ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5723/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești la 16 decembrie 2010, N.A.M. a solicitatîn contradictoriu cu pârâții Guvernul României, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, Oficiului Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, obligarea pârâtului Guvernul României să emită hotărâre de guvern prin care să fie vândute direct acțiunile pârâtei SC P. SA până la limita de 8% din capitalul social, vânzarea urmând a se realiza la același preț cu care acțiunile au fost vândute către investitorul strategic O.M.V., respectiv 0,0525 Euro/acțiune, conform hotărârii A.G.E.A. a SC P. SA din 14 septembrie 2004, publicată în M. Of.

al României din 28 septembrie 2004 precum și obligarea pârâților Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie să stabilească procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea directă a pachetului de acțiuni în limita a 8% din capitalul social al pârâtei SC P. SA; obligarea pârâților Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie să ofere spre vânzare directă pachetul de acțiuni în limita a 8% din capitalul social al pârâtei SC P. SA, vânzarea urmând a se realiza la același preț cu care acțiunile au fost vândute către investitorul strategic O.M.V., respectiv 0,0525 Euro/acțiune, conform hotărârii A.G.E.A.

a SC P. SA din 14 septembrie 2004, publicată în M. Of. al României din 28 septembrie 2004, respectiv 0,2158 RON/acțiune; obligarea la plata cheltuielilor de judecată. În motivarea acțiunii s-a arătat că în calitate de angajat la SC P. SA la momentul iulie 2004, când a avut loc privatizarea avea dreptul de a deține acțiuni până la limita de 8% din capitalul social, astfel că începând cu 23 iulie 2004, i-a fost recunoscut dreptul de a deține aceste acțiuni. Rămânea de stabilit numai modalitatea concretă de distribuire a acestor acțiuni. S-a mai arătat că în perioada derulării procesului de privatizare, a fost modificată O.U.G. nr. 49/2007, de înființare a societății, art. 9 referitor la acțiuni, prevăzând după această modificare, dreptul salariaților la achiziționarea unui procent în limita a 8% din capitalul social, drept recunoscut ulterior și prin Legea nr. 555/2004, privind unele măsuri privind privatizarea SC P. SA.

Prin derogare de la prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 88/1997, s-a prevăzut expres dreptul salariaților la un pachet de acțiuni de 8%, consfințit și prin Legea nr. 538/2003 de aprobare a O.G. nr. 55/2003. La 28 ianuarie 2011, Guvernul României a depus întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, deoarece actele administrative emise de executiv, supuse controlului judecătoresc potrivit art. 126 alin. (6) din Constituție, nu pot fi cenzurate decât în limitele legii. La 1 februarie 2011 Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie a depus întâmpinare prin care a arătat că cererea este neîntemeiată deoarece derularea procedurilor de vânzare depinde de emiterea hotărârii de către Guvern, potrivit art. V din O.G.

nr. 55/2003, prin care să se stabilească momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de salariații SC P. SA și cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de aceștia. La 4 februarie 2011, Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a depus întâmpinare, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca inadmisibilă și, în subsidiar, ca nefondată. Prin sentința nr. 33/F-C din 4 februarie 2011, Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantă. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele: Pentru realizarea procesului de privatizare a fost emisă O.G. nr. 55/ 2003, prin care s-a prevăzut o măsură avantajoasă pentru salariații societății, care, în temeiul art. I, au dreptul de a cumpăra, potrivit legii, în mod direct, prin derogare de la prevederile art. 1 din O.U.G.

nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. I din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare, acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care s-au vândut acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Prin art. V din aceeași ordonanță s-au modificat dispozițiile O.G. nr. 49/1997 privind înființarea SC P. SA, în sensul stabilirii limitei din capital ce poate fi vândut în mod direct salariaților, precizându-se că prin hotărâre de guvern se va stabili cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia.

Pentru finalizarea vânzării s-a autorizat (conform art. IV) Ministerul Economiei și Comerțului, prin Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, să stabilească procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea directă a pachetului de acțiuni, prevăzut de lege, către salariații SC P. SA București. Deși Guvernul și-a asumat această obligație, nici până în prezent nu a adoptat actul administrativ impus de textul ordonanței, astfel că dreptul reclamanților, consacrat printr-o normă legală, nu a fost concretizat, cu toate că erau deținătorii „bun” așa cum a fost definit de art. I din Protocolul adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Arată prima instanță că nu se poate reține apărarea pârâților în sensul că s-ar încălca atribuțiile executivului prin obligarea la emiterea unei hotărâri de Guvern sau la adoptarea unor anumite conduite, pentru că reclamanții au o speranță legitimă în concretizarea dreptului lor, deja configurat printr-un act normativ, în caz contrar acesta fiind lipsit de conținut; esențial este faptul că Guvernul trebuie să se conformeze dispoziției preexistente, de adoptare a unei hotărâri prin care să vândă reclamanților direct acțiunile la SC P. SA, până la limita de 8% din capitalul social, la același preț de vânzare a acțiunilor către O.M.V. De asemenea, se arată în considerentele sentinței atacate, ordinea firească a demersurilor impuse autorităților este: emiterea hotărârii de guvern, urmată de stabilirea procedurilor, termenelor și condițiilor pentru vânzarea acțiunilor și oferirea spre vânzare directă a acțiunilor.

Fără hotărârea de guvern, deci fără a se stabili în mod concret cota ce urmează a fi transmisă salariaților SC P. SA, nu se poate trece la celelalte etape, astfel că doar primul capăt de cerere poate fi admis, toate celelalte apărând ca premature. Totodată, reține instanța de fond, Ministerul Economiei, prin Oficiul Participărilor Statului și Privatizării în Industrie nu au culpă procesuală, cât timp au încercat elaborarea unui proiect de act prin care să stabilească procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea directă, ce nu a primit însă avizele corespunzătoare. Se mai reține în considerentele sentinței recurate, că oferirea spre vânzare a acțiunilor, cerere ce face obiectul petitului 3, constituie o operațiune cu natură strict comercială, ce nu poate fi cenzurată pe calea contenciosului administrativ.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, a declarat recurs reclamanta N.A.M.. În recursul formulat, reclamanta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 din C. proc. civ., apreciind că motivarea instanței de fond conduce efectiv la negarea unui drept recunoscut prin lege, drept care ar fi lipsit de substanță dacă se acceptă ideea termenului sine die pentru adoptarea hotărârii de Guvern. Dacă s-ar accepta motivarea instanței, motivare conform căreia termenul este lăsat la totala și neverificabila opțiune a Guvernului, ar însemna că actele normative să fie lipsite în realitate de eficiență, ar însemna ca legea să nu se aplice. Or, legea nu poate fi interpretată decât în sensul în care se aplică, iar nu în sensul în care textul este inutil.

Recursul este nefondat. În art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 49/1997 , astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 55/2003, s-a prevăzut că salariații SC P. SA București au dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare, iar cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Această reglementare a fost greșit interpretată de către recurentă, considerându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd posibilitatea sesizării instanței de contencios administrativ de persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin nesoluționarea în termenul legal de către autoritatea publică a unei cereri referitoare la acel drept ori interes legitim.

Cererea a cărei nesoluționare se invocă trebuie însă circumstanțiată unui raport juridic de drept administrativ, având ca obiect dreptul sau interesul legitim al reclamantei, pentru că pe calea contenciosului administrativ nu se poate pretinde autorității publice o anumită conduită generală sau adoptarea unui anumit act normativ, ceea ce ar constitui o imixtiune nepermisă în activitatea executivului, cu încălcarea principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor statului, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, republicată. Instanța de fond a avut în vedere limitele în care poate fi exercitat controlul de legalitate pe calea contenciosului administrativ, în cazul în care autorității publice i s-a recunoscut o putere discreționară, astfel cum a fost recunoscută prin reglementarea invocată ca temei juridic al cererii de chemare în judecată.

Puterea discreționară se exercită în oportunitate, lăsând autorității publice posibilitatea de a alege între mai multe decizii, măsuri sau soluții, conforme din punct de vedere al legalității și care sunt supuse controlului judecătoresc numai în cazul unei erori manifeste de apreciere. Prin dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 55/2003, a fost conferit dreptul discreționar al recurenților de a decide inclusiv momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către salariații SC P. SA București.

Cum însăși stabilirea termenului pentru achiziționarea acțiunilor de către salariații SC P. SA București implica exercitarea acestui drept de apreciere recunoscut intimatului Guvernul României, instanța de fond a reținut în mod corect că nu se poate substitui puterii executive, în condițiile în care printr-o lege s-a lăsat la latitudinea acesteia analizarea și aprecierea momentului optim la care se va realiza achiziționarea acțiunilor, Ministerul Economiei și Comerțului, prin Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie, fiind la rândul său autorizat să stabilească procedurile, termenle și condițiile pentru vânzarea directă a pachetului de acțiuni, prevăzut de lege, către salariații SC P. SA București, în condițiile legii.

Aceeași concluzie se impune față de dispozițiile art. 4 1 din O.U.G. nr. 88/1997, care prevăd că Guvernul asigură înfăptuirea politicii de privatizare, ia măsuri obligatorii pentru accelerarea și finalizarea procesului de privatizare și răspunde în fața Parlamentului de îndeplinirea acestor obligații. Pentru considerentele expuse, în baza prevederilor art. 312 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de N.A.M. împotriva sentinței nr. 33/F-C din 4 februarie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 noiembrie 2011.