ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 261/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulata pe calea contenciosului administrativ la data de 31 martie 2010, reclamanta SC P. SRL Berbești a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri și SC C. SA București, pentru a se dispune anularea adresei din 10 februarie 2010 emisă de primul pârât și constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 28 iulie 1995 pentru suprafața de 31.484 m.p. În motivare acțiunii, reclamanta a arătat că într-un litigiu aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, SC C. SA București a chemat în judecată pe reclamantă, pentru ca în urma comparării titlurilor de proprietate să se constate că actuala pârâtă este proprietara unui teren de 77.765,23 m.p., din care face parte și terenul pentru care reclamanta deține titlu de proprietate.

Cu această ocazie, actuala reclamantă a cunoscut de certificatul de atestare a dreptului de proprietate și a formulat plângere prealabilă, răspunzându-i-se de către minister prin adresa a cărei anulare o solicită. Reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu, prin cumpărarea lui de la o persoană ce-l dobândise în temeiul sentinței civile nr. 327 din 17 martie 2008 a Judecătoriei Horezu. La baza acestei hotărâri judecătorești a stat dreptul de proprietate al unor persoane fizice, drept ce le-a fost reconstituit pe raza comunei Alunu, așa încât SC C. SA nu putea avea calitate de deținător al imobilului pentru a beneficia de eliberarea certificatului de atestare în condițiile H.G.

nr. 834/1991. De altfel, această pârâtă a încheiat cu reclamanta un contract de închiriere pentru o perioadă de 38 de luni, iar contractul de vânzare-cumpărare al reclamantei a fost semnat și de un reprezentant al SC C. SA Oltenia, care a susținut că are în proprietate numai construcțiile aflate pe teren. La data de 29 martie 2010, Ministerul Economiei Comerțului și Mediului de Afaceri a formulat întâmpinare, invocând excepția tardivității acțiunii, iar cu privire la fondul cererii, susținând că eliberarea certificatului de atestare s-a făcut cu respectarea dispozițiilor H.G. nr. 834/1991.

La data de 08 aprilie 2010 a formulat întâmpinare și SC C. SA, invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, cu motivarea că aceasta nu a fost vătămată în niciun drept recunoscut de lege, excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea în termenele și condițiile prevăzute de lege a procedurii prealabile și excepția tardivității acțiunii față de nesocotirea termenului de 1 an prevăzut de Legea nr. 554/2004. Cu privire la fondul pricinii, această pârâtă a arătat că deține terenul din anul 1980, deci inclusiv la 08 decembrie 1990 îl avea în patrimoniu, fiind necesar desfășurării activității sale. Curtea de Apel Pitești, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 75/F-CONT din 21 aprilie 2010, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC P. SRL în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei Comerțului și Mediului de Afaceri și SC C. SA ca tardivă.

Pentru a hotărî astfel, prima instanța a reținut următoarele considerente: Potrivit art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept sau într-un interes legitim, vătămare ce s-a produs printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui subiect de drept. Exercitarea acțiunii in temeiul art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 se poate face cu respectarea îndeplinirii procedurii prealabile prevăzută de art. 7 și în termenele reglementate de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Cum, însă, jurisprudența a dovedit că situația poate deveni defavorabilă și inechitabilă pentru persoanele vătămate, întrucât acestea, adeseori, din motive obiective, nu află de existența actului decât după trecerea termenelor prevăzute de lege, Legea nr. 262/2007 a modificat în esență dispozițiile anterioare arătând că termenele încep să curgă pentru terțele persoane vătămate, de la data când acestea au luat cunoștință de existența actului. De altfel, pentru rațiuni identice s-a reținut de către Curtea Constituțională și că dispozițiile art. 7 alin. (7) sunt neconstituționale, în măsura în care se aplică plângerii prealabile formulate de persoana vătămată într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter unilateral adresat altui subiect de drept decât destinatarul actului.

Or, un astfel de act, atâta timp cât nu este supus niciunei forme de publicitate și terții nu au posibilitatea reală de a cunoaște de existența sa de la data emiterii, nu le poate fi opozabil. Întreg acest raționament care are în vedere respectarea dreptului de acces la justiție nu subzistă atunci când se dovedește existența unei publicități de natură a permite terțului să cunoască de existența actului ce-l consideră vătămător. O astfel de procedură este cea prevăzută de Legea nr. 7/1996, procedură ce permite încunoștiințarea terților de acte administrative cu caracter unilateral de natura celui existent în cauză. Certificatul de atestare a fost emis la 28 iulie 1995, a fost trecut în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni la 20 noiembrie 1995 și înscris în cartea funciară la 06 septembrie 2005. Așadar, de la acest moment toate persoanele interesate puteau și trebuiau să ia la cunoștință de existența înscrisului.

În ceea ce o privește pe reclamantă instanța de fond a apreciat că termenul la care se referă art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a început să curgă de la 24 octombrie 2008, dată la care putea și trebuia să ia cunoștință de actul pe care îl contestă în prezenta acțiune. Curtea de apel a constatat că se impune raportarea la această dată întrucât, până la momentul la care a dobândit proprietatea terenului de 31.484 RON prin actul autentic, reclamanta nu era interesată și nu i se poate reproșa că nu a făcut verificări pentru a cunoaște situația juridică a imobilului. Chiar dacă administratorul ce a reprezentat-o pe reclamantă, în calitate de cumpărătoare, la încheierea actului autentic este și vânzătorul către aceasta, drepturile persoanei juridice s-au născut la acest moment, și in condițiile in care L.S.A.

a dobândit proprietatea terenului la 17 martie 2008 în temeiul unor antecontracte de vânzare-cumpărare încheiate în anii 1996-1998. Potrivit art. 11 din Legea nr. 554/2004, termenul de 6 luni de formulare a acțiunii începe să curgă de la mai multe momente, dar prin curgerea sa nu poate duce la încălcarea termenului de 1 an al cărui moment de debut se situează, în prezenta cauză, la momentul la care reclamanta-cumpărătoare a terenului în litigiu a cunoscut sau putea cunoaște că asupra imobilului s-a emis și un certificat de atestare. Cum înscrierea în cartea funciară s-a făcut în anul 2005, reclamanta a cumpărat bunul la 24 octombrie 2008, iar prezenta acțiune a fost formulată la 24 februarie 2010 exercițiul prezentei acțiuni se situează în afara termenului la care se referă textul precitat.

Întrucât acțiunea a fost respinsă ca tardivă prima instanță nu a mai analizat celelalte excepții invocate în cauză.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC P. SRL Vâlcea, susținând că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică pentru următoarele motive: - în mod greșit instanța de fond a considerat că data de la care începe să curgă termenul de prescripție privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 28 iulie 1995 este data de 24 octombrie 2008 (data cumpărării terenului), momentul de la care trebuie calculat acest termen fiind data la care SC C. SA București a făcut public acest certificat, respectiv 27 ianuarie 2010, când a fost depus acest înscris în Dosarul nr. 3424/90/2009 aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea, astfel cum rezultă din încheierea din data de 27 ianuarie 2010; - potrivit contractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 24 ianuarie 2008, terenul achiziționat era liber de orice sarcini, de orice natură, potrivit extraselor de carte funciară, sens în care notarul public a procedat fără restricții la înscrierea acestui act de vânzare în cartea funciară în raza de activitate a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară în care se află imobilul; - instanța de fond a ignorat încheierea de carte funciară din 16 septembrie 2009 a Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară - Biroul de Carte Funciară și Publicitate Imobiliară Râmnicu Vâlcea,

încheiere prin care se dispusese admiterea cererii cu privire la imobilul cu nr. cadastral X, notându-se suprapunerea imobilului înscris în această carte funciară cu imobilul în suprafață de 41.996,33 m.p., proprietatea SC C. SA București. Rezultă că la data de 24 octombrie 2008 recurenta nu avea cum să cunoască despre existența unei suprapuneri cu un alt act de proprietate, al altei persoane și, deci, nu avea cum să conteste respectivul act. În drept, recurenta și-a încadrat motivele de recurs în prevederile art. 7, 8, 9 și art. 304 1 C. proc. civ. Analizând actele și lucrările dosarului de fond, precum și motivele de recurs ce se încadrează în prevederile art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, în sensul că reclamanta SC P. SRL Vâlcea a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin cumpărarea de la o persoană fizică ce-l dobândise în temeiul sentinței civile nr. 327 din 17 martie 2008 a Judecătoriei Horezu. La baza acestei hotărâri judecătorești a stat dreptul la proprietate al unor persoane fizice, drept ce le-a fost reconstituit pe raza comunei Alunu.

Certificatul de atestare a dreptului de proprietate (actul contestat) a fost emis la data de 28 iulie 1995, a fost trecut în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni la 20 noiembrie 1995 și înscris în cartea funciară la 06 septembrie 2005. Față de situația de fapt prezentată, în mod corect instanța de fond a apreciat că acțiunea este tardivă, Înalta Curte de Casație și Justiție statuând în mod constant că în cazul certificatelor de atestare a dreptului de proprietate emise în baza H.G. nr. 834/1991 data luării la cunoștință de către terți, despre existența actului administrativ este data efectuării formalităților de publicitate imobiliară, respectiv data de 20 noiembrie 1995 – când actul a fost trecut în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni sau, cel mai târziu, la 06 septembrie 2005, când actul a fost înscris în cartea funciară.

Înalta Curte constată că, în raport de situația de fapt expusă și completând motivarea instanței de fond, termenul de contestare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate a început să curgă încă de la data de 06 septembrie 2005, anterior cumpărării terenului de către SC P. SRL Vâlcea de la proprietarii persoane fizice – care, la rândul lor, au avut posibilitatea contestării respectivului act pe calea acțiunii în contencios administrativ, însă au stat în pasivitate. Pentru considerentele menționate, cu referire la art. 312 alin. (1) C. proc. civ. , constatând că hotărârea atacată este legală și temeinică, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC P. SRL Vâlcea împotriva sentinței civile nr. 75/F-CONT din 21 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2011.