ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5783/2011

Asupra recursului de față:

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului constată următoarele:

I.

Circumstanțele

cauzei.

Prin încheierea de ședința din data de 24 februarie

2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul nr. 3201/54/2006, a

sesizat Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, în

vederea soluționării excepției de nelegalitate a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M08 nr. 0488 din 19 aprilie 1996,

emis de Ministerul Turismului. Instanța investită cu judecata recursului

declarat împotriva deciziei nr. 102 din 18 mai 2010 a Curții de Apel Craiova, secția

comercială, a reținut că excepția de nelegalitate invocată este o chestiune

prejudicială, o problemă juridică a cărei rezolvare trebuie să preceadă

soluționarea litigiului, actul administrativ ce face obiectul excepției având

relevantă în soluționarea cauzei.

Curtea de Apel Craiova, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin sentința nr. 363 din 1 iulie 2011 a respins

excepția de nelegalitate.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că excepția

de nelegalitate invocată vizează certificatul de atestare a dreptului de

proprietate asupra terenurilor seria M08 nr. 0488 din 19 aprilie 1996 emis de

Ministerul Turismului, care este un act administrativ unilateral cu caracter individual,

întrucât nu conține reglementări generale și impersonale, ci se adresează unei

persoane juridice determinate.

Curtea a reținut că deși prin Decizia nr. 702/2008, publicată

în M.Of. al României, Partea

I

nr. 528 din 14 iulie 2007, Curtea

Constituțională a reținut că disp. art.

II

alin. (2)

din Legea nr. 262/2007 sunt conforme cu disp. art. 15 alin. (2) din Constituție

care consacră principiul neretroactivității legii civile și cu exigențele

impuse de art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților

fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, sub aspectul principiului

securității raporturilor juridice și a dreptului la justiție, cu referire la

disp. art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel cum au fost modificate

prin Legea nr. 262/2007, precum și la disp. art.

II

alin. (2)

din Legea nr. 262/2007, judecătorului național îi revine rolul de a aprecia cu privire

la eventuala prioritate a tratatelor referitoare la drepturile fundamentale ale

omului la care România este parte, precum și cu privire la compatibilitatea și

concordanța normelor din dreptul intern cu reglementările și jurisprudența comunitară,

în conformitate cu disp. art. 20 alin. (2) și art. 148 alin. (2) din

Constituție.

În considerarea reglementărilor comunitare, a jurisprudenței

Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție de la Luxemburg, instanța

a înlăturat aplicarea dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007, și ale art.

II

alin.

(2) teza finală din Legea nr. 262/2007, reținând că acestea contravin dreptului

la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din Convenția europeană a

drepturilor omului și în practica C.E.D.O., precum și de art. 47 din Carta drepturilor

fundamentale a Uniunii Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității

și dreptului la justiție garantat de art. 6 din Convenție. Curtea de Justiției

de la Luxemburg a reținut că, atunci când partea îndreptățită să formuleze acțiune

în anulare împotriva unui act comunitar depășește termenul limită pentru

introducerea acestei acțiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune

caracterul definitiv al acțiunii respectiv și nu va mai putea solicita în instanță

controlul de legalitate al acelui act, nici chiar pe calea incidentală a excepției

de nelegalitate.

Având în vedere înlăturarea dispozițiilor menționate din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare, Curtea a reținut admiterea excepției inadmisibilității

excepției de nelegalitate și pe cale de consecință respingerea excepției de

nelegalitate.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamanta SC S.A.C. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurenta a susținut în esență că Ministerul

Turismului nu avea dreptul să atribuie SC T. Dr.-Tr.Severin o suprafață mai

mare decât cea trecută în decretul de expropriere, afectând în acest fel atât

Primăria cât și pe reclamantă.

A apreciat, totodată că motivarea instanței este

contrară spiritului legislației referitoare la dreptul de proprietate care nu

poate fi dobândit decât pe căile legale, limitativ prevăzute de lege cumpărare,

donație, moștenire și pe calea exproprierii.

A mai arătat recurenta că este evident că în urma

comparării decretului de expropriere cu Certificatul de atestare în discuție,

forța probanta juridica și legala nu poate avea decât actul de expropriere.

Dacă s-ar considera altfel ar însemna sa se treacă

peste prevederile constituționale care garantează dreptul de proprietate

indiferent de titular, fie el stat, persoana juridica sau persoana fizica.

II Considerentele Înaltei Curți de Casație și

Justiție.

Obiectul excepției de nelegalitate îl reprezintă

certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria

M08 nr. 0488 din 19 aprilie 1996 emis de Ministerul Turismului..

Acest act

administrativ a fost emis în temeiul dispozițiilor Legii nr. 15/1990, H.G. nr.

834/1991 și Criteriilor comune nr. 2665/1C/311/1992, astfel cum au fost

modificate prin actul nr. 21.541/8392 NN din 15 octombrie 1998.

Instanța de control

judiciar apreciază că excepția de nelegalitate a actul administrativ unilateral

cu caracter individual anterior nominalizat nu poate fi primită, întrucât, în

baza art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată, legalitatea unui act

administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii

acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de

excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate; în acest caz, instanța,

constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond,

sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ și

suspendă cauza (...).

Actul administrativ

aflat în discuție este anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.

Pe acest aspect, este

de menționat faptul că instanța constituțională, prin deciziile nr. 425 și nr.

426 din 10 aprilie 2008, a apreciat că art. 4 alin. (1) și art. II alin. (2)

teza finală din Legea contenciosului administrativ sunt constituționale, în

raport de prevederile art. 1, art. 5, art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1),

art. 20 alin. (2), art. 21, art. 23 și art. 44 din Legea fundamentală a țării.

Însă, în ceea ce

privește cele două norme din dreptul intern, care reprezintă temeiul de drept

al invocării excepției de nelegalitate, trebuie precizat faptul că judecătorului

național îi revine rolul de a aprecia, conform art. 20 alin. (2) din

Constituție, în legătură cu eventuala prioritate a tratatelor ce reglementează

drepturile fundamentale ale omului la care România este parte.

În acest sens,

judecătorul național, în calitate de prim judecător al Convenției Europene a

Drepturilor Omului, are obligația de a „asigura efectul deplin al normelor

acesteia (Convenției), asigurându-le preeminența față de orice altă prevedere

contrară din legislația națională, fără să fie nevoie să asigure abrogarea

acesteia de către legiuitor" (a se vedea CEDO, hotărârea din 26 aprilie 2007,

cauza Dumitru Popescu contra României, nr. 2, M.Of. nr. 830 din 5 decembrie 2007).

Așadar, prin raportare

la normele Convenției Europene a Drepturilor Omului și la jurisprudența

instanței de la Strasbourg, Înalta Curte va aprecia că se impune înlăturarea

aplicării în speța de față a dispozițiilor art. 4 alin. (1) și art.

II

alin.

(2) teza finală din Legea contenciosului administrativ, modificată, care permit

cenzurarea, fără limită în timp, pe calea incidentală a excepției de

nelegalitate, a actelor administrative unilaterale cu caracter individual emise

anterior intrării în vigoare a acestei legi, reținând că aceste norme interne

contravin unor principii fundamentale convenționale a căror respectare asigură exercițiul

real al drepturilor fundamentale ale omului.

În concret, normele

aflate în discuție, întrucât permit cenzurarea legalității actelor

administrative cu caracter individual emise înainte de data intrării în vigoare

a Legii nr. 554/2004, încalcă dreptul la un proces echitabil, consacrat de art.

6 CEDO, precum și de art. 47 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii

Europene, prin prisma atingerii aduse principiului securității juridice.

Ca o consecință a

celor expuse anterior, în aplicarea art. 20 alin. (2) și art. 148 din

Constituția României, instanța de control judiciar apreciază că excepția de

nelegalitate invocată în cauză nu poate fi primită, în raport de prevederile

art. 4 alin. (1) și art.

II

alin. (2) teza finală din Legea contenciosului

administrativ, modificată.

Mai mult decât atât,

în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, modificată,

instanța de contencios administrativ investită cu soluționarea unei excepții de

nelegalitate este abilitată să verifice doar concordanța actului administrativ

supus analizei cu actele normative care au forță juridică superioară, în

temeiul și în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul

ierarhiei și forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5)

din Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/ 2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Cu alte cuvinte,

verificarea legalității actului administrativ contestat, pe calea excepției de

nelegalitate, presupune cenzurarea acestuia prin raportare la dispozițiile

legii, iar nu prin raportare la o situație de fapt.

In speța de față,

instanța de control judiciar, în acord cu judecătorul fondului, constată că

recurenta invocă, în realitate, aspecte de fapt, și nu veritabile critici de

nelegalitate, cenzurabile în procedura instituită de art. 4 din Legea nr.

554/2004, modificată.

Pentru considerentele

arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ.,

coroborat cu art. 20 și art. 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va respinge

ca nefondat recursul.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de SC S.A.C. SRL împotriva sentinței nr. 363 din 01 iulie 2011 a

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 decembrie 2011.