ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1759/2008

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

1398/C/2007, Tribunalul Sibiu a respins acțiunea comercială formulată de

reclamanta A.O.R. Sibiu împotriva pârâtei SC P. SRL Sibiu prin care a solicitat

rezilierea contractului de închiriere nr. 21 din 19 decembrie 2000 și a fost

obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 3500 lei cheltuieli de

judecată.

În fundamentarea

acestei soluții, instanța de fond a reținut că în conformitate cu dispozițiile art.

969 C. civ., „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile

contractante, astfel că părțile nu se pot sustrage de la obligațiile asumate”.

În cauză, prin contractul de închiriere încheiat la data de 19 decembrie

părțile au prevăzut o chirie lunară pentru folosința spațiului închiriat de

10.000.000 lei echivalentul a 391,4 dolari cu dreptul de recalculare lunar a

chiriei în funcție de evoluția cursului mediu de referință leu față de dolar.

A considera că pârâta

nu și-a executat cu bună credință obligația de plată a chiriei, în condițiile

în care părțile au convenit la majorarea chiriei lunar, în raport cu evoluția

dolarului, ar echivala cu încălcarea principiului enunțat mai sus, al fostei

obligatorii al actului, ceea ce ar determina instabilitate și nesiguranța

raportului juridic încheiat, moral al „nerespectării cuvântului dat”.

În ce privește

contractul de asociere în participațiune încheiat de pârâta cu firmele SC G. și

SC D. SRL, acestea sunt în consens cu dispozițiile art. 251 – art. 256 C. com.

Apelul declarat de

reclamanta A.O.R. Sibiu împotriva sentinței nr. 1398/C/2007, soluționat de

Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia comercială nr. 76/A/2007, a fost admis.

S-a schimbat în tot sentința în sensul că s-a admis acțiunea și s-a dispus

rezilierea contractului de închiriere nr. 21 din 19 decembrie 2000 înlăturând

dispoziția de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. A fost

obligată pârâta să plătească reclamantei 2500 lei cheltuieli de judecată în

fond și apel.

Pentru a hotărî

astfel, curtea de apel a reținut că primul motiv de apel legat de împrejurarea

că de la data încheierii contractului de închiriere, valoarea chiriilor pentru

spații similare a crescut și cel de al treilea motiv referitor la modificarea

chiriei, sunt nefondate. Chiar dacă de la data încheierii contractului de

închiriere și până în prezent chiriile au crescut semnificativ pentru spațiile

comerciale similare celui care face obiectul contractului dintre părți și chiar

dacă această împrejurare nu putea fi prevăzută de către reclamantă, această

împrejurare nu este suficientă să conducă la rezilierea contractului de

închiriere. Nici susținerea reclamantei potrivit căruia instanța de fond ar fi

putut rezilia contractul în ce privește cuantumul chiriei și stabilirea

acesteia la 13 Euro/m.p. cu care pârâta a fost de acord, nu este relevantă în

ce privește acțiunea în rezilierea contractului.

În ce privește cel

de-al doilea motiv de apel ce viza încălcarea clauzelor contractuale prin

subînchiriere este fondat întrucât cele două contracte de colaborare sunt de

fapt contracte de subînchiriere. Pârâta a predat folosința imobilelor

subînchiriașilor, care au desfășurat activitate comercială și nu au făcut

îmbunătățiri ale spațiilor pe cont propriu, fără participarea pârâtei.

Prin încheierea

contractelor de subînchiriere asupra cărora reclamanta nu și-a dat acordul și a

și fost indusă în eroare de către pârâtă, pârâta a încălcat prevederile

contractuale ale contractului de închiriere nr. 21 din 19 decembrie 2000. Subînchirierea

spațiului este sancționată potrivit înțelegerii părților prin rezilierea

contractului de închiriere.

Împotriva deciziei nr.

76/A/2007 a declarat recurs pârâta SC P. SRL întemeiat pe dispozițiile art. 304

pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea

deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerea ca

legală și temeinică a sentinței instanței de fond.

În argumentarea

motivelor de recurs invocate recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat

greșit clauzele contractului de închiriere încheiat la 19 decembrie 2000

apreciind că „prin deducție se poate concluziona că pârâta știa că nu poate

subînchiria spațiul fiind în contradicție cu dispozițiile art. 1418 C. civ.”.

Totodată, în opinia sa, recurenta consideră că în mod eronat instanța de apel a

interpretat clauzele contractelor încheiate cu SC G.T.R. SA la 29 ianuarie 2001

și respectiv SC D. SRL la 5 decembrie 2003, reținând în mod netemeinic că „acestea

sunt contracte de subînchiriere și nu contracte de asociere în participațiune”,

nesocotindu-se în acest fel prevederile art. 251 – art. 256 C. com. și

încălcându-se dispozițiile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

Intimata-reclamantă

prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursului, ca

nefondat, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reținând că

motivele de recurs invocate de recurentă sunt nefondate.

Recursul este

nefondat.

Din analiza hotărârii

atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, ținând cont și de lucrările

dosarului, Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea acesteia, după

cum se va arăta în continuare.

Instanța de apel a

făcut o corectă apreciere a clauzelor contractuale reținând că deși contractul

de închiriere nu conține o clauză scrisă prin care să se interzică

subînchirierea, părțile au convenit în acest sens prin înțelegerile dovedite cu

adresele de la filele 8 și 9 din dosarul tribunalului prin care se stipulează

refuzul A.O.R. Sibiu de a se subînchiria spațiul ce face obiectul contractului

de închiriere, sub sancțiunea rezilierii contractului.

În aceste condiții nu

este vorba de o încălcare a dispozițiilor art. 1418 C. civ. și în consecință

critica formulată de recurentă în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este

nefondată.

În ceea ce privește

cel de al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., nici acesta nu este fondat întrucât contractele încheiate de

recurenta-pârâtă cu SC G.T.R. SA și SC D. SRL, apar a fiind contracte de

subînchiriere așa cum corect a reținut instanța de apel și nu contracte de

asociere în participațiune așa cum a susținut pârâta.

Instanța de apel prin

hotărârea pronunțată nu a încălcat principiul disponibilității prin calificarea

contractelor de participațiune în contracte de subînchiriere aceasta întrucât

în virtutea caracterului devolutiv al apelului în mod corect a apreciat

contractele încheiate de părți ca fiind contracte de subînchiriere și în raport

de conținutul clauzelor stipulate de părți.

Prin urmare,

criticile formulate nu constituie motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.

8 și 9 C. proc. civ., situație în care Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., va respinge, ca nefundat, recursul reclamantei.

În temeiul art. 274 C.

proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei suma de 1600 lei

cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC P. SRL Sibiu împotriva deciziei comerciale nr. 76/A/2007

din 19 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială,

ca nefondat.

Obligă recurenta

pârâtă să plătească intimatei reclamante A.O.R. Sibiu suma de 1600 lei

reprezentând cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi 22 mai 2008.