ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3280/2008

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea

înregistrată la Judecătoria Timișoara la data de 4 februarie 2005, sub nr. 1820/2005,

reclamanta SC Z. SRL Timișoara a chemat în judecată pe pârâta C.N.C.F. C.F.R.

SA, sucursala R.C.F. Timișoara, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se

va pronunța, în temeiul art. 12 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr. 346/2004,

să oblige pârâta la vânzarea spațiului utilizat de societatea sa în temeiul

contractului de închiriere nr. 188 din 24 iunie 2004, în suprafață de 900 m.p.,

situat în Timișoara, perimetrul stației C.F.R. Timișoara Est.

Prin sentința civilă nr.

4372 din 21 aprilie 2005, Judecătoria Timișoara a respins acțiunea civilă

formulată de reclamanta SC Z. SRL Timișoara împotriva pârâtei C.N.C.F. SA,

Sucursala R.C.F. Timișoara.

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta SC Z. SRL Timișoara, criticând hotărârea

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Apelul a fost

înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș, secția civilă, la data de 18 august

2005, sub nr. 8345/C/2005.

Prin încheierea de ședință

pronunțată la data de 30 ianuarie 2006, în dosarul nr. 8345/C/2005, Tribunalul

Timiș, secția civilă, în temeiul art. 3 și 56 C. com., a trimis dosarul la

Secția Comercială a Tribunalului Timiș.

Cauza a fost

înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ,

la data de 7 februarie 2006, sub nr. 8345/COM/2006.

Prin decizia civilă nr.

2/ AP din 7 martie 2006, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis apelul declarat de apelanta SC Z. SRL Timișoara

împotriva sentinței civile nr. 4372 din 21 aprilie 2005, pronunțată de

Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. 1820/2005, în contradictoriu cu intimata

C.N.C.F. SA, Sucursala R.C.F. Timișoara; a desființat hotărârea apelată și a

trimis cauza spre rejudecare în primă instanță la Tribunalul Timiș, secția

comercială și de contencios administrativ.

În rejudecare, în

fond, după casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, secția

comercială și de contencios administrativ, la data de 16 mai 2006, sub nr. 5075/30/2006.

Prin sentința nr. 1055/

PI din 8 iunie 2007, Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios

administrativ, a respins excepția de prematuritate invocată de pârâte; a admis

acțiunea reclamantei SC Z. SRL Timișoara în contradictoriu cu pârâtele C.N.C.F.

C.F.R. SA și C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala R.C.F. Timișoara; a obligat pârâtele

la vânzarea către reclamantă a spațiului utilizat de aceasta în baza

contractului de închiriere 188/2004, în suprafață de 900 m.p., situat în

perimetrul Stației C.F.R. Timișoara Est, având denumirea de „P.” înscris în CF

139321 Timișoara, nr. top A – 3409/1 și a obligat pârâtele, în solidar, la

1.200 Ron cheltuieli de judecată față de reclamantă.

Împotriva sentinței nr.

1055/ PI din 8 iunie 2007 a declarat apel pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA București,

prin Sucursala R.C.F. Timișoara, criticând hotărârea pentru netemeinicie și

nelegalitate, arătând, în esență, că dispozițiile art. 15 din Legea nr. 346/2004

sunt incidente în prezenta speță, mijlocul fix fiind situat în incinta stației

de cale ferată Timișoara Est, fiind mijloc fix – activ component al

patrimoniului stației, așa cum rezultă din Planul de situație pentru spații

licitații – Stația Timișoara Est.

A mai susținut

apelanta că terenul în cauză, neregăsindu-se în vreuna din situațiile enumerate

de lege, nefiind activ disponibil și fiind utilizat în scopul realizării

obiectului de activitate al Diviziei Patrimoniu, nu poate fi vândut reclamantei

în temeiul art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004.

Prin decizia civilă nr.

7/ A din 21 ianuarie 2008, Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, a

respins apelul declarat de pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA București, sucursala R.C.F.

Timișoara împotriva sentinței civile nr. 1055/2007, pronunțată în dosarul nr. 5075/30/2006

al Tribunalului Timiș, în contradictoriu cu reclamanta - intimată SC Z. SRL.

În motivarea acestei

decizii, instanța de control judiciar a reținut că:

Raportat la

prevederile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, pârâtele au obligația ca,

în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor, să încheie contractele

de vânzare-cumpărare prevăzute de alin. (1) lit. b) și d), contractele de

leasing cu clauze irevocabile de vânzare prevăzute de alin. (1) lit. b) și c),

concesionarea ori leasingul activelor disponibile în condițiile alin. (1) lit.

a).

Reclamanta a folosit

spațiul de peste 10 ani, fapt care nu a dus nici la încetarea, nici la

perturbarea activității pârâtei apelante.

Prin adresa nr. 14/2/p/3935

din 30 septembrie 2004 a D.A.J. din cadrul C.N.C.F. C.F.R. SA s-a dispus

sucursalelor regionale respectarea prevederilor exprese ale art. 12 lit. b) din

Legea nr. 346/2004, respectiv vânzarea spațiilor pentru situațiile în care

condițiile prevăzute de lege sunt îndeplinite.

Deși dispozițiile

legale menționate nu au fost respectate de pârâte prin stabilirea și publicarea

listei cu spațiile disponibile, apelanta C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala R.C.F.

Timișoara susține că acest spațiu nu face parte din activele disponibile, însă

acest fapt nu este dovedit prin probele de la dosar.

Ori, față de cele mai

sus expuse rezultă cu certitudine că activul în litigiu se încadrează în

descrierea expresă a art. 13 din Legea nr. 364/2006.

Prin analiza pe care

a efectuat-o Curtea Constituțională, redată în Decizia nr. 444 din 15

septembrie 2005, se stabilește că nu se poate reține o încălcare a dreptului de

proprietate al societăților obligate să vândă.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs în termen pârâta C.N.C.F. C.F.R. SA, reprezentată

prin Sucursala R.C.F. Timișoara, solicitând admiterea recursului și modificarea

în totalitate a deciziei civile nr. 7/ A din 21 ianuarie 2008, pronunțată de

Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. 5075/30/2006, în sensul respingerii

acțiunii SC Z. SRL; cu cheltuieli de judecată aferente judecării apelului și a

recursului.

În recursul său,

întemeiat în drept pe prevederile pct. 8 și 9 ale art. 304 C. proc. civ.,

pârâta a invocat următoarele motive:

Având în vedere locul

unde este situat spațiul și prevederile art. 15 din Legea nr. 346/2004, conform

cărora: „(1) De la prevederile art. 12 și 13 sunt exceptate mijloacele fixe și

activele componente ale patrimoniului aparținând aeroporturilor, stațiilor de

cale ferată, porturilor și C.N.A.D.N.R. SA. (2) Sunt exceptate de la

obligațiile instituite prin art. 12 alin. (1) lit. b), c), d) și e)

instituțiile de învățământ de stat și institutele naționale de cercetare -

dezvoltare”, rezultă indubitabil faptul că activul în cauză este exceptat de la

vânzare.

În speță, nu sunt

aplicabile deciziile Curții Constituționale pronunțate cu privire la excepția

de neconstituționalitate a art. 12 alin. (1) lit. b) și alin. (2) din Legea nr.

346/2004, deoarece în cazul de față nu sunt incidente dispozițiile art. 12 din

lege, ci sunt aplicabile dispozițiile art. 15 potrivit cărora spațiul este

exceptat expres de la vânzare.

Printre modalitățile

de valorificare a patrimoniului aparținând statului (în administrarea C.F.R.)

se regăsește și închirierea.

În această situație,

la cererea celor interesați, inclusiv intimata SC Z. SRL, C.F.R. le-a închiriat

acestora, pe bază de contract, spații în vederea desfășurării de activități

comerciale; acest fapt nu poate fi interpretat în sensul că societatea pârâtă

nu a utilizat de-a lungul acestor ani activul, pentru că tocmai prin această

modalitate, respectiv închiriere, a fost valorificat, și nu poate fi obligată

să-l vândă pe acest considerent.

Se mai invederează

că, atât reclamanta, cât și prima instanță și instanța de apel, s-au folosit de

actul nr. 14/2/b/3935/30 septembrie 2004 al D.A. Juridică și l-au interpretat

în mod eronat, pentru a justifica obligativitatea societății sale de a vinde

activul, în speță, deși în cuprinsul acestuia nu se regăsește nici o referire

cu privire la activele de natura celui de față, activ exceptat de la vânzare,

situat în perimetrul stațiilor de cale ferată.

Examinând recursul

pârâtei, prin prisma motivelor invocate și a temeiului de drept indicat, Înalta

Curte constată că acesta este fondat, pentru considerentele de fapt și de drept

ce se vor arăta în continuare:

Între recurenta -

pârâtă C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala R.C.F. Timișoara și intimata - reclamantă SC

Z. SRL Timișoara s-au încheiat mai multe contracte succesive de închiriere a

spațiului (platforma) în suprafață de 900 mp., situat în perimetrul Stației C.F.R.

Timișoara Est, având destinația de „depozit materiale de construcții”.

Reclamanta SC Z. SRL

Timișoara a solicitat obligarea pârâtei C.N.C.F. C.F.R. SA, sucursala R.C.F.

Timișoara la vânzarea acestui spațiu, situat în perimetrul Stației C.F.R.

Timișoara Est, deținut de către aceasta în baza contractului de închiriere nr. 188/2004,

invocând ca temei de drept dispozițiile Legii nr. 346/2004.

Înalta Curte

constată, însă, că în mod greșit instanța de apel a menținut soluția instanței

de fond de admitere a cererii reclamantei, hotărârea fiind dată cu aplicarea

greșită a Legii nr. 346/2004.

Astfel, potrivit

dispozițiilor art. 15 din legea sus - menționată, „(1) de la prevederile art. 12

și 13 sunt exceptate mijloacele fixe și activele componente ale patrimoniului

aparținând aeroporturilor, stațiilor de cale ferată, porturilor și C.N.A.D.N.R.

SA. (2) Sunt exceptate de la obligațiile instituite prin art. 12 alin. (1) lit.

b), c), d) și e) instituțiile de învățământ de stat și institutele naționale de

cercetare - dezvoltare”.

Or, având în vedere

locul unde este situat spațiul pentru care se solicită obligarea pârâtei la

vânzare, respectiv în perimetrul stației de cale ferată, aspect dovedit cu probele

administrate în cauză, înscrisuri, raport de expertiză tehnică judiciară,

rezultă că acest imobil cade sub incidența dispozițiilor imperative ale art. 15

din Legea nr. 346/2004, fiind exceptat de la vânzare.

Constatând, așadar,

că instanța de apel a nesocotit dispozițiile legale (art. 15 din Legea nr. 346/2004),

Înalta Curte reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Cât privește celălalt

motiv de recurs invocat, întemeiat în drept pe pct. 8 al art. 304 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată, de asemenea, că și acesta este fondat, instanța de apel

reținând în mod greșit că prin adresa nr. 14/2/p/3935 din 30 septembrie 2004 a

D.A.J. din cadrul C.N.C.F. C.F.R. SA s-a dispus sucursalelor regionale

respectarea prevederilor exprese ale art. 12 lit. b) din Legea nr. 346/2004,

respectiv vânzarea spațiilor, în condițiile în care actul menționat se referă

doar la modalitatea de aplicare a acestor dispoziții legale în situația în care

este vorba de active disponibile.

Având în vedere că

instanța de apel, ca și prima instanță, a considerat, fără temei, că spațiului

în litigiu îi sunt aplicabile dispozițiile art. 12 și 13 din Legea nr. 346/2004

și că, astfel, imobilul intră sub incidența vânzării reglementate de art. 12 lit.

b) din aceeași lege, hotărârea pronunțată este nelegală.

Față de cele de mai

sus, Înalta Curte urmează ca, în temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc.

civ., să admită recursul pârâtei C.N.C.F. C.F.R. SA reprezentată prin Sucursala

R.C.F. Timișoara împotriva deciziei civile nr. 7/ A din 21 ianuarie 2008,

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, pe care o va

modifica, în sensul că va admite apelul aceleiași părți împotriva sentinței nr.

1055/ PI din 8 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială și

de contencios administrativ, pe care o va modifica în sensul că va respinge

acțiunea reclamantei SC Z. SRL Timișoara, ca nefondată.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., va obliga reclamanta la 8,3 lei cheltuieli de judecată în apel și

recurs către recurenta - pârâtă.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Admite recursul

pârâtei C.N.C.F. C.F.R. SA, reprezentată prin Sucursala R.C.F. Timișoara

împotriva deciziei civile nr. 7/ A din 21 ianuarie 2008, pronunțată de Curtea

de Apel Timișoara, secția comercială, pe care o modifică, în sensul că admite

apelul aceleiași părți împotriva sentinței nr. 1055/ PI din 8 iunie 2007,

pronunțată de Tribunalul Timiș, secția comercială și de contencios administrativ,

pe care o modifică, în sensul că respinge acțiunea reclamantei SC Z. SRL

Timișoara, ca nefondată.

Obligă reclamanta la

8,3 lei cheltuieli de judecată în apel și recurs către recurenta-pârâtă.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 6 noiembrie 2008.