ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2565/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Slobozia la 26 septembrie 2006, S.D., S.A. și S.L. au formulat, în

contradictoriu cu Comisia județeană Ialomița pentru stabilirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor, plângere împotriva deciziei din 9 august 2006,

prin care aceasta a respins contestația împotriva deciziei Comisiei locale

Amara.

În drept, au fost invocate

dispozițiile Legii nr. 247/2005, susținându-se că prin actele depuse, a fost

demonstrată întinderea dreptului de proprietate de 1,5 ha, aparținând autorului

petenților, aprecierea în sens contrar a intimatelor (care a condus la

respingerea cererii de reconstituire) fiind nejustificată.

Prin sentința civilă nr. 2133 din 21

noiembrie 2006, Judecătoria Slobozia a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Ialomița, apreciind că acestuia îi aparține

competența, în raport de dispozițiile art. 21 din Legea nr. 10/2001, astfel cum

a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

Astfel învestit, Tribunalul Ialomița,

secția civilă, a pronunțat sentința nr. 122/F din 8 februarie 2007, prin care a

respins acțiunea formulată, reținând în considerentele soluției, că pentru a se

obține restituirea unui imobil potrivit Legii nr. 10/2001, este necesar să fie

urmată procedura prealabilă reglementată de acest act normativ. Cum reclamanții

nu au făcut dovada transmiterii notificării, care declanșează procedura

restituirii, devin incidente dispozițiile art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001,

referitoare la pierderea dreptului de a solicita măsuri reparatorii în

justiție.

S-a reținut totodată că, potrivit

dispozițiilor legale, notificarea trebuie adresată persoanei juridice

deținătoare a imobilului revendicat și că în speță, această calitate de unitate

deținătoare nu aparține celor două comisii funciare care se ocupă de

reconstituirea sau constituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor

agricole.

În consecință, s-a considerat și că

cererea este formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă,

temei pe care de asemenea, a fost respinsă acțiunea.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamanții, care au susținut greșita soluționare a cauzei în absența lor, fără

a li se da posibilitatea exercitării dreptului de apărare, precum și greșita

stabilire a lipsei calității procesuale pasive a comisiilor de fond funciar.

Apelul a fost admis prin decizia nr.

574 din 19 septembrie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă,

desființată sentința atacată și cauza trimisă spre rejudecare aceleiași

instanțe.

Pentru pronunțarea acestei soluții,

instanța de apel a stabilit că în mod greșit prima instanță a apreciat asupra

lipsei calității procesuale pasive a celor două intimate-pârâte. Aceasta, în

condițiile în care reclamanții s-au adresat Comisiei județene de fond funciar

Ialomița pentru restituirea unei suprafețe de teren de 1,5 ha, amplasat în zona

Amara, teren arabil la momentul preluării. Ca atare, potrivit dispozițiilor

Legii nr. 18/1991, această instituție avea obligația soluționării cererii și

deci, calitate procesuală pasivă.

S-a constatat că în mod greșit

cererea nu a fost soluționată pe fondul ei, ci în temeiul unei excepții

procesuale inaplicabile, tribunalul având obligația de a cerceta cererea de

chemare în judecată în funcție de situația de fapt prezentată și de a califica

temeiul juridic.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către Comisia județeană de stabilire a dreptului de proprietate Ialomița, care

a invocat aplicarea greșită a legii și incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

S-a susținut că, deși instanța de

apel a procedat corect atunci când a apreciat că litigiul dedus judecății se

supune dispozițiilor legilor fondului funciar, stabilind astfel, calitate

procesuală pasivă Comisiei, nu a dus consecințele acestei calificări până la

capăt.

Astfel, conform art. 53 alin. (2)

din Legea nr. 18/1991, împotriva hotărârii comisiei județene se face plângere

la judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul.

Prin urmare, competența soluționării

cauzei în primă instanță aparține judecătoriei și nu tribunalului, așa cum în

mod greșit a stabilit instanța de apel.

Recursul este fondat.

Apreciind asupra cadrului procesual,

instanța de apel a avut în vedere în mod corect faptul că, fiind contestată o

decizie a Comisiei județene de fond funciar, acesteia îi este justificată

calitatea procesuală pasivă în cauză.

Față de obiectul învestirii

instanței, calificarea juridică a pretențiilor (calificare ce incumbă instanței

de judecată, atunci când ea este greșit realizată de către părți), trebuia

făcută avându-se în vedere dispozițiile modificatoare ale Legii nr. 247/2005,

care prin art. III din Titlul IV (privind modificarea și completarea legilor

fondului funciar) a dat posibilitatea „persoanelor fizice și juridice să

formuleze cereri de reconstituire a dreptului de proprietate pentru diferențele

de suprafață ce pot fi restituite, până la data de 30 noiembrie 2005”.

În speță, reclamanții au formulat o

astfel de cerere, la 30 noiembrie 2005 adresându-se Primăriei comunei Amara și

solicitând restituirea unei suprafețe de 1,5 ha teren, conform dispozițiilor

Legii nr. 1/2000, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005 (filele

4, 5 fond).

Ulterior, nemulțumiți de modalitatea

în care le-a fost soluționată cererea, au atacat în instanță decizia Comisiei

județene de fond funciar.

Ca atare, trimiterea pe care au

făcut-o reclamanții în cuprinsul cererii de chemare în judecată, la

dispozițiile Legii nr. 247/2005, trebuia înțeleasă (în funcție de obiectul

litigiului) ca fiind cu referire la normele modificatoare conținute de aceasta

în privința legilor fondului funciar (și nu la modificările aduse Legii nr. 10/2001).

Deși impută instanței de fond faptul

că nu a realizat o corectă calificare juridică a cererii, în funcție de

pretențiile concrete deduse judecății, instanța de apel face aceeași greșeală,

cu consecința determinării eronate a competenței de primă instanță.

Astfel, reținându-se existența

calității procesuale pasive a comisiilor de fond funciar, ale căror decizii au

fost contestate în instanță, concluzia în ce privește competența trebuia să se

întemeieze pe dispozițiile art. 53 alin. (2) din Legea nr. 18/1991.

Potrivit textului menționat,

împotriva hotărârii comisiei județene se poate face plângere la judecătoria în

a cărei rază teritorială este situat terenul.

Ca atare, pronunțând soluția de

desființare a sentinței cu trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului,

instanța de apel a nesocotit dispozițiile menționate, ale art. 53 alin. (2) din

Legea nr. 18/1991.

În consecință, recursul va fi admis

și casată în parte decizia atacată, în sensul că trimiterea cauzei spre

rejudecare în primă instanță se va face la Judecătoria Slobozia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

Comisia Județeană de Stabilire a Dreptului de Proprietate Privată asupra

Terenurilor Ialomița împotriva deciziei nr. 574 din 19 septembrie 2007 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Casează în parte decizia, în sensul că

trimite cauza spre rejudecare, Judecătoriei Slobozia.

Menține celelalte dispoziții ale

deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 aprilie 2008.