ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1632/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Pitești – secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, reclamanta T.I. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Economiei și SC P. SA București, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să dispună anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri, la data de 3 martie 2009, în favoarea pârâtei SC P. SA, pentru suprafața de 762 mp. din totalul terenului proprietatea sa, în suprafață 3.000 mp., situat în extravilanul comunei Ștefan cel Mare, Jud. Argeș.

Pe parcursul procesului, instanța a dispus citarea pârâtului Ministerul Economii, Comerțului și Mediului de Afaceri, care și-a schimbat denumirea în urma unor măsuri de reorganizare. Prin întâmpinare, pârâta SC O.M.V. P. SA București a solicitat respingerea acțiunii, ca nefondată. Pârâtul Ministerul Economii, Comerțului și Mediului de Afaceri a depus la dosarul cauzei întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată. Prin sentința nr. 138 din 18 iunie 2010, Curtea de Apel Pitești – secția comercială și de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea reclamantei, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța o asemenea soluție, instanța de fond a reținut că, la data de 14 septembrie 1993, numitei R.S.

i s-a emis titlul de proprietate pentru suprafața de 1,86 mp., amplasată în satul Ștefan cel Mare, județul Argeș. În plus, același magistrat a stabilit că, ulterior, prin contractul de donație din 30 martie 1998, reclamanta a dobândit o suprafață de 3.000 mp., din care această ultimă persoană fizică susține că suprafața de 762 mp., se regăsește în certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis de Ministerul Economiei în favoarea pârâtei SC P. SA, pentru amplasarea sondei. Prima instanță a mai reținut afirmațiile reclamantei în sensul că, în anul 1996, pârâta a încercat că obțină de la reclamantă suprafața de 2.124 mp., pentru amplasarea acestei sonde, însă tranzacția a rămas nefinalizată și, cu toate acestea, pârâta a instalat pe teren sonda despre care s-a făcut vorbire, fără acordul său și fără plata despăgubirilor, reprezentând lipsa de folosință a terenului.

De asemenea, judecătorul fondului a mai reținut alte susțineri ale reclamantei, în sensul că, în perioada 2006-2009, au fost încheiate contracte de închiriere între cele două părți prin care s-au acordat despăgubiri, dar, că, în anul 2009, pârâta a reziliat unilateral contractul de închiriere, cu motivația că a obținut actul administrativ unilateral cu caracterul individual a cărui anularea s-a solicitat prin prezenta acțiune. În urma analizării cauzei, din perspectiva H.G. nr. 834/1991, curtea de apel a constatat că emiterea unui certificat de atestare a unui drept de proprietate este condiționată de existența în patrimoniul societății comerciale, la momentul anilor 1990-1991, a unor drepturi reale asupra imobilelor și de parcurgerea etapelor stabilite pentru această procedură.

În opinia primei instanțe, pârâtul a dovedit că societatea reclamantă deținea terenul la data adoptării Legii nr. 15/1990, având un drept de administrare asupra acestuia, și, în consecință, avea îndreptățirea de a obține certificatul respectiv. Totodată, prima instanță a menționat concluziile expertului, în sensul că nu a fost în măsură să depisteze planurile de delimitare cu dimensiuni și vecinătăți ale terenului afectat de sondă și nici a actelor de transmitere a dreptului de proprietate către pârâtă, anterior eliberării titlului de proprietate pe numele reclamantei. Însă, judecătorul cauzei a subliniat finalul completării la raportul de expertiză, în care se precizează de către expert că are cunoștință despre întocmirea documentației topografice de evaluare a terenurilor, conform H.G.

nr. 834/1991, pentru toate amplasamentele sondelor aflate pe teritoriul comunei Ștefan cel Mare, județul Argeș, documentație avizată de O.C.P.I. Argeș. Un înscris relevant pentru instanța de fond a fost reprezentat de dispoziția de delimitare din 24 mai 1998, prin care delimitarea suprafeței pe care urma a fi amplasată sonda Glavacioc este anterioară emiterii titlului de proprietate pe numele donatarei R.S. Concluzia curții de apel a fost în sensul că dobândirea dreptului de proprietate al societății pârâte asupra terenului aflat în litigiu s-a datorat efectului legii, respectiv art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990. În esență, instanța de fond a constatat că nu există motive care să susțină pretențiile reclamantei cu privire la încălcarea dispozițiilor existente la momentul eliberării actului administrativ contestat.

În cauză, curtea de apel a arătat inaplicabilitatea art. 42 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, potrivit căruia sunt exceptate de la reconstituire terenurile pe care s-au efectuat investiții, altele decât îmbunătățiri funciare. Or, în speță, pe terenul aflat în discuție a fost amplasat un obiectiv despre care nu se poate afirma că face parte din categoria îmbunătățirilor funciare. Împotriva acestei hotărâri judecătorești s-a promovat recurs în termen legal de către reclamantă, care a solicitat modificarea sentinței și admiterea acțiunii. În dezvoltarea căii extraordinare de atac, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și ale art. 304 1 C. proc. civ., recurenta susține, în esență, că hotărârea este dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În opinia recurentei, în mod nelegal, instanța reține faptul că sunt îndeplinite condițiile H.G. nr. 834/1991, ale Legii nr. 15/1990 și ale art. 42 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, fără a exista vreo dovadă în acest sens. Recurenta consideră că, având în vedere art. 1 din H.G. nr. 834/1991, instanța avea obligația să stabilească cu certitudine dacă terenul în litigiu se afla în patrimoniul SC P. SA la data înființării acesteia. Pe aceeași linie de idei, recurenta-reclamantă susține faptul că nici nu era posibil ca terenul să se fi aflat în patrimoniul pârâtei, întrucât, din raportul de expertiză, rezultă faptul că, potrivit verificărilor efectuate la Primăria Ștefan cel Mare, a planului de cadastru, a evidenței cadastrale la 1 ianuarie 1990, precum și evidența punerilor în posesie în tarlaua 14, terenul pe care este amplasată sonda este proprietatea sa.

Pe de altă parte recurenta precizează faptul că, pe terenul respectiv, s-a reconstituit proprietatea donatoarei sale, respectându-se art. 8 și art. 11 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, republicată. De asemenea, aceeași recurentă subliniază susținerile realizate de expertul cauzei, în sensul că nu a depistat schițe ale terenului afectat de sondă făcute în baza dispoziției de delimitare și nici a actelor de transmitere a proprietății terenului în patrimoniul pârâtei anterior atestatului. În opinia recurentei, pârâta beneficiară a actului administrativ atacat în prezenta speță nu a administrat niciun înscris din care să reiasă dreptul său de administrare asupra terenului litigios, la data adoptării Legii nr. 15/1990.

În plus, recurenta reamintește împrejurarea că a închiriat terenul pârâtei, în anii 2007 – 2009, anterior momentului eliberării certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Totodată, recurenta este de părere că dispoziția de delimitare din 24 mai 1988 nu poate constitui o dovadă a faptului că terenul în cauză era în patrimoniul pârâtei la înființarea sa și că nu există nicio dovadă a exproprierii terenului în discuție de la C.A.P. până la 1 ianuarie 1990 și după acest moment. Așadar, nu este posibilă constituirea proprietății ope legis, fiindcă nu sunt îndeplinite condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990. În final, recurenta susține că s-a făcut în mod greșit aplicarea prevederilor art. 42 alin. (2) din Legea nr. 18/1991 și că amplasarea sondei pârâtei a avut loc în anul 2008, după cum a constatat și expertul numit în cauză.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă SC O.M.V. P. SA București a solicitat respingerea recursului ca nefondat. De asemenea, intimata de mai sus a invocat puterea de lucru judecat a sentinței nr. 69/F-CONT din 9 aprilie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Pitești – secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, irevocabilă prin nerecurare. În concepția acestei părți, hotărârea invocată are același obiect: anularea parțială a certificatului de proprietate. Instanța de control judiciar constată că excepția autorității de lucru judecat este o excepție de fond, fiind în legătură cu condițiile de exercițiu ale acțiunii, peremptorie (dirimantă), pentru că tinde la respingerea cererii și absolută, întrucât este reglementată prin norme imperative.

Instituția autorității lucrului judecat împiedică „o nouă judecată” a unei cereri deja soluționate. Cu alte cuvinte, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi soluționată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu poate fi contrazisă de o altă hotărâre ulterioară (res judicata pro veritate habetur). În baza art. 1201 C. civ., pentru a fi o autoritate de lucru judecat, trebuie să existe aceleași părți, același obiect și temei juridic în cea de-a doua cauză. În speță, Înalta Curte apreciază că este neîntemeiată excepția autorității lucrului judecat invocată de intimata SC O.M.V. P. SA, față de împrejurarea că sentința nr. 69 din 9 aprilie 2010 a Curții de Apel Pitești (aflată la filele 35 – 38 dosar recurs) nu are aceleași părți și același obiect.

Mai exact această sentință a respins acțiunea reclamantului I.S. privind anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 3 martie 2009 emis pe numele SC P. SA pentru suprafața de 458 mp din totalul de 3000 mp, cât reprezintă proprietatea sa, teren situat în extravilanul localității Ștefan cel Mare, județul Argeș, tarlaua 14. În alt registru de idei, Înalta Curte apreciază, în urma analizării sentinței contestate, în baza criticilor formulate, cât și din oficiu, în raport de art. 304 1 C. proc. civ., că se impune, în temeiul art. 312 alin. (1) teza I, și art. 312 alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Mai precis, hotărârea recurată întrunește cerințele impuse de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru a interveni modificarea sa, întrucât sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii. Pe fondul cauzei, așa cum s-a precizat anterior, reclamanta T.I. a devenit proprietar exclusiv asupra terenului în suprafață de 3000 mp arabil, situat în extravilanul comunei Ștefan cel Mare, județul Argeș, (a se vedea actul autentificat la 30 martie 1998, de la fila 37 dosar fond). În acest context, trebuie remarcat faptul că actul de donație a fost făcut de mătușa recurentei-reclamante (numita R.S.), care a dobândit acest teren, ca urmare a reconstituirii dreptului de proprietate, în condițiile Legii nr. 18/1991, în calitate de moștenitoare a defunctei sale mame, O.M., conform titlului de proprietate nr. 24901 din 24 septembrie 1993 emis de Comisia Județeană Argeș pentru s tabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor ( fila 49 I dosar).

Din acest teren face parte suprafața de 762 mp, pe care, în anul 2008, a fost amplasată sonda nr. 1197 Glavacioc de către intimata-pârâtă SC P. SA. În primul rând, se cere a arăta că între SC P. SA și reclamantă a fost încheiat contractul de închiriere din 8 octombrie 2008 (filele 43 – 45 dosar fond), prin care numita T.I. a închiriat suprafața de 762 mp pentru sonda mai sus individualizată. Este de remarcat faptul că reclamanta a fost recunoscută drept proprietar de către partea adversă în acest act de închiriere. Ulterior, prin procesul verbal din 7 octombrie 2009 (fila 39 dosar fond), SC P. SA a comunicat recurentei rezilierea contractului de închiriere anterior indicat, ca urmare a obținerii actului administrativ contestat în prezenta cauză.

În alți termeni, intimatul-pârât Ministerul Economiei a eliberat intimatei SC P. SA certificatul de atestare a dreptului de proprietate la data de 3 martie 2009 pentru suprafața de 185.509,84 mp, teren (filele 8-9 dosar fond). Totodată, trebuie să se precizeze că acest act administrativ a fost intabulat în cartea funciară (filele 10 – 11 dosar fond). Pentru a analiza legalitatea actului administrativ atacat, nu trebuie ignorat faptul că certificatul a fost emis în temeiul Legii nr. 15/1990 și al H.G. nr. 834/1991, ținând seama de propunerile comisiei pentru stabilirea și evaluarea terenurilor, constituită în acest scop. În temeiul art. 1 din H.G.

nr. 834/1991, terenurile aflate în patrimoniul societăților comerciale cu capital de stat la data înființării acestora, necesare desfășurării activității, conform obiectului de activitate, se determină, pentru societățile comerciale înființate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuțiile ministerului de resort, iar pentru societățile comerciale înființate prin decizia organului administrației locale de stat, de către autoritatea publică județeană. Din interpretarea acestui text normativ, se desprinde concluzia că, la emiterea actului contestat, trebuia să se aibă în vedere condiția cerută de lege ca terenul să se afle în patrimoniul societății comerciale cu capital de stat la data înființării sale și să fie necesar desfășurării activității, conform obiectului de activitate.

În plus, terenul nu trebuia să facă obiectul Legii fondului funciar, limitele aplicării acestui act normativ fiind date de H.G. nr. 834/1991 și de art. 42 alin. (3) din Legea nr. 18/1991. În cauză, nu s-a probat că, la data reconstituirii dreptului de proprietate pentru autorul reclamantei, terenul în litigiu era afectat de investiții, altele decât îmbunătățirile funciare. Instanța de control judiciar apreciază că sonda petrolieră a fost amplasată abia în anul 2008. O dovadă în acest sens este reprezentată de raportul de expertiză judiciară, care afirmă că sonda nr. 1197 este amplasată din anul 2008, așa cum rezultă din contractele de închiriere din 20 iunie 2007 și din 8 octombrie 2008 (a se vedea fila 126 dosar fond).

Conform apărărilor formulate de intimatul Ministerul Economii, Comerțului și Mediului de Afaceri, certificatul de atestare a dreptului de proprietate a fost emis pentru a atesta dobândirea dreptului de proprietate al societății comerciale ope legis, deoarece, la momentul adoptării H.G. nr. 834/1991, terenul se afla în administrarea SC P. SA, existând obiective petroliere în funcțiune, realizate conform dispoziției de delimitare din 24 mai 1988 (aflată la fila 70 dosar fond). Acest act decide delimitarea până la data de 31 decembrie 1988 a unui teren arabil, proprietatea C.A.P. Ștefan cel Mare, necesar amplasării și forării mai multor sonde, printre care și cea cu nr. 1197. Însă, acest act menționează că terenul se va ocupa și folosi după obținerea formelor legale de către beneficiarul investiției și după predarea amplasamentului de deținătorul terenului către beneficiar, în prezența delegatului O.C.O.T.A., după ridicarea recoltei.

Conținutul acestui document, neînsoțit de existența altor înscrisuri, denotă faptul că terenul afectat sondei nr. 1197 nu se afla în patrimoniul societății comerciale cu capital de stat la data înființării sale. Or, art. 1 coroborat cu art. 3 din H.G. nr. 834/1991 impun ca terenul să se afle în patrimoniul societății comerciale cu capital de stat la data înființării sale, să fie necesar desfășurării activității, conform obiectului de activitate, și să nu facă obiectul Legii nr. 18/1991. Înalta Curte constată că, în speță, nu s-a făcut dovada că terenul în litigiu a fost expropriat în vederea unei eventuale explorări, că sonda nr. 1197 a fost amplasată în anul 2008, că titlul de proprietate al autorului reclamantei datează din anul 1993 și are la bază un proces-verbal de punere în posesie întocmit în temeiul Legii fondului funciar.

Totodată, instanța de control judiciar reține concluziile raportului de expertiză, în sensul că, potrivit verificările de la Primăria Ștefan cel Mare a planului de cadastru, a evidenței cadastrale la data de 1 ianuarie 1990, precum și evidența punerilor în posesie în tarlaua 14 – extravilan, terenul pe care este amplasată sonda nr. 1197 este proprietatea reclamantei T.I. (fila 126 dosar fond). În plus, același expert judiciar a susținut că nu cunoaște dacă există acte de transmitere a dreptului de proprietate al terenului aferent sondei nr. 1197 din anul 1988 până la eliberarea actului administrativ litigios (a se vedea completarea la raportul de expertiză de la fila 147 dosar fond). În consecință, materialul probator existent la dosar nu demonstrează dreptul de administrare asupra terenului aflat în discuție al intimatei SC P. SA, la data adoptării Legii nr. 15/12990.

Prin urmare, Înalta Curte va admite recursul, va modifica sentința atacată, în sensul că va admite acțiunea și va anula parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 3 martie 2009 emis de pârâtul Ministerul Economiei pentru suprafața de 762 mp, situată în extravilanul comunei Ștefan cel Mare, județul Argeș, tarlaua 14.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge excepția autorității de lucru judecat invocată de intimata SC O.M.V. P. SA. Admite recursul declarat de T.I., împotriva sentinței nr. 138/F- CONT din 18 iunie 2010 a Curții de Apel Pitești – secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea formulată de reclamanta T.I. Anulează parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor din 3 martie 2009 emis de pârâtul Ministerul Economiei, pentru suprafața de 762 mp, situat în extravilanul Comunei Ștefan cel Mare, județul Argeș, Tarlaua nr. 14. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 18 martie 2011.