ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1568/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1568/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra contestației
în anulare de față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin decizia nr. 1313 din 9 martie 2010,
Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și
fiscal, a respins ca nefondat recursul declarat de R.L. împotriva sentinței
civile nr. 145 din 20 octombrie 2009.
Pentru a pronunța această
sentință instanța a reținut că în speță se impune înlăturarea aplicării dispozițiilor
art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2) teza finală Legea contenciosului administrativ,
care permit cenzurarea fără limită în timp, pe calea incidentală, a excepției de
nelegalitate a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior
intrării în vigoare a acestei legi, reținând că aceste norme interne contravin unor
principii fundamentale convenționale, a căror respectare asigură exercițiul real
al drepturilor fundamentale ale omului.
Contestatoarea R.L. a
formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 1313 din 2 februarie 2010
a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocând în drept dispozițiile art. 318
teza a II-a C. proc. civ. , așa cum a precizat la termenul de judecată din 16 martie
2011.
În motivele inițiale contestatoarea
a susținut că în recurs a solicitat ca intimatele Ministerul Turismului și SC
P.M. SA să prezinte originalul documentației care a stat la baza înstrăinării abuzive
a proprietății sale, deoarece a notificat societatea și Agenția Națională de Privatizare
cu privire la dreptul său de proprietate asupra terenului în suprafață de 1140 mp.
din anul 1991, iar certificatul de atestate a dreptului de proprietate a cărui nelegalitate
a invocat-o (deoarece cuprinde și terenul notificat) s-a emis în anul 1994, însă
instanța de fond și instanța de recurs nu au ținut cont de solicitarea sa, ceea
ce s-a depus la dosar reprezintă numai un memoriu tehnic și nu documentația solicitată
de contestatoare.
Ulterior, la termenul
de judecată din 16 februarie 2011 contestatoarea și-a precizat și detaliat motivele
arătând că din înscrisurile existente la dosar nu rezultă că SC P.M. SA ar fi deținut
în patrimoniul său imobilul ce a aparținut contestatoarei și că ar fi avut vreun
titlu valabil al deținerii acestuia, din memoriul tehnic depus la dosar nerezultând
cum a intrat terenul în proprietatea fostei întreprinderi restructurate, iar Curtea
de Apel Bacău în mod greșit a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate cu
privire la certificatul de atestare a dreptului de proprietate, fără să fi judecat
fondul litigiului, solicitându-se casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare,
pentru a se consta nulitatea certificatului, în privința terenului în suprafață
de 1140 mp. dobândit de la autorii săi.
La data de 3 martie 2011
contestatoarea a depus la dosar note scrise, prin care a reformulat motivarea contestației,
arătând că autorii săi au dobândit din 1887 dreptul de proprietate asupra terenului
în suprafață de 1140 mp. cuprins în certificatul de atestare a dreptului de proprietate
eliberat pe numele intimatei SC P.M. SA, terenul fiind rechiziționat la 12 aprilie
1848 în beneficiul Prefecturii Bacău, în baza unui proces-verbal, iar Certificatul
de proprietate menționat anterior s-a emis prin fraudă și abuz, așa cum rezultă
din adresa din 18 august 2009 a Direcției Generale de Dezvoltate Teritorială, prin
care i s-a comunicat că nu există în arhive și în baza de date înregistrată documentația
care a stat la baza emiterii certificatului a cărui nelegalitate a invocat-o, astfel
încât instanțele aveau obligația să constate nulitatea acestuia, nu să respingă
excepția de nelegalitate ca inadmisibilă, cum greșit au procedat.
Intimata-intervenientă
SC M.I.G. Dărmănești a depus la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea
contestației în anulare ca nefondată.
Analizând contestația
în anulare formulată prin prisma motivelor invocate de contestatoare, ținând cont
de dispozițiile legale incidente , Înalta Curte constată următoarele:
Contestația în anulare
este o cale extraordinară de atac de retractare a unei hotărâri judecătorești irevocabile,
care nu poate fi promovată decât în cazurile expres reglementate de lege.
Potrivit art. 318 C. proc.
civ. invocat de contestatoare, hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu
contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când
instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte , a omis din greșeală
să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare. Din precizarea făcută
de apărătorul contestatoarei la termenul de judecată din 16 martie 2011 rezultă
că aceasta a invocat drept temei al contestației în anulare formulate împotriva
deciziei nr. 1313 din 9 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin
care s-a respins ca nefondat recursul declarat împotriva sentinței nr. 1145 din
20 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău, prevederile art. 318 teza a II-a C. proc.
civ., respectiv necercetarea unui motiv de recurs.
În cuprinsul precizărilor
și notelor scrise depuse la dosar contestatoarea nu a invocat concret nici un motiv
de recurs care să nu fi fost analizat de instanța supremă în cuprinsul deciziei
nr. 1313 din 9 martie 2010 atacată cu prezenta contestație în anulare, prin care
s-a respins recursul împotriva unei sentințe care a respins ca inadmisibilă excepția
de nelegalitate invocată de contestatoare.
Soluționarea cauzei pe
excepție, în lipsa documentației care a stat la baza certificatului de atestare
a dreptului de proprietate a cărui nelegalitate a fost invocată de recurenta-reclamantă
nu poate fi în nici un caz încadrată în vreuna dintre situațiile care justifică
admiterea contestației în anulare, conform art. 318 C. proc. civ..
Contestatoarea nu a demonstrat
nici existența vreunei „greșeli materiale” respectiv o eroare a instanței de recurs
asupra unui act de procedură care nu a formulat obiectul judecății, astfel că nici
din perspectiva art. 318 teza I C. proc. civ. , contestația în anulare formulată
nu este fondată.
Astfel fiind, în temeiul
art. 320 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge contestația în anulare ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge contestația în anulare formulată de R.L.
împotriva deciziei nr. 1313 din 9 martie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,
secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie
2011.