ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1759/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1398/C/2007, Tribunalul Sibiu a respins acțiunea comercială formulată de reclamanta A.O.R. Sibiu împotriva pârâtei SC P. SRL Sibiu prin care a solicitat rezilierea contractului de închiriere nr. 21 din 19 decembrie 2000 și a fost obligată reclamanta să plătească pârâtei suma de 3500 lei cheltuieli de judecată. În fundamentarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că în conformitate cu dispozițiile art. 969 C. civ., „Convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante, astfel că părțile nu se pot sustrage de la obligațiile asumate”. În cauză, prin contractul de închiriere încheiat la data de 19 decembrie părțile au prevăzut o chirie lunară pentru folosința spațiului închiriat de 10.000.000 lei echivalentul a 391,4 dolari cu dreptul de recalculare lunar a chiriei în funcție de evoluția cursului mediu de referință leu față de dolar.

A considera că pârâta nu și-a executat cu bună credință obligația de plată a chiriei, în condițiile în care părțile au convenit la majorarea chiriei lunar, în raport cu evoluția dolarului, ar echivala cu încălcarea principiului enunțat mai sus, al fostei obligatorii al actului, ceea ce ar determina instabilitate și nesiguranța raportului juridic încheiat, moral al „nerespectării cuvântului dat”. În ce privește contractul de asociere în participațiune încheiat de pârâta cu firmele SC G. și SC D. SRL, acestea sunt în consens cu dispozițiile art. 251 – art. 256 C. com. Apelul declarat de reclamanta A.O.R. Sibiu împotriva sentinței nr. 1398/C/2007, soluționat de Curtea de Apel Alba Iulia prin decizia comercială nr. 76/A/2007, a fost admis.

S-a schimbat în tot sentința în sensul că s-a admis acțiunea și s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 21 din 19 decembrie 2000 înlăturând dispoziția de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată. A fost obligată pârâta să plătească reclamantei 2500 lei cheltuieli de judecată în fond și apel. Pentru a hotărî astfel, curtea de apel a reținut că primul motiv de apel legat de împrejurarea că de la data încheierii contractului de închiriere, valoarea chiriilor pentru spații similare a crescut și cel de al treilea motiv referitor la modificarea chiriei, sunt nefondate. Chiar dacă de la data încheierii contractului de închiriere și până în prezent chiriile au crescut semnificativ pentru spațiile comerciale similare celui care face obiectul contractului dintre părți și chiar dacă această împrejurare nu putea fi prevăzută de către reclamantă, această împrejurare nu este suficientă să conducă la rezilierea contractului de închiriere.

Nici susținerea reclamantei potrivit căruia instanța de fond ar fi putut rezilia contractul în ce privește cuantumul chiriei și stabilirea acesteia la 13 Euro/m.p. cu care pârâta a fost de acord, nu este relevantă în ce privește acțiunea în rezilierea contractului. În ce privește cel de-al doilea motiv de apel ce viza încălcarea clauzelor contractuale prin subînchiriere este fondat întrucât cele două contracte de colaborare sunt de fapt contracte de subînchiriere. Pârâta a predat folosința imobilelor subînchiriașilor, care au desfășurat activitate comercială și nu au făcut îmbunătățiri ale spațiilor pe cont propriu, fără participarea pârâtei.

Prin încheierea contractelor de subînchiriere asupra cărora reclamanta nu și-a dat acordul și a și fost indusă în eroare de către pârâtă, pârâta a încălcat prevederile contractuale ale contractului de închiriere nr. 21 din 19 decembrie 2000. Subînchirierea spațiului este sancționată potrivit înțelegerii părților prin rezilierea contractului de închiriere. Împotriva deciziei nr. 76/A/2007 a declarat recurs pârâta SC P. SRL întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerea ca legală și temeinică a sentinței instanței de fond.

În argumentarea motivelor de recurs invocate recurenta a susținut că instanța de apel a interpretat greșit clauzele contractului de închiriere încheiat la 19 decembrie 2000 apreciind că „prin deducție se poate concluziona că pârâta știa că nu poate subînchiria spațiul fiind în contradicție cu dispozițiile art. 1418 C. civ.”. Totodată, în opinia sa, recurenta consideră că în mod eronat instanța de apel a interpretat clauzele contractelor încheiate cu SC G.T.R. SA la 29 ianuarie 2001 și respectiv SC D. SRL la 5 decembrie 2003, reținând în mod netemeinic că „acestea sunt contracte de subînchiriere și nu contracte de asociere în participațiune”, nesocotindu-se în acest fel prevederile art. 251 – art. 256 C. com.

și încălcându-se dispozițiile imperative ale art. 129 alin. (6) C. proc. civ. Intimata-reclamantă prin concluziile scrise depuse la dosar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, reținând că motivele de recurs invocate de recurentă sunt nefondate. Recursul este nefondat. Din analiza hotărârii atacate, prin prisma motivelor de recurs invocate, ținând cont și de lucrările dosarului, Înalta Curte constată că nu este afectată legalitatea acesteia, după cum se va arăta în continuare. Instanța de apel a făcut o corectă apreciere a clauzelor contractuale reținând că deși contractul de închiriere nu conține o clauză scrisă prin care să se interzică subînchirierea, părțile au convenit în acest sens prin înțelegerile dovedite cu adresele de la filele 8 și 9 din dosarul tribunalului prin care se stipulează refuzul A.O.R.

Sibiu de a se subînchiria spațiul ce face obiectul contractului de închiriere, sub sancțiunea rezilierii contractului. În aceste condiții nu este vorba de o încălcare a dispozițiilor art. 1418 C. civ. și în consecință critica formulată de recurentă în temeiul art. 304 pct. 8 C. proc. civ., este nefondată. În ceea ce privește cel de al doilea motiv de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nici acesta nu este fondat întrucât contractele încheiate de recurenta-pârâtă cu SC G.T.R. SA și SC D. SRL, apar a fiind contracte de subînchiriere așa cum corect a reținut instanța de apel și nu contracte de asociere în participațiune așa cum a susținut pârâta.

Instanța de apel prin hotărârea pronunțată nu a încălcat principiul disponibilității prin calificarea contractelor de participațiune în contracte de subînchiriere aceasta întrucât în virtutea caracterului devolutiv al apelului în mod corect a apreciat contractele încheiate de părți ca fiind contracte de subînchiriere și în raport de conținutul clauzelor stipulate de părți. Prin urmare, criticile formulate nu constituie motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., situație în care Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefundat, recursul reclamantei. În temeiul art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatei suma de 1600 lei cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC P. SRL Sibiu împotriva deciziei comerciale nr. 76/A/2007 din 19 octombrie 2007 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială, ca nefondat. Obligă recurenta pârâtă să plătească intimatei reclamante A.O.R. Sibiu suma de 1600 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 22 mai 2008.