ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7366/2007

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7366/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Ialomița sub nr. 24/98/2005 B.S., M.A., G.A. în calitate de succesor

al reclamantei G.C., B.V. și A.G., au contestat actul nr. 33880 din 18

octombrie 2005 a Primăriei municipiului Slobozia, prin care li s-a respins

solicitarea formulată în temeiul Legii nr. 247/2005, de acordare a măsurilor

reparatorii prin echivalent pentru terenul în suprafață de 991,30 mp expropriat

prin Decretul nr. 311/1968, situat în intravilanul municipiului Slobozia ocupat

în prezent de blocuri de locuințe.

Petiționarii au precizat că terenul

ce a aparținut autorilor lor nu poate fi restituit în natură, aspect stabilit

prin sentința civilă nr. 417 F din 25 noiembrie 2003 de către Tribunalul

Ialomița.

Prin cererea completatoare din 16 octombrie

2006, reclamanții au solicitat obligarea Primăriei Slobozia la emiterea unei

dispoziții, urmare a cererilor din 20 septembrie 2005 privind acordarea de

despăgubiri, în condițiile legii speciale nr. 247/2005 pentru suprafața de

991,40 mp teren, situat în intravilanul municipiului Slobozia.

Prin sentința civilă nr. 816 din 3

noiembrie 2006 Tribunalul Ialomița a respins ca neîntemeiată excepția

autorității de lucru judecat invocată de Primăria Slobozia, iar pe fond a

respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Pentru a pronunța această soluție,

Tribunalul Ialomița a concluzionat că excepția autorității lucrului judecat în

raport de sentința nr. 417/2003 a aceleiași instanțe este neîntemeiată, dat

fiind că nu se verifică identitatea de obiect între cauza dedusă judecății,

care vizează anularea actului nr. 34880/2005 și emiterea unei noi dispoziții cu

aceea soluționată prin sentința nr. 417/2003, care se referea la contestarea

dispoziției nr. 524/2003 emisă de primar.

Pe fondul cauzei instanța a reținut

că la 20 septembrie 2005, reclamanții au solicitat Primăriei Slobozia acordarea

de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și

plata despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv pentru suprafața de

991,400 mp, cerere întemeiată pe dispozițiunile Legii nr. 247/2005.

S-a stabilit totodată că prin

sentința nr. 417/2003 Tribunalul Ialomița a dispus restituirea către reclamanți

a suprafeței de 1008,60 mp din terenul de 2000 mp, din intravilanul

municipiului Slobozia, iar pentru diferența de 991,40 mp contestația împotriva

dispoziției nr. 542/2003 a Primarului a fost respinsă pe considerentul că

pentru această suprafață de teren reclamanții au fost despăgubiți la data

exproprierii.

Totodată, tribunalul a avut în vedere

faptul că prin Legea nr. 247/2005 nu au fost introduse dispoziții care să dea

posibilitatea celor îndreptățiți să depună o nouă notificare cu privire la

imobilele asupra cărora entitatea deținătoare s-a pronunțat prin decizie sau

dispoziție, astfel că cererea reclamanților nu este întemeiată.

Prin decizia nr. 133 A din 1 martie

2007 Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a respins ca nefondat

apelul reclamanților pentru aceleași considerente avute în vedere de instanța

de fond.

În plus, instanța de apel a precizat

în motivarea deciziei că Legea nr. 247/2005 nu a introdus dispoziții prin care

să se confere posibilitatea celor interesați să depună o nouă notificare Cu

privire la imobilele asupra restituirii cărora s-au pronunțat deja, atât entitatea

deținătoare cât și instanța judecătorească ce a cenzurat actele emise de

aceasta și nici nu a operat o repunere în termenul de formulare a notificărilor

pentru cei care eventual au pierdut termenul prevăzut de art. 21 din Legea nr.

10/2001 în varianta inițială.

Împotriva deciziei au declarat

recurs reclamanții invocând nulitatea prevăzută de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

În cadrul unei ample motivări

teoretice legată de incidența art. 6 din Legea nr. 213/1998, de incertitudinea

legislativă și jurisprudențială privitoare la noțiunea de „titlu al statului”,

în accepțiunea Legii nr. 10/2001, la relația dintre dreptul intern și acela

comunitar și superioritatea acestuia din urmă, precum și la garantarea

constituțională a dreptului de proprietate, recurenții-reclamanți arată că

anularea dispoziției nr. 524 prin sentința nr. 417/2003 a Tribunalului

Ialomița, le deschide calea administrativă la acordarea măsurilor reparatorii

prin echivalent, aferente suprafeței de 991,40 mp teren.

În consecință, arată recurenții, nu

este vorba în cauză de o nouă notificare ci de obligarea primarului la emiterea

unei noi dispoziții motivate, de acordare a măsurilor reparatorii în

conformitate cu sentința nr. 417 F din 25 noiembrie 2003 pronunțată de

Tribunalul Ialomița, rămasă definitivă și irevocabilă.

Recursul este nefondat.

Prin sentința nr. 417 F din 25

noiembrie 2003 s-a admis în parte contestația reclamanților împotriva

dispoziției nr. 524 din 27 mai 2003 a primarului municipiului Slobozia, prin

care s-a respins integral notificarea privind restituirea suprafeței de 2000 mp

teren, din intravilanul municipiului Slobozia. Ca urmare,

recurenților-reclamanți li s-a restituit în natură suprafața de 1008,60 mp

teren, preluată de stat fără titlu, reținându-se că diferența de 991,40 mp ce a

fost expropriată este ocupată de blocuri de locuințe și că s-au acordat

despăgubiri.

Împotriva acestei sentințe, rămasă

definitivă prin respingerea apelului și recursului declarat de Consiliul Local

Slobozia, reclamanții nu au exercitat nici o cale de atac, astfel că cele

statuate de tribunal prin sentința pronunțată în privința suprafeței de teren

de 991,40 mp beneficiază de autoritatea lucrului judecat.

Prin anularea parțială a dispoziției

nr. 524 din 27 mai 2003, de respingere a notificării, recurenții-reclamanți nu

au fost repuși în drepturile lor referitoare la suprafața de 991,40 mp teren,

deoarece contestația lor a fost admisă în parte, ceea ce înseamnă că parțial

măsura respingerii notificării a fost menținută.

Această concluzie se desprinde și

din considerentele sentinței în care se precizează că pentru suprafața de

991,40 mp expropriată reclamanții-contestatori au fost despăgubiți.

Așa fiind, nu se poate afirma că

acțiunea vizând anularea actului nr. 33880 din 8 octombrie 2005 semnifică valorificarea

pe cale administrativă a drepturilor lor decurgând din dispozițiunile sentinței

nr. 417 F/2003 în privința suprafeței de 991,40 mp.

De altfel sub acest aspect, poziția

reclamanților a fost inconsecventă, deoarece în apel aceștia au solicitat obligarea

primăriei să răspundă notificării printr-o dispoziție motivată în temeiul art.

21 alin. (4) din lege, prin acordarea măsurilor reparatorii în echivalent

potrivit legii speciale, aferente terenului de 991,40 mp, pentru ca în recurs

să conteste caracterul de notificare a cererii adresate primarului la 20

septembrie 2005, înregistrată la nr. 33880, afirmând că reprezintă

valorificarea administrativă a măsurilor reparatorii în privința terenului de

991,40 mp, al cărui drept le-a fost recunoscut prin sentința nr. 417 F/2003 a

Tribunalului Ilfov, în conformitate cu dispozițiunile Legii nr. 247/2005.

Față de o atare poziție

inconsecventă a reclamanților-recurenți, corect Tribunalul Ilfov și Curtea de

Apel București, secția a III-a civilă, au concluzionat că Legea nr. 247/2005 nu

a introdus dispoziții prin care să se dea posibilitatea celor interesați să

depună o nouă notificare cu privire la imobilele asupra restituirii cărora s-au

pronunțat deja unitatea deținătoare și instanța judecătorească ce a cenzurat actele

emise de aceasta și nici nu a operat o repunere în termenul de formulare a

notificărilor, pentru aceia ce eventual l-au pierdut, în raport de

dispozițiunile art. 21 în varianta inițială a legii.

Față de cadrul de reglementare al

Legii nr. 247/2005, cererea reclamanților nu poate fi calificată ca notificare,

ce trebuie soluționată așa cum au susținut în motivarea apelului, nu numai că

nu mai sunt în termen dar și pentru că problema vizând terenul de 991,40 mp a

fost definitiv tranșată prin sentința nr. 417 F/2003.

Față de cele ce preced, criticile de

nelegalitate ale deciziei sunt nefondate, motiv pentru care recursul de față va

fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de

reclamanții B.S., M.A., G.A., G.C., B.V. și A.G. împotriva deciziei nr. 133/A

din 1 martie 2007 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 noiembrie

2007.