ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1123/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Zimnicea, județul Teleorman, prin încheierea nr. 362 din 7 mai 2007, având în vedere încheierea nr. 3080 pronunțată la data de 16 aprilie 2007 în dosarul nr. 2049/2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin care a fost admisă cererea de strămutare formulată de petentul P.I.P., în baza art. 40 C. proc. civ. a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului la Judecătoria Slobozia. Judecătoria Slobozia, județul Ialomița prin sentința civilă nr. 1771 din 22 august 2007 a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii formulată de reclamantul P.P.

în contradictoriu cu pârâta SC E.B. SRL în favoarea Tribunalului Ialomița, având în vedere că primul capăt de cerere este obligația de a face și al cărui obiect este neevaluabil în bani. Tribunalul Ialomița, secția civilă, prin sentința civilă nr. 34/F din 29 ianuarie 2008 a respins ca nefondată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâtă și a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.I.P. domiciliat în localitatea Pietroșani județul Teleorman împotriva pârâtei SC E. SRL cu sediul în comuna Bujoru județul Teleorman, în sensul că a obligat pârâta să ridice, pe cheltuiala ei, patru stâlpi din lemn implantați pe terenul proprietatea reclamantului, respectiv suprafața de 7.040 mp, având categoria de folosință „arabil” conform titlului nr. 5500987 din 4 decembrie 2002 eliberat de Comisia Județeană funciară Teleorman.

A mai fost respins ca nedovedit capătul de cerere privind plata despăgubirilor, cu obligarea pârâtului reclamant la plata sumei de 8,8 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut, din actele prezentate, răspunsurile la interogatoriu și dispozițiile martorilor că societatea pârâtă a amplasat fără voia reclamantului patru stâlpi din lemn pentru telefonie fixă pe terenul în suprafață de 7040 mp proprietatea acestuia. Astfel, capătul unu din cerere a fost admis și pârâta obligată pe cheltuiala ei, să ridice cei patru stâlpi implantați nelegal pe terenul proprietatea reclamantului, conform art. 494 alin. (1) și (2) C. civ. Capătul doi din cerere, privind despăgubirile cerute de reclamant, estimate la 20.000 lei RON a fost respins ca nedovedit, potrivit art. 1169 C. civ.

Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 316 din 9 septembrie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantului P.I.P. împotriva sentinței nr. 34/F din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, fiind preluate toate argumentele primei instanțe. Împotriva deciziei nr. 316 din 9 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat recurs reclamantul P.I.P., care a criticat această hotărâre pentru nelegalitate, solicitând în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. admiterea recursului și modificarea deciziei atacate în sensul admiterii ca întemeiat și al capătului de cerere privind acordarea despăgubirilor.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a evocat că plata despăgubirilor este justificată deoarece prin amplasarea acestor stâlpi de telegraf pârâta a împiedicat buna exploatare a proprietății, terenul prin poziția sa deținând un potențial de dezvoltare din perspectivă comercială, industrială, mixtă și eventual rezidențială. Intimata pârâtă SC E. SRL Bujoru a depus întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând materialul probator administrat în cauză, raportat la toate criticile aduse prin cererea de recurs, constată că acestea sunt nejustificate, urmând a respinge ca nefondat recursul reclamantei, pentru următoarele considerente. Așa cum a precizat în cererea de chemare în judecată, reclamantul P.I.P.

a considerat că este îndreptățit a fi obligată pârâta la plata sumei de 20.000 lei (RON) cu titlu de despăgubiri pentru prejudiciile și vătămările suferite prin implantarea stâlpilor de telegraf pe terenul proprietatea sa, deoarece s-a aflat în imposibilitatea de a-și cultiva terenul înființat vreo cultură agricolă, cu consecința de a culege fructele cuvenite. Deși în faza procesuală a fondului a fost efectuat un raport de expertiză tehnică agricolă, care prin concluziile sale, în două variante de calcul a stabilit un eventual prejudiciu, corect instanțele judecătorești anterioare au apreciat că reclamantul nu a făcut dovada unei legături de cauzalitate între acesta și fapta culpabilă a pârâtei, simpla intenție de a cultiva terenul descris anterior, nefiind suficientă pentru acordarea despăgubirilor.

Pentru aceste rațiuni, urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.I.P. împotriva deciziei nr. 316 din 9 septembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, nefiind îndeplinită nici o cerință prevăzută de dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurentul P.I.P. împotriva deciziei comerciale nr. 316 din 9 septembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 aprilie 2009.