ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2371/2023

Circumstanțele cauzei Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 05.08.2022, sub nr. x/2022, creditorul A. a chemat în judecată debitorii Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și Primul Ministru al României, solicitând: - să se constate că debitorul Guvernul României nu a executat de bună voie în termen de cel mult 30 de zile, Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015; - să se aplice Primului Ministru al Guvernului României, în calitate de conducător al executivului, amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere, având în vedere că nu a pus în executare decizia anterior indicată, la expirarea termenului de cel mult 30 de zile, care se calculează de la data de 08.06.2019; - să se fixeze cuantumul penalităților în valoare de 1.000 RON/zi de întârziere, ce vor fi calculate de la expirarea termenului de 30 zile, care i-au fost acordate prin titlul executoriu reprezentat Decizia nr. 2370/08.05.2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015;

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 1453 din 20 septembrie 2022 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a hotărât următoarele: "Respinge excepțiile lipsei de obiect, lipsei de interes, a prematurității, a prescripției, ca neîntemeiate. Admite excepția de inadmisibilitate a capătului 3 de cerere. Respinge excepția de inadmisibilitate, în rest, ca neîntemeiată. Respinge capătul 3 de cerere, ca inadmisibil. Respinge acțiunea, în rest, formulată de creditorul A. în contradictoriu cu debitorii Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și Primul Ministru al României, ca neîntemeiată."

Recursul exercitat în cauză Împotriva sentinței a declarat recurs reclamantul A., criticând-o pentru nelegalitate și, în temeiul dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea și admiterea cererii de executare silită, amendarea prim-ministrului și fixării cuantumului penalităților în valoare de 1000 RON/zi de întârziere. Din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., reclamantul a susținut că instanța de fond a făcut confuzie între cererea de acordare a penalităților pe zi de întârziere, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și stabilirea penalităților definitive, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel că admiterea excepției inadmisibilității este nelegală, raportându-se la un petit străin de cauză. Acordarea penalităților pe zi de întârziere s-a solicitat ca o primă etapă a executării silite în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 554/2004, conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 906 alin. (2) C. proc. civ. În subsidiar, recurentul-reclamant a solicitat casarea sentinței și rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, în sensul admiterii cererii de executare silită, apreciind că excepția inadmisibilității nu este întemeiată, astfel că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.. În consecință, întrucât pârâtul nu a respectat obligația stabilită conform titlului executoriu, cererea este admisibilă și se impune acordarea penalităților conform art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în sumă de 1000 de RON pe zi de întârziere, începând cu data de 08.05.2019, data pronunțării deciziei Î.C.C.J. nr. 2370/2019. În măsura în care se va consideră că obligația a fost executată, recurentul a solicitat acordarea penalităților pentru perioada 08.05.2019 - 08.06.2022.

Apărările formulate de intimați Intimații-pârâți Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și Prim-ministrul României au depus întâmpinare, solicitând, în esență, respingerea recursului și menținerea ca legală a hotărârii primei instanțe.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat, pentru următoarele considerente: Cu titlu prealabil, Înalta Curte reține că, deși recurentul a invocat prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ., criticile acestuia se subsumează pct. 5 și 8 ale aceluiași text de lege, urmând a fi analizate din această perspectivă. Mai exact, critica referitoare la modul de soluționare a excepției inadmisibilității cererii de aplicare a penalităților se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., iar critica referitoare la respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, se circumscrie cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Astfel, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul B. a solicitat, în condițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004, constrângerea pârâților la executarea deciziei nr. 2370/08.05.2019 a Î.C.C.J. - S.C.A.F., prin stabilirea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere, aplicată conducătorului Guvernului României și plata penalităților de 1000 de RON/zi de întârziere. Prima instanță a constatat că cererea este neîntemeiată în ceea ce privește capetele de cerere privind constatarea neexecutării obligației stabilite prin titlul executoriu și aplicarea unei amenzi de 20% din salariul minim brut pe economie pe fiecare zi de întârziere în sarcina conducătorului Guvernului României, reținând că obligația a fost îndeplinită prin adoptarea de către Guvernul României a H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022. În ceea ce privește capătul de cerere privind plata penalităților, instanța de fond a reținut că este inadmisibilă solicitarea de fixare a cuantumului penalităților în condițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, fără parcurgerea procedurii prevăzute de art. 24 alin. (3) din același act normativ. Instanța de recurs constată că sunt nefondate criticile recurentului-reclamant referitoare la greșita admitere a excepției inadmisibilității capătului de cerere privind plata penalităților. Prima instanță a analizat această pretenție prin prisma dispozițiilor art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, "Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de aplicare a amenzii și de acordare a penalităților debitorul, în mod culpabil, nu execută obligația prevăzută în titlul executoriu, instanța de executare, la cererea creditorului, va fixa suma ce se va datora statului și suma ce i se va datora lui cu titlu de penalități, prin hotărâre dată cu citarea părților. Totodată, prin aceeași hotărâre, instanța va stabili, în condițiile art. 892 din C. proc. civ., despăgubirile pe care debitorul le datorează creditorului pentru neexecutarea în natură a obligației.". Din analiza prevederilor art. 24 alin. (3) și (4) ale legii contenciosului administrativ, rezultă că procedura de constrângere a debitorului la executarea obligației, prin aplicarea de penalități, comportă două etape. În cadrul primei etape, reglementată de art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, instanța constată că obligația nu a fost executată și aplică amendă conducătorului autorității publice, iar reclamantului îi acordă penalități conform art. 906 C. proc. civ.. În a doua etapă, derulată conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, instanța constată că a expirat un termen de 3 luni de la data comunicării hotărârii de stabilire a amenzii și a penalităților emisă în condițiile alin. (3) al aceluiași articol, iar obligația din titlul executoriu nu a fost executată, astfel că fixează suma finală datorată cu titlu de penalități creditorului. În prezenta cauză, contrar susținerilor din recurs, se constată că reclamantul a solicitat direct aplicarea măsurilor provizorii prevăzute de cea de a doua etapă a executării silite, conform art. 24 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, astfel cum rezultă din punctul 3 al cererii de chemare în judecată . Așadar, nu se poate vorbi despre o confuzie a primei instanțe asupra temeiului de drept invocat în susținerea cererii de aplicare a penalităților pentru fiecare zi de întârziere, acest capăt de cerere fiind, în mod corect, respins ca inadmisibil. În privința celorlalte două capete de cerere din acțiunea reclamantului, Înalta Curte reține că prin decizia Î.C.C.J.-S.C.A.F. nr. 2370 din 08 mai 2019 pronunțată în dosarul nr. x/2015, astfel cum a fost îndreptată și completată prin încheierile din 30 mai 2019 și 11 iulie 2019, pârâtul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre de guvern pentru punerea în aplicare a dispozițiilor articolului 9 din Anexa 1 a O.U.G. nr. 49 din 1997, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 55 din 2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV Petrom S.A. până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere de la data pronunțării deciziei și până la executarea obligației. Potrivit art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997: "Acțiunile societății comerciale vor cuprinde toate elementele prevăzute de lege. Societatea comercială va tine evidenta acțiunilor și acționarilor în Registrul acționarilor, deschis și operat conform prevederilor legale în vigoare. Salariații C. - S.A. București au dreptul sa achiziționeze acțiuni ale societății până la limita de 8 % din capitalul social, la același preț cu care se vor vinde acțiunile în cadrul procesului de privatizare. Cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați și momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor de către aceștia vor fi stabilite prin hotărâre a Guvernului." Intimatul-pârât Guvernul României a emis H.G. nr. 746/2022, publicată în Monitorul Oficial nr. 560/08.06.2022, prin care s-au stabilit următoarele: "ART. 1 - (1) Se aprobă vânzarea de către Ministerul Energiei a unui număr de acțiuni nominative, dematerializate, emise de Societatea "OMV Petrom" - S.A., reprezentând o cotă procentuală de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării. (2) Vânzarea acțiunilor se realizează cel mai târziu până la data de 31 decembrie 2023. ART. 2 - În termen de 180 de zile de la data expirării interdicției de înstrăinare a acțiunilor deținute de statul român, prevăzută la art. 1 din Legea nr. 173/2020 privind unele măsuri pentru protejarea intereselor naționale în activitatea economică, cu modificările ulterioare, ministrul energiei aprobă, prin ordin, procedurile, termenele și condițiile pentru vânzarea acțiunilor în cota procentuală prevăzută la art. 1 alin. (1), care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I." Din analiza dispozitivului deciziei nr. 2370/2019, în raport de prevederile art. 9 din Anexa nr. 1 a O.U.G. nr. 49/1997, Înalta Curte reține că hotărârea la emiterea căreia a fost obligat Guvernul României trebuia să stabilească, pe de o parte, cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați, iar pe de altă parte, momentele la care se va realiza achiziționarea acțiunilor. Or, prin H.G. nr. 746/2022 s-a stabilit că vânzarea acțiunilor se va realiza cel mai târziu până la data de 31.12.2023, iar cota procentuală ce urmează a fi achiziționată de salariați este de 1% din valoarea capitalului social al societății înregistrat la data vânzării, dispoziții care corespund obligațiilor stabilite prin hotărârea judecătorească. Așadar, concluzia primei instanțe referitoare la îndeplinirea de către debitorul Guvernul României a obligației din titlul executoriu este legală, cu consecința corectei respingeri a cererii prin care se solicită luarea măsurilor de constrângere prevăzute de lege în vederea determinării debitorului să execute obligația stabilită prin hotărârea judecătorească. Înalta Curte mai reține că răspunderea reglementată prin dispozițiile art. 24 din Legea nr. 554/2004 funcționează ca un mijloc de constrângere pentru obținerea executării hotărârii, respectiv ca garanție a realizării dreptului de către subiectele de drept cărora le incumbă o anumită obligație. Prin reglementare, caracter și scop, aplicarea acestui text de lege presupune, cu necesitate, ipoteza neexecutării hotărârii judecătorești definitive până la momentul epuizării tuturor fazelor procesuale în litigiul ce urmărește obligarea la executarea titlului executoriu și sancționarea conducătorului autorității publice. Or, în cauza de față, la momentul soluționării cererii de către prima instanță, nu se justifica aplicarea acestor mijloace de constrângere, având în vedere adoptarea H.G. nr. 746/2022, astfel că în mod corect prima instanță a reținut că cererea este neîntemeiată, întrucât obligația stabilită prin titlul executoriu a fost îndeplinită. Este de observat și faptul că, în recurs, recurentul-reclamant nu a prezentat critici cu privire la considerentele primei instanțe vizând îndeplinirea obligației de către debitor prin H.G. nr. 746/2002, argumentația sa fiind bazată exclusiv pe chestiunea admisibilității capătului de cerere privind aplicarea de penalități pe fiecare zi de întârziere și menționând doar pasager faptul că pârâtul nu a executat obligația stabilită prin titlu. Or, soluția dispusă asupra cererii de acordare a penalităților, nu se reflectă în vreun fel asupra modului de soluționare a primelor două capete de cerere, în analiza cărora prima instanță a verificat corespondența dintre obligația stabilită în titlul executoriu și dispozițiile H.G. nr. 746/2002 și a concluzionat corect în sensul îndeplinirii obligației. Pentru aceste considerente, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din același cod Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.