ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 261/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulata pe calea

contenciosului administrativ la data de 31 martie 2010, reclamanta SC P. SRL

Berbești a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei, Comerțului și

Mediului de Afaceri și SC C. SA București, pentru a se dispune anularea adresei

din 10 februarie 2010 emisă de primul pârât și constatarea nulității absolute

parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 28 iulie

1995 pentru suprafața de 31.484 m.p.

În motivare acțiunii,

reclamanta a arătat că într-un litigiu aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, SC

C. SA București a chemat în judecată pe reclamantă, pentru ca în urma

comparării titlurilor de proprietate să se constate că actuala pârâtă este

proprietara unui teren de 77.765,23 m.p., din care face parte și terenul pentru

care reclamanta deține titlu de proprietate.

Cu această ocazie,

actuala reclamantă a cunoscut de certificatul de atestare a dreptului de

proprietate și a formulat plângere prealabilă, răspunzându-i-se de către

minister prin adresa a cărei anulare o solicită.

Reclamanta a dobândit

dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, prin cumpărarea lui de la o

persoană ce-l dobândise în temeiul sentinței civile nr. 327 din 17 martie 2008

a Judecătoriei Horezu. La baza acestei hotărâri judecătorești a stat dreptul de

proprietate al unor persoane fizice, drept ce le-a fost reconstituit pe raza

comunei Alunu, așa încât SC C. SA nu putea avea calitate de deținător al

imobilului pentru a beneficia de eliberarea certificatului de atestare în

condițiile H.G. nr. 834/1991.

De altfel, această

pârâtă a încheiat cu reclamanta un contract de închiriere pentru o perioadă de

38 de luni, iar contractul de vânzare-cumpărare al reclamantei a fost semnat și

de un reprezentant al SC C. SA Oltenia, care a susținut că are în proprietate

numai construcțiile aflate pe teren.

La data de 29 martie

2010, Ministerul Economiei Comerțului și Mediului de Afaceri a formulat

întâmpinare, invocând excepția tardivității acțiunii, iar cu privire la fondul

cererii, susținând că eliberarea certificatului de atestare s-a făcut cu

respectarea dispozițiilor H.G. nr. 834/1991.

La data de 08 aprilie

2010 a formulat întâmpinare și SC C. SA, invocând excepția lipsei calității

procesuale active a reclamantei, cu motivarea că aceasta nu a fost vătămată în

niciun drept recunoscut de lege, excepția inadmisibilității acțiunii pentru

neîndeplinirea în termenele și condițiile prevăzute de lege a procedurii

prealabile și excepția tardivității acțiunii față de nesocotirea termenului de

1 an prevăzut de Legea nr. 554/2004.

Cu privire la fondul

pricinii, această pârâtă a arătat că deține terenul din anul 1980, deci

inclusiv la 08 decembrie 1990 îl avea în patrimoniu, fiind necesar desfășurării

activității sale.

Curtea de Apel

Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr.

75/F-CONT din 21 aprilie 2010, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC P.

SRL în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei Comerțului și Mediului de

Afaceri și SC C. SA ca tardivă.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanța a reținut următoarele considerente:

Potrivit art. 1 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004 se poate adresa instanței de contencios

administrativ și persoana vătămată într-un drept sau într-un interes legitim,

vătămare ce s-a produs printr-un act administrativ cu caracter individual

adresat altui subiect de drept.

Exercitarea acțiunii

in temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se poate face cu respectarea

îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 și în termenele

reglementate de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Cum, însă,

jurisprudența a dovedit că situația poate deveni defavorabilă și inechitabilă

pentru persoanele vătămate, întrucât acestea, adeseori, din motive obiective,

nu află de existența actului decât după trecerea termenelor prevăzute de lege,

Legea nr. 262/2007 a modificat în esență dispozițiile anterioare arătând că

termenele încep să curgă pentru terțele persoane vătămate, de la data când

acestea au luat cunoștință de existența actului.

De altfel, pentru

rațiuni identice s-a reținut de către Curtea Constituțională și că dispozițiile

art. 7 alin. (7) sunt neconstituționale, în măsura în care se aplică plângerii

prealabile formulate de persoana vătămată într-un interes legitim printr-un act

administrativ cu caracter unilateral adresat altui subiect de drept decât

destinatarul actului.

Or, un astfel de act,

atâta timp cât nu este supus niciunei forme de publicitate și terții nu au

posibilitatea reală de a cunoaște de existența sa de la data emiterii, nu le

poate fi opozabil.

Întreg acest

raționament care are în vedere respectarea dreptului de acces la justiție nu

subzistă atunci când se dovedește existența unei publicități de natură a

permite terțului să cunoască de existența actului ce-l consideră vătămător.

O astfel de procedură

este cea prevăzută de Legea nr. 7/1996, procedură ce permite încunoștiințarea

terților de acte administrative cu caracter unilateral de natura celui existent

în cauză.

Certificatul de

atestare a fost emis la 28 iulie 1995, a fost trecut în registrul de

transcripțiuni și inscripțiuni la 20 noiembrie 1995 și înscris în cartea

funciară la 06 septembrie 2005.

Așadar, de la acest moment

toate persoanele interesate puteau și trebuiau să ia la cunoștință de existența

înscrisului.

În ceea ce o privește

pe reclamantă instanța de fond a apreciat că termenul la care se referă art. 11

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a început să curgă de la 24 octombrie 2008, dată

la care putea și trebuia să ia cunoștință de actul pe care îl contestă în prezenta

acțiune.

Curtea de apel a constatat

că se impune raportarea la această dată întrucât, până la momentul la care a dobândit

proprietatea terenului de 31.484 RON prin actul autentic, reclamanta nu era interesată

și nu i se poate reproșa că nu a făcut verificări pentru a cunoaște situația juridică

a imobilului.

Chiar dacă administratorul

ce a reprezentat-o pe reclamantă, în calitate de cumpărătoare, la încheierea actului

autentic este și vânzătorul către aceasta, drepturile persoanei juridice s-au născut

la acest moment, și in condițiile in care L.S.A. a dobândit proprietatea terenului

la 17 martie 2008 în temeiul unor antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate în

anii 1996-1998.

Potrivit art. 11 din Legea

nr. 554/2004, termenul de 6 luni de formulare a acțiunii începe să curgă de la mai

multe momente, dar prin curgerea sa nu poate duce la încălcarea termenului de 1

an al cărui moment de debut se situează, în prezenta cauză, la momentul la care

reclamanta-cumpărătoare a terenului în litigiu a cunoscut sau putea cunoaște că

asupra imobilului s-a emis și un certificat de atestare.

Cum înscrierea în cartea

funciară s-a făcut în anul 2005, reclamanta a cumpărat bunul la 24 octombrie 2008,

iar prezenta acțiune a fost formulată la 24 februarie 2010 exercițiul prezentei

acțiuni se situează în afara termenului la care se referă textul precitat.

Întrucât acțiunea a fost

respinsă ca tardivă prima instanță nu a mai analizat celelalte excepții invocate

în cauză.

Împotriva acestei hotărâri

a declarat recurs reclamanta SC P. SRL Vâlcea, susținând că hotărârea atacată este

nelegală și netemeinică pentru următoarele motive:

- în mod greșit instanța

de fond a considerat că data de la care începe să curgă termenul de prescripție

privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 28 iulie

1995 este data de 24 octombrie 2008 (data cumpărării terenului), momentul de la

care trebuie calculat acest termen fiind data la care SC C. SA București a făcut

public acest certificat, respectiv 27 ianuarie 2010, când a fost depus acest înscris

în Dosarul nr. 3424/90/2009 aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, astfel cum rezultă

din încheierea din data de 27 ianuarie 2010;

- potrivit contractului

de vânzare-cumpărare încheiat la data de 24 ianuarie 2008, terenul achiziționat

era liber de orice sarcini, de orice natură, potrivit extraselor de carte funciară,

sens în care notarul public a procedat fără restricții la înscrierea acestui act

de vânzare în cartea funciară în raza de activitate a Oficiului de Cadastru și Publicitate

Imobiliară în care se află imobilul;

- instanța de fond a ignorat

încheierea de carte funciară din 16 septembrie 2009 a Oficiului de Cadastru și

Publicitate Imobiliară - Biroul de Carte Funciară și Publicitate Imobiliară Râmnicu

Vâlcea, încheiere prin care se dispusese admiterea cererii cu privire la imobilul

cu nr. cadastral X, notându-se suprapunerea imobilului înscris în această carte

funciară cu imobilul în suprafață de 41.996,33 m.p., proprietatea SC C. SA București.

Rezultă că la data de 24 octombrie 2008 recurenta nu avea cum să cunoască despre

existența unei suprapuneri cu un alt act de proprietate, al altei persoane și, deci,

nu avea cum să conteste respectivul act.

În drept, recurenta și-a

încadrat motivele de recurs în prevederile art. 7, 8, 9 și art. 304

1

C.

proc. civ.

Analizând actele și lucrările

dosarului de fond, precum și motivele de recurs ce se încadrează în prevederile

art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat,

pentru următoarele considerente:

Instanța de fond a reținut

în mod corect situația de fapt, în sensul că reclamanta SC P. SRL Vâlcea a dobândit

dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin cumpărarea de la o persoană

fizică ce-l dobândise în temeiul sentinței civile nr. 327 din 17 martie 2008 a Judecătoriei

Horezu. La baza acestei hotărâri judecătorești a stat dreptul la proprietate al

unor persoane fizice, drept ce le-a fost reconstituit pe raza comunei Alunu.

Certificatul de atestare

a dreptului de proprietate (actul contestat) a fost emis la data de 28 iulie 1995,

a fost trecut în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni la 20 noiembrie 1995

și înscris în cartea funciară la 06 septembrie 2005.

Față de situația de fapt

prezentată, în mod corect instanța de fond a apreciat că acțiunea este tardivă,

Înalta Curte de Casație și Justiție statuând în mod constant că în cazul certificatelor

de atestare a dreptului de proprietate emise în baza H.G. nr. 834/1991 data luării

la cunoștință de către terți, despre existența actului administrativ este data efectuării

formalităților de publicitate imobiliară, respectiv data de 20 noiembrie 1995 –

când actul a fost trecut în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni sau, cel

mai târziu, la 06 septembrie 2005, când actul a fost înscris în cartea funciară.

Înalta Curte constată

că, în raport de situația de fapt expusă și completând motivarea instanței de fond,

termenul de contestare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate a

început să curgă încă de la data de 06 septembrie 2005, anterior cumpărării terenului

de către SC P. SRL Vâlcea de la proprietarii persoane fizice – care, la rândul lor,

au avut posibilitatea contestării respectivului act pe calea acțiunii în contencios

administrativ, însă au stat în pasivitate.

Pentru considerentele

menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , constatând că hotărârea

atacată este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de SC P. SRL Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 75/F-CONT din 21 aprilie 2010

a Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 ianuarie 2011.