ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3280/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timișoara la data de 4 februarie 2005, sub nr. 1820/2005, reclamanta SC Z. SRL Timișoara a chemat în judecată pe pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala R.C.F. Timișoara, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, în temeiul art. 12 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 346/2004, să oblige pârâta la vânzarea spațiului utilizat de societatea sa în temeiul contractului de închiriere nr. 188 din 24 iunie 2004, în suprafață de 900 m.p., situat în Timișoara, perimetrul stației C.F.R. Timișoara Est. Prin sentința civilă nr. 4372 din 21 aprilie 2005, Judecătoria Timișoara a respins acțiunea civilă formulată de reclamanta SC Z. SRL Timișoara împotriva pârâtei C.N.C.F.

SA, Sucursala R.C.F. Timișoara. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta SC Z. SRL Timișoara, criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie. Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș, secția civilă, la data de 18 august 2005, sub nr. 8345/C/2005. Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 30 ianuarie 2006, în dosarul nr. 8345/C/2005, Tribunalul Timiș, secția civilă, în temeiul art. 3 și 56 C. com., a trimis dosarul la Secția Comercială a Tribunalului Timiș. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 7 februarie 2006, sub nr. 8345/COM/2006.

Prin decizia civilă nr. 2/ AP din 7 martie 2006, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul declarat de apelanta SC Z. SRL Timișoara împotriva sentinței civile nr. 4372 din 21 aprilie 2005, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. 1820/2005, în contradictoriu cu intimata C.N.C.F. SA, Sucursala R.C.F. Timișoara; a desființat hotărârea apelată și a trimis cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ. În rejudecare, în fond, după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, la data de 16 mai 2006, sub nr. 5075/30/2006.

Prin sentința nr. 1055/ PI din 8 iunie 2007, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, a respins excepția de prematuritate invocată de pârâte; a admis acțiunea reclamantei SC Z. SRL Timișoara în contradictoriu cu pârâtele C.N.C.F. C.F.R. SA și C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala R.C.F. Timișoara; a obligat pârâtele la vânzarea către reclamantă a spațiului utilizat de aceasta în baza contractului de închiriere 188/2004, în suprafață de 900 m.p., situat în perimetrul Stației C.F.R. Timișoara Est, având denumirea de „P.” înscris în CF 139321 Timișoara, nr. top A – 3409/1 și a obligat pârâtele, în solidar, la 1.200 Ron cheltuieli de judecată față de reclamantă. Împotriva sentinței nr. 1055/ PI din 8 iunie 2007 a declarat apel pârâta C.N.C.F.

C.F.R. SA București, prin Sucursala R.C.F. Timișoara, criticând hotărârea pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând, în esență, că dispozițiile art. 15 din Legea nr. 346/2004 sunt incidente în prezenta speță, mijlocul fix fiind situat în incinta stației de cale ferată Timișoara Est, fiind mijloc fix – activ component al patrimoniului stației, așa cum rezultă din Planul de situație pentru spații licitații – Stația Timișoara Est. A mai susținut apelanta că terenul în cauză, neregăsindu-se în vreuna din situațiile enumerate de lege, nefiind activ disponibil și fiind utilizat în scopul realizării obiectului de activitate al Diviziei Patrimoniu, nu poate fi vândut reclamantei în temeiul art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004.

Prin decizia civilă nr. 7/ A din 21 ianuarie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a respins apelul declarat de pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA București, sucursala R.C.F. Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1055/2007, pronunțată în dosarul nr. 5075/30/2006 al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanta - intimată SC Z. SRL. În motivarea acestei decizii, instanța de control judiciar a reținut că: Raportat la prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, pârâtele au obligația ca, în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor, să încheie contractele de vânzare-cumpărare prevăzute de alin. (1) lit. b) și d), contractele de leasing cu clauze irevocabile de vânzare prevăzute de alin. (1) lit. b) și c), concesionarea ori leasingul activelor disponibile în condițiile alin. (1) lit. a). Reclamanta a folosit spațiul de peste 10 ani, fapt care nu a dus nici la încetarea, nici la perturbarea activității pârâtei apelante.

Prin adresa nr. 14/2/p/3935 din 30 septembrie 2004 a D.A.J. din cadrul C.N.C.F. C.F.R. SA s-a dispus sucursalelor regionale respectarea prevederilor exprese ale art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004, respectiv vânzarea spațiilor pentru situațiile în care condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite. Deși dispozițiile legale menționate nu au fost respectate de pârâte prin stabilirea și publicarea listei cu spațiile disponibile, apelanta C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala R.C.F. Timișoara susține că acest spațiu nu face parte din activele disponibile, însă acest fapt nu este dovedit prin probele de la dosar. Ori, față de cele mai sus expuse rezultă cu certitudine că activul în litigiu se încadrează în descrierea expresă a art. 13 din Legea nr. 364/2006.

Prin analiza pe care a efectuat-o Curtea Constituțională, redată în Decizia nr. 444 din 15 septembrie 2005, se stabilește că nu se poate reține o încălcare a dreptului de proprietate al societăților obligate să vândă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA, reprezentată prin Sucursala R.C.F. Timișoara, solicitând admiterea recursului și modificarea în totalitate a deciziei civile nr. 7/ A din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 5075/30/2006, în sensul respingerii acțiunii SC Z. SRL; cu cheltuieli de judecată aferente judecării apelului și a recursului. În recursul său, întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc.

civ., pârâta a invocat următoarele motive: Având în vedere locul unde este situat spațiul și prevederile art. 15 din Legea nr. 346/2004, conform cărora: „(1) De la prevederile art. 12 și 13 sunt exceptate mijloacele fixe și activele componente ale patrimoniului aparținând aeroporturilor, stațiilor de cale ferată, porturilor și C.N.A.D.N.R. SA. (2) Sunt exceptate de la obligațiile instituite prin art. 12 alin. (1) lit. b), c), d) și e) instituțiile de învățământ de stat și institutele naționale de cercetare - dezvoltare”, rezultă indubitabil faptul că activul în cauză este exceptat de la vânzare. În speță, nu sunt aplicabile deciziile Curții Constituționale pronunțate cu privire la excepția de neconstituționalitate a art. 12 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 346/2004, deoarece în cazul de față nu sunt incidente dispozițiile art. 12 din lege, ci sunt aplicabile dispozițiile art. 15 potrivit cărora spațiul este exceptat expres de la vânzare.

Printre modalitățile de valorificare a patrimoniului aparținând statului (în administrarea C.F.R.) se regăsește și închirierea. În această situație, la cererea celor interesați, inclusiv intimata SC Z. SRL, C.F.R. le-a închiriat acestora, pe bază de contract, spații în vederea desfășurării de activități comerciale; acest fapt nu poate fi interpretat în sensul că societatea pârâtă nu a utilizat de-a lungul acestor ani activul, pentru că tocmai prin această modalitate, respectiv închiriere, a fost valorificat, și nu poate fi obligată să-l vândă pe acest considerent. Se mai invederează că, atât reclamanta, cât și prima instanță și instanța de apel, s-au folosit de actul nr. 14/2/b/3935/30 septembrie 2004 al D.A.

Juridică și l-au interpretat în mod eronat, pentru a justifica obligativitatea societății sale de a vinde activul, în speță, deși în cuprinsul acestuia nu se regăsește nici o referire cu privire la activele de natura celui de față, activ exceptat de la vânzare, situat în perimetrul stațiilor de cale ferată. Examinând recursul pârâtei, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta Curte constată că acesta este fondat, pentru considerentele de fapt și de drept ce se vor arăta în continuare: Între recurenta - pârâtă C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala R.C.F. Timișoara și intimata - reclamantă SC Z. SRL Timișoara s-au încheiat mai multe contracte succesive de închiriere a spațiului (platforma) în suprafață de 900 mp., situat în perimetrul Stației C.F.R.

Timișoara Est, având destinația de „depozit materiale de construcții”. Reclamanta SC Z. SRL Timișoara a solicitat obligarea pârâtei C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala R.C.F. Timișoara la vânzarea acestui spațiu, situat în perimetrul Stației C.F.R. Timișoara Est, deținut de către aceasta în baza contractului de închiriere nr. 188/2004, invocând ca temei de drept dispozițiile Legii nr. 346/2004. Înalta Curte constată, însă, că în mod greșit instanța de apel a menținut soluția instanței de fond de admitere a cererii reclamantei, hotărârea fiind dată cu aplicarea greșită a Legii nr. 346/2004. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 15 din legea sus - menționată, „(1) de la prevederile art. 12 și 13 sunt exceptate mijloacele fixe și activele componente ale patrimoniului aparținând aeroporturilor, stațiilor de cale ferată, porturilor și C.N.A.D.N.R.

SA. (2) Sunt exceptate de la obligațiile instituite prin art. 12 alin. (1) lit. b), c), d) și e) instituțiile de învățământ de stat și institutele naționale de cercetare - dezvoltare”. Or, având în vedere locul unde este situat spațiul pentru care se solicită obligarea pârâtei la vânzare, respectiv în perimetrul stației de cale ferată, aspect dovedit cu probele administrate în cauză, înscrisuri, raport de expertiză tehnică judiciară, rezultă că acest imobil cade sub incidența dispozițiilor imperative ale art. 15 din Legea nr. 346/2004, fiind exceptat de la vânzare. Constatând, așadar, că instanța de apel a nesocotit dispozițiile legale (art. 15 din Legea nr. 346/2004), Înalta Curte reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. Cât privește celălalt motiv de recurs invocat, întemeiat în drept pe pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată, de asemenea, că și acesta este fondat, instanța de apel reținând în mod greșit că prin adresa nr. 14/2/p/3935 din 30 septembrie 2004 a D.A.J. din cadrul C.N.C.F. C.F.R. SA s-a dispus sucursalelor regionale respectarea prevederilor exprese ale art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004, respectiv vânzarea spațiilor, în condițiile în care actul menționat se referă doar la modalitatea de aplicare a acestor dispoziții legale în situația în care este vorba de active disponibile. Având în vedere că instanța de apel, ca și prima instanță, a considerat, fără temei, că spațiului în litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 12 și 13 din Legea nr. 346/2004 și că, astfel, imobilul intră sub incidența vânzării reglementate de art. 12 lit. b) din aceeași lege, hotărârea pronunțată este nelegală.

Față de cele de mai sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., să admită recursul pârâtei C.N.C.F. C.F.R. SA reprezentată prin Sucursala R.C.F. Timișoara împotriva deciziei civile nr. 7/ A din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, pe care o va modifica, în sensul că va admite apelul aceleiași părți împotriva sentinței nr. 1055/ PI din 8 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o va modifica în sensul că va respinge acțiunea reclamantei SC Z. SRL Timișoara, ca nefondată. În temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga reclamanta la 8,3 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs către recurenta - pârâtă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Admite recursul pârâtei C.N.C.F. C.F.R. SA, reprezentată prin Sucursala R.C.F. Timișoara împotriva deciziei civile nr. 7/ A din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, pe care o modifică, în sensul că admite apelul aceleiași părți împotriva sentinței nr. 1055/ PI din 8 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o modifică, în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC Z. SRL Timișoara, ca nefondată. Obligă reclamanta la 8,3 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs către recurenta-pârâtă. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 6 noiembrie 2008.