ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3076/2009

Asupra recursului de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1919/CA din 12 decembrie 2008 a Tribunalului Iași s-a respins acțiunea formulată de reclamanta SC F.C. SRL în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judetean Iași. S-a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului Iași, reclamanta SC F.C. SRL a solicitat tribunalului ca, prin hotărârea ce o va pronunța, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judetean Iași să dispună anularea actului adițional la contractul de închiriere din 2000 precum și a procesului – verbal de negociere, emise de pârât. Cum însă cele două acte juridice contestate – nu au fost însușite de reclamantă prin semnarea acestora, s-a considerat că nu există acord de voință al părților astfel că cererea de chemare în judecată este lipsită de obiect.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel SC F.C. SRL, prin administrator A.B., susținând că este netemeinică și nelegală, fiind dată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii. Prin decizia nr. 22 din 16 martie 2009, Curtea de Apel Iași, secția comercială, a admis apelul, a schimbat în tot sentința și a admis acțiunea, anulând actul adițional la contractul de închiriere din 2000 și procesul – verbal de negociere, emise de pârât.

Pentru a se pronunța astfel, a reținut că, deși, instanța de fond a stabilit, în mod judicios, faptul că între părțile contractante a intervenit un contract de închiriere guvernat de principiul consensualismului, lucru care se desprinde, în mod indubitabil, din prevederile art. 15 și art. 16 din contract și că pârâtul a încălcat aceste prevederi, modificând unilateral chiria, instanța de fond nu a sancționat comportarea nelegală a părții deși era necesar, tocmai pentru a se restabili siguranța raporturilor juridice perfectate între părți. Pârâtul a formulat recurs, în termenul legal, invocând motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

și a arătat că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală și netemeinică, deoarece potrivit art. 4 și art. 15 din contractul din 2000, s-a prevăzut obligația locatarului de a plăti o chirie de 3.086.880 lei/lună pentru suprafața de 1.152 mp, stabilită conform procesului – verbal de negociere a chiriei anexă la prezentul contract. În procesul – verbal de predare – primire a terenului și de negociere a chiriei se precizează că, după încetarea valabilității H.C.J. nr. 96/2000, cuantumul chiriei se va modifica, conform noilor reglementări. Atât contractul de închiriere cât și anexa la contract reprezintă voința reală a părților.

În conformitate cu prevederile art. 15 din contract între părți s-au încheiat mai multe acte adiționale de modificare a valorii chiriei, în conformitate cu noile tarife aprobate de Consiliul Județean, actele adiționale fiind trimise societății reclamante, iar faptul că actul adițional și procesul – verbal de negociere ce fac obiectul judecății nu au fost semnate, nu poate conduce la concluzia că nu au fost însușite, acordul de voință intervenind prin emiterea facturii din 13 decembrie 2008 și primirea acesteia dovadă că modificarea contractului s-a făcut cu respectarea dispozițiilor contractuale. Analizând recursul prin prisma criticilor invocate încadrat în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. și nu a dispozițiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ. cum a indicat recurenta – pârâtă, se găsește fondat. Așa cum în mod corect a reținut și instanța de apel, nu ne aflăm în situația unor acte inexistente nici faptic, nici juridic, ele fiind materializate prin înscrisurile aflate la dosar.

Problema ce trebuie rezolvată raportat la obiectul cererii de chemare în judecată este însă în ce măsură aceste acte juridice sunt anulabile, pentru a justifica hotărârea instanței de apel de schimbare a hotărârii primei instanțe, câtă vreme, așa cum rezultă din actele dosarului atât negocierea cât și modificarea (majorarea) cuantumului chiriei, prin act adițional la contractul inițial, s-au făcut în condițiile prevăzute de art. 15 și art. 16 din contract și nu în mod abuziv și unilateral -, cum a reținut greșit instanța de apel, ca efect al modificării tarifelor lunare de închiriere, prin hotărâri ale Consiliului Județean, pe baza actelor normative în vigoare, condiții acceptate, ultimul act administrativ nefiind atacat în contencios administrativ.

Astfel, actul adițional din 2008 și procesul – verbal de negociere au la bază Hotărârea Consiliului Județean nr. 283/2007 prin care s-a stabilit cuantumul tarifelor lunare de închiriere, pe metru pătrat, pentru spațiile cu altă destinație decât aceea de locuință, producând consecințe juridice prin emiterea facturii, primită de către intimata – reclamantă. Nemulțumirea intimatei – reclamante exprimată prin adresele ulterioare prin care a solicitat reaprecierea cuantumului în raport de situația sa economico – financiară nu este de natură a justifica acțiunea în anularea actelor juridice, operând acordul de voință în condițiile arătate și existând, deci, un consimțământ valabil exprimat. Față de cele arătate, în baza art. 312 alin. (2) C. proc.

civ. raportat la dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul va fi admis și hotărârea modificată în sensul respingerii apelului formulat de reclamantă, cu menținerea hotărârii instanței de fond pentru considerentele arătate în precedent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Județean IAȘI împotriva deciziei nr. 22 din 16 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția comercială. Modifică decizia recurată, în sensul că respinge apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 1119/CA din 12 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Iași, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 noiembrie 2009.