ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2701/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin sentința nr. 252 din 20 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Gorj a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții M.A., M.V. și P.A. împotriva pârâtei SC V.B. SA Tg.Jiu și în consecință pârâta a fost obligată să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită folosință suprafața de 17278 mp teren situat în Tg.Jiu, vecin la N – DN 67, E – rest proprietate M., S – rest proprietate moștenitori M.V., la V – pârâta, teren intravilan, tarlaua 2, parcela 1/1, curți S – 6089 mp, 2/1 curți, construcții S 543 mp și parcele, alte terenuri în suprafață de 646 mp.

Prin încheierea din 6 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Gorj, în dosarul nr. 2645/2004, a fost respinsă cererea formulată de pârâtă prin care a solicitat completarea sentinței nr. 252 din 20 septembrie 2004, în sensul ca instanța să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost investită. A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtă. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanții și-au dovedit acțiunea în sensul că sunt proprietarii terenului revendicat. Împotriva sentinței pârâta a declarat apel, admis prin decizia nr. 706 din 27 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, sentința fiind anulată, inclusiv încheierea recurată, cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Gorj, secția comercială.

Împotriva deciziei reclamanții au declarat recurs, iar prin decizia nr. 1931 din 20 martie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de reclamant, sentința a fost casată, pricina fiind trimisă spre rejudecare la Tribunalul Gorj în vederea soluționării apelului. S-a reținut că acțiunea promovată de reclamanți și cererea reconvențională formulată de pârâtă, au fost corect calificate ca fiind de natură civilă, iar prima instanță a soluționat pricina ca fiind civilă, astfel că, instanța de apel greșit a calificat ca fiind de natură comercială litigiul fără ca mai întâi să-și verifice competența în soluționarea apelului, potrivit Legii nr. 219/2005, prin care dispozițiile codului de procedură civilă privitoare la competență, după materie, au fost modificate.

Prin încheierea nr. 163 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj, secția comercială, în dosarul nr. 13616/95/2008 a fost scos de pe rol dosarul privind recursul declarat de recurenta-pârâtă SC V.B. SA Tg.Jiu împotriva sentinței nr. 252 din 20 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 3695/2004 și a încheierii din 6 decembrie 2004 pronunțată în dosarul nr. 2645/2004, în contradictoriu cu intimații reclamanți M.A., M.V. și P.A. și trimis la secția civilă din cadrul Tribunalului Gorj pentru competentă soluționare. În pronunțarea acestei soluții instanța a avut în vedere decizia nr. 1931 din 20 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, care a stabilit în mod irevocabil natura civilă a cauzei și implicit, instanța competentă material în soluționarea acesteia.

La data de 30 martie 2008 în cadrul judecării recursului declarat de pârâta SC V.B. SA Tg.Jiu împotriva încheierii nr. 163 din 17 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția comercială, în dosarul nr. 13616/95/2008, recurenta pârâtă a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. (3), art. 282 alin. (2) și art. 299 alin. (1) C. proc. civ. în raport de prevederile art. 16, art. 20, art. 21 și art. 53 din Constituția României. În motivarea cererii de sesizare s-a arătat că dispozițiile art. 282 alin. (2) și implicit cele ale art. 299 alin. (1) C. proc. civ. care trimit la art. 282 alin. (2) sunt contrare prevederilor art. 16 și art. 21 din Constituție precum și art. 20 coroborat cu art. 6 CEDO.

S-a precizat că, în ipoteza în care secția comercială a declinat competența de judecare a cauzei în favoarea secției civile, față de faptul că practica instanțelor este neunitară considerându-se fie că încheierea poate fi atacată cu recurs, fie că recursul împotriva încheierii este inadmisibil, textele art. 282 alin. (2) și art. 299 alin. (1) C. proc. civ., prin redactarea defectuoasă, restricționează accesul la justiție și la o cale de atac. Formularea „în afară de cazul în care prin ele s-a întrerupt cursul judecății” este ambiguă și de natură a da naștere la interpretări diferite, care să conducă la restrângerea dreptului la o cale de atac și la un proces echitabil.

S-a mai arătat că în procedura civilă competența materială este o chestiune esențială ce poate conduce la nulitatea absolută a actelor săvârșite de un judecător necompetent și, în situația în care împotriva unei încheieri de declinare a competenței se poate exercita recursul doar odată cu fondul, se întârzie soluționarea cauzei și, deci se împiedică accesul la justiție, iar eventuala casare pe rațiuni de necompetență materială prelungește nejustificat durata procesului. S-a arătat totodată că art. 158 alin. (3) C. proc. civ., prin stabilirea unei singure căi de atac, a recursului, restricționează accesul la justiție creând premisele unui proces neechitabil și nu asigură garanțiile pentru soluționarea corespunzătoare a problemei competenței materiale, încălcându-se dispozițiile art. 20 și art. 21 și art. 53 din Constituție.

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin încheierea din 11 mai 2009 pronunțată în dosarul nr. 195/54/2009 a respins cererea de sesizare, reținând, în esență, următoarele: - legiuitorul a reglementat cazurile în care excepția de neconstituționalitate este inadmisibilă în art. 29 din Legea nr. 47/1992; - potrivit art. 29 alin. (6) din lege, excepția este inadmisibilă atunci când este contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3); - aliniatele (1), (2) și (3) stabilesc condițiile de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, anume: să aibă legătură cu soluționarea cauzei [alin. (1)], să fie ridicată de una din părți sau de instanța de judecată ori de arbitraj comercial, din oficiu, sau procuror în cauzele în care participă [alin. (2)], să nu existe o decizie anterioară a Curții Constituționale prin care să se constate neconstituționalitatea [alin. (3)]. - excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată atât pentru texte de lege care vizează fondul cauzei cât și pentru texte care vizează procedurile incidente, cu condiția ca acestea să aibă legătură cu cauza; - din considerentele deciziei nr. 1931 pronunțată în 20 martie 2009 de Înalta Curte de Casație și Justiție, irevocabilă, rezultă clar că, atât acțiunea în revendicare formulată de reclamanți,

cât și cererea reconvențională formulată de pârâta SC V.B. SA Tg.Jiu, ca cerere incidentală, sunt de natură civilă, că prima instanță care a soluționat pricina a apreciat-o ca civilă și că instanța de apel în mod greșit a calificat litigiul ca fiind de natură comercială fără ca mai întâi să verifice competența pentru soluționarea apelului. Ca urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit irevocabil că litigiul este de natură civilă și că instanța competentă să judece apelul este Tribunalul Gorj, ca instanță civilă – secția civilă; - față de decizia nr. 1931 din 20 martie 2009, problema instanței care judecă apelul și, implicit, a secției din cadrul Tribunalului Gorj competentă să-l soluționeze, este o problemă de drept dezlegată definitiv și irevocabil.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate. Deși nu indică temeiul cererii de recurs, dezvoltarea criticilor formulate de recurenta-pârâtă permite subsumarea acestora motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9. C. proc. civ. Astfel recurenta arată că încheierea pronunțată de instanță este profund și flagrant nelegală, abuzivă și grav prejudiciată întrucât nu ține cont de faptul că cererea de sesizare a Curții Constituționale respectă toate exigențele impuse de lege și conchide în sensul că, prin refuzul sesizării Curții Constituționale se încalcă art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată și dreptul său la apărare. Intimații M.A. și M.V.

au formulat întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat. Înalta Curte examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta. Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare nr. 1931 din 20 martie 2009 a dezlegat în mod irevocabil problema de drept privind natura juridică a cauzei, calificând și calea de atac ca fiind apelul și nu recursul, statuând totodată și asupra instanței competente în soluționarea apelului.

Raportat la acest context, Curtea de Apel Craiova, prin încheierea din 11 mai 2009, a apreciat în mod corect asupra inadmisibilității cererii de sesizare a Curții Constituționale, reținând, în mod legal, că dispozițiile a căror neconstituționalitate s-a invocat se referă la exercitarea recursului împotriva hotărârii de declinare de competență, respectiv la imposibilitatea atacării distincte a încheierilor premergătoare cu excepția celor prin care se întrerupe cursul judecății, aspecte străine de cauză. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând legalitatea încheierii recurate sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă SC V.B. GORJ SA TG. JIU împotriva încheierii din 11 mai 2009 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția comercială, în dosarul nr. 195/54/2009, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2009.