ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1875/2006

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1875/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 131/2001,

la Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ (cauză venită prin

declinare de competență de la Judecătoria Iași), reclamanții N.O. și F.C. au

chemat în judecată pe pârâții Ministerul Industriilor și Comerțului, Primarul municipiului

Iași și SC R. SA - Agenția Iași, solicitând ca, prin sentința ce va pronunța,

instanța să constate nulitatea parțială a certificatului de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.08 nr. 0143 din 6 martie

1998, emis de primul pârât, în favoarea celei de-a treia pârâte, precum și

nulitatea autorizației de construire nr. 553 din 27 iunie 1997, eliberată de

Primarul municipiului Iași, în favoarea societății comerciale. S-a solicitat și

obligarea societății comerciale pârâte, la ridicarea construcțiilor edificate

pe terenul în cauză, iar în caz de refuz, să fie abilitați reclamanții să le

ridice pe cheltuiala pârâtei.

Reclamanții au susținut în motivarea

acțiunii, că prin sentința civilă nr. 7893 din 18 mai 1998 a Judecătoriei Iași,

definitivă, s-a constatat nulitatea donației făcute de autoarea lor, cu privire

la terenul de 2000 mp, situat în Iași, fiind puși în posesia acestui teren, de

executorul judecătoresc, teren care este, însă, ocupat parțial de sediul

societății pârâte și de o platformă betonată.

Precizează că demersurile făcute

pentru retrocedarea sau, eventual, pentru acordarea în compensare a unei

suprafețe de teren liberă de construcții, au rămas fără rezultat.

Prin sentința civilă nr. 72/CA din 7

mai 2001, Curtea de Apel Iași a admis în parte acțiunea reclamanților și a

constatat nulitatea absolută a celor două acte administrative, supuse

controlului jurisdicțional, fiind respins capătul de cerere privind demolarea

construcțiilor existente pe teren.

Împotriva acestei sentințe au

declarat recurs, pârâții Primarul municipiului Iași și SC R. SA - Agenția Iași,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și susținând că în mod greșit a

fost admisă acțiunea de prima instanță, întrucât la momentul atestării

dreptului de proprietate și al emiterii autorizației de construire, reclamanții

nu erau proprietarii terenului în litigiu, ambele acte administrative fiind

elaborate în baza legislației în vigoare.

Curtea Supremă de Justiție, prin

decizia civilă nr. 1446 din 16 aprilie 2002, a admis recursurile și a casat

sentința, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță de fond,

reținând în considerentele deciziei, că instanța a acordat mai mult decât s-a

cerut, a constatat nulitatea absolută a actelor administrative în întregul lor,

deși cererea reclamanților viza numai suprafața de 2000 mp teren, iar pentru

identificarea terenului în litigiu, a stabilirii destinației sale actuale și a

posibilităților reale de valorificare a dreptului reclamanților consfințit

într-o hotărâre judecătorească irevocabilă (sentința civilă nr. 7893 din 18 mai

1999 a Judecătoriei Iași), se impunea completarea probelor, cu o expertiză

tehnică.

Era necesară adâncirea probelor,

pentru stabilirea situației juridice a terenului la data emiterii

certificatului de atestare, precum și a dreptului societății comerciale de a

edifica construcții pe o suprafață mai mare de teren, despre care menționează

că se afla în administrarea sa de la 1 ianuarie 1990.

În rejudecare, Curtea de Apel Iași, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 128 din 16 decembrie 2002,

a respins acțiunea reclamanților, cu motivarea că terenul în litigiu este

ocupat de construcții, proprietatea societății pârâte SC R. SA - Agenția Iași,

conform certificatului de proprietate, act emis cu respectarea dispozițiilor

H.G. nr. 834/1991, terenul fiind transcris în Registrul unic al inscripțiilor

imobiliare, la nr. 3037 din 10 martie 1998, valoarea lui figurând în capitalul

social al titularei certificatului.

Reclamanții au declarat recurs împotriva

acestei sentințe, recurs ce a fost admis prin decizia civilă nr. 8404 din 19

noiembrie 2004, a Înaltei Curți de Casație și Justiție, decizie prin care se

reține că instanța de fond, la pronunțarea sentinței, nu a avut în vedere

faptul că recurenții-reclamanți, la data emiterii actului atacat, nu se aflau

în pasivitate, ci în litigiu cu pârâții Consiliul Județean Iași și Consiliul Local

Iași, pentru constatarea nulității donației referitor la terenul în litigiu. În

plus, nu s-a avut în vedere faptul că, atât Prefectul județului Iași, cât și

Primarul municipiului Iași, la solicitările reclamanților, le-au comunicat

acestora că terenul revendicat „se află în incinta SC R. SA Iași și reprezintă

domeniul public, deci nu poate fi atribuit fostului proprietar”.

Se reține în decizia de casare că

instanța de fond nu a dat curs îndrumărilor făcute de instanța de control

judiciar, într-un prim ciclu procesual, referitoare la identificarea terenului

intravilan, dispunându-se și efectuarea unui raport de expertiză tehnică în

cauză. S-a dispus casarea cu trimitere la aceeași instanță, pentru rejudecare.

Într-un al treilea ciclu procesual,

cauza a fost reînregistrată la Curtea de Apel Iași, sub nr. 1777 din 21 martie

2005, fiind administrate noi probe, cu înscrisuri și expertiză topometrică.

Prin sentința civilă nr. 181/CA din

28 noiembrie 2005, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanți.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că certificatul de atestare a dreptului de

proprietate seria M.08/1043, emis de Ministerul Industriilor și Comerțului

București, la data de 6 martie 1998, pârâtei SC R. SA - Agenția Iași, pentru

suprafața de teren de 19.252,83 mp, în care este inclusă și suprafața de teren

de 2000 mp, proprietatea reclamanților, ca urmare a anulării donației către

stat, făcută de ascendenții reclamanților, prin sentința civilă nr. 7893 din 18

mai 1998, a Judecătoriei Iași, a fost eliberat în deplină concordanță cu

prevederile H.G. nr. 834/1991, autorizația de construire nr. 553 din 27 iunie

1997, emisă proprietarului terenului, nefiind nici ea afectată de vreun viciu

care să atragă nulitatea sa absolută.

A reținut instanța de fond că nu

prezintă relevanță în cauză, faptul că la data emiterii certificatului de

atestare a dreptului de proprietate al societății pârâte, reclamanții se aflau

în proces de constatare a nulității donației privind suprafața de teren în

litigiu, din moment ce societatea pârâtă nu a fost parte în acel proces,

aceasta fiind îndreptățită a-și valorifica drepturile în conformitate cu H.G. nr.

834/1991, asupra terenului pe care-l administra din anul 1990.

Eliberarea certificatului de atestare

a dreptului de proprietate a fost, însă, anterioară (16 martie 1998)

constatării irevocabile a nulității absolute a donației în favoarea

reclamanților, prin sentința civilă nr. 7893 din 25 mai 1998, a Judecătoriei

Iași.

Pe de altă parte, reține instanța de

fond, raportul de expertiză efectuat în cauză, concluzionează că „terenul

reclamanților este ocupat în totalitate de construcții definitive, autorizate

cu nr. 177 din 19 septembrie 1983, imposibil de a fi mutate pe alt amplasament

din incintă”.

Concluzia experților ce au întocmit

lucrarea, este aceea că reclamanții vor trebui să primească de la Primăria municipiului

Iași, teren în compensare pe un alt amplasament, în conformitate cu art. 23 alin.

(1) din Legea nr. 18/1991 sau să fie compensată această suprafață de teren, în

orice alt mod.

Împotriva acestei ultime sentințe au

declarat recurs, reclamanții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

susținând, în esență, că:

- instanța a încălcat formele de

procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., sub sancțiunea

nulității, motiv prevăzut de art. 304 pct. 5 din același cod.

Cauza s-a judecat în fond la 21

noiembrie 2005, în lipsa avocatului lor, fiind lipsiți de posibilitatea de a se

apăra, chiar dacă instanța a amânat pronunțarea și li s-a dat posibilitatea de

a depune note scrise.

- instanța și-a depășit atribuțiile,

nulitate prevăzută de art. 304 pct. 4 C. proc. civ.

Se precizează că instanța a săvârșit

un exces de putere, atunci când a concluzionat că terenul nu a făcut parte din

domeniul public, ci din domeniul privat al statului, astfel că societatea

pârâtă putea să-și valorifice drepturile în conformitate cu H.G. nr. 834/1991.

- s-a acordat pârâților, mai mult

decât s-a cerut - nulitate prevăzută de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Aceasta, pentru că în primul ciclu

procesual, prin sentința civilă nr. 72 din 7 mai 2001 a Curții de Apel Iași,

instanța a dispus anularea certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, și pentru suprafața de 17.252,83 mp, ce aparținea SC R. SA - Agenția

Iași.

Respingând acțiunea reclamanților,

instanța a acordat pârâtei - societate comercială, mai mult decât s-a cerut (ei

au solicitat anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de

proprietate, doar pentru suprafața de 2000 mp).

- instanța a interpretat greșit

actul dedus judecății, a schimbat natura, ori înțelesul lămurit și vădit

neîndoielnic al acestuia, nulitate prevăzută de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

Susțin recurenții că certificatul de

atestare a dreptului de proprietate în beneficiul agentului economic SC R. SA -

Agenția Iași, s-a făcut cu încălcarea legii și el este nul absolut, pârâții

dovedind rea credință, de vreme ce și-au dat avizul și au emis acest certificat,

cu toate că reclamanții-recurenți erau în litigiu cu privire la această

suprafață de teren, cu Consiliul Județean Iași și Consiliul Local Iași.

- hotărârea pronunțată este lipsită

de temei legal și a fost dată de instanță, cu aplicarea greșită a legii,

nulitate prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Certificatul de atestare a dreptului

de proprietate a fost dat cu încălcarea legii, iar cererea ce au formulat-o

pentru constatarea nulității, este întemeiată; la fel, și autorizația de construire

în folosul societății pârâtă este nulă.

Susțin recurenții, că nu li se poate

imputa lipsa de pasivitate sau diligență în valorificarea drepturilor, deoarece

la data de 15 iulie 1997 au solicitat reconstituirea dreptului de proprietate,

iar la 20 octombrie 1997 au introdus acțiune, pentru a se constata nulitatea

actului de donație, toate aceste demersuri fiind anterioare emiterii

certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

- instanța nu s-a pronunțat asupra

unor mijloace de apărare și dovezi administrate, care erau hotărâtoare pentru

dezlegarea pricinii, motiv de nulitate prevăzut de art. 304

1

C.

proc. civ.

Nu au fost analizate actele cu care

ei au dovedit dreptul de proprietate. Instanța nu s-a pronunțat nici asupra

relei credințe, ce a manifestat-o societatea pârâtă în obținerea autorizației

de construire, aceasta cunoscând că ei reclamanții sunt proprietarii terenului.

Pârâtele Agenția Națională pentru

Întreprinderi Mici și Mijlocii și Cooperație (succesoarea Ministerului

Industriilor și Comerțului) și SC R. SA Iași, au formulat întâmpinări,

solicitând respingerea recursului formulat de cei doi reclamanți și menținerea,

ca legală și temeinică, a sentinței instanței de fond.

Analizând recursul formulat, prin

prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile,

Înalta Curte de Casație și Justiție îl va respinge, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare.

Primul motiv de recurs ce se referă

la încălcarea formelor de procedură prevăzute de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., sub sancțiunea nulității, prevăzut de art. 304 pct. 5 din același cod,

este nefondat.

La momentul judecării în fond a

cauzei, apărătorul reclamantei N.O. nu a fost prezent, reclamanta personal

punând concluzii și solicitând admiterea acțiunii ce a formulat-o și precizând

că va depune concluzii scrise. În acest sens, pentru a da posibilitate

apărătorului reclamantei, să susțină acțiunea prin notele scrise ce urma să le

depună, instanța a amânat pronunțarea, timp de o săptămână, astfel că nu a fost

încălcat dreptul la apărare al reclamanților-recurenți.

Motivul de recurs întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., s-a acordat pârâtei SC R. SA - Agenția

Iași, mai mult decât s-a cerut, nu este fondat.

În fond, prin respingerea acțiunii,

instanța nu a acordat părților, nimic din ceea ce s-a cerut prin acțiune,

părțile păstrându-și drepturile ce le aveau și la momentul introducerii acesteia.

De fapt, SC R. SA - Agenția Iași, în calitatea sa de pârâtă în proces, nu a formulat

pretenții în instanță, reclamanții-recurenți fiind cei care au precizat

obiectul cererii lor în fața instanței de judecată.

Celelalte motive de recurs vor fi

analizate împreună, pentru că, deși au fost formulate separat, ele tind spre o

critică comună, referitoare la nelegalitatea emiterii certificatului de

atestare a dreptului de proprietate al societății pârâte SC R. SA Agenția Iași.

În fapt, certificatul de atestare a

dreptului de proprietate asupra terenurilor seria M.08 nr. 0143 a fost emis de

Ministerul Industriei și Comerțului, în favoarea societății pârâte menționate,

pentru suprafața de teren de 19.252,83 mp, în proprietate exclusivă, în

conformitate cu dispozițiile legale în vigoare la data emiterii - 6 martie 1998,

și anume: art. 20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, privind reorganizarea

unităților economice de stat, ca regii autonome și societăți comerciale, cu

modificările și completările ulterioare, în care se menționează că „Bunurile

din patrimoniul societăților comerciale sunt proprietatea acestora, cu excepția

celor cu alt titlu” și art. 5 din H.G. nr. 839/1991, privind stabilirea și

evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat”.

La baza emiterii acestui certificat

a stat documentația tehnică, verificată și avizată de autoritățile competente

(Ministerul Economiei și Finanțelor, Ministerul Amenajării Teritoriului și

Ministerului Comerțului și Industriilor).

SC R. SA avea în administrare,

suprafața de teren de 19.473,64 mp, din anul 1976, potrivit Dispozițiilor deciziei

Consiliului Popular al județului Iași nr. 338 din 24 mai 1976, ulterior, prin

efectul Legii nr. 15/1990, societatea devenind proprietara acestei suprafețe de

teren, necesar desfășurării activității conform obiectului de activitate.

Suprafața de 2000 mp, revendicată de

reclamanții-recurenți, este inclusă în suprafața totală de 19.473,64 mp,

deținută de societatea pârâtă, la data emiterii certificatului de atestare a

dreptului de proprietate al societății pârâte, terenul în întregime fiind în

proprietatea Statului, titlu pentru cei 2000 mp, constituindu-l donația

autentificată sub nr. 5464/1976, la Notariatul de Stat Iași.

Așadar, la momentul emiterii

certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria

M.08 nr. 0143 din 6 martie 1998, erau îndeplinite toate condițiile stabilite de

dispozițiile legale în vigoare la acea dată, emiterea lui făcându-se cu

respectarea tuturor acestor acte normative.

La data emiterii certificatului de

atestare a dreptului de proprietate, reclamanții-recurenți nu dețineau nici un

titlu cu privire la această suprafață de teren.

Este adevărat că se aflau în proces,

pentru redobândirea acestui drept de proprietate (constatarea nulității

absolute a donației), dar acest lucru, așa cum corect reține și instanța de

fond, nu are relevanță în prezenta cauză, cât timp societatea pârâtă nu a

figurat ca parte în cauza civilă în care s-a pronunțat sentința nr. 7893/1998,

a Judecătoriei Iași, de constatare a nulității donației.

Privatizarea societății R. SA -

Agenția Iași și ca o consecință, eliberarea certificatului de atestare a

dreptului de proprietate, inclusiv asupra terenului în litigiu, au avut loc la

o dată anterioară constatării irevocabile a nulității absolute a donației

făcute de autoarea recurenților, neexistând, deci, vreun impediment în

elaborarea acestuia, care să conducă la nulitatea absolută a sa.

La pronunțarea soluției de

respingere a acțiunii, prima instanță a avut în vedere și concluziile raportului

de expertiză topometrică efectuată în cauză, de expert M.B., în colaborare și

cu experții consultanți numiți de părți, în sensul că terenul reclamanților

este ocupat în totalitate de construcții definitive autorizate în anul 1983,

imposibil de a fi mutate pe alt amplasament din incintă.

Expertiza anterioară, efectuată de expertul

S.F., în dosarul nr. 2026/2002, al Curții de Apel Iași, nu reflectă realitatea,

deoarece suprafața de 2.962,78 mp, considerată ca teren liber, reprezintă, de

fapt, fâșii de teren cu lățimea de 1 - 3 m situate de-a lungul împrejmuirilor.

Așadar, reclamanților-recurenți nu

li se mai poate oferi de către Primăria municipiului Iași, decât posibilitatea

de a primi în compensare, teren pe un alt amplasament sau să beneficieze de o

compensare în alt mod.

Pe de altă parte, așa cum reține și

instanța de fond, Legea nr. 10/2001, în art. 2 lit. c), prevede „măsuri

reparatorii”, și pentru imobilele donate Statului, încheiate în formă

autentică, dacă s-a admis acțiunea în anulare prin hotărâre judecătorească

definitivă și irevocabilă.

Din cele expuse, se poate concluziona

că nu este vorba nici de reaua credință a părților, așa cum susțin recurenții,

situația creată datorându-se legislației în vigoare la momentul emiterii

certificatului de atestare a dreptului de proprietate, dar și faptului că

diligențele pentru redobândirea terenului prin constatarea nulității absolute a

donației terenului în litigiu s-au făcut mult prea târziu de către recurenți,

aceștia recurgând mai întâi la alte modalități de redobândire a proprietății,

dar fără succes.

În concluzie, pentru considerentele

expuse, constatând că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică,

neexistând motive de casare sau modificare, în baza art. 312 C. proc. civ.,

recursul formulat de reclamanți se va respinge ca nefondat.

Cheltuielile de judecată, reprezentând

onorariul de avocat, solicitate de intimata-pârâtă SC R. SA Iași, sunt

întemeiate conform art. 274 C. proc. civ., acestea urmând a fi, însă, acordate

parțial, pentru suma de 1000 RON, instanța constatând că față de munca îndeplinită

de avocat, cuantumul de 5000 RON este nepotrivit de mare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de N.O.

și F.C. împotriva sentinței civile nr. 181/CA din 28 noiembrie 2005 a Curții de

Apel Iași, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenții să plătească

intimatei-pârâte SC R. SA Iași, suma de 1.000 RON cheltuieli de judecată.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 24 mai 2006.