ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 753/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1885 din 256 iunie 2007 pronunțată

de Tribunalul Arad, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal,

s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC U. SRL Arad împotriva pârâtei

SC I. SA Arad, acțiune ce a avut ca obiect plata sumei de 32.462 euro în

echivalent lei la cursul zilei din data plății, reprezentând chirie plătită în

plus pentru perioada 19 ianuarie 2000 – 19 ianuarie 2007 pentru spațiul deținut

în baza contractului de închiriere încheiat între părți la 13 decembrie 2001.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a procedat la interpretarea contractului de închiriere încheiat între

părți, considerând că intenția acestora – la semnarea contractului – a fost de

a se închiria spațiul la vedere, prin determinare la fața locului, contra unei

chirii globale de 2.000 euro/lună, sumă ce include și T.V.A.

S-a reținut că mențiunea cu

privire la suprafața spațiului nu are legătură cu valoarea chiriei, fiind doar

un element de individualizare a acestuia alături de celelalte date din cartea funciară,

iar raportarea ulterioară a chiriei la unitatea de suprafață fără a se indica

în actul adițional la contract care este suprafața dovedește faptul că, și

noile condiții reclamanta a apreciat că această închiriere îi profită.

Concluzionând, prima instanță

a apreciat că scopul urmărit de reclamantă la încheierea contractului și a

actului adițional a fost de a obține folosința spațiului individualizat faptic

contra sumei de bani acceptată drept chirie, nesuferind niciun prejudiciu din

faptul că în contract este trecută o suprafață care înmulțită cu chiria pe

unitatea de măsură dă altă sumă decât cea plătită efectiv. Mai mult, s-a avut

în vedere și situația că reclamanta a acceptat plata facturilor emise de pârât,

folosind spațiul și după data de 31 ianuarie 2006 dată la care expira

contractul.

Prima instanță a reținut și

culpa pârâtului care nu a verificat (măsurat) spațiul închiriat la preluare dar

și buna credință a pârâtei care a încheiat contractul, prezentând faptic

obiectul închiriat.

Prin decizia nr. 281 din 6

decembrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială, s-a

respins ca tardivă cererea de repunere în termenul de apel formulată de

reclamanta - apelantă SC U. SRL Arad și s-a respins apelul declarat de aceasta,

împotriva sentinței, ca tardiv.

În considerentele deciziei

s-a reținut și s-a motivat că adresa indicată de reclamantă în acțiunea introductivă

a fost cea din Arad, unde s-a și dispus citarea, adresă ce a fost menționată de

parte și în precizarea la acțiune, în cererea de repunere în termen, precum și

în notele de ședință.

S-a constatat că aceeași

adresă este înscrisă și în cererea de apel motiv pentru care s-a reținut,

realizarea corectă a comunicării sentinței la această adresă mai ales că partea

nu procedat în conformitate cu prevederile art. 98 C. proc. civ. în situația în

care ar fi intervenit modificări în legătură cu sediul său.

De asemenea, instanța

apelului având în vedere prevederile art. 921 C. proc. civ. ce reglementează

procedura comunicării actelor de procedură în cazul persoanelor juridice,

precum și termenul de apel de 15 zile ce se calculează de la comunicarea

hotărârii a constatat că ultima zi în care putea fi promovată calea de atac, a

fost 10 august 2007, iar cererea de apel a fost depusă cu depășirea termenului,

respectiv la 27 august 2007.

Împotriva deciziei a

formulat recurs reclamanta SC U. SRL Arad care a invocat nelegalitatea acesteia

în raport de dispozițiile art. 304 pct. 5 și 9 C. proc. civ., solicitând ca, în

baza art. 312 alin. (1), (2) și (3) C. proc. civ. să se dispună în principal –

repunerea în termenul de apel și casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre

rejudecarea apelului, iar în subsidiar – modificarea deciziei în sensul

admiterii acțiunii și obligarea pârâtei la plata sumei de 32.462 euro plătibilă

în lei la cursul zilei din data plății.

În dezvoltarea motivelor

invocate, recurenta arată următoarele:

- Instanța apelului nu a

avut în vedere că sentința civilă nu a fost comunicată în conformitate cu

prevederile art. 921 alin. (1) C. proc. civ., ci prin afișare deși societatea

nu mai avea sediul la adresa respectivă din 6 martie 2007, așa cum rezultă din

actele eliberate de O.R.C. Arad.

- Consideră că, pe fondul

cauzei, acțiunea sa este fondată, și că instanțele anterioare nu au ținut seama

că măsurarea efectivă a spațiului a avut loc abia la data de 10 ianuarie 2002,

când au fost prezenți reprezentanții ambelor părți și când s-a constatat că

spațiul efectiv folosit a fost de 570 mp în loc de 1.004 mp cât era înscris în

contract.

Analizând decizia atacată

prin prisma criticilor invocate Înalta Curte constată că recursul este nefondat

pentru următoarele considerente.

Conform art. 921 comunicarea

actelor de procedură nu se poate realiza prin afișare în cazul persoanelor

juridice cu excepția cazurilor în care se refuză primirea sau dacă se constată

lipsa oricărei persoane de la sediul acestora.

Aceste prevederi consacră

două excepții de la regula potrivit căreia este interzisă comunicarea actelor

de procedură prin afișare – în cazul persoanelor juridice – și anume, în

situația în care refuză primirea și în cea care înmânarea actului nu este

posibilă ca urmare a lipsei oricărei persoane de la sediul societății.

În cauză, aceste prevederi

au fost aplicate corect în situația în care hotărârea primei instanțe a fost

afișată ca urmare a lipsei oricărei persoane la sediul reclamantei.

Cu privire a sediu se

constată că prin acțiunea introductivă, precizarea la acțiune din 15 mai 2007,

cererea de apel reclamanta și-a indicat în mod constant sediul ca fiind în

Arad, acolo unde, de altfel, i-a fost comunicată sentința instanței de fond.

Or, în situația în care

reclamanta și-ar fi schimbat sediul avea obligația ca, în conformitate cu

prevederile art. 98 C. proc. civ. - sub sancțiunea neluării în seamă - să aducă

la cunoștința instanței și părții potrivnice această situație în scris.

Cum reclamanta nu s-a

conformat acestor prevederi Înalta Curte constată că susținerile acesteia relevă

de fapt culpa sa nefiind susceptibile de a fi considerate argumente care să

atragă admiterea recursului.

În baza considerentelor

expuse urmează a se respinge ca nefondat recursul conform art. 312 alin. (1) C.

proc. civ. cu consecința menținerii ca legală a deciziei atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de reclamanta SC U. SRL Arad împotriva deciziei nr. 281/A/COM

din 6 decembrie 2007 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 februarie 2008.