ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1313/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Curtea de Apel Bacău, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 145 din 20 octombrie 2009, a respins,

ca inadmisibilă, excepția de nelegalitate a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate seria M.08 nr. 0311/1995 emis de Ministerul Turismului

formulată de reclamanta R.L., prin procurator R.C., în contradictoriu cu

pârâții SC B. SA, SC P.M. SA Slănic Moldova, P. Slănic Moldova, A.V.A.S., SC C.

SA, prin lichidator SC E. SRL, Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului

și Intervenienții, SC M.I.G. SRL Dărmănești, C.A.S. Bacău, SC J.F.I.C. SRL

Bacău, SC M. S.R.L. prin administrator judiciar SC C. SA, V.M., V.I., SC M. SRL

Tg. Ocna și S.E.A.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, prima instanță a reținut, în esență, faptul că actul administrativ

unilateral cu caracter individual contestat în cauză a fost emis anterior

intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, motiv pentru care nu poate face

obiectul excepției de nelegalitate, în temeiul art. 4 din această lege, pentru

asigurarea respectării principiului stabilității raporturilor juridice, precum

și dreptului la un proces echitabil.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamanta R.L., care a solicitat modificarea sa, în sensul

admiterii excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate seria M.08 nr. 0311/1995 emis de Ministerul Turismului.

În motivarea căii de atac, recurenta

a arătat că terenul care face obiectul actului administrativ a cărui

nelegalitate o invocă a fost deținut în proprietate de către autorul său, S.I.I.,

și a fost naționalizat în mod abuziv prin Decretul nr. 92/1950.

Recurenta a precizat că a adus la

cunoștință intimatei SC P.M. SA, beneficiara certificatului aflat în discuție,

faptul că a formulat cerere pentru restituirea terenului.

Analizând sentința atacată, în

raport de motivele de recurs formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Astfel, în cadrul cererii deduse

judecății, recurenta-reclamantă a invocat excepția de nelegalitate a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.08 nr. 0311/1995

emis de Ministerul Turismului.

Instanța de control judiciar

apreciază că excepția de nelegalitate a actul administrativ unilateral cu

caracter individual anterior nominalizat este inadmisibilă pentru următoarele

considerente:

Într-adevăr, conform art. 4 din

Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ unilateral

cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi

cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la

cererea părții interesate; în acest caz, instanța, constatând că de actul

administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin

încheiere motivată, instanța de contencios administrativ și suspendă cauza (…).

Actul administrativ aflat în

discuție este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Pe acest aspect, este de menționat

faptul că instanța constituțională, prin deciziile nr. 425 și nr. 426 din 10 aprilie

2008, a apreciat că art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2) teza finală din Legea

contenciosului administrativ sunt constituționale, în raport de prevederile art.

1, 5, 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, 23 și 44 din

Legea fundamentală a țării.

Însă, în ceea ce privește cele două

norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept al invocării

excepției de nelegalitate, trebuie precizat faptul că judecătorului național îi

revine rolul de a aprecia, conform art. 20 alin. (2) din Constituție, în

legătură cu eventuala prioritate a tratatelor ce reglementează drepturile

fundamentale ale omului la care România este parte.

În acest sens, judecătorul național,

în calitate de prim judecător al C.E.D.O., are obligația de a „asigura efectul

deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de

orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să

asigure abrogarea acesteia de către legiuitor” (a se vedea C.E.D.O., hotărârea

din 26 aprilie 2007, cauza D.P. contra României, nr. 2, M. Of. nr. 830/5.12.2007).

Așadar, prin raportare la normele C.E.D.O.

și la jurisprudența instanței de la Strasbourg, Înalta Curte va aprecia că se impune înlăturarea aplicării în speța de față a dispozițiilor art. 4 alin. (1)

și art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ,

modificată, care permit cenzurarea, fără limită în timp, pe calea incidentală a

excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter

individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, reținând că

aceste norme interne contravin unor principii fundamentale convenționale a

căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale

omului.

În concret, normele aflate în

discuție, întrucât permit cenzurarea legalității actelor administrative cu

caracter individual emise înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004,

încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 C.E.D.O., precum și

de art. 47 din C.D.F.U.E., prin prisma atingerii aduse principiului securității

juridice.

Ca o consecință a celor expuse

anterior, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 din Constituția României,

instanța de control judiciar apreciază că judecătorul fondului a pronunțat o

hotărâre legală atunci când a apreciat că excepția de nelegalitate invocată în

cauză este inadmisibilă, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) și art. II alin.

(2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată.

Pentru considerentele arătate,

Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge, ca

nefondat, recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de R.L. împotriva

sentinței nr. 145/2009 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel Bacău, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 martie 2010.