ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2701/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor lucrărilor cauzei,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 252 din 20 septembrie 2004, pronunțată de Tribunalul

Gorj a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de reclamanții M.A., M.V.

și P.A. împotriva pârâtei SC V.B. SA Tg.Jiu și în consecință pârâta a fost

obligată să lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită folosință

suprafața de 17278 mp teren situat în Tg.Jiu, vecin la N – DN 67, E – rest

proprietate M., S – rest proprietate moștenitori M.V., la V – pârâta, teren

intravilan, tarlaua 2, parcela 1/1, curți S – 6089 mp, 2/1 curți, construcții S

543 mp și parcele, alte terenuri în suprafață de 646 mp.

Prin încheierea din 6 decembrie 2004, pronunțată de Tribunalul Gorj, în

dosarul nr. 2645/2004, a fost respinsă cererea formulată de pârâtă prin care a

solicitat completarea sentinței nr. 252 din 20 septembrie 2004, în sensul ca

instanța să se pronunțe asupra tuturor capetelor de cerere cu care a fost

investită.

A fost respinsă cererea reconvențională formulată de pârâtă.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanții

și-au dovedit acțiunea în sensul că sunt proprietarii terenului revendicat.

Împotriva sentinței pârâta a declarat apel, admis prin decizia nr. 706

din 27 iunie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, sentința fiind anulată,

inclusiv încheierea recurată, cu trimitere spre rejudecare la Tribunalul Gorj,

secția comercială.

Împotriva deciziei reclamanții au declarat recurs, iar prin decizia nr. 1931

din 20 martie 2008, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost

admis recursul declarat de reclamant, sentința a fost casată, pricina fiind

trimisă spre rejudecare la Tribunalul Gorj în vederea soluționării apelului.

S-a reținut că acțiunea promovată de reclamanți și cererea

reconvențională formulată de pârâtă, au fost corect calificate ca fiind de

natură civilă, iar prima instanță a soluționat pricina ca fiind civilă, astfel

că, instanța de apel greșit a calificat ca fiind de natură comercială litigiul

fără ca mai întâi să-și verifice competența în soluționarea apelului, potrivit

Legii nr. 219/2005, prin care dispozițiile codului de procedură civilă

privitoare la competență, după materie, au fost modificate.

Prin încheierea nr. 163 din 17 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul

Gorj, secția comercială, în dosarul nr. 13616/95/2008 a fost scos de pe rol

dosarul privind recursul declarat de recurenta-pârâtă SC V.B. SA Tg.Jiu

împotriva sentinței nr. 252 din 20 septembrie 2004 pronunțată de Tribunalul

Gorj în dosarul nr. 3695/2004 și a încheierii din 6 decembrie 2004 pronunțată

în dosarul nr. 2645/2004, în contradictoriu cu intimații reclamanți M.A., M.V.

și P.A. și trimis la secția civilă din cadrul Tribunalului Gorj pentru

competentă soluționare.

În pronunțarea acestei soluții instanța a avut în vedere decizia nr. 1931

din 20 martie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

comercială, care a stabilit în mod irevocabil natura civilă a cauzei și

implicit, instanța competentă material în soluționarea acesteia.

La data de 30 martie 2008 în cadrul judecării recursului declarat de

pârâta SC V.B. SA Tg.Jiu împotriva încheierii nr. 163 din 17 noiembrie 2008,

pronunțată de Tribunalul Gorj, secția comercială, în dosarul nr. 13616/95/2008,

recurenta pârâtă a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 158 alin. (3), art. 282 alin. (2) și

art. 299 alin. (1) C. proc. civ. în raport de prevederile art. 16, art. 20, art.

21 și art. 53 din Constituția României.

În motivarea cererii de sesizare s-a arătat că dispozițiile art. 282

alin. (2) și implicit cele ale art. 299 alin. (1) C. proc. civ. care trimit la

art. 282 alin. (2) sunt contrare prevederilor art. 16 și art. 21 din

Constituție precum și art. 20 coroborat cu art. 6 CEDO.

S-a precizat că, în ipoteza în care secția comercială a declinat

competența de judecare a cauzei în favoarea secției civile, față de faptul că

practica instanțelor este neunitară considerându-se fie că încheierea poate fi

atacată cu recurs, fie că recursul împotriva încheierii este inadmisibil,

textele art. 282 alin. (2) și art. 299 alin. (1) C. proc. civ., prin redactarea

defectuoasă, restricționează accesul la justiție și la o cale de atac.

Formularea „în afară de cazul în care prin ele s-a întrerupt cursul

judecății” este ambiguă și de natură a da naștere la interpretări diferite,

care să conducă la restrângerea dreptului la o cale de atac și la un proces

echitabil.

S-a mai arătat că în procedura civilă competența materială este o

chestiune esențială ce poate conduce la nulitatea absolută a actelor săvârșite

de un judecător necompetent și, în situația în care împotriva unei încheieri de

declinare a competenței se poate exercita recursul doar odată cu fondul, se

întârzie soluționarea cauzei și, deci se împiedică accesul la justiție, iar

eventuala casare pe rațiuni de necompetență materială prelungește nejustificat

durata procesului.

S-a arătat totodată că art. 158 alin. (3) C. proc. civ., prin stabilirea

unei singure căi de atac, a recursului, restricționează accesul la justiție

creând premisele unui proces neechitabil și nu asigură garanțiile pentru

soluționarea corespunzătoare a problemei competenței materiale, încălcându-se

dispozițiile art. 20 și art. 21 și art. 53 din Constituție.

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, prin încheierea din 11 mai

2009 pronunțată în dosarul nr. 195/54/2009 a respins cererea de sesizare,

reținând, în esență, următoarele:

- legiuitorul a reglementat cazurile în care excepția de

neconstituționalitate este inadmisibilă în art. 29 din Legea nr. 47/1992;

- potrivit art. 29 alin. (6) din lege, excepția este inadmisibilă atunci

când este contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3);

- aliniatele (1), (2) și (3) stabilesc condițiile de sesizare a Curții

Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a unei legi sau ordonanțe

ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, anume: să

aibă legătură cu soluționarea cauzei [alin. (1)], să fie ridicată de una din

părți sau de instanța de judecată ori de arbitraj comercial, din oficiu, sau

procuror în cauzele în care participă [alin. (2)], să nu existe o decizie

anterioară a Curții Constituționale prin care să se constate

neconstituționalitatea [alin. (3)].

- excepția de neconstituționalitate poate fi ridicată atât pentru texte

de lege care vizează fondul cauzei cât și pentru texte care vizează procedurile

incidente, cu condiția ca acestea să aibă legătură cu cauza;

- din considerentele deciziei nr. 1931 pronunțată în 20 martie 2009 de

Înalta Curte de Casație și Justiție, irevocabilă, rezultă clar că, atât

acțiunea în revendicare formulată de reclamanți, cât și cererea reconvențională

formulată de pârâta SC V.B. SA Tg.Jiu, ca cerere incidentală, sunt de natură

civilă, că prima instanță care a soluționat pricina a apreciat-o ca civilă și

că instanța de apel în mod greșit a calificat litigiul ca fiind de natură

comercială fără ca mai întâi să verifice competența pentru soluționarea

apelului. Ca urmare, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit irevocabil

că litigiul este de natură civilă și că instanța competentă să judece apelul

este Tribunalul Gorj, ca instanță civilă – secția civilă;

- față de decizia nr. 1931 din 20 martie 2009, problema instanței care

judecă apelul și, implicit, a secției din cadrul Tribunalului Gorj competentă

să-l soluționeze, este o problemă de drept dezlegată definitiv și irevocabil.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru

nelegalitate.

Deși nu indică temeiul cererii de recurs, dezvoltarea criticilor

formulate de recurenta-pârâtă permite subsumarea acestora motivului de

nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9. C. proc. civ. Astfel recurenta

arată că încheierea pronunțată de instanță este profund și flagrant nelegală,

abuzivă și grav prejudiciată întrucât nu ține cont de faptul că cererea de

sesizare a Curții Constituționale respectă toate exigențele impuse de lege și

conchide în sensul că, prin refuzul sesizării Curții Constituționale se încalcă

art. 29 din Legea nr. 47/1992 republicată și dreptul său la apărare.

Intimații M.A. și M.V. au formulat întâmpinare solicitând respingerea

recursului ca nefondat.

Înalta Curte examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate,

constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia de casare nr. 1931 din

20 martie 2009 a dezlegat în mod irevocabil problema de drept privind natura

juridică a cauzei, calificând și calea de atac ca fiind apelul și nu recursul,

statuând totodată și asupra instanței competente în soluționarea apelului.

Raportat la acest context, Curtea de Apel Craiova, prin încheierea din

11 mai 2009, a apreciat în mod corect asupra inadmisibilității cererii de

sesizare a Curții Constituționale, reținând, în mod legal, că dispozițiile a căror

neconstituționalitate s-a invocat se referă la exercitarea recursului împotriva

hotărârii de declinare de competență, respectiv la imposibilitatea atacării

distincte a încheierilor premergătoare cu excepția celor prin care se întrerupe

cursul judecății, aspecte străine de cauză.

În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând legalitatea

încheierii recurate sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C.

proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă

SC V.B. GORJ SA TG. JIU împotriva încheierii din 11 mai 2009 pronunțată de

Curtea de Apel Craiova, secția comercială, în dosarul nr. 195/54/2009, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 noiembrie 2009.