ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3076/2009

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3076/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1919/CA din 12

decembrie 2008 a Tribunalului Iași s-a respins acțiunea

formulată de reclamanta SC F.C. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul

Judetean Iași.

S-a reținut că,

prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului

Iași, reclamanta SC F.C. SRL a solicitat tribunalului ca, prin

hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul

Judetean Iași să dispună anularea actului adițional la

contractul de închiriere din 2000 precum și a procesului – verbal de

negociere, emise de pârât.

Cum însă cele două

acte juridice contestate – nu au fost însușite de reclamantă prin

semnarea acestora, s-a considerat că nu există acord de

voință al părților astfel că cererea de chemare în

judecată este lipsită de obiect.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat apel SC F.C. SRL, prin administrator A.B.,

susținând că este netemeinică și nelegală, fiind

dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.

Prin decizia nr. 22 din 16

martie 2009, Curtea de Apel Iași, secția comercială, a admis

apelul, a schimbat în tot sentința și a admis acțiunea, anulând

actul adițional la contractul de închiriere din 2000 și procesul –

verbal de negociere, emise de pârât.

Pentru a se pronunța

astfel, a reținut că, deși, instanța de fond a stabilit, în

mod judicios, faptul că între părțile contractante a intervenit

un contract de închiriere guvernat de principiul consensualismului, lucru care

se desprinde, în mod indubitabil, din prevederile art. 15 și art. 16 din

contract și că pârâtul a încălcat aceste prevederi, modificând

unilateral chiria, instanța de fond nu a sancționat comportarea

nelegală a părții deși era necesar, tocmai pentru a se

restabili siguranța raporturilor juridice perfectate între

părți.

Pârâtul a formulat recurs,

în termenul legal, invocând motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 8

C. proc. civ. și a arătat că instanța de apel a

pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, deoarece

potrivit art. 4 și art. 15 din contractul din 2000, s-a prevăzut

obligația locatarului de a plăti o chirie de 3.086.880 lei/lună

pentru suprafața de 1.152 mp, stabilită conform procesului – verbal

de negociere a chiriei anexă la prezentul contract.

În procesul – verbal de

predare – primire a terenului și de negociere a chiriei se precizează

că, după încetarea valabilității H.C.J. nr. 96/2000,

cuantumul chiriei se va modifica, conform noilor reglementări. Atât

contractul de închiriere cât și anexa la contract reprezintă

voința reală a părților.

În conformitate cu

prevederile art. 15 din contract între părți s-au încheiat mai multe

acte adiționale de modificare a valorii chiriei, în conformitate cu noile

tarife aprobate de Consiliul Județean, actele adiționale fiind

trimise societății reclamante, iar faptul că actul

adițional și procesul – verbal de negociere ce fac obiectul

judecății nu au fost semnate, nu poate conduce la concluzia că

nu au fost însușite, acordul de voință intervenind prin emiterea

facturii din 13 decembrie 2008 și primirea acesteia dovadă că

modificarea contractului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor

contractuale.

Analizând recursul prin

prisma criticilor invocate încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ. și nu a dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. cum a

indicat recurenta – pârâtă, se găsește fondat.

Așa cum în mod corect a

reținut și instanța de apel, nu ne aflăm în situația

unor acte inexistente nici faptic, nici juridic, ele fiind materializate prin

înscrisurile aflate la dosar.

Problema ce trebuie

rezolvată raportat la obiectul cererii de chemare în judecată este

însă în ce măsură aceste acte juridice sunt anulabile, pentru a

justifica hotărârea instanței de apel de schimbare a hotărârii

primei instanțe, câtă vreme, așa cum rezultă din actele

dosarului atât negocierea cât și modificarea (majorarea) cuantumului

chiriei, prin act adițional la contractul inițial, s-au făcut în

condițiile prevăzute de art. 15 și art. 16 din contract și

nu în mod abuziv și unilateral -, cum a reținut greșit

instanța de apel, ca efect al modificării tarifelor lunare de

închiriere, prin hotărâri ale Consiliului Județean, pe baza actelor

normative în vigoare, condiții acceptate, ultimul act administrativ

nefiind atacat în contencios administrativ.

Astfel, actul adițional

din 2008 și procesul – verbal de negociere au la bază Hotărârea

Consiliului Județean nr. 283/2007 prin care s-a stabilit cuantumul

tarifelor lunare de închiriere, pe metru pătrat, pentru spațiile cu

altă destinație decât aceea de locuință, producând

consecințe juridice prin emiterea facturii, primită de către

intimata – reclamantă. Nemulțumirea intimatei – reclamante

exprimată prin adresele ulterioare prin care a solicitat reaprecierea

cuantumului în raport de situația sa economico – financiară nu este

de natură a justifica acțiunea în anularea actelor juridice, operând

acordul de voință în condițiile arătate și existând,

deci, un consimțământ valabil exprimat.

Față de cele

arătate, în baza art. 312 alin. (2) C. proc. civ. raportat la

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis și

hotărârea modificată în sensul respingerii apelului formulat de

reclamantă, cu menținerea hotărârii instanței de fond

pentru considerentele arătate în precedent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâtul Consiliul Județean IAȘI împotriva deciziei nr. 22 din 16

martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția

comercială.

Modifică decizia

recurată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței civile nr. 1119/CA din 12 decembrie 2008, pronunțată

de Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios

administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.