ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2205/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată, la data

de 6 iulie 2005, reclamantul H.G.E. a chemat în judecată pârâta SC E.D. SRL

solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie obligată la darea

consimțământului pentru încheierea noului contract de închiriere, având ca

obiect spațiul comercial denumit P., situat în Lugoj proprietatea

reclamantului, în condițiile și cu clauzele stabilite în urma obiecțiunilor

formulate de aceasta, dar cu noile tarife de chirie de 10 dolari/mp spațiu

construit de 446 mp, respectiv 4460 dolari/lunar plătibili în lei la cursul B.N.R.

al zilei.

În cazul refuzului pârâtei de

încheiere a noului contract de închiriere solicită ca hotărârea ce se va

pronunța să țină loc de contract de închiriere, adică, contractul cadru anexat

să facă parte din hotărâre, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de

judecată.

Reclamantul în motivarea cererii

arată că a devenit proprietarul tabular al spațiului în litigiu în baza

contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1444 din 1 aprilie 2005

încheiat cu SC T. Lugoj, contract prin care s-a obligat să respecte contractul

de închiriere cu pârâta.

După preluarea spațiului și față de

împrejurarea că antecesoarea sa a închiriat pârâtei spațiul prin contract de

închiriere nu mai putea fi păstrat în aceleași condiții, reclamantul a

notificat-o pe pârâtă pentru încheierea noului contract, comunicându-i acesteia

contractul de închiriere cadru, conținând inclusiv renegocierea chiriei.

Pârâta a depus întâmpinare prin care

solicită respingerea acțiunii motivat de faptul că nu se justifică majorarea

chiriei față de programul redus, respectiv doar câte 2 zile pe săptămână, iar

în perioada de vară nu desfășoară activitate.

Referitor la capătul de cerere

privind obligarea la încheierea unui nou contract de închiriere pârâta arată că

este de acord, cu excepția cuantumului chiriei.

Tribunalul Timiș, secția comercială,

prin sentința nr. 923 din 11 octombrie 2005, a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare a spațiului

s-a inserat o clauză potrivit căreia înțelege să respecte contractul de

închiriere, fără nici un fel de obiecțiuni ceea ce duce la concluzia că

reclamantul a acceptat contractul de închiriere în integralitatea sa, inclusiv

în ceea ce privește suma stabilită drept chirie și că este ținut să-și respecte

obligația asumată.

Împotriva acestei soluții a promovat

apel reclamantul arătând în esență că hotărârea se bazează pe clauza din

contractul de vânzare-cumpărare de preluare a închirierii, ceea ce este în

discordanță cu prevederile art. 480 C. civ., în raport cu care majorarea

chiriei cu fostul proprietar nu poate fi opusă reclamantului, iar prevederile art.

1441 C. civ., nu instituie decât respectarea locațiunii făcute înainte de

cumpărare, iar nu și convenției anterioare, sens în care s-a procedat la

notificarea pârâtei pentru modificarea sa.

Curtea de Apel Timișoara, secția

comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 23 din 26 ianuarie

2006 a respins apelul ca nefondat.

În motivarea soluției, instanța de

control judiciar a reținut că atâta timp cât pârâta intimată și-a înscris în

coala de sarcini din cartea funciară a imobilului, că reclamantul apelant a

inserat în contractul de vânzare-cumpărare clauza prin care recunoaște această

locațiune și se obligă să o respecte, nu se justifică ca acesta în calitate de

cumpărător să invoce prevederile art. 1441 C. civ., când tocmai acest text îi

prevedea datoria de a respecta locația făcută înainte de vânzare.

S-a precizat că în contractul de

închiriere nu s-a prevăzut o desființare a acestuia din cauza vânzării, iar

obligația din art. 1441 nu poate fi înțeleasă a fi îndeplinită doar parțial

pentru unele elemente ale locației (spațiu, termen), iar pentru altele nu

(chirie) așa cum își dorește reclamantul apelant.

Criticile reclamantului formulate în

cadrul recursului declarat, în termen și legal timbrat, fac referire la

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Se susține că în mod eronat, cele

două instanțe se bazează inclusiv pe interpretarea clauzei contractuale

inserate în contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu fostul proprietar SC T.L.

SA, instanța de apel făcând referire și la dispozițiile art. 1441 C. civ.

Se consideră că această interpretare

este în discordanță cu prevederile art. 480 C. civ., în raport de care sunt

irelevante rațiunile pentru care fosta proprietară a negociat cu pârâta o

chirie de 400 dolari/lună + TVA, având în vedere că acest cuantum nu-i poate fi

opus, considerând că aceasta ar avea semnificația prelungirii puterii de

decizie, ca acte de dispoziție a fostului proprietar și după momentul

înstrăinării bunului fapt, nepermis.

Recursul este nefondat.

Cumpărând spațiul în litigiu de la

SC T.L. SA, reclamantul recurent a acceptat clauza inserată potrivit căreia a

declarat că are cunoștință de faptul că imobilul este grevat de sarcini și că

trebuie să respecte contractul de închiriere notat în CF nr. 3687 Lugojul

German sub C 1.

Din conținutul clauzei cuprinse în

contractul de vânzare-cumpărare rezultă că, recurentul-reclamant s-a obligat să

respecte contractul de închiriere încheiat cu pârâta intimată în totalitate,

aceasta însemnând inclusiv chiria stabilită de către părțile contractante la

data închirierii contractului de închiriere.

În aceste condiții nu se pot reține

criticile formulate de recurent privind încălcarea dreptului de proprietate, în

speță fiind respectate dispozițiile art. 480 și 1411 C. civ., în raport de

obligația asumată prin contractul de vânzare-cumpărare știut fiind că potrivit art.

969 C. civ., convenția intervenită este legea părților.

Față de cele arătate văzând dispozițiile

art. 312 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta H.G.E. împotriva deciziei nr. 23 din 26 ianuarie 2006 a

Curții de Apel Timișoara.

Obligă recurenta la plata sumei de

1100 RON cheltuieli de judecată către intimata-pârâtă SC EMU DIGITAL SRL.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 iunie 2006.