ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1354/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1354/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 383 din 16 februarie

2007 a Tribunalului Timiș, secția comercială și de contencios administrativ,

s-a admis acțiunea formulată de reclamanta SC R. SRL cu sediul în Arad în

contradictoriu cu pârâta SC E.I.R. SRL cu sediul în Timiș și s-a constatat

reziliat contractul de închiriere nr. 3 din 19 februarie 2003 încheiat între

părți; s-a constatat că a fost predat spațiul în luna august 2003 și că a fost

stinsă obligația reclamantei de a plăti chiria, cu începere din luna septembrie

2003 și pârâta a fost obligată la 800 lei cheltuieli de judecată.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială,

prin decizia civilă nr. 204/ A din 8 octombrie 2007, a respins cererea de

repunere în termenul de apel formulată de pârâta SC E.I.R. SRL și a respins ca

tardiv apelul declarat de aceasta împotriva sentinței Tribunalului Timiș.

S-a reținut în considerentele deciziei că în

mod legal sentința instanței de fond a fost comunicată pârâtei la sediul său

social conform art. 90 C. proc. civ. și nu la domiciliul ales indicat de

reclamantă deoarece aceasta nu a indicat și persoana însărcinată cu primirea

actelor de procedură conform dispozițiilor art. 93 C. proc. civ.

Instanța a stabilit că pârâta nu a dovedit că

ar fi fost împiedicată dintr-o împrejurare mai presus de voința ei să declare

apelul în termenul legal și a respins, ca nefondată, cererea de repunere în

termen.

Mai mult, pârâta a formulat cerere de

comunicare a sentinței la data de 17 mai 2007 și de atunci putea să declare

apel, dar această cerere a fost înregistrată la 9 iulie 2007 peste termenul de

15 zile prevăzut de art. 103 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii pârâta SC E.I.R. SRL

a declarat recurs în temeiul art. 304 alin. (1) pct. 5 și 9 C. proc. civ. și a

solicitat casarea acesteia și trimiterea cauzei pentru rejudecarea în fond a

cauzei la aceeași instanță.

A susținut recurenta că pe tot parcursul

soluționării litigiului procedura de citare la sediul legal al societății nu a

fost îndeplinită, deoarece nu a fost citată niciodată la sediul ales indicat de

reclamantă la data formulării acțiunii.

S-a invocat că deși la sediul societății

există în permanență cel puțin o persoană conform înscrisurilor pe care le-a

depus, procedura de citare și de comunicare a celorlalte acte de procedură s-a

făcut prin afișare, cu încălcarea dispozițiilor art. 92

1

C. proc.

civ.

Instanța de apel a reținut în mod greșit că

nu sunt aplicabile dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., pentru că nu

a dovedit că a fost împiedicată de o împrejurare mai presus de voința sa să

declare apelul în termenul legal, fără însă să aibă în vedere mențiunea din

notele de ședință referitoare la faptul că administratorul și reprezentantul

societății este cetățean italian și nu s-a aflat în țară în perioada de la

pronunțarea sentinței și până la declararea apelului.

Recurenta a arătat că instanța de apel a

decăzut-o din termenul legal de exercitare a căii de atac cu motivarea că de la

data de 17 mai 2007 când a formulat o cerere de comunicare a sentinței putea

declara apel, fără însă să aibă în vedere că această hotărâre nu i-a fost

comunicată.

Recursul pârâtei nu este fondat.

Potrivit art. 90 C. proc. civ., înmânarea

citației și a tuturor actelor de procedură se face la domiciliul sau reședința

celui citat, iar conform art. 93 C. proc. civ., în caz de alegere de domiciliu,

dacă partea a arătat și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură,

comunicarea acestora se va face la acea persoană, iar în lipsa unei asemenea

arătări, la domiciliul părții.

În raport de aceste prevederi legale, în mod

corect instanța de fond a comunicat actele de procedură la sediul pârâtei,

deoarece cu privire la domiciliul procesual ales la avocatul pârâtei pe durata

procesului nu s-a indicat și numele persoanei la care ar fi urmat să i se

comunice aceste acte, așa cum dispune art. 93 C. proc. civ.

Afirmația recurentei că au fost încălcate

dispozițiile art. 92

1

C. proc. civ., care prevăd comunicarea

citației și a actelor de procedură prin afișare în cazul persoanelor juridice

numai în anumite condiții, nu pot fi reținute, pe de o parte pentru că aceasta

a fost reprezentată de apărător pe tot parcursul soluționării cauzei la

instanța de fond, iar pe de altă parte mențiunile din dovada de comunicare a

sentinței instanței de fond privind afișarea actului pentru lipsa oricărei

persoane de la sediul societății, fac dovada până la înscrierea în fals a

actului.

Cererea de repunere în termenul de apel în

mod corect a fost respinsă de instanță în raport de dispozițiile art. 103 alin.

(1) C. proc. civ., întrucât pârâta nu a dovedit că a fost împiedicată să

declare apel în termenul legal, dintr-o împrejurare mai presus de voința ei.

Mai mult decât atât, recurenta a formulat la

data de 17 mai 2007 cerere de comunicare a sentinței, și de la această dată

putea formula cerere de repunere în termen și de apel, pe care însă le-a

înregistrat abia la 9 iulie 2007, peste termenul prevăzut de art. 103 alin. (2)

C. proc. civ., de la data încetării împiedicării.

Susținerea pârâtei că instanța nu a avut în

vedere faptul că reprezentantul societății este cetățean italian și se afla în

străinătate în perioada cuprinsă între pronunțarea sentinței și declararea

apelului, nu poate constitui o împrejurare mai presus de voința părții, în

sensul dispozițiilor art. 103 alin. (1) C. proc. civ., în măsură să determine

admisibilitatea cererii de repunere în termenul de exercitare a căii de atac.

De altfel, apărătorul recurentei-pârâte putea

potrivit art. 69 (2) C. proc. civ., în baza mandatului dat de aceasta la

instanța de fond, să exercite calea de atac a apelului împotriva sentinței

tribunalului.

Pentru considerentele reținute, urmează ca

potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca

nefondat, recursul declarat de pârâtă.

Conform art. 274 C. proc. civ., recurenta va

fi obligată la 1500 lei cheltuieli de judecată către intimată reprezentând

onorar de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC E.I.R.

SRL Timișoara împotriva deciziei civile nr. 204 A din 8 octombrie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta la 1500 lei cheltuieli de

judecată către intimata reclamantă SC R. SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4

aprilie 2008.