Decizia nr. 2191/2012 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 12575/280/2010 — recurs

Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată la data de 14 iulie 2009 pe rolul Tribunalului București, reclamantul P.I., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Economiei, A.V., ministrul economiei, SC O.P. SA, București și M.G., director general al SC O.P. SA, București, a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a încheierilor de întabulare ale Biroului de Carte Funciară al Judecătoriei Pitești nr. 99101 din 13 decembrie 2001, nr. 10303 din 28 decembrie 2001, nr. 4567 din 16 mai 2002, nr. 5083 din 30 mai 2002, nr. 11989 din 24 octombrie 2003, nr. 11974 din 24 octombrie 2003, nr. 12178 din 28 octombrie 2003 și nr. 12195 din 28 noiembrie 2003, cu obligarea pârâților la plata sumei de 1.062.493 dolari SUA în baza art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, reprezentând despăgubiri pentru terenul în suprafața de 41.360 mp deținut în perimetrul petrolier Vâlcele Est și Vâlcele Vest, Județul Argeș. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că părinții săi au deținut suprafața respectivă de teren, astfel că se impune anularea celor 8 încheieri de întabulare în cartea funciară, ca nelegale. La data de 16 septembrie 2009, reclamantul și-a întregit cererea de chemare în judecată în sensul că solicită instanței a se constata și nulitatea certificatului de atestare seria M03 nr. 5532/22 mai 2000 emis de fostul Minister al Economiei și Comerțului în favoarea SN P. SA.

Apărările formulate de pârâtul Ministerul Economiei. Pârâtul Ministerul Economiei a formulat întâmpinare prin care a invocat: (I) excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, având în vedere dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și faptul că certificatul de atestare a dreptului de proprietate este emis de o autoritate publică centrală, astfel că revine curții de apel competența de soluționare a litigiului; (II) excepția prematurității și inadmisibilității acțiunii, susținând că reclamantul nu a urmat procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; (III) excepția tardivității acțiunii, susținând că cererea a fost formulată cu depășirea termenului de 1 an de la data emiterii actului, cu încălcarea art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004. Pe fondul cauzei, pârâtul a arătat că operațiunile de înscriere efectuate de Biroul de Carte Funciară din cadrul Judecătoriei Pitești au fost realizate conform legislației în vigoare, că nu există motive de nulitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, deoarece dreptul respectiv a fost dobândit de societatea comercială prin efectul legii și nu prin act administrativ, întrucât terenurile existau în patrimoniul societății la data înființării acesteia prin Hotărâre a Guvernului. În ceea ce privește cererea în despăgubiri, pârâtul a susținut că este neîntemeiată, fiind nedovedită.

Hotărârea de declinare a competenței pronunțată de Tribunalul București. Prin sentința civilă nr. 3197 din 11 noiembrie 2009, Tribunalul București a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Pitești. Prin decizia civilă nr. 719 din 12 martie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins, ca tardiv formulat, recursul declarat împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul București.

Derularea procedurii judiciare în fața Judecătoriei Pitești. Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pitești. La termenul din 18 aprilie 2010, reclamantul a formulat noi precizări ale acțiunii, prin care a arătat că obiectul cauzei îl constituie nulitatea absolută a următoarelor acte: certificatul de atestare seria din 22 mai 2000 emis de fostul Minister al Economiei și Comerțului și cele 8 încheieri de întabulare în Cartea funciară, menționate anterior, invocând totodată excepția necompetenței Judecătoriei Pitești cu solicitarea de a se declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Față de precizarea de acțiune, instanța din oficiu a pus în discuție necesitatea disjungerii solicitării privind nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate din 22 mai 2000, iar, prin încheierea din 25 iunie 2010, a dispus în acest sens și a format dosarul cu nr. 12575/280/2010, suspendând judecata cauzei pentru restul solicitărilor reclamantului, în condițiile art. 244 alin. (1) C. proc. civ. până la soluționarea irevocabilă a noului dosar format. Judecătoria Pitești a declinat în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a litigiului ce formează obiectul dosarul nr. 12575/280/2010, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) și (3) din Legea nr. 554/2004 și faptul că obiectul cauzei îl reprezintă constatarea nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de fostul Minister al Economiei și Comerțului.

Apărările formulate de pârâți. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Pârâta SC O.P. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile și excepția tardivității acțiunii, iar, pe fond, a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată. Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii, pârâta a susținut că reclamantul nu a făcut dovada îndepliniri procedurii prealabile obligatorie de urmat conform art. 7 din Legea nr. 554/2004 și art. 109 alin. (2) C. proc. civ. Cu privire la excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată, pârâtul a arătat că acțiunea formulată de reclamantul P.I., având ca obiect constatarea nulității absolute a încheierilor de întabulare în Cartea Funciară, precum și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, a fost introdusă pe rolul Tribunalului București la data de 14 iulie 2009 și înregistrată sub nr. 29584/3/CA/2009. Pârâtul susține că acțiunea este tardiv formulată în raport cu termenul prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, precum și cu data înscrierii actului și a dreptului de proprietate în registrele de publicitate imobiliară. Pârâtul a invocat și excepția puterii lucrului judecat a acțiunii privind nulitatea absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate contestat, arătând că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 10096/CA/2004, reclamantul a chemat în judecată Ministerul Economiei și Comerțului și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, solicitând anularea aceluiași certificat de atestare a dreptului de proprietate, precum și a încheierilor nr. 11974 din 24 octombrie 2000, nr. 11989 din 24 octombrie 2003 și 12178 din 28 noiembrie 2003 emise de Judecătoria Pitești, Biroul Carte Funciară. Tribunalul București a declinat competența judecării cauzei la Curtea de Apel București. La data de 10 mai 2005, s-a dispus introducerea în cauză a SC P. SA, succesoarea în drepturi a beneficiarului actului atacat, în calitate de pârâtă. Prin sentința civilă nr. 1037 din 31 mai 2005, Curtea de Apel București a respins cererea reclamantului, ca tardiv formulată, iar Curtea Supremă de Justiție a menținut această soluție după judecarea recursului. Pe fondul cauzei, pârâtul a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată. Pârâta M.G., director general al SC O.P. SA, București a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, arătând că între persoana sa și reclamantul P.I. nu a existat și nu există niciun raport juridic de drept administrativ sau de altă natură, în legătură cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat. Pârâta a invocat excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, excepția tardivității introducerii cererii de chemare în judecată și excepția puterii lucrului judecat, pentru aceleași argumente cu cele expuse de pârâta SC O.P. SA

Hotărârea primei instanțe. Prin sentința civilă nr. 3282 din 9 mai 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității cererii privind reactualizarea despăgubirilor și a respins această cerere ca inadmisibilă, a admis excepția tardivității și a respins cererea reclamantului P.I. privind nulitatea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, ca tardiv formulată. În motivarea hotărârii pronunțate, Curtea de apel a reținut, în esență, următoarele: În prezenta cauză, reclamantul a solicitat anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de fostul Minister al Industriei și Comerțului în favoarea SN P SA. Din analiza probatoriului administrat, instanța a constatat că, prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr. 10096/CA/2004, reclamantul P.I. a chemat în judecată Ministerul Economiei și Comerțului, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, solicitând anularea aceluiași certificat de atestare a dreptului de proprietate, anularea încheierilor 11974 din 24 octombrie 2000, nr. 11989 din 24 octombrie 2003 și 12178 din 28 noiembrie 2003 emise de Judecătoria Pitești, Biroul Carte Funciară. Tribunalul București a declinat competența judecării cauzei în favoarea Curții de Apel București. La data de 10 mai 2005, s-a dispus introducerea în cauză a SC P. SA succesoarea în drepturi a beneficiarului actului atacat, în calitate de pârâtă, ca parte în raportul de drept administrativ dedus judecății. Prin Sentința civilă nr. 1037 din 31 mai 2005, Curtea de Apel București a respins cererea reclamantului, ca tardiv formulată, iar Curtea Supremă de Justiție a menținut această soluție după judecarea recursului. Curtea de apel a reținut că, la data introducerii prezentei acțiuni pe rolul Tribunalului București, respectiv 14 iulie 2009, era împlinit termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, termen care începuse să curgă cel mai târziu la data de 31 mai 2005, când Curtea de Apel București a pronunțat sentința civilă nr. 1037, anterior menționată, în cadrul litigiului în care a fost analizat același certificat de atestare a dreptului de proprietate, fiind astfel prezumată cunoașterea conținutului acestui act de către reclamant încă de la data introducerii acțiunii respective. Cu privire la cererea prin care reclamantul a solicitat reactualizarea despăgubirilor, instanța reține că obiectul sesizării acestei instanțe îl reprezintă anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, iar, pe de altă parte, deși aceste despăgubiri erau solicitate în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, avându-se în vedere soluția de respingere a capătului principal al cererii ca tardiv formulat, cererea privind acordarea despăgubirilor este inadmisibilă, atâta timp cât nu a fost analizat fondul actului administrativ a cărui ipotetică anulare ar fi determinat o eventuală analizare pe fond a condițiilor răspunderii delictuale a autorității care a emis respectivul act administrativ.

Calea de atac exercitată de către P.I. Împotriva sentinței civile nr. 3282 din 9 mai 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul P.I., invocând dispozițiile art. 299, 312 alin. (1) și (5) C. proc. civ. Recurentul nu și-a structurat criticile formulate în motive de recurs. În amplul memoriu olograf de recurs (13 pagini) recurentul expune pe larg istoricul demersurilor sale administrative și judiciare în vederea recuperării suprafețelor de teren de pe raza comunei Merișani, Argeș, proprietatea autorilor săi, expropriate anterior anului 1990, în prezent proprietatea SC O.P. SA. Punctual, referitor la sentința atacată cu recursul de față, Înalta Curte poate decela următoarele critici concrete: 7.1. -instanța a omis să soluționeze capătul de cerere privind anularea H.G. nr. 1705 din 29 noiembrie 2006, cu care fusese legal învestită prin „cererea de întregire a acțiunii”, din dosarul inițial nr. 29.584/3/2009; 7.2. -excepțiile soluționate de instanță au fost invocate de „fosta pârâtă” SC P. SA iar nu de SC O.P. SA, actuala pârâtă; 7.3. – acțiunii sale nu îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 554/2004, art. 7 și 11, ci ale art. III alin. (2) din titlul V al Legii nr. 247/2005. 7.4. – în cauză nu se poate invoca puterea lucrului judecat în raport de sentința civilă nr. 1037 din 31 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, câtă vreme în acel dosar au fost „cu totul alți pârâți”. 8.Apărările intimaților SC O.P. SA și M.G. Prin întâmpinările formulate la data de 7 martie 2012 cei doi intimați au solicitat: 8.1. - constatarea nulității recursului în temeiul art. 306 alin. (1) C. proc. civ. întrucât aspectele nereale învederate de recurent sunt străine de obiectul cererii de chemare în judecată soluționate de Curtea de apel, și, 8.2. - respingerea recursului ca nefondat, întrucât a formulat acțiunea cu depășirea termenului de decădere de 1 an care curge cel mai târziu de la pronunțarea sentinței civile nr. 1037/2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului. Examinând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția nulității recursului, Înalta Curte constată că este nefondată. După cum rezultă din precedent, la pct. I.7.1 și 7.4 au fost identificate critici concrete la adresa sentinței curții de apel, care pot fi circumscrise motivelor prevăzute la art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., așa încât devin incidente dispozițiile art. 306 alin. (3) din același cod, potrivit căruia „indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304” Examinând apoi legalitatea sentinței atacate, prin prisma motivelor de recurs, a apărărilor din întâmpinări, cât și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante. Din prezentarea circumstanțelor acestei cauze (pct. I.4) se observă că, instanța Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost învestită prin declinarea competenței de către Judecătoria Sectorului 1 numai cu privire la capătul de cerere privind constatarea nulității certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de către Ministerul Industriei și Comerțului. Curtea de apel a mai soluționat și cererea reclamantului de „reactualizare a despăgubirilor solicitate prin acțiunea introductivă”, constatând existența unui raport de dependență cu petitul principal, în raport cu dispozițiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. Toate celelalte cereri cu care fusese învestită prima instanță de fond și care fac obiectul dosarului nr. 29584/3/2009 exced cauzei de față. Contrar susținerilor recurentului, Curtea de apel nu putea să se pronunțe asupra legalității H.G. nr. 1705/2006 privind aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, nefiind legal învestită și, prin urmare, motivul de la pct. 7.1 este nefondat. Împrejurarea că la momentul formulării primei întâmpinări și invocării excepților, în cauză, avea calitatea de pârâtă SC P. SA iar ulterior calitatea procesual pasivă a fost preluată de către SC O.P. SA, continuatoarea acesteia, este complet nerelevantă. Excepțiile care au condus la respingerea acțiunii erau, de altfel, excepții de ordine publică, putând fi invocate și de instanța de judecată din oficiu. În fine, la același punct,7.2, instanța de recurs mai notează și că prin întâmpinarea formulată la Curtea de Apel București, SC O.P. SA a reiterat practic toate apărările, pe excepție și pe fond ale antecesoarei sale ceea ce, practic, lipsește de orice consistență acest motiv de recurs. Referitor la cadrul normativ aplicabil cererii cu care a fost învestită Curtea de Apel București, anularea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate, Înalta Curte constată că, din punct de vedere procedural, nicio dispoziție din Legea nr. 247/2005 invocată de recurent la pct. 7.3. nu conține dispoziții derogatorii de la termenele și condițiile instituite prin Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materie. În concret, textul legal menționat de recurent, care face parte din titlul V al Legii nr. 247/2005 are o altă sferă de reglementare, vizând terenuri care fac obiectul Legii nr. 18/1991 a fondului funciar. Cât privește soluția adoptată, de respingere, ca tardiv formulată, a cererii de anulare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis de fostul Minister al Industriei și Comerțului la data de 22 mai 2000, aceasta va fi menținută pentru că în materia actelor administrative individuale legiuitorul a impus prin art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, pentru motive temeinice, un termen maxim de decădere de 1 an de la data luării la cunoștință, termen evident depășit în cazul de față, după cum bine s-a reținut în sentință. În fine, motivul invocat la pct. 7.4. nu are legătură cu sentința atacată, câtă vreme acțiunea nu a fost respinsă pentru existența puterii de lucru judecat, ci ca efect al admiterii excepției tardivității. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 se va respinge recursul de față ca nefondat.