ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3568/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC I. SA Timișoara prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Județean Timiș, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună intabularea în proprietatea SC I. SA a imobilului situat în Timișoara, înscris în C.F. Timișoara respectiv două spații cu altă destinație la parterul blocului și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Judecătoria Timișoara, prin sentința civilă nr. 3425 din 30 martie 2006 a admis excepția necompetenței materiale invocată de reclamantă și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Prin sentința civilă nr. 1236 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a respins acțiunea formulată de reclamantă reținându-se în esență că din înscrisurile depuse la dosar reiese că apartamentul din blocul ce figurează pe listele anexe ale contractelor încheiate între reclamantă și F.P.F. respectiv F.P.P. este descris ca fiind apartament de locuit și care în prezent se află în proprietatea lui I.M. și M. dobândit de către aceștia prin contract de vânzare-cumpărare în anul 1996, spațiul revendicat de către reclamantă este un spațiu cu o altă destinație și nu este evidențiat în anexele la contractele de vânzare-cumpărare încheiate între F.P.S., F.P.P. și reclamantă. Din extrasul de C.F.

în extenso depus la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a solicitat intabularea dreptului său de proprietate asupra spațiului aflat în litigiu, cererea fiindu-i respinsă de Biroul de C.F. soluție menționată de către instanța de judecată. Apelul declarat de reclamanta SC I. SA Timișoara împotriva sentinței instanței de fond a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin Decizia civilă nr. 10 din 24 ianuarie 2008. Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că așa cum a arătat și prima instanță Tribunalul Timiș din cercetarea contractelor de vânzare-cumpărare acțiuni inclusiv a anexelor la aceste contracte încheiate de reclamantă cu F.P.S. și F.P.P.

rezultă fără echivoc că pachetele de acțiuni cumpărate nu sunt reprezentate în patrimoniul societății comerciale de către spațiile cu altă destinație și anume dispensare medicale situate la parterul blocului din Timișoara, ci doar locuințe de serviciu. Totodată instanța de apel a arătat că pentru convertirea dreptului de administrare directă sau operativă în drept de proprietate privată, deci a trecerii unui bun din proprietatea statului cu drept de administrare preexistent în favoarea societății comerciale, în proprietatea exclusivă a acesteia din urmă este necesară parcurgerea unei alte proceduri și anume a determinării incidentelor administrate de către societatea comercială conform dispozițiilor speciale cuprinse în H.G.

nr. 834/1991 și finalizarea acestor proceduri prin obținerea certificatului de atestare a dreptului de proprietate. În condițiile eșuării unei astfel de proceduri societatea comercială interesată are într-adevăr dreptul la o acțiune în justiție pentru recunoașterea dreptului său de proprietate asupra bunurilor imobile aflate sub drept de administrare. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamanta SC I. SA, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii acțiunii introductive astfel cum a fost formulată. Față de înscrisurile depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte a invocat din oficiu, excepția nulității recursului declarat de reclamantă, pentru neîndeplinirea obligației prevăzută de art. 302 alin. (1) lit. d) C. proc.

civ., obligație ce i-a fost pusă în vedere recurentei prin încheierea de ședință din 16 octombrie 2008. Astfel, potrivit art. 302 1 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde sub sancțiunea nulității semnătura recurentei, formalitate în lipsa căreia nu se poate stabili dacă recursul a fost declarat de persoana care are legitimare procesuală. În conformitate cu dispozițiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a pus în vedere recurentei să îndeplinească această cerință a legii, însă aceasta nu s-a conformat până la termenul de astăzi 27 noiembrie 2008, consecința nerespectării acestei obligații fiind aplicarea sancțiunii legale a nulității recursului. Așa fiind, în considerarea dispozițiilor legale sus evocate, Înalta Curte va constata nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta SC I. SA Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 10 din 24 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 27 noiembrie 2008.