ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 753/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1885 din 256 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC U. SRL Arad împotriva pârâtei SC I. SA Arad, acțiune ce a avut ca obiect plata sumei de 32.462 euro în echivalent lei la cursul zilei din data plății, reprezentând chirie plătită în plus pentru perioada 19 ianuarie 2000 – 19 ianuarie 2007 pentru spațiul deținut în baza contractului de închiriere încheiat între părți la 13 decembrie 2001. Pentru a se pronunța astfel, instanța a procedat la interpretarea contractului de închiriere încheiat între părți, considerând că intenția acestora – la semnarea contractului – a fost de a se închiria spațiul la vedere, prin determinare la fața locului, contra unei chirii globale de 2.000 euro/lună, sumă ce include și T.V.A.

S-a reținut că mențiunea cu privire la suprafața spațiului nu are legătură cu valoarea chiriei, fiind doar un element de individualizare a acestuia alături de celelalte date din cartea funciară, iar raportarea ulterioară a chiriei la unitatea de suprafață fără a se indica în actul adițional la contract care este suprafața dovedește faptul că, și noile condiții reclamanta a apreciat că această închiriere îi profită. Concluzionând, prima instanță a apreciat că scopul urmărit de reclamantă la încheierea contractului și a actului adițional a fost de a obține folosința spațiului individualizat faptic contra sumei de bani acceptată drept chirie, nesuferind niciun prejudiciu din faptul că în contract este trecută o suprafață care înmulțită cu chiria pe unitatea de măsură dă altă sumă decât cea plătită efectiv.

Mai mult, s-a avut în vedere și situația că reclamanta a acceptat plata facturilor emise de pârât, folosind spațiul și după data de 31 ianuarie 2006 dată la care expira contractul. Prima instanță a reținut și culpa pârâtului care nu a verificat (măsurat) spațiul închiriat la preluare dar și buna credință a pârâtei care a încheiat contractul, prezentând faptic obiectul închiriat. Prin decizia nr. 281 din 6 decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, s-a respins ca tardivă cererea de repunere în termenul de apel formulată de reclamanta - apelantă SC U. SRL Arad și s-a respins apelul declarat de aceasta, împotriva sentinței, ca tardiv. În considerentele deciziei s-a reținut și s-a motivat că adresa indicată de reclamantă în acțiunea introductivă a fost cea din Arad, unde s-a și dispus citarea, adresă ce a fost menționată de parte și în precizarea la acțiune, în cererea de repunere în termen, precum și în notele de ședință.

S-a constatat că aceeași adresă este înscrisă și în cererea de apel motiv pentru care s-a reținut, realizarea corectă a comunicării sentinței la această adresă mai ales că partea nu procedat în conformitate cu prevederile art. 98 C. proc. civ. în situația în care ar fi intervenit modificări în legătură cu sediul său. De asemenea, instanța apelului având în vedere prevederile art. 921 C. proc. civ. ce reglementează procedura comunicării actelor de procedură în cazul persoanelor juridice, precum și termenul de apel de 15 zile ce se calculează de la comunicarea hotărârii a constatat că ultima zi în care putea fi promovată calea de atac, a fost 10 august 2007, iar cererea de apel a fost depusă cu depășirea termenului, respectiv la 27 august 2007. Împotriva deciziei a formulat recurs reclamanta SC U. SRL Arad care a invocat nelegalitatea acesteia în raport de dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc.

civ., solicitând ca, în baza art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. să se dispună în principal – repunerea în termenul de apel și casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului, iar în subsidiar – modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei de 32.462 euro plătibilă în lei la cursul zilei din data plății. În dezvoltarea motivelor invocate, recurenta arată următoarele: - Instanța apelului nu a avut în vedere că sentința civilă nu a fost comunicată în conformitate cu prevederile art. 921 alin. (1) C. proc. civ., ci prin afișare deși societatea nu mai avea sediul la adresa respectivă din 6 martie 2007, așa cum rezultă din actele eliberate de O.R.C.

Arad. - Consideră că, pe fondul cauzei, acțiunea sa este fondată, și că instanțele anterioare nu au ținut seama că măsurarea efectivă a spațiului a avut loc abia la data de 10 ianuarie 2002, când au fost prezenți reprezentanții ambelor părți și când s-a constatat că spațiul efectiv folosit a fost de 570 mp în loc de 1.004 mp cât era înscris în contract. Analizând decizia atacată prin prisma criticilor invocate Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente. Conform art. 921 comunicarea actelor de procedură nu se poate realiza prin afișare în cazul persoanelor juridice cu excepția cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată lipsa oricărei persoane de la sediul acestora.

Aceste prevederi consacră două excepții de la regula potrivit căreia este interzisă comunicarea actelor de procedură prin afișare – în cazul persoanelor juridice – și anume, în situația în care refuză primirea și în cea care înmânarea actului nu este posibilă ca urmare a lipsei oricărei persoane de la sediul societății. În cauză, aceste prevederi au fost aplicate corect în situația în care hotărârea primei instanțe a fost afișată ca urmare a lipsei oricărei persoane la sediul reclamantei. Cu privire a sediu se constată că prin acțiunea introductivă, precizarea la acțiune din 15 mai 2007, cererea de apel reclamanta și-a indicat în mod constant sediul ca fiind în Arad, acolo unde, de altfel, i-a fost comunicată sentința instanței de fond.

Or, în situația în care reclamanta și-ar fi schimbat sediul avea obligația ca, în conformitate cu prevederile art. 98 C. proc. civ. - sub sancțiunea neluării în seamă - să aducă la cunoștința instanței și părții potrivnice această situație în scris. Cum reclamanta nu s-a conformat acestor prevederi Înalta Curte constată că susținerile acesteia relevă de fapt culpa sa nefiind susceptibile de a fi considerate argumente care să atragă admiterea recursului. În baza considerentelor expuse urmează a se respinge ca nefondat recursul conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu consecința menținerii ca legală a deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC U. SRL Arad împotriva deciziei nr. 281/A/COM din 6 decembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 februarie 2008.