținut: „Acțiunile nominative ale societății comerciale vor

cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Acțiunile vor purta timbrul sec al

societății comerciale și semnătura a doi administratori. Societatea comercială

va ține evidența acțiunilor într-un registru numerotate, sigilat și parafat de

către președintele consiliului de administrație, registru care se păstrează la

sediul acesteia. Persoanele fizice sau juridice, române și străine, vor putea

deține acțiuni ale S.N.P.P. SA București, fără însă a se afecta poziția

statului de acționar majoritar. Salariații S.N.P.P. SA București au drept de

preemțiune pentru cumpărarea de acțiuni ale societății comerciale la valoarea

nominală a acestora până la concurența limitei de 10% din capitalul social”.

Deci, cu alte

cuvinte, prin O.G. nr. 55/2003, „dreptul de preemțiune la cumpărarea de acțiuni

ale societății la valoarea nominală a acestora până la concurența limitei de

10% din capitalul social” a fost transformat în „dreptul să achiziționeze

acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același

preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare”.

Dar, în timp ce

dreptul salariaților reclamanți a fost consacrat de legiuitor în mod

incontestabil, același legiuitor a înțeles să confere Guvernului un drept de

apreciere exclusiv în ceea ce privește „cota procentuală ce urmează a fi

achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea

acțiunilor de către aceștia (care) vor fi stabilite prin hotărâre…”.

Or, instanța de fond,

reținând că Guvernul nu și-a îndeplinit obligația legală de a adopta hotărârea

prin care să vândă direct acțiunile în limita de 8% din capitalul social la

același preț cu acțiunile vândute către OMV a constatat, implicit, existența

unui refuz nejustificat din partea acestei autorități, ignorând dreptul de

apreciere care i-a fost conferit de legiuitor.

Instanța de recurs

constată că autoritatea recurentă nu se află în situația unui refuz

nejustificat de emitere a unui act administrativ prin care să organizeze

executarea și să execute în concret dispozițiile art. V pct. 2 din O.G. nr. 55/2003,

ci se află în exercitarea unui drept de apreciere care i-a fost conferit de

legiuitor într-o marjă cu limite foarte largi.

Cum însăși stabilirea

termenului pentru achiziționarea acțiunilor de către salariații SC P. SA

implica exercitarea acestui drept de apreciere recunoscut Guvernului, instanța

de fond a dispus în mod nelegal executarea unei obligații de reglementare,

subrogându-se în atribuțiile puterii executive, ceea ce are semnificația

juridică a încălcării principiului constituțional al separației puterilor,

consacrat la art. 1 alin. (4) din Constituție.

Aceeași concluzie se

impune și față de dispozițiile art. 4

1

din O.U.G. nr. 88/1997, care

prevăd că Guvernul asigură înfăptuirea politicii de privatizare, ia măsuri

obligatorii pentru accelerarea și finalizarea procesului de privatizare și

răspunde în fața Parlamentului de îndeplinirea acestor obligații.

La

pronunțarea prezentei decizii, în realizarea rolului constituțional ce revine

Jurisdicției Supreme de a asigura interpretarea și aplicarea unitară a legii

prin promovarea unei jurisprudențe unitare, ca modalitate de respectare a

principiului securității juridice, care este prevăzut implicit

în totalitatea

articolelor Convenției Europene a Drepturilor Omului, și care constituie unul

din elementele fundamentale ale statului de drept (CEDO, Decizia din 6

decembrie 2007, cererea nr. 30658/05, Beian împotriva României, §39) Înalta

Curte are în vedere practica sa unitară anterioară reprezentată de decizia nr. 5463

din 2 decembrie 2009, decizia nr. 2757 din 26 mai 2010, decizia nr. 4635 din 28

octombrie 2010 și decizia nr. 4995 din 16 noiembrie 2010.

Pentru

considerentele arătate, Înalta Curte va a

dmite recursul declarat de Guvernul României

împotriva sentinței civile pronunțate de Curtea de Apel Pitești, secția

comercială și de contencios administrativ și fiscal, pe care o va modifica în

sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acțiunii reclamanților-recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

Guvernul României împotriva sentinței nr. 153/F-CONT din 30 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanții B.C., B.M., ș.a.,

toți reprezentați prin avocat S.I., ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 24 mai 2011.