ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5783/2011

Asupra recursului de față: Din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei. 1. Hotărârea primei instanțe: Prin încheierea de ședința din data de 24 februarie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 3201/54/2006, a sesizat Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în vederea soluționării excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M08 nr. 0488 din 19 aprilie 1996, emis de Ministerul Turismului. Instanța investită cu judecata recursului declarat împotriva deciziei nr. 102 din 18 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția comercială, a reținut că excepția de nelegalitate invocată este o chestiune prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă soluționarea litigiului, actul administrativ ce face obiectul excepției având relevantă în soluționarea cauzei.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 363 din 1 iulie 2011 a respins excepția de nelegalitate. Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că excepția de nelegalitate invocată vizează certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M08 nr. 0488 din 19 aprilie 1996 emis de Ministerul Turismului, care este un act administrativ unilateral cu caracter individual, întrucât nu conține reglementări generale și impersonale, ci se adresează unei persoane juridice determinate. Curtea a reținut că deși prin Decizia nr. 702/2008, publicată în M.Of. al României, Partea I nr. 528 din 14 iulie 2007, Curtea Constituțională a reținut că disp.

art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007 sunt conforme cu disp. art. 15 alin. (2) din Constituție care consacră principiul neretroactivității legii civile și cu exigențele impuse de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, sub aspectul principiului securității raporturilor juridice și a dreptului la justiție, cu referire la disp. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007, precum și la disp. art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007, judecătorului național îi revine rolul de a aprecia cu privire la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale omului la care România este parte, precum și cu privire la compatibilitatea și concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitară, în conformitate cu disp.

art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din Constituție. În considerarea reglementărilor comunitare, a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție de la Luxemburg, instanța a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007, și ale art. II alin. (2) teza finală din Legea nr. 262/2007, reținând că acestea contravin dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului și în practica C.E.D.O., precum și de art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității și dreptului la justiție garantat de art. 6 din Convenție.

Curtea de Justiției de la Luxemburg a reținut că, atunci când partea îndreptățită să formuleze acțiune în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune caracterul definitiv al acțiunii respectiv și nu va mai putea solicita în instanță controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției de nelegalitate. Având în vedere înlăturarea dispozițiilor menționate din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Curtea a reținut admiterea excepției inadmisibilității excepției de nelegalitate și pe cale de consecință respingerea excepției de nelegalitate.

2. Recursul declarat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC S.A.C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurenta a susținut în esență că Ministerul Turismului nu avea dreptul să atribuie SC T. Dr.-Tr.Severin o suprafață mai mare decât cea trecută în decretul de expropriere, afectând în acest fel atât Primăria cât și pe reclamantă. A apreciat, totodată că motivarea instanței este contrară spiritului legislației referitoare la dreptul de proprietate care nu poate fi dobândit decât pe căile legale, limitativ prevăzute de lege cumpărare, donație, moștenire și pe calea exproprierii. A mai arătat recurenta că este evident că în urma comparării decretului de expropriere cu Certificatul de atestare în discuție, forța probanta juridica și legala nu poate avea decât actul de expropriere.

Dacă s-ar considera altfel ar însemna sa se treacă peste prevederile constituționale care garantează dreptul de proprietate indiferent de titular, fie el stat, persoana juridica sau persoana fizica. II Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Obiectul excepției de nelegalitate îl reprezintă certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M08 nr. 0488 din 19 aprilie 1996 emis de Ministerul Turismului.. Acest act administrativ a fost emis în temeiul dispozițiilor Legii nr. 15/1990, H.G.

nr. 834/1991 și Criteriilor comune nr. 2665/1C/311/1992, astfel cum au fost modificate prin actul nr. 21.541/8392 NN din 15 octombrie 1998. Instanța de control judiciar apreciază că excepția de nelegalitate a actul administrativ unilateral cu caracter individual anterior nominalizat nu poate fi primită, întrucât, în baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate; în acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ și suspendă cauza (...).

Actul administrativ aflat în discuție este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004. Pe acest aspect, este de menționat faptul că instanța constituțională, prin deciziile nr. 425 și nr. 426 din 10 aprilie 2008, a apreciat că art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ sunt constituționale, în raport de prevederile art. 1, art. 5, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală a țării. Însă, în ceea ce privește cele două norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat faptul că judecătorului național îi revine rolul de a aprecia, conform art. 20 alin. (2) din Constituție, în legătură cu eventuala prioritate a tratatelor ce reglementează drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

În acest sens, judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să asigure abrogarea acesteia de către legiuitor" (a se vedea CEDO, hotărârea din 26 aprilie 2007, cauza Dumitru Popescu contra României, nr. 2, M.Of.

nr. 830 din 5 decembrie 2007). Așadar, prin raportare la normele Convenției Europene a Drepturilor Omului și la jurisprudența instanței de la Strasbourg, Înalta Curte va aprecia că se impune înlăturarea aplicării în speța de față a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată, care permit cenzurarea, fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a acestei legi, reținând că aceste norme interne contravin unor principii fundamentale convenționale a căror respectare asigură exercițiul real al drepturilor fundamentale ale omului.

În concret, normele aflate în discuție, întrucât permit cenzurarea legalității actelor administrative cu caracter individual emise înainte de data intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art. 6 CEDO, precum și de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității juridice. Ca o consecință a celor expuse anterior, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 din Constituția României, instanța de control judiciar apreciază că excepția de nelegalitate invocată în cauză nu poate fi primită, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată.

Mai mult decât atât, în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, instanța de contencios administrativ investită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/ 2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Cu alte cuvinte, verificarea legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt.

In speța de față, instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, constată că recurenta invocă, în realitate, aspecte de fapt, și nu veritabile critici de nelegalitate, cenzurabile în procedura instituită de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge ca nefondat recursul. PENTRU

ACESTE MOTIVE

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC S.A.C. SRL împotriva sentinței nr. 363 din 01 iulie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2011.