ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5845/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

în judecată

Prin acțiunea înregistrată inițial pe rolul

Judecătoriei Iași, reclamanta P.O. a chemat în judecată pe pârâții Ministerul

Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, SC C.H. Iași și Întreprinderea Stânca

Costești, solicitând instanței să constate nulitatea absolută parțială a

Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria

M14 nr. 0003/1993.

Prin întâmpinare,

pârâtul Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului a invocat excepția

de necompetență materială a Judecătoriei Iași arătând că, certificatul de

atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M14 nr. 0003 din 8

iulie 1993 eliberat de Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului are

natura juridică a unui act administrativ unilateral, constitutiv de drepturi,

fiind emis de o autoritate publică centrală în executarea dispozițiilor Legii

nr. 15/1990.

Pârâtă SC C.H. Iași a

formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii, motivat de

împrejurarea că reclamantei i s-a respins cererea de reconstituire pentru acest

teren în procedura legilor funciare, ceea ce implicit denotă că dreptul de

proprietate a fost stins în patrimoniul autorilor săi și nu mai este posibilă

reconstituirea.

Prin Sentința civilă

nr. 15860 din 11 noiembrie 2010, instanța a admis excepția necompetenței

materiale a Judecătoriei Iași și a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Curții de Apel Iași.

instanței de fond

Prin Sentința nr. 74

din 17 februarie 2011, Curtea de Apel Iași astfel învestită, a respins excepția

inadmisibilității acțiunii, dar a admis excepția tardivității introducerii

cererii, respingând acțiunea formulată de reclamanta P.O., în contradictoriu cu

pârâții Ministerul Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului, S.C

"C.H." Iași și Întreprinderea "Stânca Costești", pe acest

temei.

Prin aceeași

sentință, a fost obligată reclamanta la plata către pârâta SC C.H. Iași SA a

sumei de 1.500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că întrucât reclamanta, prin

apărător, a făcut dovada îndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de

dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, aceasta fiind înaintată Ministerului

Apelor, Pădurilor și Protecției Mediului la data de 28 iulie 2010, excepția

inadmisibilității acțiunii este nefondată.

Referitor la excepția

tardivității acțiunii, prima instanță a constatat că în cauză termenul de un

an, prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 se calculează începând

cu data de 21 aprilie 2000, când s-a dispus înscrierea în Cartea Funciară a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate, în discuție.

S-a mai arătat în

considerentele sentinței atacate că de la data efectuării transcrierii, dreptul

real de proprietate al societății pârâte a devenit opozabil "erga

omnes", prin îndeplinirea formalităților de publicitate imobiliară, actul

administrativ contestat considerându-se a fi cunoscut de orice persoană,

inclusiv de reclamantă, de la acel moment.

înfățișate de recurentă

Împotriva Sentinței

nr. 74 din 17 februarie 2011 a Curții de Apel Iași, secția contencios

administrativ și fiscal, în termen legal a declarat recurs reclamanta P.O.

Invocând motivul de

nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a

susținut că prin hotărârea pronunțată, instanța de fond în mod greșit a reținut

tardivitatea formulării acțiunii sale, în condițiile în care nu a făcut parte

din raportul juridic care a avut a rezultat atribuirea titlului de proprietate

către SC C.H.

În contextul

prezentării în detaliu a situației suprafeței de teren de 897 m

2

și

a modalității în care aceasta a fost dobândită încă din anul 1921 de către

autorii săi, ca și a acțiunii în neconstituirea dreptului său de proprietate,

recurenta a susținut că urmare a Sentinței civile nr. 10754/54/2009 a

Judecătoriei Iași, în care s-a dispus reconstituirea dreptului său de

proprietate pentru o suprafață de 295 m

2

, fără a se menționa că nu

este îndreptățită și la diferența de teren, are deschisă calea de a solicita

anularea oricărui titlu de proprietate.

S-a mai arătat că

despre titlul constituit în favoarea SC C.H. sub nr. M 14 nr. 0003 din 9 iulie

1993 a aflat atunci când acesta i-a fost comunicat, la cerere, cu ocazia

efectuării expertizei judiciare în dosarul civil 25132/245/2008, astfel că

acțiunea înregistrată la data de 6 septembrie 2010 este formulată în termenul

legal, conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată,

"data comunicării actului" fiind pentru ea 27 aprilie 2010.

În fine, s-a mai

arătat că invocarea de către prima instanță a momentului întabulării în cartea

funciară nu este relevantă câtă vreme o astfel de operațiune nu este de ordine

publică și ca atare nu poate fi luată în calculul termenului prevăzut de Legea

nr. 554/2004, republicată, decât data luării efective la cunoștință despre

existența actului.

soluția instanței de fond

Recursul nu este

fondat.

Înalta Curte,

examinând sentința atacată în raport de criticile ce i-au fost aduse, față de

prevederile legale incidente din materia supusă verificării și prin prisma

actelor și lucrărilor dosarului, apreciază că prima instanță a soluționat

corect cauza, pronunțându-se asupra excepției de tardivitate a introducerii

acțiunii, în considerarea celor în continuare arătate.

Prin cererile conexe

formulate la data de 16 septembrie 2010 și, respectiv, 17 mai 2010,

recurenta-reclamantă a solicitat, în contradictoriu cu pârâții-intimați Ministerul

Mediului și Pădurilor, SC C.H. Iași și Întreprinderea Stânca Costești,

constatarea nulității absolute parțiale a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M 14 nr. 0003 din 8 iulie

1993, respectiv pentru suprafața de 602 m

2

.

Reținând în

considerentele sentinței atacate că într-un proces anterior, finalizat prin

pronunțarea Sentinței nr. 10754/2009 de către Judecătoria Iași (dosar civil nr.

25132/245/2008), reclamantei-recurente i-a fost reconstituit dreptul de proprietate

numai pentru suprafața de 295 m

2

, întrucât restul suprafeței până la

897 m

2

, respectiv 602 m

2

este îngrădit de Întreprinderea

Stânca Costești, astfel cum se menționează în chiar expertiza topografică

efectuată în cauză, judecătorul fondului a apreciat că acțiunea reclamantei a

fost tardiv introdusă în condițiile art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr.

554/2004, republicată.

S-a apreciat că

termenul de 1 an prevăzut de acest act normativ se calculează de la data de  21

aprilie 2000, când s-a dispus înscrierea în Cartea Funciară a certificatului de

atestare a dreptului de proprietate a cărui anulare s-a solicitat, în acest

sens fiind și soluții pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în

considerarea efectului de opozabilitate erga omnes a îndeplinirii

formalităților de publicitate imobiliară.

Înalta Curte

apreciază că nu sunt fondate criticile recurentei, vizând, în esență, luarea în

considerare ca punct de pornire în calculul termenului de 1 an prevăzut de art.

11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, data adresei OCPI, respectiv 27 aprilie

2010, prin care se oferă informațiile solicitate cu privire la vecinul de la

nordul proprietății recurentei (str. P. nr. 58), respectiv SC C.H. Iași, în

sensul indicării actului de atestare a dreptului de proprietate emis în anul

1993, pentru suprafața de 2.242,17 m

2

.

Este adevărat că

potrivit art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, republicată, în cazul

actului administrativ individual cererea poate fi introdusă și peste termenul

de 6 luni prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 1 an de la data

comunicării actului, sau data luării la cunoștință, cum este cazul în speță

întrucât recurenta-reclamantă este un terț în raport cu actul emis în anul

1993.

Nu mai puțin însă,

astfel cum pertinent a reținut și prima instanță, potrivit normei legale

sus-arătate și raportat la actele și lucrările dosarului, termenul de 1 an se

calculează de la data când certificatul de atestare a dreptului de proprietate

asupra terenurilor seria M 14 nr. 0003 emis de Ministerul Agriculturii,

Pădurilor și Protecției Mediului în favoarea SC C.H. Iași SA a fost înscris în

cartea funciară prin Încheierea nr. 4165, respectiv 21 aprilie 2000.

Prin îndeplinirea

formalităților de publicitate imobiliară, dreptul astfel înscris devine general

cunoscut și opozabil, considerându-se că și recurenta face parte din această

categorie, cu atât mai mult cu cât formulase încă din anul 2005 cererea de

reconstituire a dreptului său de proprietate pentru o suprafață de teren ce se

învecinează la nord cu Regia Autonomă Apele Române - Filiala Stânca Costești (a

se vedea dosarul nr. 14668/245/2010), astfel cum se reține și în cuprinsul

Sentinței civile nr. 10754 din 5 noiembrie 2009 a Judecătoriei Iași.

În completarea

argumentației judecătorului fondului, Înalta Curte, cu titlu subsidiar, arată

că nu pot fi primite criticile recurentei și întrucât apreciază că actul

pretins a face dovada luării la cunoștință despre existența certificatului de

atestare a dreptului de proprietate emis în anul 1993, care nu este decât o

adresă prin care se comunică informații, corespondență de răspuns expediată la

data de 27 aprilie 2010 de către OCPI apărătorului reclamantei pentru un alt

dosar (25132/245/2008) nu poate fi analizat decât în corelație cu expertiza

topografică realizată în anul 2009, în același dosar nr. 25132/245/2008.

Cu acea ocazie s-au

stabilit vecinătățile și s-a ajuns la concluzia că reclamantei îi poate fi

reconstituit dreptul de proprietate numai pentru 295 m

2

, restul

suprafeței de 602 m

2

aparținând vecinului de la nord și anume

intimatei indicate și în respectivul raport de expertiză topo, cu privire la

care s-au cerut mai apoi și alte relații.

Așa fiind, rezultă că

recurenta-reclamantă a cunoscut despre existența actului administrativ a cărui

nulitate o solicită, cel mai târziu, la începutul anului 2009, în cursul

litigiului vizând anularea ordinului prefectului, astfel că și dacă s-ar

abandona modalitatea de calcul a termenului de 1 an propusă de prima instanță,

în sensul art. 11 alin. (2) C. proc. civ. acțiunea introdusă la 17 mai 2010,

apare de asemenea ca fiind formulată cu depășirea termenului legal indicat.

Apreciind așadar că

excepția de tardivitate a fost corect reținută de prima instanță, Înalta Curte,

în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge recursul

declarat de P.O. împotriva Sentinței nr. 74 din 17 februarie 2011 a Curții de

Apel Iași, Secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 6 decembrie 2011.