ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4295/2011

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Tribunalului București la data de 12 ianuarie 2009 și precizată la data de 13

noiembrie 2009 reclamanții A.M., ș.a., au solicitat, în contradictoriu cu

pârâții SC P. SA, Ministerul Economiei și Finanțelor, Guvernul României și

Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie obligarea

Guvernului României să emită hotărârea de Guvern prin care să fie vândute

reclamanților direct acțiuni ale P. SA, până la limita de 8% din capitalul

social, la același preț cu care acțiunile au fost vândute către investitorul

strategic OMV, respectiv 0,0525 EURO/acțiune, conform Hotărârii Adunării

Generale Extraordinare a SC P. SA din data de 14 septembrie 2004, publicată în

Monitorul Oficial, Partea a IV-a la data de 28 septembrie 2004, respectiv

0,2158 lei/acțiune.

In motivarea acțiunii s-au arătat

următoarele:

La data de 14 septembrie 2004 S.N.P. P.

s-a privatizat în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 55/2003 aprobată prin Legea

nr. 538/2003.

S-a mai arătat că autoritățile publice

chemate la judecată aveau obligația legală ca în temeiul dispozițiilor O.G. nr.

55/2003 să emită actul administrativ în baza căruia să opereze transferul

acțiunilor. Reclamanții, în calitate de foști și actuali salariați ai SC P. SA,

au dobândit aptitudinea de a deține acțiuni la Societatea Comercială, până la

limita de 8% din capitalul social, prin acte normative ulterioare, urmând a fi

stabilită numai modalitatea concretă de distribuire a acestor acțiuni.

Au mai arătat reclamanții că au făcut

numeroase demersuri atât către A.V.A.S. cât și către Ministerul Economiei,

autorități de la care nu au primit nici un răspuns în acest sens.

Prin sentința civilă nr. 147 din 08

ianuarie 2010 Tribunalul București și-a declinat competența în favoarea Curții

de Apel București, constatând că obiectul principal al cererii se referă la

obligarea Guvernului României să adopte o hotărâre de Guvern.

In fața Curții de Apel București s-au

invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive a SC P. SA, excepția

necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ, excepția

inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, excepția lipsei

calității procesuale active și excepția prematurității acțiunii.

Prin sentința nr. 3710 din 5 octombrie

2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal, a respins excepțiile invocate, a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanți și a obligat Guvernul României să emită o hotărâre prin care să

stabilească vânzarea directă de acțiuni la SC P. SA către salariați până la

limita de 8% din capitalul social și a respins celelalte cereri ca prematur

formulate.

Cu privire la excepțiile invocate

Curtea a constatat următoarele:

SC P. SA are calitate procesuală

pasivă întrucât obiectul acțiunii se referă la înstrăinarea de acțiuni la

această societate impunându-se ca hotărârea să fie opozabilă societății.

În ceea ce privește competența

funcțională, Curtea a constatat că obiectul principal al acțiunii se referă la

obligarea Guvernului României la adoptarea unui act administrativ astfel încât

acțiunea se circumscrie sferei contenciosului administrativ, așa cum rezultă

din art. 1 și următoarele din Legea 554/2004.

În ceea ce privește lipsa procedurii

prealabile, Curtea a constatat că art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004 impune o

astfel de procedură prealabilă doar în cazul cererii de anulare a unui act

administrativ nu și în cazul refuzului de emitere a unui astfel de act.

În ceea ce privește lipsa calității

procesuale active, Curtea a constatat că reclamanții au calitate procesuală

activă chiar dacă drepturile pretinse se cuvin și altor persoane, respectiv

tuturor angajaților SC P. SA.

În ceea ce privește excepția

prematurității, pe motiv că acțiunea ar putea fi formulată doar după adoptarea

unei hotărârii de Guvern, Curtea a constatat că obiectul principal al acțiunii

se referă, tocmai, la obligarea Guvernului să adopte o astfel de hotărâre cu

privire la vânzarea unei părți din acțiunile SC P. SA.

Așadar a reținut Curtea că nu se poate

vorbi de prematuritate în cazul acestui capăt de cerere ci doar în ceea ce

privește celelalte capete de cerere.

Pe fondul acțiunii, Curtea a constatat

că acțiunea este, în parte, întemeiată.

Instanța de fond a reținut că dreptul

reclamanților de a achiziționa acțiuni ale S.N.P. P. SA s-a născut la data

intrării în vigoare a O.G. nr. 55/2003, de modificare și completare a O.U.G. nr.

49/1997 și s-a consolidat la împlinirea termenului suspensiv incert prevăzut în

acest act normativ, respectiv în anul 2004, prin încheierea contractului de

privatizare a societății.

Nefiind contestat dreptul pârâtului de

a alege momentul în care se va adopta hotărârea solicitată de reclamanți,

instanța de fond a considerat că puterea autorității nu poate depăși limita

unui interval rezonabil, dincolo de care dreptul invocat prin acțiune devine

iluzoriu, lipsit total de conținut, ceea ce echivalează cu o negare a însăși

existenței dreptului.

În consecință, s-a reținut că speranța

legitimă a reclamanților de a-și vedea concretizat acest drept este configurată

juridic de consacrarea legislativă din art. 1 și art. 5 ale O.G. nr. 55/2003,

oferind corelativ în mod indubitabil o bază legală obligației care revenea

Guvernului României și care, nu a fost onorată.

Împotriva acestei sentințe, au

declarat recurs pârâtul Guvernul României și S.C. OMV P. S.A. solicitând ca, în

baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea

atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

Recursul declarat

de Guvernul României

Recurentul a arătat că, potrivit

dispozițiilor art. 126 alin. (6) din Constituție, republicată, controlul de

legalitate efectuat de instanțele de judecată competente se circumscrie

cadrului legislativ existent, astfel încât competențele acestora să nu se

subroge în rolul și atribuțiile executivului.

Față de prevederile art.

IV

și art.

V

din O.G. nr. 55/2003, recurentul a învederat că

legiuitorul nu a stabilit momentul emiterii hotărârii solicitate de reclamanți,

conferind Guvernului României competența legală de a stabili cota procentuală

care va fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza

achiziționarea acțiunilor. Din acest motiv, s-a susținut că a fost conferită

Guvernului României și competența de a stabili momentul la care se va emite o

hotărâre precum cea solicitată prin acțiune.

De asemenea, recurentul a invocat

prevederile art. 5.5 din strategia de privatizare a S.N.P. „P. " S.A.

București, cuprinsă în anexa nr. 1 la H.G. nr. 924/2003, conform cărora are

mandatul de a stabili momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor

de către salariați, cota procentuală care va fi achiziționată de aceștia,

precum și termenele și condițiile pentru vânzarea directă a pachetului de

acțiuni.

Din cuprinsul reglementării, s-a

susținut că rezultă faptul că, singura autoritate în măsură să adopte măsurile

necesare continuării sau finalizării unui proces de privatizare este Guvernul,

care va lua măsurile pe care le consideră necesare, la momentul apreciat ca

fiind oportun pentru a fi adoptate.

Prin recursul declarat SC O.M.V. P. SA

a solicitat admiterea

recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii

cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată arătându-se că instanța de

fond în mod eronat a respins excepțiile invocate, respectiv excepția lipsei

calității procesuale pasive a SC P. SA, excepția prematurității și a

inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Analizând actele și lucrările

dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursurile pentru următoarele considerente:

În art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr.

49/1997, astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 55/2003, s-a

prevăzut că salariații S.N.P. „P. " S.A. București au dreptul să

achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social,

la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de

privatizare, iar cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și

momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor

fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Această reglementare a fost greșit

interpretată prin sentința recurată, considerându-se că sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare, care prevăd posibilitatea sesizării

instanței de contencios administrativ de persoana care se consideră vătămată

într-un drept al său ori într-un interes legitim prin nesoluționarea în

termenul legal de către autoritatea publică a unei cereri referitoare la acel

drept ori interes legitim.

Cererea a cărei nesoluționare se

invocă trebuie însă circumstanțiată unui raport juridic de drept administrativ,

având ca obiect dreptul sau interesul legitim al reclamantului, pentru că pe

calea contenciosului administrativ nu se poate pretinde autorității publice o

anumită conduită generală sau adoptarea unui anumit act normativ, ceea ce ar

constitui o imixtiune nepermisă în activitatea executivului, cu încălcarea

principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor statului,

consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, republicată.

Instanța de fond nu a avut în vedere

limitele în care poate fi exercitat controlul de legalitate pe calea

contenciosului administrativ, în cazul în care autorității publice i s-a

recunoscut o putere discreționară, astfel cum a fost recunoscută prin

reglementarea invocată ca temei juridic al cererii de chemare în judecată.

Puterea discreționară se exercită în

oportunitate, lăsând autorității publice posibilitatea de a alege între mai

multe decizii, măsuri sau soluții, conforme din punct de vedere al legalității

și care sunt supuse controlului judecătoresc numai în cazul unei erori

manifeste de apreciere.

Prin dispozițiile art. 9 alin. (2) din

O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr.

55/2003, a fost conferit dreptul discreționar al recurenților de a decide

inclusiv momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către

salariații S.N.P. „P. " S.A. București.

Cum însăși stabilirea termenului

pentru achiziționarea acțiunilor de către salariații S.N.P. „P. " S.A.

București implica exercitarea acestui drept de apreciere recunoscut

recurentului, instanța de fond a dispus în mod nelegal executarea unei

obligații de reglementare, subrogându-se în atribuțiile puterii executive.

Aceeași concluzie se impune față de

dispozițiile art. 4/1 din O.U.G. nr. 88/1997, care prevăd că Guvernul asigură

înfăptuirea politicii de privatizare, ia măsuri obligatorii pentru accelerarea

și finalizarea procesului de privatizare și răspunde în fața Parlamentului de

îndeplinirea acestor obligații.

Pentru considerentele expuse, în baza

prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va admite recursurile și va modifica hotărârea atacată, în sensul că va

respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursurile declarate de S.C. OMV P. S.A. București și Guvernul României

împotriva sentinței nr. 3710 din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică

sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanți ca

neîntemeiată.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2011.