ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4606/2013

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea astfel cum a fost formulată și

precizată în fața Judecătoriei Costești, reclamanții T.G.G. (V.), Z.D.I., S.F.,

M.G. și Ma.G. în contradictoriu cu Agenția Domeniilor Statului și P. SA Grup de

Zăcăminte (SC O.P. SA), au solicitat anularea certificatului de atestare a

dreptului de proprietate din 17 februarie 2004 și atribuirea terenurilor,

pentru care acesta a fost eliberat, în proprietatea lor.

Pârâta SC O.P. SA a

invocat excepția de necompetență materială, în ceea ce privește soluționarea

cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Judecătoria Costești,

prin Sentința civilă nr. 1069 din 21 octombrie 2010, a admis excepția de

necompetență materială, a disjuns cererea având ca obiect constatarea nulității

certificatului de atestare a dreptului de proprietate, și a declinat competența

materială pentru soluționarea cererii disjunse, în favoarea Curții de Apel

Pitești.

Prin Sentința civilă

nr. 19 din 18 ianuarie 2012 Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanți,

ca tardivă.

Prin Încheierea din

23 martie 2011, potrivit dispozițiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004, a fost

introdus în cauză emitentul certificatului de atestare a dreptului de

proprietate atacat, respectiv Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de

Afaceri.

Prin întâmpinările

formulate pârâții SC O.P. SA - ASSET III Muntenia Vest și Ministerul Economiei,

Comerțului și Mediului de Afaceri au solicitat respingerea acțiunii, invocând

excepția neparcurgerii procedurii prealabile, precum și excepția tardivității

introducerii acțiunii, iar pe fond, au solicitat respingerea acțiunii, ca

nefondată, susținând că dreptul de proprietate, atestat prin certificatul atacat,

a fost dobândit prin efectul legii, respectiv art. 20 alin. (2) din Legea nr.

15/1990, actul intrând în circuitul civil.

Analizând cu

prioritate, potrivit dispozițiilor art. 137 C. proc. civ., excepția

tardivității formulării acțiunii, Curtea de Apel a constatat că aceasta este

întemeiată, reținând dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Susținerea

apărătorului reclamantului Z.D.I., în sensul că certificatul de atestare atacat

nu a fost comunicat reclamanților, nu a fost primită, reținându-se că

suprafețele de teren din certificatul de atestare au fost înscrise în CF a

localității Recea, de către pârâta SC O.P. SA, astfel că actul atacat a devenit

opozabil erga omnes.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, reclamanții T.G., S.F., M.G. și M.V. au declarat recurs,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenții susțin că

certificatul O. cu nr. x în mod greșit nu a fost anulat deși completul de

judecată a dispus efectuarea unei expertize cadastrale.

Reclamanții mai arată

că din expertiză și din documentele eliberate de Primăria Recea reiese faptul

că O. are titlu de proprietate pe terenurile care le-au aparținut de peste 60

de ani, dar nu le-a fost eliberat nici un document de expropriere pentru aceste

suprafețe, încălcându-li-se astfel dreptul de proprietate, drept inviolabil

prevăzut în Constituție.

Examinând cauza și

sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cu cele ale art. 304

1

C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Pentru a ajunge la

această soluție, instanța a avut în vedere considerentele în continuare

arătate.

Conform

jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil

presupune ca o instanță internă să fi examinat, în mod real, problemele

esențiale care i-au fost supuse analizei.

Pe de altă parte,

dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a

prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Deoarece Convenția Europeană

a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau

iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat în discuție nu poate

fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real

"ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța

sesizată.

Art. 6 parag. 1 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina

instanței, obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al

argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le

aprecia pertinența.

În baza prevederilor

art. 11 din Constituția României, tratatele ratificate de Parlament, potrivit

legii, fac parte din dreptul intern.

Convenția Europeană a

Drepturilor Omului a fost ratificată de România prin Legea 30/1994, astfel

încât de la data ratificării face parte din dreptul intern, motiv pentru care

judecătorul național are obligația legală de a aplica atât prevederile

Convenției, cât și cele ale jurisprudenței Curții, care împreună se constituie

în blocul de convenționalitate.

Înalta Curte constată

că în cauza de față reclamanții au solicitat anularea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate nr. x eliberat la data de 17 februarie

2004.

Prima instanță a

respins cererea motivând că reclamanții sunt decăzuți din dreptul de a mai

exercita acțiunea, deoarece nu au formulat-o în termenul legal.

Înalta Curte constată

că soluția instanței de fond este greșită.

Potrivit art. 11

alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004, cererile prin care se solicită

anularea unui act administrativ se pot introduce în termen de 6 luni de la data

comunicării răspunsului la plângerea prealabilă, iar în baza alin. (2) al

aceluiași text, acțiunea se poate introduce și peste termenul de 6 luni pentru

motive temeinice, dar nu mai târziu de 1 an de la data luării la cunoștință

despre acțiune, în cazul terților ce se pretind vătămați prin actul respectiv.

În cauza de față,

reclamanții au luat cunoștință în mod cert despre certificat la data de 15

septembrie 2010 (dosar judecătorie), la momentul în care pârâții au depus

întâmpinare în Dosarul nr. 1444/214/2010 al Judecătoriei Costești.

Instanța de control

judiciar apreciază că instanța de fond în mod greșit a considerat că termenul

de 1 an curge de la data înscrierii dreptului de proprietate în Cartea

funciară, deoarece după înscrierea în Cartea funciară, certificatul devine

opozabil față de terți.

Înalta Curte constată

că termenul pentru formularea acțiunii în anulare curge de la data luării la

cunoștință despre existența actului, întrucât art. 11 alin. (2) din Legea nr.

554/2004 prevede ca dată de pornire, în calculul termenului, data luării la

cunoștință, fiind irelevantă data înscrierii în Cartea funciară.

De altfel,

soluționând excepția de neconstituționalitate a art. 11 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, în Decizia nr. 316/2008, instanța de contencios constituțional a

apreciat că prin modificarea adusă Legii nr. 554/2004 prin Legea nr. 262/2007

terții interesați au posibilitatea de a contesta legalitatea unui act administrativ,

într-un termen care are o dată de la care începe să curgă, ce poate fi stabilit

cu certitudine și se calculează de la data luării la cunoștință.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că reclamanții au luat la cunoștință de certificat

la 15 septembrie 2010, motiv pentru care la 14 octombrie 2010 și-au precizat

acțiunea, în sensul că au solicitat anularea certificatului de atestare a

dreptului de proprietate.

Prin urmare, Înalta

Curte constată că instanța de fond în mod greșit a respins acțiunea ca tardivă.

Înalta Curte constată

că instanța de fond a nesocotit și dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ., potrivit cărora, pentru a se ajunge la o soluție temeinică și legală,

judecătorii trebuie să aibă rol activ, fiind datori, să pună întrebări părților

sau să pună în dezbaterea lor orice împrejurare de fapt sau de drept care duc

la dezlegarea pricinii, chiar dacă nu sunt cuprinse în cerere sau în

întâmpinare, putând ordona dovezile care le va găsi de cuviință, chiar dacă

părțile se împotrivesc.

De asemenea, instanța

este datoare să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a descoperi

adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor, dând

părților ajutor activ în ocrotirea drepturilor și intereselor lor.

Hotărând în baza unui

probatoriu neconcludent, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanța de

fond a pronunțat o hotărâre netemeinică și nelegală, care urmează a fi casată

cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de fond urmează, așadar, să valorifice toate apărările și

susținerile părților.

În consecință, pentru

considerentele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul și va casa sentința atacată cu trimiterea

cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de T.G., S.F., M.G. și M.V. împotriva Sentinței nr. 19/F-CONT din 18

ianuarie 2012 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 26 martie 2013.

Procesat de GGC - CL