ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 962/2008

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 962/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamanta SC U.D. SA Alba Iulia a chemat-o în judecată pe pârâta SC E.N.

SRL Orăștie și a solicitat ca prin sentința care se va pronunța să se constate

(1) că pârâta refuză plata chiriei de 2.500 euro/lună solicitată de reclamantă

în cadrul renegocierii prevăzută de art. 4 din contractul de închiriere din 2004

(2) să dispună rezilierea contractului menționat (3) și evacuarea din spațiul

comercial în suprafață de 1.800 mp compus din trei încăperi situat în Alba

Iulia.

În cauză, pârâta a formulat cerere

reconvențională prin care a solicitat la rândul ei rezilierea contractului de

închiriere pentru neexecutarea culpabilă a obligațiilor asumate de către

reclamantă, cu obligarea acesteia la plata beneficiului nerealizat prin

nefolosința spațiului închiriat precum și la restituirea cheltuielilor utile

care au sporit valoarea spațiului închiriat.

Sentința a fost pronunțată de Tribunalul Alba

care a respins acțiunea ca nefondată și a obligat-o pe reclamanta SC U.D. SA Alba

Iulia să-i plătească pârâtei SC E.N. SRL suma de 1.500 lei cheltuieli de

judecată. Prin aceeași sentință, nr. 160 din 6 martie 2007, în baza art. 246 C.

proc. civ. s-a luat act de renunțarea pârâtei la cererea reconvențională.

Pentru a respinge acțiunea principală,

instanța de fond a reținut că în contract s-a stipulat o clauză de renegociere a

chiriei cu acordul ambelor părți, că pârâta și-a îndeplinit obligația de a participa

la renegociere oferind o chirie de 600 euro/lună plus T.V.A., sumă pe care însă

reclamanta nu a acceptat-o. Cum reclamanta nu este în drept să pretindă o altă chirie

decât cea rezultată din negociere și nu să modifice unilateral clauza din

contract cu privire la cuantumul chiriei, pretențiile reclamantei pe toate

capetele de cerere au fost apreciate ca neîntemeiate. Pe cererea reconvențională,

instanța de fond s-a pronunțat având în vedere înscrisul depus la dosarul de

fond prin care pârâta a renunțat la judecată.

Sentința Tribunalului a fost apelată de reclamanta

SC U.D. SA pentru motive de netemeinicie și nelegalitate în partea care privește

respingerea acțiunii principale dar și în partea care privește obligarea sa la

plata cheltuielilor de judecată.

Instanța de apel a reanalizat situația de fapt

prin prisma criticilor formulate și a stabilit că datorită neînțelegerilor

dintre părți pârâta a denunțat la data de 30 august 2007 contractul de

închiriere și a predat reclamantei spațiul în discuție la data de 31 august

acțiunea reclamantei a rămas fără obiect. În privința cheltuielilor de judecată

s-a reținut culpa procesuală a pârâtei pe motivul că litigiul a fost generat de

aceasta din urmă care a refuzat să achite o chirie mai mare de 600 euro plus T.V.A.

deși s-a demonstrat prin raportul de expertiză judiciară că valoarea minimă a

chiriei pentru un spațiu similar era de 1.550 euro plus T.V.A.

Pentru aceste motive apelul reclamantei a

fost admis iar soluția a fost modificată în sensul respingerii acțiunii ca fără

obiect și a obligării pârâtei la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 2.530

lei.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta

SC E.N. SRL Orăștie prin care în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a

solicitat modificarea deciziei nr. 45/2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba

Iulia în sensul înlăturării obligației de plată a cheltuielilor în sumă de 2.530

lei și a obligării reclamantei la plata sumei de 1.500 lei cheltuieli de

judecată acordate de prima instanță.

După expunerea istoricului procesului,

recurenta a criticat soluția pentru motivul că instanța s-a bazat pe nivelul

chiriei determinată de expert fără să observe că acesta a identificat două

niveluri ale cuantumului, unul minim și altul maxim, că nivelul reținut pe baza

unor contracte pentru spații similare nu prezintă nicio relevanță față de

adevărata problemă a dosarului care are în vedere drept cauză a rezilierii,

modificarea unilaterală a chiriei de către reclamantă.

Potrivit recurentei, reclamanta nu a ținut

seama de clauza de negociere inserată în art. 4 din contract prin care s-a

stabilit că chiria se stabilește prin negociere și nu prin impunerea unui

cuantum al chiriei de către intimata - reclamantă. Prin urmare în opinia sa

instanța de apel a reținut greșit că rezilierea contractului este rezultatul

neexecutării culpabile a obligației chiriașului de a plăti chiria majorată în

cuantumul pretins de proprietar.

În fine, pe aplicarea art. 274 C. proc. civ.,

recurenta a susținut că acțiunea reclamantei a fost respinsă ca rămasă fără

obiect așa încât aceasta pierzând procesul este în culpă procesuală și trebuie

să plătească cheltuielile de judecată.

Recursul este nefondat.

Modificarea sau casarea unei hotărâri se

poate cere numai pentru motive de nelegalitate. Aceste dispoziții care se

regăsesc în art. 304 alin. (1) C. proc. civ. sunt obligatorii deopotrivă pentru

părțile care recurg la această cale extraordinară de atac dar și pentru instanța

de recurs din punctul de vedere al analizei și abordării controlului judiciar.

În reglementarea actuală a recursului, care

este definit ca o cale extraordinară de atac, nedevolutivă prin recurs nu se

poate provoca o rejudecare în fond a litigiului în orice condiții. Având în

vedere că, în speță, părțile au beneficiat de devoluțiunea apelului, criticile

aduse de recurentă pe chestiuni de fapt care privesc modul de apreciere a

chiriei raportat la concluziile expertizei precum și consecințele acestor

concluzii raportate la voința părților în legătură cu negocierea, nu pot fi

examinate pentru că vizează netemeinicia și nu nelegalitatea deciziei privită

din punctul de vedere al motivului prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ.,

pe care l-a invocat recurenta. De altfel toate aceste chestiuni nu mai prezintă

nicio relevanță pentru o analiză a legalității rezilierii de vreme ce

contractul a fost denunțat unilateral de pârâtă ca urmare a dezacordului cu

privire la cuantumul chiriei solicitată de reclamanta intimată.

În fine, revenind la pct. 9 al art. 304 C.

proc. civ., se observă că acesta stabilește că modificarea sau casarea unei hotărâri

se poate cere numai pentru motive de nelegalitate „când hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii”.

Din perspectiva acestui motiv se poate examina

numai critica în legătură cu aplicarea art. 274 alin. (1) C. proc. civ.

Potrivit recurentei, intimata nu s-a aflat în ipoteza textului întrucât

acțiunea acesteia a fost respinsă ca fără obiect. În adevăr, art. 274 alin. (1)

C. proc. civ. dispune: „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la

cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. Aprecierea asupra părții care a

căzut în pretenții trebuie făcută în raport de reanalizarea situației de fapt

pe care Curtea de apel a realizat-o în apelul promovat de reclamantă. Astfel din

înscrisurile depuse după promovarea apelului, se constată că pârâta a renunțat la

beneficiul contractului de închiriere „prin act unilateral de voință”, și odată

cu această renunțare a considerat că a venit în întâmpinarea dorinței intimatei

reclamante de a rezilia contractul de închiriere determinată de refuzul său (în

calitate de locatar) de a plăti chiria majorată. Admițând că aceste înscrisuri

atestă o formă improprie de „achiesare” a pârâtei la apelul reclamantei în

condițiile în care prin hotărârea fondului, apelantei reclamante i s-a respins acțiunea,

atunci rezultă cu forța evidenței că instanța de apel a stabilit corect care

este partea „căzută în pretenții” întrucât s-a bazat pe acordul părților pentru

rezilierea contractului.

Esențial din prezentarea de mai sus este

faptul că soluția pronunțată în apel, de respingere a acțiunii ca fără obiect,

atestă în realitate realizarea pretențiilor reclamantei, care au format

obiectul cererii introductive de instanță, ceea ce demonstrează că partea

căzută în pretenții este recurenta pârâtă așa încât s-a făcut o corectă

aplicare a dispozițiilor art. 274 C. proc. civ. Din acest punct de vedere,

faptul că prin acordul de reziliere a contractului, recurenta a solicitat

cheltuielile de judecată ocazionate de promovarea și susținerea procesului nu

mai prezintă nicio relevanță, iar neadmiterea lor nu atrage nelegalitatea

deciziei pronunțată de instanța de apel.

Față de cele ce preced, potrivit art. 312 C.

proc. civ. recursul se va respinge. Văzând și dispozițiile art. 274 C. proc.

civ., recurenta va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta SC E.N.

SRL Orăștie împotriva deciziei nr. 45/A din 7 septembrie 2007 pronunțată de

Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta la 500 lei cheltuieli de

judecată către intimata SC U.D. SA Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7

martie 2008.