ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3219/2008

Deliberând asupra recursului

de față,

Din actele și lucrările

dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 14 aprilie 2008

reclamanta SCP I.M.A. SPRL Timișoara lichidator al debitoarei SC V.C. SRL a

solicitat pe cale de ordonanță președințială să se dispună evacuarea pârâtului

S.I. din imobilul situat în Timișoara, județ Timiș, înscris în CF Timișoara,

compus din casă S+P+E+M și teren în suprafață de 2.851 mp acesta fiind

proprietatea SC V.C. SRL societate aflată în procedura simplificată de faliment

conform Legii nr. 85/2006.

Judecătoria Timișoara prin

sentința civilă nr. 5227 din 17 aprilie 2007 a admis excepția de necompetență

materială a acestei instanțe și a declinat soluționarea cauzei în favoarea

Tribunalului Timiș, secția contencios administrativ comercială.

La rândul său Tribunalul

Timiș prin sentința civilă nr. 284/PI din 16 mai 2008 a admis excepția

necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea

Judecătoriei Timișoara, secția civilă, și constatând conflict de competență a

trimis cauza la Curtea de Apel Timișoara – în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel s-a

reținut că natura contractului a cărei rezoluțiune a determinat promovarea

acțiunii în evacuarea pârâtului este civilă, chiar dacă unul din cocontractanți

este un comerciant, respectiv reclamanta, iar imobilul ce a constituit obiectul

contractului de vânzare – cumpărare nu a fost adus ca aport în societatea

comercială.

Prin sentința civilă nr. 15/PI

din 26 iunie 2008 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială, s-a stabilit

competența materială de soluționare a cererii de ordonanță președințială în

favoarea Tribunalului Timiș.

S-a reținut în

considerentele hotărârii că reclamanta a pretins prin acțiune evacuarea pe cale

de ordonanță președințială a pârâtului S.I. dintr-un imobil care face parte din

patrimoniul societății debitoare și prin aceasta constituie un element al

fondului de comerț al acestei societăți. Că față de prevederile art. 3 raportat

la art. 4 C. com. cererea reclamantei de evacuare a pârâtului pe cale de

ordonanță președințială este o cerere neevaluabilă în bani și competența de

soluționare revine tribunalului, în condițiile art. 2 și art. 3 C. proc. civ.

Împotriva acestei sentințe

pârâtul S.I. a declarat recurs în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și a solicitat admiterea, modificarea hotărârii atacate în sensul

stabilirii competenței materiale în favoarea Judecătoriei Timișoara.

A susținut recurentul că

instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 3 și art. 4 C. com. deoarece

cererea de evacuare este de natură civilă întrucât în speță, nu este în

discuție o faptă de comerț sau o obligație comercială a societății. Nu există

un raport contractual între recurent și SC V.C. SRL privitor la imobilul în

discuție.

S-a invocat că este o cerere

de evacuare care nu afectează fondul de comerț al societății întrucât, aceasta

nu a funcționat niciodată cu sediu sau punct de lucru la această adresă.

Recursul pârâtului nu este

fondat.

Prin acțiunea ce formează

obiectul litigiului dedus judecății reclamanta SCP I.M.A. SPRL, lichidator al

debitoarei SC V.C. SRL, a solicitat evacuarea pe cale de ordonanță

președințială a pârâtului S.I. din imobilul aparținând societății debitoare și

care deci constituie un element al fondului de comerț al societății.

În afară de faptele de

comerț prevăzute de art. 3 C. com., art. 4 C. com. asimilează acestora și

celelalte contracte și obligațiuni ale unui comerciant, dacă nu sunt de natură

civilă sau dacă contrariul nu rezultă din actul respectiv.

În speță, imobilul din care

se solicită evacuarea pârâtului face parte din patrimoniul societății debitoare

și deci din fondul de comerț al acesteia, astfel că sunt îndeplinite

prevederile art. 4 raportat la art. 56 C. com.

Față de considerentele

reținute, în mod corect instanța a stabilit că în raport de obiectul

neevaluabil în bani și caracterul comercial al litigiului, competența materială

de soluționare a cererii de chemare în judecată revine în raport de

dispozițiile art. 21 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. în primă instanță

Tribunalului Timiș.

Afirmația recurentului că

societatea nu a funcționat niciodată cu sediu social sau punct de lucru la

adresa din care reclamanta a solicitat evacuarea acestuia, este fără relevanță

cât timp s-a dovedit că imobilul respectiv face parte din fondul de comerț al

societății.

Pentru considerentele

reținute urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să se respingă ca

nefondat recursul declarat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de pârâtul S.I. împotriva sentinței nr. 15/PI din 26 iunie 2008

a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 4 noiembrie 2008.