ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3568/2008

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta SC I. SA Timișoara prin cererea

înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara a solicitat, în contradictoriu cu

pârâtul Consiliul Județean Timiș, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se

dispună intabularea în proprietatea SC I. SA a imobilului situat în Timișoara,

înscris în C.F. Timișoara respectiv două spații cu altă destinație la parterul

blocului și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Judecătoria

Timișoara, prin sentința civilă nr. 3425 din 30 martie 2006 a admis excepția

necompetenței materiale invocată de reclamantă și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș.

Prin sentința civilă nr.

1236 din 21 septembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a respins

acțiunea formulată de reclamantă reținându-se în esență că din înscrisurile

depuse la dosar reiese că apartamentul din blocul ce figurează pe listele anexe

ale contractelor încheiate între reclamantă și F.P.F. respectiv F.P.P. este

descris ca fiind apartament de locuit și care în prezent se află în proprietatea

lui I.M. și M. dobândit de către aceștia prin contract de vânzare-cumpărare în

anul 1996, spațiul revendicat de către reclamantă este un spațiu cu o altă

destinație și nu este evidențiat în anexele la contractele de vânzare-cumpărare

încheiate între F.P.S., F.P.P. și reclamantă.

Din extrasul de C.F. în

extenso depus la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a solicitat intabularea

dreptului său de proprietate asupra spațiului aflat în litigiu, cererea

fiindu-i respinsă de Biroul de C.F. soluție menționată de către instanța de

judecată.

Apelul declarat de

reclamanta SC I. SA Timișoara împotriva sentinței instanței de fond a fost

respins ca nefondat de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, prin Decizia

civilă nr. 10 din 24 ianuarie 2008.

Pentru a pronunța

această decizie instanța de apel a reținut că așa cum a arătat și prima

instanță Tribunalul Timiș din cercetarea contractelor de vânzare-cumpărare

acțiuni inclusiv a anexelor la aceste contracte încheiate de reclamantă cu F.P.S.

și F.P.P. rezultă fără echivoc că pachetele de acțiuni cumpărate nu sunt

reprezentate în patrimoniul societății comerciale de către spațiile cu altă

destinație și anume dispensare medicale situate la parterul blocului din

Timișoara, ci doar locuințe de serviciu.

Totodată instanța de

apel a arătat că pentru convertirea dreptului de administrare directă sau

operativă în drept de proprietate privată, deci a trecerii unui bun din

proprietatea statului cu drept de administrare preexistent în favoarea

societății comerciale, în proprietatea exclusivă a acesteia din urmă este

necesară parcurgerea unei alte proceduri și anume a determinării incidentelor

administrate de către societatea comercială conform dispozițiilor speciale

cuprinse în H.G. nr. 834/1991 și finalizarea acestor proceduri prin obținerea

certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

În condițiile eșuării

unei astfel de proceduri societatea comercială interesată are într-adevăr

dreptul la o acțiune în justiție pentru recunoașterea dreptului său de proprietate

asupra bunurilor imobile aflate sub drept de administrare.

Împotriva deciziei

instanței de apel a declarat recurs reclamanta SC I. SA, întemeiat pe

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. solicitând admiterea

recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii acțiunii

introductive astfel cum a fost formulată.

Față de înscrisurile

depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte a invocat din oficiu, excepția nulității

recursului declarat de reclamantă, pentru neîndeplinirea obligației prevăzută

de art. 302 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., obligație ce i-a fost pusă în

vedere recurentei prin încheierea de ședință din 16 octombrie 2008.

Astfel, potrivit art.

302

1

alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde

sub sancțiunea nulității semnătura recurentei, formalitate în lipsa căreia nu

se poate stabili dacă recursul a fost declarat de persoana care are legitimare

procesuală.

În conformitate cu

dispozițiile art. 133 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte a pus în vedere

recurentei să îndeplinească această cerință a legii, însă aceasta nu s-a

conformat până la termenul de astăzi 27 noiembrie 2008, consecința

nerespectării acestei obligații fiind aplicarea sancțiunii legale a nulității

recursului.

Așa fiind, în

considerarea dispozițiilor legale sus evocate, Înalta Curte va constata

nulitatea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanta SC I. SA Timișoara împotriva Deciziei civile nr. 10 din

24 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședința publică, astăzi 27 noiembrie 2008.