ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3222/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată

la data de 1 aprilie 2011, reclamantul Municipiul Orșova reprezentat prin

Primar - ing. C.A.B., a chemat în judecată pe pârâții Ministerul Dezvoltării

Regionale și Turismului, SC "D." S.A. (în prezent SC

"U.T.H." SA), pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate din 29 februarie 1996, respectiv pct. 1 pentru suprafața de 759 mp

și pct. 22 pentru suprafața de 108 mp emis de Ministerul Turismului în favoarea

SC "D." SA (în prezent SC "U.T.H." SA - Sucursala Dierna

Orșova).

În fapt, a arătat

reclamantul că la data de 29 februarie 1996 a fost emis de către Ministerul

Turismului, certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra

terenurilor în suprafață totală de 5.059 mp, din 29 februarie 1996, pentru

societatea comercială cu capital de stat, SC "D." SA.

Potrivit Situației

privind stabilirea terenurilor aflate în patrimoniul societății comerciale cu

capital de stat, pentru "Hotel D.", suprafața deținută (folosită)

prin titlu la acel moment este de 4.200 mp, existând în acest sens Decizia

Consiliului Județean Mehedinți nr. 53/1973. La data transformării în societate

comercială, respectiv 5 .iunie 1995, SC "D." SA nu avea în

administrare suprafața pentru care se solicită anularea parțială a

certificatului de proprietate.

Astfel, emiterea

certificatului prin care s-a atribuit în proprietatea SC "D." SA (în

prezent SC "U.T.H." SA Sucursala Dierna Orșova), un teren în suprafață

de 867,0 mp, s-a făcut cu încălcarea prevederilor art. 1, 2 și 3 din H.G. nr.

834/1991 privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile

comerciale cu capital de stat.

S-a mai arătat că,

potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991 se atribuie în proprietate, terenurile

care se aflau în patrimoniul societăților comerciale la data înființării

acestora și care le sunt necesare pentru desfășurarea activității, condiții

care nu au fost îndeplinite de SC "D." S.A., întrucât societatea nu

deținea un titlu legal privind administrarea terenului, pe care să-l poată

prezenta.

Potrivit art. 3 din

H.G. nr. 834/1991 nu pot fi atribuite în proprietatea societăților comerciale,

terenurile care fac parte din domeniul public, situație în care se găsește și

terenul în cauză.

S-a mai arătat ca,

imprescriptibilitatea este consecința inalienabilității bunurilor, adică a

împrejurării că sunt scoase din circuitul civil. Caracterul imprescriptibil

constă în aceea că dreptul de proprietate publică este imprescriptibil

extinctiv, cât și achizitiv. Tot datorită caracterului puternic al

inalienabilității proprietății publice, bunurile care formează obiectul

acesteia sunt și insesizabile, adică nu pot fi urmărite de creditori pentru

realizarea creanțelor lor.

Pârâtul Ministerul

Dezvoltării Regionale și Turismului a formulat întâmpinare, prin care a invocat

excepția tardivității acțiunii introductive.

S-a arătat că, în

conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel

cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007, "pentru motive temeinice,

în cazul actelor individuale, cererea poate fi introdusă și peste termenul de 6

luni, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului sau data luării

la cunoștință a acestuia".

Față de aceste dispoziții,

a afirmat pârâtul că, ținând cont că suntem în prezența unui act administrativ

supus regimului de publicitate imobiliară, contestarea acestuia poate fi făcută

în termen de maxim 1 an, care se socotește de la data înscrierii în cartea

funciară a dreptului de proprietate atestat prin respectivul certificat,

momentul efectuării înscrierii fiind, în considerarea opozabilității erga omnes

al înscrierilor în cartea funciară și momentul de la care partea are cunoștință

de existența actului (Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios

administrativ și fiscal, Decizia nr. 3621 din 22 octombrie 2008).

Prin Sentința nr. 364

din 1 iulie 2011, Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția tardivității și a respins cererea reclamantului

Municipiul Orșova reprezentant prin Primar - ing. C.A., în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, SC "D." SA

(în prezent SC "U.T.H." SA) ca tardiv formulată .

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

- Certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor emis la data de 29

februarie 1996 de către Ministerul Industriilor pentru SC "D." SA (în

prezent SC "U.T.H." SA - Sucursala Dierna Orșova) este un act administrativ

individual, emis către o persoană juridică determinată chiar în cuprinsul

acestuia.

- Prin urmare, în

materia termenelor pentru introducerea plângerii prealabile și a acțiunii în

anulare se aplică dispozițiile art. 7 alin. (3) și art. 11 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 554/2004.

- În privința

plângerii prealabile, instanța a reținut că reclamantul s-a adresat instituției

emitente a actului administrativ atacat cu cerere de revocare la data de 26

noiembrie 2011, invocând faptul că, certificatul de atestare a dreptului de

proprietate a fost emis cu nerespectarea dispozițiilor legale.

- Potrivit art. 7

alin. (3) din Legea nr. 554/2004 este îndreptățită să introducă plângere

prealabilă și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes

legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual adresat altui

subiect de drept, în termen de 6 luni din momentul în care a luat la

cunoștință, pe orice cale, de existența acestuia.

- Față de

împrejurarea că, certificatul de atestare a dreptului de proprietate ce face

obiectul cauzei este supus regimului de publicitate imobiliară, termenul de

contestare începe să curgă de la data înscrierii în cartea funciară a dreptului

de proprietate atestat prin respectivul certificat, de la această dată el a

devenit opozabil " erga omnes".

Prin urmare, a

concluzionat prima instanță, se prezumă că momentul la care reclamantul a luat

la cunoștință de actul administrativ atacat este momentul înscrierii acestuia

în cartea funciară, dată de la care începe să curgă termenul de 6 luni prevăzut

de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul Municipiul Orșova prin Primar - ing.

C.A.B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând dispozițiile

art. 304 pct. 9 din C. proc. civ. și solicitând casarea hotărârii și trimiterea

cauzei spre rejudecarea aceleiași instanțe.

Prin criticile aduse

sentinței, recurentul-reclamant susține, în esență, că instanța de fond a

aplicat greșit legea atunci când a admis excepția tardivității acțiunii, având

în vedere că în speță sunt incidente dispozițiile Legii nr. 213/1998 privind

proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, potrivit căreia, bunurile

din domeniul public sunt inalienabile, insesizabile și imprescriptibile, trăsături

care imprimă și dreptului la acțiune vizând aceste bunuri, caracter

imprescriptibil.

Recursul este

nefondat.

Examinând actele și

lucrările dosarului, în raport de motivele de recurs invocate și dispozițiile

legale incidente cauzei, Înalta Curte va respinge recursul, având în vedere

considerentele ce se vor expune în cele ce urmează.

Analizând recursul

formulat, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant susține nelegalitatea

soluției pronunțate prin afirmația, potrivit căreia, terenul ce formează obiectul

certificatului de atestare a dreptului de proprietate este bun proprietate

publică și prin urmare acțiunea este imprescriptibilă, neputându-i-se opune

excepția tardivității formulării acesteia.

Critica este vădit

nefondată prin prisma faptului că pretențiile deduse judecății constau în

anularea parțială a unui act administrativ cu caracter individual - respectiv

certificatul de atestare a dreptului de proprietate privată emis de Ministerul

Turismului în favoarea pârâtei SC "D." SA, reclamantul însuși alegând

calea contenciosului administrativ prin învestirea instanței competente de

contencios administrativ.

Prin urmare,

respectând limitele învestirii sale, instanța de contencios administrativ a

făcut aplicarea corectă a dispozițiilor Legii nr. 554/2004, verificând cu

prioritate regularitatea introducerii acțiunii sub aspectul respectării

termenului imperativ și expres prevăzut de legea menționată mai sus.

Aspectul invocat de

reclamant, referitor la natura juridică a bunului imobil ce face obiectul certificatului

de atestare a dreptului de proprietate, ține de dezlegarea pe fond a pricinii

și, oricum, nu are nicio relevanță din perspectiva regulilor procedurale

stabilite de Legea contenciosului administrativ.

Prin urmare,

imprescriptibilitatea unei acțiuni în anularea unui act administrativ

individual nu are niciun temei juridic, susținerea recurentului-reclamant în

acest sens fiind vădit nefondată.

Pe de altă parte,

Înalta Curte constată că soluția pronunțată de prima instanță în sensul

respingerii acțiunii ca tardiv formulată este corectă și legală pentru

următoarele argumente:

- certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, a fost emis de

Ministerul Turismului, în favoarea pârâtei SC "D." SA (în prezent SC

"U.T.H." SA la data de 29 februarie 1996 și întabulat în Cartea

funciară prin Încheierea nr. 1574/1998, din acel moment fiind opozabil terților

și adus la cunoștința acestora;

- temeinicia celor

susținute de recurentul-reclamant trebuie analizată prin raportare la

dispozițiile legii contenciosului administrativ în vigoare la data introducerii

acțiunii în fața instanței judecătorești. Judecătoria Oradea a fost învestită

cu soluționarea cererii privind anularea certificatului de atestare a dreptului

de proprietate la data de 1 aprilie 2011, la acel moment fiind în vigoare Legea

nr. 554/2004.

- având în vedere că

reclamanții sunt terți față de certificatul de atestare, neexistând obligația

comunicării către acestea, nu sunt incidente dispozițiile art. 11 alin. (1)

care stabilesc termenul de prescripție de 6 luni pentru formularea acțiunii în

contencios administrativ, ci dispozițiile art. 11 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, care instituie termenul de decădere de 1 an, calculat în cazul

reclamanților de la data la care aceștia au luat cunoștință de actul vătămător;

- din extrasul de

carte funciară depus în fața instanței de recurs, rezultă că în anul 1998 SC

"D." SA și-a înscris dreptul de proprietate consfințit prin acest

certificat de atestare a dreptului de proprietate, în Cartea Funciară a

localității Orșova, de la acest moment dreptul de proprietate devenind opozabil

"erga omnes", deci și reclamantului care, de altfel, nici nu contestă

situația, potrivit căreia, avea cunoștință de emiterea acestui certificat,

invocând doar, în mod neîntemeiat, imprescriptibilitatea acțiunii.

- potrivit art. 22,

26 și 27 din Legea nr. 7/1996 a Cadastrului și publicității imobiliare,

republicată, înscrierea în cartea funciară a certificatului de proprietate

marchează data la care dreptul de proprietate asupra respectivului imobil

devine opozabil terților, nefiind obligatorie și nici posibilă comunicarea

acesteia terților.

De la această dată

începe să curgă termenul de un an, prevăzut de dispozițiile art. 5 alin. (5)

din Legea nr. 29/1990, în vigoare la momentul emiterii actului atacat dar și de

art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, lege intrată în vigoare la momentul

introducerii acțiunii acesta fiind un termen de decădere, potrivit

dispozițiilor art. 11 alin. (5) teza a II-a.

- cum acțiunea a fost

introdusă de reclamant la data de 1 aprilie 2011, fiind cu mult depășit

termenul de un an, în mod corect instanța de fond a admis excepția tardivității

introducerii acțiunii, invocată de pârâți.

În concluzie,

raportat la momentul anului 1998 - dată la care, în mod evident, reclamantul a

cunoscut despre înscrierea în cartea funciară operată în baza certificatului de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, termenul de 1 an de la

data luării la cunoștință a fost cu mult depășit, soluția instanței de fond

fiind legală și temeinică.

Pentru aceste

considerente, Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) din C.

proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de Municipiul Orșova prin Primar, împotriva Sentinței civile nr. 364

din 1 iulie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și

fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 iunie 2012.

Procesat de GGC - AS