ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 506/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Constată că la data de 2 august 2002, reclamantul G.S.A. s-a adresat instanței, formulând cerere de chemare în judecată împotriva pârâților Primăria Municipiului Călărași și Primarul Municipiului Călărași, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea acestora să-i restituie în natură imobilul-teren în suprafață de 660 mp, teren liber de construcții.

Prin sentința civilă nr. 1316 din 27 septembrie 2002, Tribunalul Călărași, secția civilă, a respins, ca prematur introdusă cererea formulată de către reclamant, hotărârea fiind menținută de către Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și familie, prin decizia nr. 56A din 6 februarie 2003. Prin decizia civilă nr. 7046 din 14 decembrie 2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamant, a casat decizia instanței de apel, în sensul admiterii apelului declarat de reclamant, a desființat sentința civilă nr. 1316 din 27 septembrie 2002 a Tribunalului Galați, secția civilă, și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare Prin Dispoziția nr. 1669 din 22 aprilie 2005, Primarul Municipiului Călărași a dispus restituirea în natură, către reclamant a terenului în suprafață de 400 mp, cu vecinătățile precizate într-o schiță anexă, astfel încât, pe data de 20 octombrie 2005, reclamantul G.S.A.

și-a modificat acțiunea, solicitând modificarea în parte a deciziei respective, în sensul obligării Primarului Municipiului Călărași la restituirea în natură, pe același amplasament, a diferenței de 260 mp teren. Tribunalul Călărași, prin sentința civilă nr. 962 din 15 decembrie 2005 a admis contestația, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul G.S.A. și a modificat dispoziția nr. 1669 din 22 aprilie 2005 emisă de Primarul Municipiului Călărași, în sensul că a dispus restituirea în natură către reclamant a unui teren în suprafață de 660 mp, în loc de 400 mp teren.

Pentru a pronunța astfel, instanța a reținut, în esență, că, deși prin Decretul nr. 197/1987 a fost expropriată doar o suprafață de teren de 400 mp, în realitate statul a preluat, în mod abuziv, întregul teren proprietatea autoarei reclamantului, respectiv suprafața de 660 mp Prin decizia civilă nr. 120 din 27 februarie 2007, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a admis apelul declarat de pârâți, a schimbat în totalitate hotărârea primei instanțe, în sensul că a respins contestația formulată de reclamantul G.S.A. S-a reținut din considerentele deciziei instanței de apel, că niciunul din înscrisurile depuse la dosar nu fac dovada faptului că autoarea reclamantului ar fi deținut in proprietate, anterior preluării de către stat, suprafața de 660 mp, în loc de 400 mp.

Împotriva deciziei respective, la data de 25 iulie 2006, a declarat apel reclamantul G.S.A., criticând-o ca fiind nelegală, susținând că statul român a preluat de la autoarea sa suprafața de 660 mp teren. Ulterior, la termenul din 21 septembrie 2007, s-a depus la dosar contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 3451 din 7 august 2007 de către B.N.P.A. C.I. și P.C.L., înscris prin care reclamantul G.S.A. a cesionat SC A. Călărași dreptul său de a i se reconstitui, în baza Legii nr. 18/1991 sau în temeiul Legii nr. 10/2001, dreptul de proprietate asupra suprafeței de 260 mp teren intravilan situat în Municipiul Călărași. Prin urmare, cesionara SC A. Călărași a fost introdusă în cauză, în calitate de reclamant, pe data de 21 septembrie 2007. Prin decizia civilă nr. 2425 din 11 aprilie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamantul G.S.A.

și continuat de SC A. Călărași, a casat decizia civilă nr. 120 din 27 februarie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

S-a reținut din considerentele deciziei de casare, că autoarea reclamantului a fost proprietara unui teren în suprafață totală de 660 mp, așa cum rezultă din coroborarea anexelor Decretului de expropriere nr. 197/1987 cu Certificatul de moștenitor nr. 342 din 21 mai 1988, statul român preluând această suprafață cu titlu (400 mp), iar în fapt, fără titlu, diferența de teren de 260 mp S-a concluzionat că reclamantul este îndreptățit și la restituirea terenului de 260 mp, preluat de către stat, fără titlu, însă se impune casarea cu trimitere, pentru completarea probatoriului, pentru a se putea stabili dacă suprafața de teren de 266 mp revendicată este sau nu afectată servituților legale sau altor amenajări de utilitate publică și, în funcție de aceste aspecte, dacă se impune restituirea în natură sau prin echivalent.

În urma rejudecării apelului declarat de pârâții Primăria Municipiului Călărași și Primarul Municipiului Călărași, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a pronunțat decizia nr. 343 din 21 mai 2009 prin care a admis apelul declarat de aceștia, a schimbat în totalitate sentința civilă nr. 962 din 5 decembrie 2005 a Tribunalului Călărași, secția civilă, în sensul că a respins contestația formulată împotriva deciziei nr. 1669 din 22 aprilie 2005 emisă de intimata Primăria Municipiului Călărași.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că nu se poate dispune restituirea în natură a suprafeței de 266 mp, avându-se în vedere apropierea de blocurile de locuințe M3, M4 și M5, respectiv distanța de 7 metri liniari și 13 metri liniari, în funcție de limita terenului în discuție, astfel încât, deși terenul în litigiu nu este ocupat efectiv de construcții și alte utilități publice, acesta este necesar unei bune utilizări a acestora, pentru căi de acces, spații verzi, alei etc. Împotriva deciziei respective, la data de 6 iulie 2009, în termen legal, a declarat recurs, reclamanta SC A. Călărași, criticând-o ca fiind nelegală și solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii apelului declarat de pârâți împotriva hotărârii primei instanțe.

În drept, s-au invocat prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Prin motivele de recurs, depuse odată cu cererea s-a susținut, în esență, faptul că, în mod greșit, instanța de apel a reținut că nu se poate restitui în natură către reclamant suprafața de 266 mp. Astfel, a susținut că au fost încălcate și interpretate greșit dispozițiile art. 9, art. 10 alin. (1), (2) și (4) din Legea nr. 10/2001 și prevederile art. 9 pct. 2 din Normele Metodologice de aplicare a legii, aprobate prin H.G. nr. 250/2007, neținându-se cont nici de considerentele deciziei de casare a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a dispus să se verifice dacă terenul solicitat este afectat servituților legale sau altor amenajări de utilitate publică.

În acest sens s-a învederat faptul că expertiza tehnică topografică efectuată în cadrul instanței de rejudecare, a stabilit cu claritate că, terenul respectiv nu este afectat de servituți legale și nu este amenajat cu lucrări de utilitate publică, astfel încât, în mod nejustificat instanța de apel nu a dispus restituirea în natură. S-a mai susținut faptul că decizia recurată cuprinde considerente contradictorii, Curtea de Apel București stabilind că terenul nu este ocupat de construcții sau utilități, însă concluzionează că el este necesar unei bune utilizări a acestora, pentru căi de acces, alei și spații verzi și că este situat la o distanță de 7 metri liniari, respectiv 13 metri liniari de blocurile de locuit din zonă.

S-a concluzionat, că instanța de apel a ignorat probatoriul administrat în cauză și a încălcat principiul restituirii în natură a imobilelor preluate abuziv de către stat în perioada de referință de aplicare a Legii nr. 10/2001. La data de 29 ianuarie 2010, intimata Primăria Municipiului Călărași a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului declarat de către reclamantă, ca fiind nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului în funcție de motivul de modificare invocat și de considerentele deciziei recurate, Înalta Curte, va constata că este întemeiat recursul declarat de către reclamanta SC A. Călărași, și-l va admite, avându-se în vedere următoarele considerente : Dispozițiile art. 1 alin. (1) și (9) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 instituie, drept principiu fundamental, restituirea cu prevalență, în natură, a imobilelor preluate în mod abuziv de către stat, în perioada de referință de aplicabilitate a acestei legi cu caracter reparatoriu, solicitate de foștii proprietari sau moștenitorii acestora, în calitate de persoane îndreptățite.

Aceste prevederi stipulează că, imobilele preluate în mod abuziv de stat, de organizațiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în starea în care se află la data cererii de restituire și libere de orice sarcini. În cauză, principiul fundamental, al restituirii, cu prioritate, în natură, a imobilelor preluate în mod abuziv și solicitate de persoanele îndreptățite a fost nesocotit de instanța de apel, prin ignorarea probatoriului administrat în urma rejudecării și prin nerespectarea considerentelor deciziilor de casare, pronunțată anterior de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Astfel, prin Decizia nr. 2425 din 11 aprilie 2008, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a dispus să se verifice dacă suprafața de 266 mp solicitată de reclamant este sau nu afectată servituților legale sau altor amenajări de utilitate publică, ceea ce nu a rezultat din probatoriul administrat până la acea dată. În urma rejudecării, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnice de specialitate cu acest obiectiv, raportul fiind întocmit de către expertul tehnic topograf, S.M., care a stabilit că terenul în litigiu nu este afectat de servituți legale sau de alte amenajări de utilitate publică.

Prin urmare, în contradicție cu constatările de la fața locului ale expertului tehnic, care a stabilit că terenul este liber și nu este afectat de utilități publice sau servituți legale, instanța de apel a admis apelul declarat de pârâți, respingând contestația formulată de reclamant, pe baza considerentelor că terenul în litigiu este situat la o distanță de 7 metri liniari, respectiv 13 metri liniari, de blocurile de locuit din zonă ( M3, M4 și M5) și, deși nu este ocupat efectiv de construcții și alte utilități publice, el este necesar unei bune utilizări a acestora, pentru căi de acces, spații verzi, alei etc. Aceste considerente, reținute de Curtea de Apel București, sunt eronate și contradictorii, întrucât terenul respectiv, așa cum rezultă din schița anexă a raportului de expertiză este liber de construcții, nu este amenajat în niciun fel și nu este afectat de servituți legale, nu deservește accesul locuitorilor la blocurile din zonă, în prezent și nici nu există vreun plan urbanistic ca terenul respectiv să fie amenajat în viitorul apropiat.

De asemenea, distanța la care este situat terenul în litigiu de blocurile de locuit din zonă, de 7 metri liniari, respectiv 13 metri liniari, nu constituie un impediment pentru restituirea în natură, fiind vorba de distanțe suficiente, care să nu incomodeze accesul locatarilor la blocurile de locuit din zonă, precum și faptul că, la parterul acestor blocuri, reclamanta își are amenajate spațiile comerciale. În realitate, în mod nejustificat, Primăria locală a emis Dispoziția nr. 1669 din 22 aprilie 2005, menținută de către instanța de apel, prin care s-a respins cererea de restituire a suprafeței de 266 mp teren, dată fiind situația de fapt, potrivit căreia, suprafața respectivă se află în continuarea suprafeței de 400 mp, restituită prin decizia administrativă, cele două terenuri constituind un tot unitar și având același regim juridic.

Față de cele arătate, Înalta Curte constată că subzistă motivul de modificare invocat, art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel încât, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de către reclamanta SC A. Călărași împotriva deciziei civile nr. 343 din 21 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, care va fi modificată în totalitate, în sensul respingerii apelului declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 962 din 5 decembrie 2005 a Tribunalului Călărași, secția civilă. În baza art. 274 C. proc. civ., vor fi obligați intimații-pârâți către recurenta-reclamantă, la plata sumei de 8.165 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC A. Călărași împotriva deciziei nr. 343 din 21 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV a civilă. Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de pârâți împotriva sentinței civile nr. 962 din 5 decembrie 2005 a Tribunalului Călărași. Obligă pe intimați la plata sumei de 8.165 lei, cheltuieli de judecată, către recurentă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 ianuarie 2010.