ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 774/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Lugoj sub nr. 3058 din 30 octombrie 2003, reclamanta SC M. SA Lugoj a chemat în judecată pe pârâta SC D.S. SRL Lugoj, solicitând evacuarea acesteia din spațiul situat în Lugoj. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că, prin contractul de închiriere din 13 martie 1998 i-a închiriat SC L. SA spațiul în litigiu, iar aceasta în baza vizei conducerii societății l-a subînchiriat pârâtei SC D.S. SRL Lugoj, termenul de expirare fiind la 1 aprilie 2005, același cu termenul din contractul principal și că reclamanta a obținut în instanță evacuarea chiriașei principale SC L. SA Lugoj, rămânând în spațiu pârâta SC D.S.

SRL Lugoj. Pârâta SC D.S. SRL Lugoj a formulat întâmpinare și cerere reconvențională la 11 noiembrie 2003, solicitând să se constate existența unui contract de închiriere valabil prelungit prin tacita relocațiune pentru spațiul în litigiu și că a efectuat investiții în valoare de 65.000.000 lei la acest spațiu comercial. Judecătoria Lugoj prin sentința civilă nr. 57 din 15 ianuarie 2004 și-a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Timiș. În cauză au formulat cereri de intervenție în interes propriu M.L. și C.L.L., solicitând evacuarea necondiționată a pârâtei din spațiul în litigiu, cu obligarea acesteia la plata unor daune cominatorii de 300.000 lei /zi de întârziere, spațiul nefiind proprietatea reclamantei.

Tribunalul Timiș, secția comercială, prin sentința civilă nr. 2415 din 17 noiembrie 2004 a respins acțiunea reclamantei și cererile de intervenție formulate. A admis acțiunea reconvențională precizată a pârâtei SC D.S. SRL Lugoj și a constatat că între reclamanta SC M. SA Lugoj și pârâta SC D.S. SRL Lugoj există contract de închiriere, legal încheiat pentru spațiul comercial situat în Lugoj, pentru suprafața de 107,86 mp (magazin L., reprezentând 50 % din suprafața prevăzută în contractul de închiriere). Prin decizia nr. 109 din 1 iunie 2005 Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și contencios administrativ a admis apelurile declarate de reclamantă și de intervenientul M.L. împotriva sentinței civile nr. 2415 din 17 noiembrie 2004 a Tribunalului Timiș și în consecință a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantă împotriva pârâtei SC D.S.

SRL Lugoj și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenientul M.L. și precizată și ca atare: A dispus evacuarea pârâtei, necondiționat din spațiul comercial înscris în cartea funciară, proprietatea statului român. A respins petitul referitor la obligarea pârâtei la plata de daune cominatorii pe zi de întârziere. A respins acțiunea reconvențională formulată de pârâtă pentru constatare. A fost obligată pârâta la 274.000 lei către reclamantă și 474.000 lei către intervenient, cheltuieli de judecată. Împotriva menționatei decizii, pârâta SC D.S. SRL Lugoj, a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 3, 4, 9 și 10 C. proc.

civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând, în concluzie, admiterea recursului și modificarea deciziei, în sensul respingerii apelurilor formulate în cauză, În criticile formulate, recurenta-pârâtă susține în esență următoarele: - că greșit s-a respins excepția necompetenței materiale a Tribunalului Timiș de a soluționa cauza în fond, față de împrejurarea că litigiul are caracter civil și nu comercial, contractul de închiriere nefiind încheiat între comercianți, în opinia sa competența aparținând Judecătoriei Lugoj; - că instanța de apel a respins în mod nelegal excepția inadmisibilității apelului declarat de intervenientul M.L., care nu poate să apară în instanță ca reprezentant al statului român, calitate procesuală având numai C.L.L.

și că prin cererea de intervenție M.L. nu a invocat un drept propriu în contradictoriu cu ambele părți; - decizia recurată este nelegală, ca urmare a încălcării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 1410 și următoarele C. civ. (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.), că locațiunea este un contract consensual, ce se încheie prin acordul părților fără altă formalitate și că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 16 din Legea nr. 550/2002, pentru vânzarea prin negociere directă a spațiului pe care-l folosește în temeiul contractului de închiriere încheiat de părți, cu atât mai mult cu cât acest spațiu comercial a fost inclus prin H.C.L.M.L. pe lista spațiilor scoase la vânzare. - decizia este nelegală, instanța nepronunțându-se asupra dovezilor administrate în cauză, care erau hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii (art. 304 pct. 10 C. proc.

civ.), în speță a H.C.L.M.L. nr. 161 din 19 noiembrie 2002 prin care s-a aprobat vânzarea spațiului în litigiu. Recursul este nefondat. Curtea, analizând hotărârea prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale incidente, constată că acestea nu se încadrează în prevederile art. 304 C. proc. civ., care să conducă la casarea sau modificarea deciziei recurate. Primul motiv de recurs prin care recurenta pârâtă susține că Tribunalul Timiș este necompetent material în soluționarea pe fond a pricinii, în raport de faptul că litigiul dedus judecății este civil, nu poate fi reținut, avându-se în vedere caracterul comercial al acestuia, în raport de obiectul și părțile în litigiu și de dispozițiile art. 2 C. proc.

civ. Nici susținerea recurentei pârâte referitoare la inadmisibilitatea apelului intervenientului nu poate fi primită, având în vedere că imobilul în litigiu este proprietatea statului român și că intervenientul a acționat în calitate de reprezentant al acestuia. Potrivit art. 19 din Legea nr. 215/2001, comunele, orașele și satele sunt persoane juridice de drept public, în virtutea căruia acestea încheie acte juridice civile, prin organul nominalizat de lege, în speță prin primar, care va fi chemat în litigiile de drept privat. Ori consiliul local fiind organ deliberativ, nu poate sta în justiție în litigiile care privesc acte juridice civile, ci numai dacă acțiunea vizează acte administrative.

M.L. a formulat cerere de intervenție, invocând un drept propriu, izvorând din faptul că spațiul în litigiu deși în proprietatea statului, se află în administrarea sa și face parte din categoria spațiilor ce sunt supuse reglementărilor din Legea nr. 550/2002 și care urmau să fie vândute, ori pentru această operațiune se impunea eliberarea acestuia printr-o acțiune în evacuare, lucru care s-a și transpus în practică, fiind chemată în judecată pârâta în cauză care folosea spațiul fără titlu legal. De altfel nu pot fi acceptate nici susținerile recurentei cu privire la conduita reclamantei în decursul timpului și nici cele referitoare la faptul că reclamanta și-a manifestat acordul tacit la încheierea contractului de locațiune, în condițiile în care din actele menționate rezultă foarte clar că subînchirierea era valabilă numai pe durata contractului de închiriere și prin clauzele căruia s-a stipulat că relocațiunea nu este permisă.

Nu poate fi reținută nici teoria potrivit căreia C.L.L. recunoaște contractul de locațiune în raport de procedura de punere în practică a dispozițiilor Legii nr. 550/2002 cu referire la H.C.L.M.L. nr. 161/2002, prin care se acordă șanse egale persoanelor interesate în cumpărarea unui spațiu comercial, cu facilitățile prevăzute de lege pentru anumite situații de fapt. De altfel, nici afirmația recurentei potrivit căreia aceasta a adus îmbunătățiri spațiului în cauză, cu acceptul reclamantei nu poate fi reținută, în condițiile în care înscrisurile depuse la dosar conduc la o concluzie contrară. Cum hotărârea instanței de apel este temeinică și legală, în raport de actele și lucrările dosarului, Înalta Curte urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC D.S. SRL Lugoj, împotriva deciziei nr. 109 din 1 iunie 2005 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. I revocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 22 februarie 2006.