ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4295/2011

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București la data de 12 ianuarie 2009 și precizată la data de 13 noiembrie 2009 reclamanții A.M., ș.a., au solicitat, în contradictoriu cu pârâții SC P. SA, Ministerul Economiei și Finanțelor, Guvernul României și Oficiul Participațiilor Statului și Privatizării în Industrie obligarea Guvernului României să emită hotărârea de Guvern prin care să fie vândute reclamanților direct acțiuni ale P. SA, până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care acțiunile au fost vândute către investitorul strategic OMV, respectiv 0,0525 EURO/acțiune, conform Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a SC P. SA din data de 14 septembrie 2004, publicată în Monitorul Oficial, Partea a IV-a la data de 28 septembrie 2004, respectiv 0,2158 lei/acțiune.

In motivarea acțiunii s-au arătat următoarele: La data de 14 septembrie 2004 S.N.P. P. s-a privatizat în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 55/2003 aprobată prin Legea nr. 538/2003. S-a mai arătat că autoritățile publice chemate la judecată aveau obligația legală ca în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 55/2003 să emită actul administrativ în baza căruia să opereze transferul acțiunilor. Reclamanții, în calitate de foști și actuali salariați ai SC P. SA, au dobândit aptitudinea de a deține acțiuni la Societatea Comercială, până la limita de 8% din capitalul social, prin acte normative ulterioare, urmând a fi stabilită numai modalitatea concretă de distribuire a acestor acțiuni. Au mai arătat reclamanții că au făcut numeroase demersuri atât către A.V.A.S.

cât și către Ministerul Economiei, autorități de la care nu au primit nici un răspuns în acest sens. Prin sentința civilă nr. 147 din 08 ianuarie 2010 Tribunalul București și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel București, constatând că obiectul principal al cererii se referă la obligarea Guvernului României să adopte o hotărâre de Guvern. In fața Curții de Apel București s-au invocat excepțiile lipsei calității procesuale pasive a SC P. SA, excepția necompetenței funcționale a secției de contencios administrativ, excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa plângerii prealabile, excepția lipsei calității procesuale active și excepția prematurității acțiunii.

Prin sentința nr. 3710 din 5 octombrie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile invocate, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a obligat Guvernul României să emită o hotărâre prin care să stabilească vânzarea directă de acțiuni la SC P. SA către salariați până la limita de 8% din capitalul social și a respins celelalte cereri ca prematur formulate. Cu privire la excepțiile invocate Curtea a constatat următoarele: SC P. SA are calitate procesuală pasivă întrucât obiectul acțiunii se referă la înstrăinarea de acțiuni la această societate impunându-se ca hotărârea să fie opozabilă societății.

În ceea ce privește competența funcțională, Curtea a constatat că obiectul principal al acțiunii se referă la obligarea Guvernului României la adoptarea unui act administrativ astfel încât acțiunea se circumscrie sferei contenciosului administrativ, așa cum rezultă din art. 1 și următoarele din Legea 554/2004. În ceea ce privește lipsa procedurii prealabile, Curtea a constatat că art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004 impune o astfel de procedură prealabilă doar în cazul cererii de anulare a unui act administrativ nu și în cazul refuzului de emitere a unui astfel de act. În ceea ce privește lipsa calității procesuale active, Curtea a constatat că reclamanții au calitate procesuală activă chiar dacă drepturile pretinse se cuvin și altor persoane, respectiv tuturor angajaților SC P. SA.

În ceea ce privește excepția prematurității, pe motiv că acțiunea ar putea fi formulată doar după adoptarea unei hotărârii de Guvern, Curtea a constatat că obiectul principal al acțiunii se referă, tocmai, la obligarea Guvernului să adopte o astfel de hotărâre cu privire la vânzarea unei părți din acțiunile SC P. SA. Așadar a reținut Curtea că nu se poate vorbi de prematuritate în cazul acestui capăt de cerere ci doar în ceea ce privește celelalte capete de cerere. Pe fondul acțiunii, Curtea a constatat că acțiunea este, în parte, întemeiată. Instanța de fond a reținut că dreptul reclamanților de a achiziționa acțiuni ale S.N.P. P. SA s-a născut la data intrării în vigoare a O.G. nr. 55/2003, de modificare și completare a O.U.G.

nr. 49/1997 și s-a consolidat la împlinirea termenului suspensiv incert prevăzut în acest act normativ, respectiv în anul 2004, prin încheierea contractului de privatizare a societății. Nefiind contestat dreptul pârâtului de a alege momentul în care se va adopta hotărârea solicitată de reclamanți, instanța de fond a considerat că puterea autorității nu poate depăși limita unui interval rezonabil, dincolo de care dreptul invocat prin acțiune devine iluzoriu, lipsit total de conținut, ceea ce echivalează cu o negare a însăși existenței dreptului. În consecință, s-a reținut că speranța legitimă a reclamanților de a-și vedea concretizat acest drept este configurată juridic de consacrarea legislativă din art. 1 și art. 5 ale O.G.

nr. 55/2003, oferind corelativ în mod indubitabil o bază legală obligației care revenea Guvernului României și care, nu a fost onorată. Împotriva acestei sentințe, au declarat recurs pârâtul Guvernul României și S.C. OMV P. S.A. solicitând ca, în baza dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată hotărârea atacată, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate. Recursul declarat de Guvernul României Recurentul a arătat că, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (6) din Constituție, republicată, controlul de legalitate efectuat de instanțele de judecată competente se circumscrie cadrului legislativ existent, astfel încât competențele acestora să nu se subroge în rolul și atribuțiile executivului.

Față de prevederile art. IV și art. V din O.G. nr. 55/2003, recurentul a învederat că legiuitorul nu a stabilit momentul emiterii hotărârii solicitate de reclamanți, conferind Guvernului României competența legală de a stabili cota procentuală care va fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor. Din acest motiv, s-a susținut că a fost conferită Guvernului României și competența de a stabili momentul la care se va emite o hotărâre precum cea solicitată prin acțiune. De asemenea, recurentul a invocat prevederile art. 5.5 din strategia de privatizare a S.N.P. „P. " S.A. București, cuprinsă în anexa nr. 1 la H.G. nr. 924/2003, conform cărora are mandatul de a stabili momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către salariați, cota procentuală care va fi achiziționată de aceștia, precum și termenele și condițiile pentru vânzarea directă a pachetului de acțiuni.

Din cuprinsul reglementării, s-a susținut că rezultă faptul că, singura autoritate în măsură să adopte măsurile necesare continuării sau finalizării unui proces de privatizare este Guvernul, care va lua măsurile pe care le consideră necesare, la momentul apreciat ca fiind oportun pentru a fi adoptate. Prin recursul declarat SC O.M.V. P. SA a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată ca fiind nefondată arătându-se că instanța de fond în mod eronat a respins excepțiile invocate, respectiv excepția lipsei calității procesuale pasive a SC P. SA, excepția prematurității și a inadmisibilității cererii de chemare în judecată.

Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile pentru următoarele considerente: În art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 55/2003, s-a prevăzut că salariații S.N.P. „P. " S.A. București au dreptul să achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8% din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare, iar cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului.

Această reglementare a fost greșit interpretată prin sentința recurată, considerându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, care prevăd posibilitatea sesizării instanței de contencios administrativ de persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim prin nesoluționarea în termenul legal de către autoritatea publică a unei cereri referitoare la acel drept ori interes legitim.

Cererea a cărei nesoluționare se invocă trebuie însă circumstanțiată unui raport juridic de drept administrativ, având ca obiect dreptul sau interesul legitim al reclamantului, pentru că pe calea contenciosului administrativ nu se poate pretinde autorității publice o anumită conduită generală sau adoptarea unui anumit act normativ, ceea ce ar constitui o imixtiune nepermisă în activitatea executivului, cu încălcarea principiului constituțional al separației și echilibrului puterilor statului, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție, republicată. Instanța de fond nu a avut în vedere limitele în care poate fi exercitat controlul de legalitate pe calea contenciosului administrativ, în cazul în care autorității publice i s-a recunoscut o putere discreționară, astfel cum a fost recunoscută prin reglementarea invocată ca temei juridic al cererii de chemare în judecată.

Puterea discreționară se exercită în oportunitate, lăsând autorității publice posibilitatea de a alege între mai multe decizii, măsuri sau soluții, conforme din punct de vedere al legalității și care sunt supuse controlului judecătoresc numai în cazul unei erori manifeste de apreciere. Prin dispozițiile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificată și completată prin O.G. nr. 55/2003, a fost conferit dreptul discreționar al recurenților de a decide inclusiv momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către salariații S.N.P. „P. " S.A. București. Cum însăși stabilirea termenului pentru achiziționarea acțiunilor de către salariații S.N.P. „P. " S.A. București implica exercitarea acestui drept de apreciere recunoscut recurentului, instanța de fond a dispus în mod nelegal executarea unei obligații de reglementare, subrogându-se în atribuțiile puterii executive.

Aceeași concluzie se impune față de dispozițiile art. 4/1 din O.U.G. nr. 88/1997, care prevăd că Guvernul asigură înfăptuirea politicii de privatizare, ia măsuri obligatorii pentru accelerarea și finalizarea procesului de privatizare și răspunde în fața Parlamentului de îndeplinirea acestor obligații. Pentru considerentele expuse, în baza prevederilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile și va modifica hotărârea atacată, în sensul că va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de S.C. OMV P. S.A. București și Guvernul României împotriva sentinței nr. 3710 din 5 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea formulată de reclamanți ca neîntemeiată. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 septembrie 2011.