ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1081/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă la data de 21 decembrie 2004, P.I. a chemat în judecată Ministerul Economiei și Comerțului și Agenția Națională de Cadastru și Publicitate imobiliară, solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 nr. 5532 din 22 mai 2000, emis de primul pârât, în favoarea S.N.P. P. SA, ca nelegal. De asemenea, reclamantul a cerut anularea încheierilor nr. 10303 din 28 decembrie 2001, nr. 9910 din 13 decembrie 2001, nr. 4567 din 16 mai 2002, nr. 5083 din 30 mai 2002, nr. 12195 din 28 noiembrie 2003, nr. 12178 din aceeași dată, nr. 11974 din 24 octombrie 2003 și nr. 11989 din 24 octombrie 2003, ale Judecătoriei Pitești, Biroul de carte funciară, precum și obligarea pârâților la plata unor despăgubiri în valoare de 178.492 dolari SUA, pentru prejudiciile cauzate prin actele juridice contestate.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în esență, că actele menționate mai sus sunt nelegale, în raport cu prevederile art. III din O.G. nr. 53/2003, cu H.G. nr. 1541/2004, pentru modificarea art. 3 din H.G. nr. 83471992, art. 2 lit. a), o), r) și s) din Legea nr. 555/2004. Totodată, a apreciat că prin emiterea acelor acte a fost încălcat dreptul său de proprietate și al altor persoane asupra unor terenuri situate în perimetrele petroliere. La data de 25 ianuarie 2005, P.I. a formulat o cerere completatoare, prin care a solicitat anularea tuturor actelor și documentelor care au stat la baza emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate, precum și a planurilor cadastrale care, în opinia sa, au modificat intravilanul și extravilanul comunei Merișani, județul Argeș.

Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 1037 din 31 mai 2005, a respins acțiunea, ca tardiv introdusă. Instanța a reținut că această soluție se impune, deoarece, deși a luat cunoștință de răspunsul negativ primit de la fostul Minister al Industriei și Comerțului, privind cererea de anulare a actului administrativ, cu adresa nr. 201787 din 29 august 2000, reclamantul a învestit instanța de judecată, abia la 21 decembrie 2004, după expirarea termenului prevăzut de art. 5 alin. (2) din Legea nr. 29/1990, atunci în vigoare. Că, o rezolvare similară urmează a fi dată și capetelor de cerere accesorii care urmează regimul juridic al cererii principale, având ca obiect anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Împotriva sentinței a declarat recurs, reclamantul P.I. Recurentul a reiterat susținerile din acțiunea introductivă și cererea completatoare. De asemenea, a cerut suspendarea judecării cauzei și trimiterea dosarului, la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, pentru efectuarea cercetărilor privind infracțiunile săvârșite de către persoanele care au întocmit, avizat și emis actele și documentele indicate în cererea de recurs. În sfârșit, P.I. a susținut că în mod nelegal, prima instanță a dispus citarea în cauză a SC P. SA, care în acest mod a dobândit calitatea de copârâtă. Recursul este nefondat.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, în vigoare la data sesizării instanței de către reclamantul P.I., înainte de a cere tribunalului, anularea actului sau obligarea la eliberarea lui, cel care se consideră vătămat, se va adresa pentru apărarea dreptului său, în termen de 30 de zile de la data când i s-a comunicat actul administrativ sau la expirarea termenului prevăzut la art. 1 alin. (2), autorității emitente, care este obligată să rezolve reclamația, în termen de 30 de zile de la aceasta. În conformitate cu dispoziția cuprinsă în alineatul următor al aceluiași articol, în cazul în care cel care se consideră vătămat, nu este mulțumit de soluția dată reclamației sale, el poate sesiza tribunalul, în termen de 30 de zile de la comunicarea soluției.

Așa cum corect s-a reținut în sentință, prin adresa nr. 201787 din 29 august 2000, pârâtul Ministerul Industriei și Comerțului, ca autoritate administrativă emitentă a actului contestat, i-a comunicat reclamantului, că nu-l mai poate anula sau modifica, întrucât terenul a intrat în circuitul civil. Rezultă, așadar, că sesizarea instanței de judecată, cu acțiunea pentru anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate privată, la data de 21 decembrie 2004, s-a realizat cu depășirea termenului legal, care a început să curgă la data comunicării răspunsului negativ. În consecință, și ținând seama de prevederile art. 137 C. proc. civ., fără temei se susține în recurs că litigiul trebuia soluționat, totuși, în fond, inclusiv în privința capetelor de cerere accesorii, care urmează regimul juridic al cererii principale.

Referitor la citarea în cauză a SC P. SA, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că măsura respectivă a fost justificată de dovezile cu acte anexate în dosar, cu care s-a dovedit că această societate are calitatea de succesor al beneficiarului actului administrativ și potrivit legii se substituie în drepturile și obligațiile fostei societăți comerciale. Prin urmare, era necesar ca hotărârea ce avea să fie pronunțată, să-i fie opozabilă și noii societăți comerciale care, indiscutabil, a dobândit calitatea procesuală de copârât, alături de autoritatea publică emitentă și de Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Referitor la cererea recurentului, de suspendare a judecății, în vederea cercetării pretinsului fals săvârșit cu prilejul emiterii actului administrativ și a celorlalte acte și operațiuni administrative care sunt menționate în acțiune, se constată că nu au fost făcute nici un fel de precizări din care să reiasă în ce anume constau faptele penale și cine anume este autorul lor, condiție prevăzută de art. 183 C. proc. civ. Având în vedere considerentele expuse și inexistența în cauză a unor motive de casare sau de modificare a sentinței, în sensul art. 304 din același cod, urmează a se dispune respingerea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de P.I. împotriva sentinței civile nr. 1037 din 31 mai 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 martie 2006.