ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3727/2008

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 29, pronunțată la data de 4 aprilie 2007, secția comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Gorj, a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta Asociația A.P. Târgu Jiu împotriva pârâtei Autoritatea Pentru Privatizare Și Administrația Patricipațiilor Statului (A.V.A.S.), pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 4.059,6004 lei, reprezentând actualizarea sumei din titlul executoriu pe perioada 1 martie 2004 – 23 iunie 2004 și suma de 4.581,66 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.

Spre a hotărî astfel, prima instanță a reținut că pârâta a fost obligată, prin sentința Tribunalului Gorj nr. 641 din 22 decembrie 2000 – definitivă prin decizia Curții de Apel Craiova nr. 33 din 26 ianuarie 2004 și irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3637/2005 – la plata sumei de 2.029.800.181 lei, că menționata sentință putea fi pusă în executare începând cu data de 26 ianuarie 2004, când s-a pronunțat decizia instanței de apel, conform dispozițiilor art. 7209 C. proc.

civ., în redactarea în vigoare la acea dată și că, din expertiza efectuată în cauză, rezultă suma datorată de pârâtă reprezentând actualizarea sumei din titlu executoriu, achitată la data de 23 iunie 2004. Secția comercială a Curții de Apel Craiova, prin decizia nr. 220, pronunțată la data de 10 octombrie 2007 a admis apelurile declarate de părți împotriva sentinței tribunalului, pe care a anulat-o și a reținut cauza spre rejudecare, pronunțând la data de 28 februarie 2008, decizia nr. 53, prin care a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamantă, cu consecința obligării pârâtei la plata sumei de 18.264,77 ron, reprezentând actualizarea creanței de 198.530,2160 ron, pe perioada 16 iunie 2003 – 23 iunie 2004 – astfel cum a fost menționată prin încheierea pronunțată la data de 29 februarie 2008, în soluționarea erorii materiale sesizate, din oficiu, cu privire la cuantumul acesteia – și suma de 7.020 ron, reprezentând cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța decizia nr. 220, instanța de apel, făcând aplicarea art. 297 alin. (2) C. proc. civ., a reținut că sentința apelată este nulă, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., întrucât nu cuprinde niciunul din elementele enumerate ca obligatorii în cuprinsul art. 261 alin. (2) și (3) C. proc.

civ., referindu-se la alte părți, reprezentate de alte persoane și la susținerile prezentate de acestea, iar, în ce privește decizia nr. 53, pronunțată în rejudecarea fondului, a reținut că obligația stabilită prin titlu executoriu – sentința Tribunalului Gorj nr. 641/2000 – având ca izvor contractul de vânzare - cumpărare de acțiuni din 3 iulie 1995, a fost executată cu întârziere, situație în care reclamanta, în calitate de creditor al acestei obligații, are dreptul la dezdăunare, potrivit art. 1073 C. civ., în condițiile deprecierii monedei naționale, urmare a căreia s-a produs acesteia un prejudiciu, ce constă în devalorizarea creanței pe perioada cuprinsă între data nașterii dreptului la despăgubire, considerând că existența posibilității solicitării actualizării valorii obligației stabilite în bani, conform 3712 C. proc.

civ., în cadrul executării silite, nu împiedică o astfel de solicitare pe calea dreptului comun și a apreciat că pentru perioada octombrie 2000 – mai 2003 a intervenit prescripția dreptului la acțiune, în lipsa vreuneia din cauzele, specificate în art. 13 – art. 16 din Decretul nr. 167/1958, ca suspendând sau întrerupând cursul acesteia. Împotriva deciziei nr. 53, pronunțată de secția comercială a Curții de Apel Craiova la data de 28 februarie 2008 a formulat recurs atât reclamanta Asociația A.P. Târgu Jiu cât și pârâta A.V.A.S. Recurenta reclamantă a invocat, ca temei de drept al cererii sale, prevederile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc.

civ., solicitând modificarea deciziei recurate, în sensul obligării pârâtei la plata sumei ce constituie reactualizarea creanței în litigiu pe perioada octombrie 2000 – 23 iunie 2004 și în continuare până la data de 23 iunie 2006, cu motivarea, în esență, că instanța de apel a apreciat eronat că, pentru perioada octombrie 2000 – mai 2003, nu mai poate fi acordată valoarea actualizată a obligației stabilite în bani deoarece a intervenit prescripția dreptului la acțiune, întrucât, în speță, dreptul său la acțiune s-a născut la data de 5 aprilie 1999, când a pierdut, în totalitate, dreptul de proprietate, urmare a evicțiunii, iar cursul prescripției a fost întrerupt, conform art. 16 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958, prin promovarea, la data de 11 octombrie 2000, a acțiunii de obligare a pârâtei vânzătoare la plata despăgubirilor în cuantum de 198.530,2160 lei, pe care le-a obținut prin sentința Tribunalului Gorj nr. 641 din 22 decembrie 2000, așa încât, până la data de 26 ianuarie 2004, când această hotărâre a rămas definitivă și irevocabilă, nu putea formula o cerere privind reactualizarea creanței, iar, prin introducerea la 16 iunie 2006 a cererii dedusă prezentei judecăți, a fost întrerupt cursul noii prescripții, ce a început să curgă la data de 26 ianuarie 2004. Recurenta pârâtă a invocat art. 304 pct. 9 ca motiv al cererii sale de recurs, solicitând modificarea,

în parte, a deciziei atacate în sensul respingerii acțiunii reclamantei, ca nefondată, arătând în motivarea recursului, în esență, că menționata hotărâre de actualizare a debitului este nelegală, față de prevederile art. 3712 C. proc. civ., care permit posibilitatea actualizării sumei prin intermediul agentului de executare și că instanța de apel a încălcat principiul contradictorialității prin dispunerea efectuării unei expertize de care nu a avut cunoștință, neasigurând părților un tratament egal în ceea ce privește administrarea probatoriului, această din urmă critică putând fi circumscrisă, cu aplicarea art. 306 alin. (3) C. proc. civ., motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc. civ.

Recursurile sunt nefondate. Astfel, având în vedere obiectul cererii deduse judecății se constată că, în mod corect, instanța de apel a stabilit că, în speță, nu a intervenit nicio cauză de întrerupere a cursului prescripției din cele prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958 pentru perioada octombrie 2000 – mai 2003 – cuprinsă în calculul pretențiilor solicitate prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 16 iunie 2006 – făcând o corectă aplicare a prevederilor menționatului act normativ inclusiv a celor ale art. 7 alin. (1), în stabilirea datei de la care începe să curgă termenul de prescripție cu privire la acestea, așa încât nu se poate reține aplicarea art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. recursului reclamantei, iar motivul invocat prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. nu a fost dezvoltat spre a putea fi analizat. În ce privește recursul pârâtei este de observat că aceasta a argumentat nelegalitatea deciziei pe existența art. 3712 C. proc. civ., necontestată de instanța de apel ca posibilitate de solicitare a actualizării valorii obligației stabilite în bani, care a apreciat, cu justețe, că, în exercițiul dreptului său de dispoziție, reclamanta poate utiliza, în acest scop, și calea dreptului comun, aleasă prin cererea de chemare în judecată, situație ce nu justifică invocarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar criticile ce se circumscriu motivului prevăzut de art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., referitoare la încălcarea principiului contradictorialității și principiului înfăptuirii justiției în mod egal pentru toate părțile, nu pot fi primite, dat fiind că din examinarea actelor și lucrărilor dosarului nu rezultă că pârâta ar fi fost împiedicată să-și exercite vreun drept procesual, inclusiv cel de a propune și administra probe, iar, instanța de apel, considerând necesară efectuarea unei expertize contabile în cauză, a pus în discuție necesitatea efectuării acestei expertize, astfel cum rezultă din încheierea pronunțată la data de 21 noiembrie 2007, reprezentantul prezent al reclamantei punând concluzii în acest sens, iar absența reprezentantului pârâtei la acea dată ca și la următoarele termene ce au fost stabilite, nu poate fi imputată instanței.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta Asociația A.P. Târgu Jiu și de pârâta A.V.A.S. București, împotriva deciziei Curții de Apel Craiova nr. 53 din 28 februarie 2008, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 decembrie 2008.