ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2191/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2191/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 14 iulie 2009 pe rolul

Tribunalului București, reclamantul P.I., în contradictoriu cu pârâții

Ministerul Economiei, A.V., ministrul economiei, SC O.P. SA, București și M.G.,

director general al SC O.P. SA, București, a solicitat instanței să constate

nulitatea absolută a încheierilor de întabulare ale Biroului de Carte Funciară

al Judecătoriei Pitești nr. 99101 din 13 decembrie 2001, nr. 10303 din 28

decembrie 2001, nr. 4567 din 16 mai 2002, nr. 5083 din 30 mai 2002, nr. 11989

din 24 octombrie 2003, nr. 11974 din 24 octombrie 2003, nr. 12178 din 28

octombrie 2003 și nr. 12195 din 28 noiembrie 2003, cu obligarea pârâților la

plata sumei de 1.062.493 dolari SUA în baza art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

reprezentând despăgubiri pentru terenul în suprafața de 41.360 mp deținut în

perimetrul petrolier Vâlcele Est și Vâlcele Vest, Județul Argeș.

În motivarea acțiunii, reclamantul a

arătat că părinții săi au deținut suprafața respectivă de teren, astfel că se

impune anularea celor 8 încheieri de întabulare în cartea funciară, ca

nelegale.

La data de 16 septembrie 2009,

reclamantul și-a întregit cererea de chemare în judecată în sensul că solicită

instanței a se constata și nulitatea certificatului de atestare seria M03 nr. 5532/22

mai 2000 emis de fostul Minister al Economiei și Comerțului în favoarea SN P.

SA.

Ministerul Economiei.

Pârâtul Ministerul Economiei a

formulat întâmpinare prin care a invocat: (I) excepția necompetenței materiale

a Tribunalului București, având în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004

și faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este emis de o

autoritate publică centrală, astfel că revine curții de apel competența de

soluționare a litigiului; (II) excepția prematurității și inadmisibilității

acțiunii, susținând că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; (III) excepția tardivității acțiunii,

susținând că cererea a fost formulată cu depășirea termenului de 1 an de la

data emiterii actului, cu încălcarea art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat

că operațiunile de înscriere efectuate de Biroul de Carte Funciară din cadrul

Judecătoriei Pitești au fost realizate conform legislației în vigoare, că nu

există motive de nulitate a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, deoarece dreptul respectiv a fost dobândit de societatea

comercială prin efectul legii și nu prin act administrativ, întrucât terenurile

existau în patrimoniul societății la data înființării acesteia prin Hotărâre a

Guvernului. În ceea ce privește cererea în despăgubiri, pârâtul a susținut că

este neîntemeiată, fiind nedovedită.

competenței pronunțată de Tribunalul București.

Prin sentința civilă nr. 3197 din 11

noiembrie 2009, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale a

instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Judecătoriei Pitești.

Prin decizia civilă nr. 719 din 12

martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat împotriva sentinței

pronunțate de Tribunalul București.

fața Judecătoriei Pitești.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Judecătoriei Pitești.

La termenul din 18 aprilie 2010,

reclamantul a formulat noi precizări ale acțiunii, prin care a arătat că obiectul

cauzei îl constituie nulitatea absolută a următoarelor acte: certificatul de

atestare seria din 22 mai 2000 emis de fostul Minister al Economiei și

Comerțului și cele 8 încheieri de întabulare în Cartea funciară, menționate

anterior, invocând totodată excepția necompetenței Judecătoriei Pitești cu

solicitarea de a se declina competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel București.

Față de precizarea de acțiune,

instanța din oficiu a pus în discuție necesitatea disjungerii solicitării privind

nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 22

mai 2000, iar, prin încheierea din 25 iunie 2010, a dispus în acest sens și a

format dosarul cu nr. 12575/280/2010, suspendând judecata cauzei pentru restul

solicitărilor reclamantului, în condițiile art. 244 alin. (1) C. proc. civ.

până la soluționarea irevocabilă a noului dosar format.

Judecătoria Pitești a declinat în

favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal competența de soluționare a litigiului ce formează obiectul dosarul nr. 12575/280/2010,

având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 și

faptul că obiectul cauzei îl reprezintă constatarea nulității absolute a

certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de fostul Minister

al Economiei și Comerțului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Pârâta SC O.P. SA a formulat întâmpinare

prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea

procedurii prealabile și excepția tardivității acțiunii, iar, pe fond, a

solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Cu privire la excepția

inadmisibilității acțiunii, pârâta a susținut că reclamantul nu a făcut dovada

îndepliniri procedurii prealabile obligatorie de urmat conform art. 7 din Legea

nr. 554/2004 și art. 109 alin. (2) C. proc. civ.

Cu privire la excepția tardivității

introducerii cererii de chemare în judecată, pârâtul a arătat că acțiunea

formulată de reclamantul P.I., având ca obiect constatarea nulității absolute a

încheierilor de întabulare în Cartea Funciară, precum și a certificatului de

atestare a dreptului de proprietate, a fost introdusă pe rolul Tribunalului

București la data de 14 iulie 2009 și înregistrată sub nr. 29584/3/CA/2009.

Pârâtul susține că acțiunea este tardiv formulată în raport cu termenul

prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum și cu data

înscrierii actului și a dreptului de proprietate în registrele de publicitate

imobiliară.

Pârâtul a invocat și excepția

puterii lucrului judecat a acțiunii privind nulitatea absolută a certificatului

de atestare a dreptului de proprietate contestat, arătând că, prin acțiunea înregistrată

pe rolul Tribunalului București sub nr. 10096/CA/2004, reclamantul a chemat în

judecată Ministerul Economiei și Comerțului și Agenția Națională de Cadastru și

Publicitate Imobiliară, solicitând anularea aceluiași certificat de atestare a

dreptului de proprietate, precum și a încheierilor nr. 11974 din 24 octombrie 2000,

nr. 11989 din 24 octombrie 2003 și 12178 din 28 noiembrie 2003 emise de Judecătoria

Pitești, Biroul Carte Funciară. Tribunalul București a declinat competența

judecării cauzei la Curtea de Apel București. La data de 10 mai 2005, s-a

dispus introducerea în cauză a SC P. SA, succesoarea în drepturi a

beneficiarului actului atacat, în calitate de pârâtă. Prin sentința civilă nr. 1037

din 31 mai 2005, Curtea de Apel București a respins cererea reclamantului, ca

tardiv formulată, iar Curtea Supremă de Justiție a menținut această soluție

după judecarea recursului.

Pe fondul cauzei, pârâtul a

solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.

Pârâta M.G., director general al SC

O.P. SA, București a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei

calității sale procesuale pasive, arătând că între persoana sa și reclamantul P.I.

nu a existat și nu există niciun raport juridic de drept administrativ sau de

altă natură, în legătură cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate

contestat.

Pârâta a invocat excepția

inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea

procedurii prealabile, excepția tardivității introducerii cererii de chemare în

judecată și excepția puterii lucrului judecat, pentru aceleași argumente cu

cele expuse de pârâta SC O.P. SA

Prin sentința civilă nr. 3282 din 9

mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și

fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii privind reactualizarea

despăgubirilor și a respins această cerere ca inadmisibilă, a admis excepția

tardivității și a respins cererea reclamantului P.I. privind nulitatea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ca tardiv formulată.

În motivarea hotărârii pronunțate,

Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele:

În prezenta cauză, reclamantul a

solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis

de fostul Minister al Industriei și Comerțului în favoarea SN P SA.

Din analiza probatoriului

administrat, instanța a constatat că, prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalului București sub nr. 10096/CA/2004, reclamantul P.I. a chemat în

judecată Ministerul Economiei și Comerțului, Agenția Națională de Cadastru și

Publicitate Imobiliară, solicitând anularea aceluiași certificat de atestare a

dreptului de proprietate, anularea încheierilor 11974 din 24 octombrie 2000, nr.

11989 din 24 octombrie 2003 și 12178 din 28 noiembrie 2003 emise de Judecătoria

Pitești, Biroul Carte Funciară.

Tribunalul București a declinat

competența judecării cauzei în favoarea Curții de Apel București.

La data de 10 mai 2005, s-a dispus

introducerea în cauză a SC P. SA succesoarea în drepturi a beneficiarului

actului atacat, în calitate de pârâtă, ca parte în raportul de drept

administrativ dedus judecății.

Prin Sentința civilă nr. 1037 din 31

mai 2005, Curtea de Apel București a respins cererea reclamantului, ca tardiv

formulată, iar Curtea Supremă de Justiție a menținut această soluție după

judecarea recursului.

Curtea de apel a reținut că, la data

introducerii prezentei acțiuni pe rolul Tribunalului București, respectiv 14

iulie 2009, era împlinit termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin.

(2) din Legea nr. 554/2004, termen care începuse să curgă cel mai târziu la

data de 31 mai 2005, când Curtea de Apel București a pronunțat sentința civilă nr.

1037, anterior menționată, în cadrul litigiului în care a fost analizat același

certificat de atestare a dreptului de proprietate, fiind astfel prezumată

cunoașterea conținutului acestui act de către reclamant încă de la data

introducerii acțiunii respective.

Cu privire la cererea prin care

reclamantul a solicitat reactualizarea despăgubirilor, instanța reține că

obiectul sesizării acestei instanțe îl reprezintă anularea certificatului de

atestare a dreptului de proprietate, iar, pe de altă parte, deși aceste

despăgubiri erau solicitate în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004,

avându-se în vedere soluția de respingere a capătului principal al cererii ca

tardiv formulat, cererea privind acordarea despăgubirilor este inadmisibilă,

atâta timp cât nu a fost analizat fondul actului administrativ a cărui

ipotetică anulare ar fi determinat o eventuală analizare pe fond a condițiilor

răspunderii delictuale a autorității care a emis respectivul act administrativ.

P.I.

Împotriva sentinței civile nr. 3282

din 9 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul P.I., invocând

dispozițiile art. 299, 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ.

Recurentul nu și-a structurat criticile

formulate în motive de recurs. În amplul memoriu olograf de recurs (13 pagini)

recurentul expune pe larg istoricul demersurilor sale administrative și

judiciare în vederea recuperării suprafețelor de teren de pe raza comunei Merișani,

Argeș, proprietatea autorilor săi, expropriate anterior anului 1990, în prezent

proprietatea SC O.P. SA.

Punctual, referitor la sentința

atacată cu recursul de față, Înalta Curte poate decela următoarele critici

concrete:

7.1. -instanța a omis să soluționeze

capătul de cerere privind anularea H.G. nr. 1705 din 29 noiembrie 2006, cu care

fusese legal învestită prin „cererea de întregire a acțiunii”, din dosarul

inițial nr. 29.584/3/2009;

7.2. -excepțiile soluționate de instanță

au fost invocate de „fosta pârâtă” SC P. SA iar nu de SC O.P. SA, actuala pârâtă;

7.3. – acțiunii sale nu îi sunt aplicabile

dispozițiile Legii nr. 554/2004, art. 7 și 11, ci ale art. III alin. (2) din titlul

V al Legii nr. 247/2005.

7.4. – în cauză nu se poate invoca

puterea lucrului judecat în raport de sentința civilă nr. 1037 din 31 mai 2005

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

câtă vreme în acel dosar au fost „cu totul alți pârâți”.

8.Apărările intimaților SC O.P. SA

și M.G. Prin întâmpinările formulate la data de 7 martie 2012 cei doi intimați au

solicitat:

8.1. - constatarea nulității recursului

în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ. întrucât aspectele nereale învederate

de recurent sunt străine de obiectul cererii de chemare în judecată soluționate

de Curtea de apel, și,

8.2. - respingerea recursului ca nefondat,

întrucât a formulat acțiunea cu depășirea termenului de decădere de 1 an care curge

cel mai târziu de la pronunțarea sentinței civile nr. 1037/2005 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curți

asupra recursului.

Examinând cu prioritate, potrivit art.

137 alin. (1) C. proc. civ. excepția nulității recursului, Înalta Curte

constată că este nefondată.

După cum rezultă din precedent, la pct.

I.7.1 și 7.4 au fost identificate critici concrete la adresa sentinței curții de

apel, care pot fi circumscrise motivelor prevăzute la art. 304 pct. 5 și 9 C.

proc. civ., așa încât devin incidente dispozițiile art. 306 alin. (3) din

același cod, potrivit căruia „indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage

nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor

într-unul din motivele prevăzute de art. 304”

Examinând apoi legalitatea sentinței

atacate, prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor din întâmpinări, cât și sub

toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în

continuare.

relevante.

Din prezentarea circumstanțelor

acestei cauze (pct. I.4) se observă că, instanța Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost învestită prin declinarea competenței

de către Judecătoria Sectorului 1 numai cu privire la capătul de cerere privind

constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate

emis de către Ministerul Industriei și Comerțului. Curtea de apel a mai soluționat

și cererea reclamantului de „reactualizare a despăgubirilor solicitate prin acțiunea

introductivă”, constatând existența unui raport de dependență cu petitul principal,

în raport cu dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Toate celelalte cereri cu care fusese

învestită prima instanță de fond și care fac obiectul dosarului nr.

29584/3/2009 exced cauzei de față. Contrar susținerilor recurentului, Curtea de

apel nu putea să se pronunțe asupra legalității H.G. nr. 1705/2006 privind

aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al

statului, nefiind legal învestită și, prin urmare, motivul de la pct. 7.1 este nefondat.

Împrejurarea că la momentul formulării

primei întâmpinări și invocării excepților, în cauză, avea calitatea de pârâtă SC

P. SA iar ulterior calitatea procesual pasivă a fost preluată de către SC O.P.

SA, continuatoarea acesteia, este complet nerelevantă.

Excepțiile care au condus la

respingerea acțiunii erau, de altfel, excepții de ordine publică, putând fi invocate

și de instanța de judecată din oficiu.

În fine, la același punct,7.2,

instanța de recurs mai notează și că prin întâmpinarea formulată la Curtea de

Apel București, SC O.P. SA a reiterat practic toate apărările, pe excepție și

pe fond ale antecesoarei sale ceea ce, practic, lipsește de orice consistență acest

motiv de recurs.

Referitor la cadrul normativ

aplicabil cererii cu care a fost învestită Curtea de Apel București, anularea unui

certificat de atestare a dreptului de proprietate, Înalta Curte constată că,

din punct de vedere procedural, nicio dispoziție din Legea nr. 247/2005

invocată de recurent la pct. 7.3. nu conține dispoziții derogatorii de la termenele

și condițiile instituite prin Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun

în materie.

În concret, textul legal menționat de

recurent, care face parte din titlul V al Legii nr. 247/2005

are o altă sferă de reglementare, vizând terenuri care fac obiectul Legii nr. 18/1991

a fondului funciar.

Cât privește soluția adoptată, de

respingere, ca tardiv formulată, a cererii de anulare a certificatului de atestare

a dreptului de proprietate emis de fostul Minister al Industriei și Comerțului

la data de 22 mai 2000, aceasta va fi menținută pentru că în materia actelor administrative

individuale legiuitorul a impus prin art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004,

pentru motive temeinice, un termen maxim de decădere de 1 an de la data luării

la cunoștință, termen evident depășit în cazul de față, după cum bine s-a reținut

în sentință.

În fine, motivul invocat la pct. 7.4.

nu are legătură cu sentința atacată, câtă vreme acțiunea nu a fost respinsă pentru

existența puterii de lucru judecat, ci ca efect al admiterii excepției tardivității.

de recurs.

Pentru considerentele expuse, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr.

554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității

recursului.

Respinge recursul declarat de

Popescu Ion împotriva sentinței civile nr. 3282 din 9 mai 2011 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 4 mai 2012.