ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1568/2011

Asupra contestației

în anulare de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1313 din 9 martie 2010,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de R.L. împotriva sentinței

civile nr. 145 din 20 octombrie 2009.

Pentru a pronunța această

sentință instanța a reținut că în speță se impune înlăturarea aplicării dispozițiilor

art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2) teza finală Legea contenciosului administrativ,

care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală, a excepției de

nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior

intrării în vigoare a acestei legi, reținând că aceste norme interne contravin unor

principii fundamentale convenționale, a căror respectare asigură exercițiul real

al drepturilor fundamentale ale omului.

Contestatoarea R.L. a

formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1313 din 2 februarie 2010

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocând în drept dispozițiile art. 318

teza a II-a C. proc. civ. , așa cum a precizat la termenul de judecată din 16 martie

2011.

În motivele inițiale contestatoarea

a susținut că în recurs a solicitat ca intimatele Ministerul Turismului și SC

P.M. SA să prezinte originalul documentației care a stat la baza înstrăinării abuzive

a proprietății sale, deoarece a notificat societatea și Agenția Națională de Privatizare

cu privire la dreptul său de proprietate asupra terenului în suprafață de 1140 mp.

din anul 1991, iar certificatul de atestate a dreptului de proprietate a cărui nelegalitate

a invocat-o (deoarece cuprinde și terenul notificat) s-a emis în anul 1994, însă

instanța de fond și instanța de recurs nu au ținut cont de solicitarea sa, ceea

ce s-a depus la dosar reprezintă numai un memoriu tehnic și nu documentația solicitată

de contestatoare.

Ulterior, la termenul

de judecată din 16 februarie 2011 contestatoarea și-a precizat și detaliat motivele

arătând că din înscrisurile existente la dosar nu rezultă că SC P.M. SA ar fi deținut

în patrimoniul său imobilul ce a aparținut contestatoarei și că ar fi avut vreun

titlu valabil al deținerii acestuia, din memoriul tehnic depus la dosar nerezultând

cum a intrat terenul în proprietatea fostei întreprinderi restructurate, iar Curtea

de Apel Bacău în mod greșit a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate cu

privire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate, fără să fi judecat

fondul litigiului, solicitându-se casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare,

pentru a se consta nulitatea certificatului, în privința terenului în suprafață

de 1140 mp. dobândit de la autorii săi.

La data de 3 martie 2011

contestatoarea a depus la dosar note scrise, prin care a reformulat motivarea contestației,

arătând că autorii săi au dobândit din 1887 dreptul de proprietate asupra terenului

în suprafață de 1140 mp. cuprins în certificatul de atestare a dreptului de proprietate

eliberat pe numele intimatei SC P.M. SA, terenul fiind rechiziționat la 12 aprilie

1848 în beneficiul Prefecturii Bacău, în baza unui proces-verbal, iar Certificatul

de proprietate menționat anterior s-a emis prin fraudă și abuz, așa cum rezultă

din adresa din 18 august 2009 a Direcției Generale de Dezvoltate Teritorială, prin

care i s-a comunicat că nu există în arhive și în baza de date înregistrată documentația

care a stat la baza emiterii certificatului a cărui nelegalitate a invocat-o, astfel

încât instanțele aveau obligația să constate nulitatea acestuia, nu să respingă

excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, cum greșit au procedat.

Intimata-intervenientă

SC M.I.G. Dărmănești a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea

contestației în anulare ca nefondată.

Analizând contestația

în anulare formulată prin prisma motivelor invocate de contestatoare, ținând cont

de dispozițiile legale incidente , Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare

este o cale extraordinară de atac de retractare a unei hotărâri judecătorești irevocabile,

care nu poate fi promovată decât în cazurile expres reglementate de lege.

Potrivit art. 318 C. proc.

civ. invocat de contestatoare, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu

contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când

instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte , a omis din greșeală

să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Din precizarea făcută

de apărătorul contestatoarei la termenul de judecată din 16 martie 2011 rezultă

că aceasta a invocat drept temei al contestației în anulare formulate împotriva

deciziei nr. 1313 din 9 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin

care s-a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței nr. 1145 din

20 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău, prevederile art. 318 teza a II-a C. proc.

civ., respectiv necercetarea unui motiv de recurs.

În cuprinsul precizărilor

și notelor scrise depuse la dosar contestatoarea nu a invocat concret nici un motiv

de recurs care să nu fi fost analizat de instanța supremă în cuprinsul deciziei

nr. 1313 din 9 martie 2010 atacată cu prezenta contestație în anulare, prin care

s-a respins recursul împotriva unei sentințe care a respins ca inadmisibilă excepția

de nelegalitate invocată de contestatoare.

Soluționarea cauzei pe

excepție, în lipsa documentației care a stat la baza certificatului de atestare

a dreptului de proprietate a cărui nelegalitate a fost invocată de recurenta-reclamantă

nu poate fi în nici un caz încadrată în vreuna dintre situațiile care justifică

admiterea contestației în anulare, conform art. 318 C. proc. civ..

Contestatoarea nu a demonstrat

nici existența vreunei „greșeli materiale” respectiv o eroare a instanței de recurs

asupra unui act de procedură care nu a formulat obiectul judecății, astfel că nici

din perspectiva art. 318 teza I C. proc. civ. , contestația în anulare formulată

nu este fondată.

Astfel fiind, în temeiul

art. 320 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de R.L.

împotriva deciziei nr. 1313 din 9 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie

2011.