ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5723/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel Pitești la 16 decembrie 2010, N.A.M. a solicitatîn contradictoriu cu

pârâții Guvernul României, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de

Afaceri, Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie,

obligarea pârâtului Guvernul României să emită hotărâre de guvern prin care să

fie vândute direct acțiunile pârâtei SC P. SA până la limita de 8% din

capitalul social, vânzarea urmând a se realiza la același preț cu care acțiunile

au fost vândute către investitorul strategic O.M.V., respectiv 0,0525 Euro/acțiune,

conform hotărârii A.G.E.A. a SC P. SA din 14 septembrie 2004, publicată în M.

Of. al României din 28 septembrie 2004 precum și obligarea pârâților Ministerul

Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și Oficiul Participațiilor

Statului și Privatizării în Industrie să stabilească procedurile, termenele și

condițiile pentru vânzarea directă a pachetului de acțiuni în limita a 8% din

capitalul social al pârâtei SC P. SA; obligarea pârâților Ministerul Economiei,

Comerțului și Mediului de Afaceri și Oficiul Participațiilor Statului și

Privatizării în Industrie să ofere spre vânzare directă pachetul de acțiuni în

limita a 8% din capitalul social al pârâtei SC P. SA, vânzarea urmând a se

realiza la același preț cu care acțiunile au fost vândute către investitorul

strategic O.M.V., respectiv 0,0525 Euro/acțiune, conform hotărârii A.G.E.A. a SC

P. SA din 14 septembrie 2004, publicată în M. Of. al României din 28 septembrie

2004, respectiv 0,2158 RON/acțiune; obligarea la plata cheltuielilor de

judecată.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că în calitate de angajat la SC P. SA la momentul iulie 2004, când a

avut loc privatizarea avea dreptul de a deține acțiuni până la limita de 8% din

capitalul social, astfel că începând cu 23 iulie 2004, i-a fost recunoscut dreptul

de a deține aceste acțiuni. Rămânea de stabilit numai modalitatea concretă de distribuire

a acestor acțiuni.

S-a mai arătat că în perioada

derulării procesului de privatizare, a fost modificată O.U.G. nr. 49/2007, de înființare

a societății, art. 9 referitor la acțiuni, prevăzând după această modificare, dreptul

salariaților la achiziționarea unui procent în limita a 8% din capitalul social,

drept recunoscut ulterior și prin Legea nr. 555/2004, privind unele măsuri privind

privatizarea SC P. SA.

Prin derogare de la prevederile

art. 1 din O.U.G. nr. 88/1997, s-a prevăzut expres dreptul salariaților la un pachet

de acțiuni de 8%, consfințit și prin Legea nr. 538/2003 de aprobare a O.G. nr. 55/2003.

La 28 ianuarie 2011, Guvernul

României a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, deoarece actele administrative

emise de executiv, supuse controlului judecătoresc potrivit art. 126 alin. (6) din

Constituție, nu pot fi cenzurate decât în limitele legii.

La 1 februarie 2011 Oficiul

Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie a depus întâmpinare prin care

a arătat că cererea este neîntemeiată deoarece derularea procedurilor de vânzare

depinde de emiterea hotărârii de către Guvern, potrivit art. V din O.G. nr. 55/2003,

prin care să se stabilească momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor

de salariații SC P. SA și cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de aceștia.

La 4 februarie 2011, Ministerul

Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a depus întâmpinare, solicitând respingerea

cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată.

Prin sentința nr. 33/F-C

din 4 februarie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantă.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța de fond a reținut următoarele:

Pentru realizarea procesului

de privatizare a fost emisă O.G. nr. 55/ 2003, prin care s-a prevăzut o măsură avantajoasă

pentru salariații societății, care, în temeiul art. I, au dreptul de a cumpăra,

potrivit legii, în mod direct, prin derogare de la prevederile art. 1 din O.U.G.

nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea

nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. I din Legea

nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările

și completările ulterioare, acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul

social, la același preț cu care s-au vândut acțiunile în cadrul procesului de privatizare.

Prin art. V din aceeași ordonanță s-au modificat dispozițiile O.G. nr. 49/1997 privind

înființarea SC P. SA, în sensul stabilirii limitei din capital ce poate fi vândut

în mod direct salariaților, precizându-se că prin hotărâre de guvern se va stabili

cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care

se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia.

Pentru finalizarea vânzării

s-a autorizat (conform art. IV) Ministerul Economiei și Comerțului, prin Oficiul

Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, să stabilească procedurile,

termenele și condițiile pentru vânzarea directă a pachetului de acțiuni, prevăzut

de lege, către salariații SC  P. SA București.

Deși Guvernul și-a asumat

această obligație, nici până în prezent nu a adoptat actul administrativ impus de

textul ordonanței, astfel că dreptul reclamanților, consacrat printr-o normă legală,

nu a fost concretizat, cu toate că erau deținătorii „bun” așa cum a fost definit

de art. I din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Arată prima instanță că

nu se poate reține apărarea pârâților în sensul că s-ar încălca atribuțiile executivului

prin obligarea la emiterea unei hotărâri de Guvern sau la adoptarea unor anumite

conduite, pentru că reclamanții au o speranță legitimă în concretizarea dreptului

lor, deja configurat printr-un act normativ, în caz contrar acesta fiind lipsit

de conținut; esențial este faptul că Guvernul trebuie să se conformeze dispoziției

preexistente, de adoptare a unei hotărâri prin care să vândă reclamanților direct

acțiunile la SC P. SA, până la limita de 8% din capitalul social, la același preț

de vânzare a acțiunilor către O.M.V.

De asemenea, se arată

în considerentele sentinței atacate, ordinea firească a demersurilor impuse autorităților

este: emiterea hotărârii de guvern, urmată de stabilirea procedurilor, termenelor

și condițiilor pentru vânzarea acțiunilor și oferirea spre vânzare directă a acțiunilor.

Fără hotărârea de guvern, deci fără a se stabili în mod concret cota ce urmează

a fi transmisă salariaților SC P. SA, nu se poate trece la celelalte etape, astfel

că doar primul capăt de cerere poate fi admis, toate celelalte apărând ca premature.

Totodată, reține instanța

de fond, Ministerul Economiei, prin Oficiul Participărilor Statului și Privatizării

în Industrie nu au culpă procesuală, cât timp au încercat elaborarea unui proiect

de act prin care să stabilească procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea

directă, ce nu a primit însă avizele corespunzătoare.

Se mai reține în considerentele

sentinței recurate, că oferirea spre vânzare a acțiunilor, cerere ce face obiectul

petitului 3, constituie o operațiune cu natură strict comercială, ce nu poate fi

cenzurată pe calea contenciosului administrativ.

Împotriva acestei sentințe,

considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta N.A.M..

În recursul formulat,

reclamanta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., apreciind că

motivarea instanței de fond conduce efectiv la negarea unui drept recunoscut prin

lege, drept care ar fi lipsit de substanță dacă se acceptă ideea termenului sine

die pentru adoptarea hotărârii de Guvern.

Dacă s-ar accepta motivarea

instanței, motivare conform căreia termenul este lăsat la totala și neverificabila

opțiune a Guvernului, ar însemna că actele normative să fie lipsite în realitate

de eficiență, ar însemna ca legea să nu se aplice.

Or, legea nu poate fi

interpretată decât în sensul în care se aplică, iar nu în sensul în care textul

este inutil.

Recursul este nefondat.

În art. 9 alin. (2) din

O.U.G. nr. 49/1997 , astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 55/2003,

s-a prevăzut că salariații SC P. SA București au dreptul să achiziționeze acțiuni

ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care

se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare, iar cota procentuală

ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea

acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Această reglementare a

fost greșit interpretată de către recurentă, considerându-se că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare, care prevăd posibilitatea sesizării instanței de contencios

administrativ de persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un

interes legitim prin nesoluționarea în termenul legal de către autoritatea publică

a unei cereri referitoare la acel drept ori interes legitim.

Cererea a cărei nesoluționare

se invocă trebuie însă circumstanțiată unui raport juridic de drept administrativ,

având ca obiect dreptul sau interesul legitim al reclamantei, pentru că pe calea

contenciosului administrativ nu se poate pretinde autorității publice o anumită

conduită generală sau adoptarea unui anumit act normativ, ceea ce ar constitui o

imixtiune nepermisă în activitatea executivului, cu încălcarea principiului constituțional

al separației și echilibrului puterilor statului, consacrat de art. 1 alin. (4)

din Constituție, republicată.

Instanța de fond a avut

în vedere limitele în care poate fi exercitat controlul de legalitate pe calea contenciosului

administrativ, în cazul în care autorității publice i s-a recunoscut o putere discreționară,

astfel cum a fost recunoscută prin reglementarea invocată ca temei juridic al cererii

de chemare în judecată.

Puterea discreționară

se exercită în oportunitate, lăsând autorității publice posibilitatea de a alege

între mai multe decizii, măsuri sau soluții, conforme din punct de vedere al legalității

și care sunt supuse controlului judecătoresc numai în cazul unei erori manifeste

de apreciere.

Prin dispozițiile

art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată și completată

prin O.G. nr. 55/2003, a fost conferit dreptul discreționar al recurenților de a

decide inclusiv momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către

salariații SC P. SA București.

Cum însăși stabilirea

termenului pentru achiziționarea acțiunilor de către salariații SC P. SA București

implica exercitarea acestui drept de apreciere recunoscut intimatului Guvernul României,

instanța de fond a reținut în mod corect că nu se poate substitui puterii executive,

în condițiile în care printr-o lege s-a lăsat la latitudinea acesteia analizarea

și aprecierea momentului optim la care se va realiza achiziționarea acțiunilor,

Ministerul Economiei și Comerțului, prin Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării

în Industrie, fiind la rândul său autorizat să stabilească procedurile, termenle

și condițiile pentru vânzarea directă a pachetului de acțiuni, prevăzut de lege,

către salariații SC P. SA București, în condițiile legii.

Aceeași concluzie se impune

față de dispozițiile art. 4

1

din O.U.G. nr. 88/1997, care prevăd că Guvernul

asigură înfăptuirea politicii de privatizare, ia măsuri obligatorii pentru accelerarea

și finalizarea procesului de privatizare și răspunde în fața Parlamentului de îndeplinirea

acestor obligații.

Pentru considerentele

expuse, în baza prevederilor art. 312 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.A.M. împotriva

sentinței nr. 33/F-C din 4 februarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială

și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie

2011.