ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4124/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea ce a format obiectul

dosarului nr. 8460/COM/2003 al Tribunalului Timiș, secția comercială,

reclamantul V.O.S. Timișoara, a acționat în judecată pe pârâta SC D.F. SRL

Timișoara și a solicitat instanței rezilierea contractului de închiriere din 17

mai 2002, evacuarea pârâtei din spațiul comercial situat în Timișoara, Piața

Unirii, proprietatea reclamantei, pe care pârâta l-a deținut în locație în baza

contractului de mai sus.

Prin întâmpinare și cerere

reconvențională, pârâta a solicitat respingerea acțiunii și instituirea unui

drept de retenție în favoarea sa asupra spațiului respectiv, până la nivelul

care să acopere investiția de 259.000.000 lei cu care a îmbunătățit condițiile

locației.

Tribunalul Timiș, secția comercială,

prin sentința civilă nr. 3453 din 3 noiembrie 2003, a admis cererea principală

a reclamantului și a constatat reziliat contractul de închiriere din 17 mai

2002 încheiat de părți pentru spațiul situat în Timișoara, Piața Unirii, în

suprafață de 32 mp, dispunând evacuarea pârâtei din spațiul respectiv.

Prin aceeași hotărâre a fost

anulată, ca netimbrată, cererea reconvențională formulată de pârâtă, iar

aceasta a fost obligată la plata sumei de 10.919.000 lei cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond, având în vedere dispozițiile art. 969 C. civ. și ale art. 1438 și

următoarele C. civ., a constatat că a intervenit rezilierea contractului de

închiriere dintre părți, iar pe cale de consecință a dispus și evacuarea

pârâtei din spațiul proprietatea reclamantei.

În ce privește cererea

reconvențională, instanța de fond a anulat-o, reținând că petitul acțiunii este

evaluabil în bani, iar pârâta nu a achitat taxa de timbru la valoare.

Împotriva hotărârii pronunțată de

instanța de fond, a declarat apel pârâta SC D.F. SRL Timișoara, susținând că a

achitat la timp chiria datorată și că în speță nu poate fi vorba de o

neexecutare culpabilă a obligațiilor de către pârâtă, care să atragă rezilierea

contractului și evacuarea sa din spațiul închiriat.

Prin decizia civilă nr. 18/ A din 5

februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ, apelul pârâtei a fost respins, pârâta fiind obligată

la plata cheltuielilor de judecată de 12.000.000 lei față de reclamantă, reținându-se

că pârâta s-a circumscris prevederilor art. 8 și 10 din contractul de

închiriere din 17 mai 2002, înregistrând un număr de 3 întârzieri la plata

chiriei, ceea ce potrivit articolelor din contract menționate, se sancționează

cu rezilierea contractului.

Pârâta SC D.F. SRL Timișoara, a

declarat recurs împotriva acestei din urmă hotărâri, motivată în drept pe

prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a solicitat desființarea atât a

sentinței nr. 3753/2003 a Tribunalului Timiș cât și a deciziei nr. 18/ A din 5

februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara și rejudecând în fond cauza, a

solicitat să se respingă acțiunea reclamantei ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs,

pârâta a susținut că:

- greșit instanțele anterioare au

reținut că pârâta nu și-a achitat obligațiile legale constând în plata chiriei;

- instanța de apel i-a încălcat

dreptul la apărare calificată;

- instanța de apel nu a ținut seama

de faptul că pârâta a făcut reparații la imobil și reparații de consolidare a

acestuia, fapt ce explică întârzierea la plata chiriei;

- s-a respins nejustificat cererea

de instituire a unui drept de retenție, deși reclamanta s-a îmbogățit fără

justă cauză în dauna intereselor pârâtei;

- greșit nu s-a anulat ca

insuficient timbrată și acțiunea reclamantei, întrucât cererea de reziliere nu

a fost timbrată la valoarea de 350 euro.

Recursul pârâtei este nefondat.

Din analiza actelor și lucrărilor

dosarului rezultă că instanța de apel a pronunțat o hotărâre corectă, menținând

ca temeinică și legală sentința instanței de fond.

Primul și al treilea motiv de recurs

nu sunt întemeiate, întrucât în conținutul motivelor de recurs, pârâta a

susținut că a efectuat cheltuieli suplimentare pentru reparațiile la imobil

„fapt pentru care se explică întârzierea la plata chiriei”, așa cum recunoaște

recurenta.

Nici motivul de recurs potrivit cu

care dreptul la apărare calificată i-a fost încălcat pârâtei nu este întemeiat.

Astfel, potrivit art. 156 alin. (1) C. proc. civ., „instanța va putea da un

singur termen pentru lipsă de apărare temeinic motivată”. Așadar, instanța nu

este obligată să acorde termene de judecată dacă apreciază că motivele amânării

nu sunt întemeiate și, deci, nici acest motiv de recurs nu este întemeiat.

De asemenea, respingerea cererii de

instituire a unui drept de reține în favoarea recurentei pârâte a fost corect

respinsă de instanța de apel atâta vreme cât s-a constatat reziliat contractul

de închiriere și s-a dispus evacuarea pârâtei.

Nici ultimul motiv de recurs nu este

întemeiat, respectiv corect s-a stabilit în sarcina reclamantei plata unei taxe

de timbru fixe corespunzătoare obiectului acțiunii.

De altfel, contractul de închiriere

din 17 mai 2002, care a stat la baza raporturilor de locațiune în litigiu a

expirat la data de 17 mai 2004, nefiind ulterior prelungit, iar chiriașul a

fost notificat să elibereze spațiul ocupat fără forme legale.

Față de cele ce preced, în temeiul art.

312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtei fiind neîntemeiat se va respinge

cu această mențiune.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta SC D.F. SRL Timișoara, împotriva deciziei nr. 18/ A din 5

februarie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 20 septembrie 2005.