ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 506/2010

Asupra

recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Constată că la data de 2 august 2002, reclamantul

G.S.A. s-a adresat instanței, formulând cerere de chemare în judecată împotriva

pârâților Primăria Municipiului Călărași și Primarul Municipiului Călărași, solicitând

ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora să-i

restituie în natură imobilul-teren în suprafață de 660 mp, teren liber de

construcții.

Prin sentința civilă nr. 1316 din 27

septembrie 2002, Tribunalul Călărași, secția civilă, a respins, ca prematur

introdusă cererea formulată de către reclamant, hotărârea fiind menținută de

către Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori

și familie, prin decizia nr. 56A din 6 februarie 2003.

Prin decizia civilă nr. 7046 din 14

decembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamant, a casat

decizia instanței de apel, în sensul admiterii apelului declarat de reclamant,

a desființat sentința civilă nr. 1316 din 27 septembrie 2002 a Tribunalului Galați, secția civilă, și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare

Prin Dispoziția nr. 1669 din 22

aprilie 2005, Primarul Municipiului Călărași a dispus restituirea în natură,

către reclamant a terenului în suprafață de 400 mp, cu vecinătățile precizate

într-o schiță anexă, astfel încât, pe data de 20 octombrie 2005, reclamantul G.S.A.

și-a modificat acțiunea, solicitând modificarea în parte a deciziei respective,

în sensul obligării Primarului Municipiului Călărași la restituirea în natură,

pe același amplasament, a diferenței de 260 mp teren.

Tribunalul Călărași, prin sentința

civilă nr. 962 din 15 decembrie 2005 a admis contestația, astfel cum a fost

precizată, formulată de reclamantul G.S.A. și a modificat dispoziția nr. 1669

din 22 aprilie 2005 emisă de Primarul Municipiului Călărași, în sensul că a

dispus restituirea în natură către reclamant a unui teren în suprafață de 660 mp,

în loc de 400 mp teren.

Pentru a pronunța astfel, instanța a

reținut, în esență, că, deși prin Decretul nr. 197/1987 a fost expropriată doar

o suprafață de teren de 400 mp, în realitate statul a preluat, în mod abuziv,

întregul teren proprietatea autoarei reclamantului, respectiv suprafața de 660 mp

Prin decizia civilă nr. 120 din 27

februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul

declarat de pârâți, a schimbat în totalitate hotărârea primei instanțe, în

sensul că a respins contestația formulată de reclamantul G.S.A.

S-a reținut din considerentele

deciziei instanței de apel, că niciunul din înscrisurile depuse la dosar nu fac

dovada faptului că autoarea reclamantului ar fi deținut in proprietate,

anterior preluării de către stat, suprafața de 660 mp, în loc de 400 mp.

Împotriva deciziei respective, la

data de 25 iulie 2006, a declarat apel reclamantul G.S.A., criticând-o ca fiind

nelegală, susținând că statul român a preluat de la autoarea sa suprafața de

660 mp teren.

Ulterior, la termenul din 21 septembrie

2007, s-a depus la dosar contractul de cesiune de drepturi litigioase

autentificat sub nr. 3451 din 7 august 2007 de către B.N.P.A. C.I. și P.C.L.,

înscris prin care reclamantul G.S.A. a cesionat SC A. Călărași dreptul său de a

i se reconstitui, în baza Legii nr. 18/1991 sau în temeiul Legii nr. 10/2001, dreptul

de proprietate asupra suprafeței de 260 mp teren intravilan situat în

Municipiul Călărași.

Prin urmare, cesionara SC A. Călărași

a fost introdusă în cauză, în calitate de reclamant, pe data de 21 septembrie

2007.

Prin decizia civilă nr. 2425 din 11 aprilie

2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantul G.S.A. și continuat de SC

A. Călărași, a casat decizia civilă nr. 120 din 27 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare

la aceeași instanță.

S-a reținut din considerentele

deciziei de casare, că autoarea reclamantului a fost proprietara unui teren în

suprafață totală de 660 mp, așa cum rezultă din coroborarea anexelor Decretului

de expropriere nr. 197/1987 cu Certificatul de moștenitor nr. 342 din 21 mai

1988, statul român preluând această suprafață cu titlu (400 mp), iar în fapt,

fără titlu, diferența de teren de 260 mp

S-a concluzionat că reclamantul este

îndreptățit și la restituirea terenului de 260 mp, preluat de către stat, fără

titlu, însă se impune casarea cu trimitere, pentru completarea probatoriului,

pentru a se putea stabili dacă suprafața de teren de 266 mp revendicată este

sau nu afectată servituților legale sau altor amenajări de utilitate publică

și, în funcție de aceste aspecte, dacă se impune restituirea în natură sau prin

echivalent.

În urma rejudecării apelului

declarat de pârâții Primăria Municipiului Călărași și Primarul Municipiului Călărași,

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a pronunțat decizia nr. 343 din

21 mai 2009 prin care a admis apelul declarat de aceștia, a schimbat în

totalitate sentința civilă nr. 962 din 5 decembrie 2005 a Tribunalului Călărași, secția civilă, în sensul că a respins contestația formulată împotriva

deciziei nr. 1669 din 22 aprilie 2005 emisă de intimata Primăria Municipiului

Călărași.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că nu se poate dispune restituirea în natură a suprafeței de

266 mp, avându-se în vedere apropierea de blocurile de locuințe M3, M4 și M5,

respectiv distanța de 7 metri liniari și 13 metri liniari, în funcție de limita terenului în discuție, astfel încât, deși terenul în litigiu

nu este ocupat efectiv de construcții și alte utilități publice, acesta este

necesar unei bune utilizări a acestora, pentru căi de acces, spații verzi, alei

etc.

Împotriva deciziei respective, la

data de 6 iulie 2009, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta SC A. Călărași,

criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia în sensul

respingerii apelului declarat de pârâți împotriva hotărârii primei instanțe.

În drept, s-au invocat prevederile

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs, depuse

odată cu cererea s-a susținut, în esență, faptul că, în mod greșit, instanța de

apel a reținut că nu se poate restitui în natură către reclamant suprafața de

266 mp.

Astfel, a susținut că au fost

încălcate și interpretate greșit dispozițiile art. 9, art. 10 alin. (1), (2) și

(4) din Legea nr. 10/2001 și prevederile art. 9 pct. 2 din Normele Metodologice

de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, neținându-se cont nici de

considerentele deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a

dispus să se verifice dacă terenul solicitat este afectat servituților legale

sau altor amenajări de utilitate publică.

În acest sens s-a învederat faptul că

expertiza tehnică topografică efectuată în cadrul instanței de rejudecare, a

stabilit cu claritate că, terenul respectiv nu este afectat de servituți legale

și nu este amenajat cu lucrări de utilitate publică, astfel încât, în mod

nejustificat instanța de apel nu a dispus restituirea în natură.

S-a mai susținut faptul că decizia recurată

cuprinde considerente contradictorii, Curtea de Apel București stabilind că

terenul nu este ocupat de construcții sau utilități, însă concluzionează că el

este necesar unei bune utilizări a acestora, pentru căi de acces, alei și

spații verzi și că este situat la o distanță de 7 metri liniari, respectiv 13 metri liniari de blocurile de locuit din zonă.

S-a concluzionat, că instanța de

apel a ignorat probatoriul administrat în cauză și a încălcat principiul

restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada de

referință de aplicare a Legii nr. 10/2001.

La data de 29 ianuarie 2010,

intimata Primăria Municipiului Călărași a formulat întâmpinare, solicitând

respingerea recursului declarat de către reclamantă, ca fiind nefondat.

Analizând actele și lucrările

dosarului în funcție de motivul de modificare invocat și de considerentele

deciziei recurate, Înalta Curte, va constata că este întemeiat recursul declarat

de către reclamanta SC A. Călărași, și-l va admite, avându-se în vedere

următoarele considerente :

Dispozițiile art. 1 alin. (1) și (9)

din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod

abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 instituie, drept principiu

fundamental, restituirea cu prevalență, în natură, a imobilelor preluate în mod

abuziv de către stat, în perioada de referință de aplicabilitate a acestei legi

cu caracter reparatoriu, solicitate de foștii proprietari sau moștenitorii acestora,

în calitate de persoane îndreptățite.

Aceste prevederi stipulează că,

imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de

orice alte persoane juridice, indiferent în posesia cui se află în prezent, se

restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și

libere de orice sarcini.

În cauză, principiul fundamental, al

restituirii, cu prioritate, în natură, a imobilelor preluate în mod abuziv și

solicitate de persoanele îndreptățite a fost nesocotit de instanța de apel,

prin ignorarea probatoriului administrat în urma rejudecării și prin

nerespectarea considerentelor deciziilor de casare, pronunțată anterior de către

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, prin Decizia nr. 2425 din 11

aprilie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de

proprietate intelectuală, a dispus să se verifice dacă suprafața de 266 mp solicitată

de reclamant este sau nu afectată servituților legale sau altor amenajări de

utilitate publică, ceea ce nu a rezultat din probatoriul administrat până la

acea dată.

În urma rejudecării, s-a dispus

efectuarea unei expertize tehnice de specialitate cu acest obiectiv, raportul

fiind întocmit de către expertul tehnic topograf, S.M., care a stabilit că

terenul în litigiu nu este afectat de servituți legale sau de alte amenajări de

utilitate publică.

Prin urmare, în contradicție cu

constatările de la fața locului ale expertului tehnic, care a stabilit că

terenul este liber și nu este afectat de utilități publice sau servituți

legale, instanța de apel a admis apelul declarat de pârâți, respingând contestația

formulată de reclamant, pe baza considerentelor că terenul în litigiu este

situat la o distanță de 7 metri liniari, respectiv 13 metri liniari, de blocurile de locuit din zonă ( M3, M4 și M5) și, deși nu este ocupat efectiv de

construcții și alte utilități publice, el este necesar unei bune utilizări a

acestora, pentru căi de acces, spații verzi, alei etc.

Aceste considerente, reținute de Curtea

de Apel București, sunt eronate și contradictorii, întrucât terenul respectiv,

așa cum rezultă din schița anexă a raportului de expertiză este liber de construcții,

nu este amenajat în niciun fel și nu este afectat de servituți legale, nu

deservește accesul locuitorilor la blocurile din zonă, în prezent și nici nu

există vreun plan urbanistic ca terenul respectiv să fie amenajat în viitorul

apropiat.

De asemenea, distanța la care este

situat terenul în litigiu de blocurile de locuit din zonă, de 7 metri liniari, respectiv 13 metri liniari, nu constituie un impediment pentru restituirea în

natură, fiind vorba de distanțe suficiente, care să nu incomodeze accesul

locatarilor la blocurile de locuit din zonă, precum și faptul că, la parterul

acestor blocuri, reclamanta își are amenajate spațiile comerciale.

În realitate, în mod nejustificat,

Primăria locală a emis Dispoziția nr. 1669 din 22 aprilie 2005, menținută de

către instanța de apel, prin care s-a respins cererea de restituire a

suprafeței de 266 mp teren, dată fiind situația de fapt, potrivit căreia,

suprafața respectivă se află în continuarea suprafeței de 400 mp, restituită

prin decizia administrativă, cele două terenuri constituind un tot unitar și

având același regim juridic.

Față de cele arătate, Înalta Curte

constată că subzistă motivul de modificare invocat, art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite

recursul declarat de către reclamanta SC A. Călărași împotriva deciziei civile

nr. 343 din 21 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, care

va fi modificată în totalitate, în sensul respingerii apelului declarat de

pârâți împotriva sentinței civile nr. 962 din 5 decembrie 2005 a Tribunalului Călărași, secția civilă.

În baza art. 274 C. proc. civ., vor

fi obligați intimații-pârâți către recurenta-reclamantă, la plata sumei de

8.165 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta SC A. Călărași împotriva deciziei

nr. 343 din 21 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a

civilă.

Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de

pârâți împotriva sentinței civile nr. 962 din 5 decembrie 2005 a Tribunalului Călărași.

Obligă pe intimați la plata sumei de 8.165 lei, cheltuieli de judecată,

către recurentă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi 29 ianuarie 2010.