ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 316/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

La data de 08 ianuarie 2007, P.T. a solicitat

că în contradictoriu cu Prefectura Județului Călărași și Agenția Domeniilor Statului

să se constate refuzul nejustificat al pârâtei secunde de a preda, pe bază de protocol,

terenul agricol în suprafață de 6 ha situat în comuna Ciocănești, cu privire la

care i-a fost reconstituit dreptul de proprietate privată.

În motivarea acțiunii,

reclamantul a arătat că prin hotărârea Comisiei Județene Călărași, pentru aplicarea

Legii fondului funciar s-a stabilit dreptul său de proprietate asupra terenului

respectiv, urmând să fie pus în posesie.

Demersurile făcute în

vederea efectuării acestei operațiuni materiale au rămas însă, fără rezultat până

în prezent, deoarece Agenția Domeniilor Statului nu se conformează obligației legale

care îi incumbă, anume aceea de predare efectivă a terenului în discuție.

Considerând atitudinea

pârâtei ca un refuz nejustificat de soluționare a unei cereri și pentru valorificarea

dreptului său legitim, P.T. s-a văzut nevoit a se adresa instanței de contencios

cu acțiunea de față.

Prin sentința civilă

nr. 1930 din 04 iulie 2007, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Călărași.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța a reținut că prin acțiunea formulată, reclamantul nu contestă

„niciun act administrativ emis de către o autoritate publică și nu s-a invocat în

condițiile legii precitate, nesoluționarea în termenul legal a unei cereri”.

În realitate, el revendică

o suprafață de 6 ha de teren agricol pe raza comunei Ciocănești, județul Călărași,

astfel că în raport de dispozițiile Legii nr. 247/2005, competența de soluționare

a pricinii aparține judecătoriei, iar nu curții de apel.

Sentința a fost atacată

cu recurs de către reclamantul P.T.

Recurentul a susținut

că prima instanță a stabilit în mod eronat obiectul acțiunii, care în realitate,

vizează refuzul Agenției Domeniilor Statului de a se conforma obligației legale

ce îi revine în legătură cu predarea terenurilor agricole către comisiile locale

în vederea eliberării titlului de proprietate asupra acelui teren.

Cu un asemenea obiect,

acțiunea atrage competența materială a instanțelor judecătorești de contencios administrativ,

iar nu a judecătoriei, ca instanță de drept comun, astfel cum s-a stabilit prin

sentință.

Critica este întemeiată.

Din expunerea rezumativă

a lucrărilor din dosar rezultă fără echivoc că reclamantul P.T. consideră nejustificat

refuzul pârâtei Agenția Domeniilor Statului de a preda pe bază de protocol terenul

agricol de 6 ha, asupra căruia i-a fost reconstituit anterior dreptul de proprietate

prin hotărârea Comisiei Județene Călărași pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate

Privată asupra Terenurilor.

Afirmațiile cuprinse în

acțiune sunt susținute de apărările formulate în acest sens de către respectiva

comisie județeană, atât în cadrul întâmpinării, cât și în plângerea prealabilă adresată

Agenției Domeniilor Statului la data de 06 martie 2007.

Dreptul de proprietate

al reclamantului asupra terenului nu este unul litigios și nici nu este repus în

discuție prin cererea de chemare în judecată, al cărei obiect se referă doar la

constatarea refuzului nejustificat al agenției, ca autoritate a administrației publice

centrale de specialitate, de a soluționa cererile formulate și de a preda pe bază

de protocol, terenul agricol către comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar

nr. 18/1991.

Obligația Agenției Domeniilor

Statului de a preda pe bază de protocol, terenurile care fac obiectul retrocedării

a fost instituită prin dispozițiile art. 3 alin. (3) și art. 7 alin. (7) din Legea

nr. 268/2001, precum și prin cele conținute în art. 47 alin. (1) ale Regulamentului

aprobat prin H.G. nr. 890/2005.

Prin urmare, se constată

că în speță nu este vorba de o cerere de revendicare a bunului imobil, ci de o acțiune

a reclamantului P.T. întemeiată pe dispozițiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

privind contenciosul administrativ, pentru a cărei soluționare, în primă instanță,

competența aparține curții de apel conform art. 3 alin. (1) pct. 1 C. proc.

civ. și art. 10 alin. (1) din legea organică mai sus menționată.

Calificând în mod greșit

obiectul acțiunii și dezinvestindu-se în favoarea Judecătoriei Călărași, ca efect

al admiterii unei excepții de procedură invocată din oficiu, Curtea de apel a pronunțat

o hotărâre cu nesocotirea normelor legale referitoare la competență.

Față de considerentele

expuse, urmează a se admite recursul și a fi casată sentința atacată, cu trimiterea

cauzei spre competentă soluționare aceleiași instanțe de fond.

Văzând și dispozițiile

art. 304 pct. 3, art. 312 pct. 6, art. 313 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamantul P.T. împotriva sentinței civile nr. 1930 din 04 iulie 2007 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată

și trimite cauza spre competentă soluționare Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 29 ianuarie 2008.