ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1129/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

La data de 12 august 2011 Curtea de Apel

București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost

sesizată prin încheierea Tribunalului București, secția a III-a civilă, dată la

data de 23 iunie 2011 în Dosarul nr. 3499/3/2009, cu soluționarea excepției de

nelegalitate având ca obiect certificatul de atestare a dreptului de

proprietate din 4 octombrie 2002, excepție invocată de reclamanta S.C. F. S.A.

În motivarea

excepției, s-a arătat în esență că certificatul de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor a fost eliberat în favoarea pârâtei CN R. -

F.U.M. București pentru suprafața totală de 12,60 ha, deși terenul în suprafață

de 8.000 mp nu s-a aflat niciodată în patrimoniul acesteia în baza unui titlu,

fiindu-i transferat dreptul de folosința doar a unei suprafețe reale de 11,80

ha.

Prin urmare, organul

emitent nu a analizat la momentul eliberării certificatului de atestare a

dreptului de proprietate mai multe aspecte: dacă terenul litigios se afla în

patrimoniul pârâtei, care este titlul în baza căruia acest teren se aflau în

patrimoniul acesteia, obiectul de activitate al acesteia la data emiterii

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului și

maniera la care acest teren i-ar fi fost necesar pârâtei pentru desfășurarea

activității.

În soluționarea

excepției, Curtea a citat părțile din litigiul de fond, precum și emitentul

actului contestat, respectiv Ministerul Economiei, Comerțului și Mediului de

Afaceri.

Pârâtul Ministerul

Economiei, Comerțului și Mediului de Afaceri a formulat în termen legal

întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității invocării

excepției de nelegalitate în raport de data emiterii actului, susținându-se în

esență că vizează un act administrativ cu caracter individual emis anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

prematurității și tardivității acesteia.

Prin Sentința nr.

6074 din 20 octombrie 2011, Curtea de Apel București a admis excepția

inadmisibilității invocată de pârâtul Ministerul Economiei, Comerțului și

Mediului de Afaceri prin întâmpinare, a respins excepția de nelegalitate

formulată de reclamanta S.C. F. S.A., ca inadmisibilă.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea a reținut în esență următoarele:

În ceea ce privește

interpretarea și aplicarea dispozițiilor cuprinse art. 4 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările ulterioare,

respectiv a dispozițiilor art. 2 alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007,

reprezentând temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate,

judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, pe de o parte, în sensul

art. 20 alin. (2) din Constituția României, cu privire la eventuala prioritate

a dispozițiilor cuprinse în tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale

omului la care România este parte, iar, pe de altă parte, în sensul art. 148

alin. (2) din Constituție, cu privire la compatibilitatea și concordanța

normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența instanțelor

comunitare.

În acest sens,

judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a

Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, are obligația de a asigura

efectul deplin al normelor acestei Convenții, asigurându-le preeminența față de

orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să

aștepte intervenția legiuitorului pentru abrogarea ei.

De asemenea, conform

jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, este de competența

judecătorului național, în calitate de prim judecător comunitar, să asigure pe

deplin aplicarea dreptului comunitar, îndepărtând sau interpretând, în măsura

necesară, un act normativ național, precum legea generală privind contenciosul

administrativ, care i s-ar opune.

Prin urmare, fără a

depăși atribuțiile puterii judecătorești, în sensul art. 304 pct. 4 C. proc.

civ., Curtea și-a însușit pe deplin opinia instanțelor europene și a Înaltei

Curți de Casație și Justiție în sensul că aceste dispoziții ale Legii nr.

554/2004, care permit repunerea în discuție în mod repetat și fără limită de

timp a legalității oricărui act administrativ cu caracter individual,

indiferent de data emiterii acestuia, încalcă principiile fundamentale ale

Convenției Europene a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la un proces

echitabil, precum și prevederile Cartei Drepturilor Fundamentale ale Uniunii

Europene referitoare la principiul securității raporturilor juridice și

contravin jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție

de la Luxemburg exprimată în situații juridice similare, cu atât mai mult cu

cât în privința actelor administrative individuale admiterea excepției de

nelegalitate produce efecte similare, ca întindere și conținut, cu anularea

actului.

Dispozițiile legale

în discuție fac posibilă cenzurarea legalității unui act administrativ

unilateral cu caracter individual, cum este cel ce face obiectul prezentului

dosar, emis la data de 4 octombrie 2002, deci anterior intrării în vigoare a

Legii nr. 554/2004, iar această posibilitate presupune aplicarea cu caracter

retroactiv a prevederilor acestei legi în cazul unui raport juridic care s-a

născut, și-a produs efectele și s-a consumat sub imperiul unei reglementări

anterioare, prin faptul că actul administrativ unilateral cu caracter

individual care l-a generat s-a definitivat prin neexercitarea în termenul

legal a acțiunii în anulare.

Astfel, dispozițiile

în discuție permit, pe cale incidentală, controlul de legalitate a actului

administrativ unilateral cu caracter individual și înlăturarea singurelor

efecte juridice pe care acesta le poate produce, în speță, față de numărul

determinat de subiecte de drept cărora li se adresează sau care se pot pretinde

vătămate și care aveau posibilitatea legală de a-l contesta în limita

termenelor consacrate pentru introducerea acțiunii în anulare, termene speciale

prevăzute de legea contenciosului administrativ din rațiuni ce țin de

specificul raporturilor juridice de drept administrativ, specific dat de

prezumția de legalitate de care se bucură actul administrativ și de caracterul

executoriu al acestuia.

Astfel, instanța a considerat că, în privința

actelor administrative unilaterale cu caracter individual, normele juridice în

discuție contravin principiului neretroactivității legii civile, consacrat de

art. 15 alin. (2) din Constituție, republicată și în aplicarea principiului

priorității aplicării reglementărilor internaționale, consacrat de art. 20

alin. (2) din Constituție, republicată, a apreciat că se impune aplicarea directă

a dispozițiilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului ce consacră

dreptul la un proces echitabil și blocului de convenționalitate constituit de

practica constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului în cauzele tip Beian

c. României; a principiilor statuate prin Codul bunei administrații, aprobat

prin Recomandarea CM/Rec (2007) a Consiliului de Miniștri al Uniunii Europene;

jurisprudenței constante a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În ceea ce privește

încălcarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea a

apreciat că prin posibilitatea de a ataca fără limită în timp un act

administrativ unilateral cu caracter individual se încalcă dreptul la un proces

echitabil cu componentele sale referitoare la dreptul de acces la justiție și

principiul securității raporturilor juridice. Astfel, în interpretarea și

aplicarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Curtea și-a

cristalizat o practică constantă în cauzele tip Beian contra României, reținând

că, prin neimpunerea unui termen înăuntrul căruia să poată fi exercitată

acțiunea în anulare a unui act, se încalcă principiul securității raporturilor

juridice, iar posibilitatea de a anula, fără limită în timp, o hotărâre

definitivă, obligatorie și executată, reprezintă o înfrângere a dreptului la

justiție.

În ceea ce privește

încălcarea art. 6 din Codul bunei administrații, aprobat prin Recomandarea

CM/Rec (2007) a Comitetului de Miniștri al Uniunii Europene din 20 iunie 2007 -

deci anterior adoptării Legii nr. 262/2007 - Curtea a apreciat că dispozițiile

în discuție contravin, pentru aceleași argumente expuse anterior, principiului

securității raporturilor juridice, consacrat de articolul respectiv din Cod,

care prevede expres că administrațiile publice nu pot lua măsuri retroactive,

în afara excepțiilor legal justificate, și nu pot aduce atingere drepturilor

câștigate și situațiilor juridice legal constituite, decât în împrejurări

urgente de interes public.

Pe cale de

consecință, în raport cu argumentele expuse, Curtea a apreciat că prin

dispozițiile în discuție, ce permit, fără limită în timp, controlul de

legalitate al unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis

anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004 și după împlinirea termenului

în care partea putea exercita acțiunea în anulare, cum este și actul ce face

obiectul prezentei cauze, certificatul de atestare a dreptului de proprietate

din 4 octombrie 2002, se poate ajunge la înlăturarea efectelor juridice produse

de actul administrativ cu caracter individual, fapt ce poate avea drept

consecință crearea unui "climat general de incertitudine și nesiguranță

juridică", așa cum a concluzionat Curtea Europeană a Drepturilor Omului,

în parag. 99 al Hotărârii pronunțate în cauza P. contra României.

Pentru toate

considerentele expuse, Curtea a admis excepția inadmisibilității contestării pe

calea excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate din 4 octombrie 2002, apreciind că acest act administrativ nu mai

poate forma obiect al cenzurii instanței de contencios administrativ pe această

cale, expirarea termenelor pentru contestarea lui pe calea acțiunii directe

constituindu-se într-un fine de neprimire, ce nu mai permite analizarea altor

aspecte ridicate de către părți.

Împotriva sentinței

pronunțată de Curtea de Apel București a declarat recurs reclamanta S.C. F.

S.A.

Analizând lucrările

dosarului, Curtea constată că Sentința nr. 6074 din 20 octombrie 2011 a Curții

de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, a fost comunicată

reclamantei la data de 21 noiembrie 2011, astfel cum rezultă din dovada de

primire și procesul-verbal de predare a hotărârii (dosarul Curții de Apel

București).

În conformitate cu

dispozițiile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul

administrativ: "termenul de recurs este de 5 zile de la comunicarea

hotărârii".

Cum recursul a fost

înregistrat pe rolul Curții de Apel București la data de 3 decembrie 2011,

astfel cum reiese din ștampila aplicată pe plicul de expediere a cererii de

recurs (dosar), rezultă că declararea acestuia a fost făcută peste termenul

legal, de 5 zile de la data comunicării hotărârii.

Față de situația

constatată, în temeiul dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., Curtea va respinge

recursul ca tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de S.C. F. S.A. București împotriva Sentinței nr. 6074 din 20

octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția contencios administrativ și

fiscal, ca tardiv formulat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 martie 2012.

Procesat de GGC - CL