ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1968/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă

Tribunalului lași sub nr. 1385/99 din 24 martie 2008, reclamanta SC C. SRL

a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Local al municipiului Iași,

solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța

să dispună obligarea acestuia la plata către reclamantă a

sumei de 600.000 RON reprezentând adăugiri, îmbunătățiri,

modificări și designul interior și exterior realizate la

construcția proprietății pârâtului, prin constituirea unui drept

de retenție asupra imobilului până la data achitării contravalorii

extinderilor și îmbunătățirilor aduse acestuia, racordului

și a instalațiilor, evaluate la 600000 RON și obligarea

pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin

sentința civilă nr. 890/COM din 27 martie 2009, Tribunalul Iași

a respins excepția lipsei calități procesuale a pârâtului

Consiliul Local al municipiului Iași și excepția

inadmisibilității capătului al doilea de cerere, invocate de

Consiliul Local al Iași și a respins ca neîntemeiată

acțiunea formulată de reclamanta S.C. C. S.R.L. Iași în

contradictoriu cu pârâții Consiliul Local al municipiului Iași

și Municipiul Iași, reprezentat prin Primar.

A reținut, în

esență, că excepțiile sunt nefondate față de

calitatea de proprietar al bunului a pârâtului ori natura juridică a

dreptului de retenție, iar pe fond faptul că nu a existat acordul

pârâtei pentru schimbarea destinației spațiului închiriat, iar

investițiile nici nu s-au dovedit a fi necesare și utile pentru a

putea fi opuse proprietarului.

Împotriva

sentinței a declarat apel reclamanta S.C. C. S.R.L., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie.

Prin Decizia nr. 67

din 6 iulie 2009,

Curtea de Apel Iași, secția comercială, a respins apelul, ca

nefondat.

Pentru a se

pronunța astfel, a reținut că hotărârea primei

instanțe este legală și temeinică, cu respectarea

principiilor aplicabile îmbogățirii fără justă

cauză, esențial fiind ca faptul care dă naștere

obligației de restituire să fie licit, ceea ce nu se poate

reține în cauză.

Astfel,

în

condițiile în care lucrările de adăugiri, modificări,

îmbunătățiri și reparații nu au fost

realizate de

reclamanta S.C. C. S.R.L. cu bună-credință, nu operează

instituția îmbogățirii fără just temei, corect fiind

respins capătul principal de acțiune. Reaua-credință a

reclamantei, în ce privește lucrările a căror plată o

solicită de la pârâți, rezultă cu prisosință din aceea

că - după pronunțarea sentinței civile nr. 6303 din 16

iunie 2004 - SC C. SRL avea doar un drept de retenție asupra

spațiului în litigiu, continuarea efectuării de lucrări la

imobil constituind un abuz de drept, ce nu poate fi legalizat de

instanță. În condițiile în care se reține

reaua-credință a reclamantei, cu corolarul neincidenței în

speță a instituției juridice a îmbogățirii fără

just temei, rămânând anonime - din punct de vedere juridic - eventualele

componente voluptorii sau necesare ale lucrărilor realizate.

Împotriva acestei

hotărâri a formulat recurs reclamanta, solicitând admiterea acestuia

și modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului propriu

și a acțiunii cu consecința obligării intimaților

pârâți la plata sumei de 1.767.683 lei și constituirea unui drept de

retenție cu privire la imobilul situat în Iași, până la data

achitării contravalorii îmbunătățirilor aduse acestuia.

A invocat motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut,

în esență, după o expunere a situației de fapt că

instanțele de judecată au făcut o aplicare greșită a

dispozițiilor privind îmbogățirea fără justă cauză

deși s-a dovedit că, în cauză, s-au executat lucrări de

îmbunătățiri la imobilul proprietatea intimatei-pârâte cu

caracter de lucrări necesare și utile, care au sporit valoarea

imobilului aflat în stare avansată de degradare la momentul încheierii

contractului, patrimoniul proprietarului mărindu-se pe seama patrimoniului

recurentei cu valoarea pretinsă.

Raportat la

această situație apare ca lipsită de temei legal motivarea

instanței de apel, potrivit căreia în cauză nu se poate

reține îmbogățirea fără justă cauză în lipsa

acordului celeilalte părți cu privire la realizarea

investițiilor, deoarece, de esența instituției este tocmai

existența unui fapt voluntar, al procedurii unei îmbogățiri

unilaterale.

De asemenea, în

această materie nu se poate pune problema bunei sau relei credințe a

creditorului obligației de restituire, în condițiile în care

acțiunile acestuia produc un spor în patrimoniul altei persoane, cu

efectul micșorării propriului patrimoniu, fiind încălcat în

condițiile în care nu ar putea primi o despăgubire și principiul

de drept al echității.

Cu privire la

instituirea în favoarea recurentei a unui drept de retenție, el este

fondat pe existența raportului obligațional născut între

recurenta-reclamantă și intimatul-proprietar debitor al

obligației de restituire a contravalorii îmbunătățirilor

aduse imobilului.

Intimații-pârâți

au formulat, în cauză, întâmpinare solicitând respingerea recursului, ca

nefondat.

Analizând recursul se

privește nefondat.

Obligația

născută din îmbogățirea fără justă

cauză ca cvasicontract, poate fi considerată, într-adevăr, o

obligație voluntară făcută cu intenția de a produce

efecte juridice dar aceasta nu schimbă cu nimic analiza condițiilor

juridice ce trebuie îndeplinite pentru a naște ca efect principal,

restituirea îmbogățirii realizate, pe calea acțiunii în

justiție.

Instanțele au

avut în vedere, urmare analizei probelor și a stabilirii situației de

fapt - care nu poate face obiectul cenzurii în această fază

procesuală, față de natura nondevolutivă a căii

extraordinare de atac a recursului - că recurenta-reclamantă a avut o

atitudine de rea-credință în executarea lucrărilor fie ele

necesare sau voluptorii, prin schimbarea destinației spațiului

fără acordul proprietarului după încetarea dreptului de

folosință.

Aceasta presupune

culpa îmbogățitului și caracterul ilicit al

îmbogățirii, ceea ce exclude cum legal a reținut instanța

de apel, dreptul recurentei-reclamante de a fi despăgubită cu

contravaloarea lucrărilor, pe această cale, dimpotrivă se poate

pretinde antrenarea răspunderii civile delictuale a acesteia din

urmă.

Neexistând un raport

juridic obligațional, în mod legal, a decis instanța de apel că

nu există dreptul de retenție, astfel că nici sub acest aspect

nu se poate reține nelegalitatea hotărârii.

Așa fiind, se

constată că toate criticile subsumate motivului de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt nefondate, astfel încât, în

baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul va fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGI

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de reclamanta

SC

C. SRL Iași împotriva Deciziei nr. 67 din 6 iulie 2009 a Curții de

Apel Iași, secția comercială, ca nefondat

.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 27 mai 2010.