ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5049/2007

Asupra recursului de față, Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 747/F din 16 octombrie 2006 Tribunalul Ialomița a respins contestația formulată de reclamanții M.E. și U.I. în contradictoriu cu Consiliul Local Scânteia. Contestatorii au solicitat anularea dispoziției nr. 1542 din 18 noiembrie 2005 emisă de primarul comunei Scânteia și restituirea întregii suprafețe de teren intravilan care a aparținut autorilor lor. În motivarea cererii reclamanții au învederat că terenul pentru care au formulat notificarea are o suprafață de 300 mp, iar prin dispoziția nr. 422/2004 s-a aprobat restituirea doar pentru suprafața de 900 mp.

În motivarea sentinței instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 305 din 11 octombrie 2004 a Tribunalului Ialomița a fost respinsă cererea reclamanților privind completarea dispoziției nr. 422 din 14 iunie 2004 în sensul atribuirii a încă 2000 mp teren intravilan, în afara celor 900 mp, cât li s-a restituit prin dispoziția atacată. S-a mai reținut că suprafața de teren deținută de autorii reclamanților a fost integral restituită în baza dispozițiilor legii fondului funciar și a Legii 10/2001, aceștia nemaifiind îndreptățiți la restituirea altei suprafețe în afara celor 900 mp. Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții invocând următoarele motive: - deși, din acte rezultă că reclamanții au dreptul la 3000 mp, Primăria Scânteia a restituit doar 900 mp pe motiv că nu posedă alte suprafețe disponibile, dar a concesionat numitului M.A.

950 mp, iar dispoziția contestată a fost emisă după 10 zile de la concesionare - din conținutul dispoziției nr. 1452/2005 rezultă că se propune acordarea de despăgubiri pentru imobilul casă de locuit, deci aceste despăgubiri nu au fost acordate, astfel cum greșit a reținut instanța - apelanții nu au cunoștință despre posibilitatea acordării suprafeței de 0,50 ha teren extravilan în compensarea celui intravilan solicitat. Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă, prin decizia nr. 10 A din 15 ianuarie 2007 a respins apelul ca nefondat. În considerentele deciziei s-a reținut că prin contestația formulată împotriva primei dispoziții nr. 422 din 14 iunie 2004 reclamanții au solicitat atribuirea în natură a suprafeței de 2000 mp în intravilanul comunei Scânteia, iar prin contestația de față au solicitat întreaga suprafață de teren ce a aparținut autorilor lor.

De remarcat este faptul că, deși prin cea de-a doua dispoziție, nr. 1452 din 18 noiembrie 2005, contestată în prezenta cauză, s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul casă de locuit, fosta proprietate a defunctului U.V., fără a se face vreo referire la teren, reclamanții solicită restituirea diferenței de teren, de la 900 mp deja restituiți, la 3000 mp, cât consideră că este suprafața reală. În speță, în baza acelorași acte au fost emise două dispoziții, nr. 422 din 14 iunie 2004 privitoare la restituirea terenului și nr. 1452/18 noiembrie 2005 referitoare la propunerea de despăgubiri pentru imobilul casă de locuit. Dispoziția nr. 422/2004 a fost contestată în justiție, iar cele constatate irevocabil de instanțele judecătorești nu mai pot fi puse în discuție pe calea unei alte contestații cu privire la o altă situație de fapt.

Cu alte cuvinte, apelanții încearcă să înfrângă autoritatea de lucru judecat conferită sentinței civile nr. 305 din 11 octombrie 2004. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanții M.E. și U.I. reiterând motivele de apel. Deși recurenții nu au indicat expres temeiul juridic al recursului, analiza criticilor formulate face posibilă încadrarea acestora în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. Recursul este nefondat pentru motivele ce succed. Prin notificarea nr. 9/2001 adresată Primăriei comunei Scânteia, reclamanții M.E. și U.I. au solicitat restituirea proprietății defunctului U.V. situată în comuna Scânteia, compusă din casă de locuit și 6,30 ha teren trecută abuziv în patrimoniul statului prin Decretul 11/1951.

Soluționând notificarea, unitatea deținătoare a creat o situație atipică prin emiterea a două dispoziții, nr. 422 din 14 iunie 2004 potrivit căreia reclamanților li s-au restituit suprafața de 900 mp teren intravilan și nr. 1542 din 18 noiembrie 2005 prin care s-a propus acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul casă de locuit demolat. Reclamanții au contestat în justiție prima dispoziție emisă în anul 2004, solicitând restituirea întregului teren deținut de autorul lor în intravilan în suprafață de 3000 mp.

Contestația a fost respinsă prin sentința civilă nr. 305 din 11 octombrie 2004 a Tribunalului Ialomița, irevocabilă prin respingerea recursului, care a reținut cu putere de lucru judecat, că prin titlul de proprietate nr. 108004/560066 din 19 februarie 2002 s-a reconstituit reclamantei U.M., în baza legii fondului funciar, dreptul de proprietate pentru 5,710 ha teren, cu aplicarea coeficientului de reducere de 6% potrivit art. 19 din Legea nr. 18/1991întrucât suprafața existentă nu acoperea suprafața solicitată, iar prin dispoziția contestată s-a restituit și diferența de 0,9 ha teren intravilan. În prezenta cauză reclamanții au contestat cea de-a doua dispoziție, nr. 1542 din 18 noiembrie 2005 prin care s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru casa de locuit demolată solicitând anularea acesteia și restituirea întregii suprafețe de teren intravilan care a aparținut autorului lor.

Instanța de apel a reținut în mod corect că cererea de restituire a terenului intravilan a fost soluționată cu autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr. 305/2004 a tribunalului Ialomița, astfel încât aceasta nu mai poate fi supusă judecății încă o dată. Mai mult, dispoziția atacată în cauză privește acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul casă de locuit demolat, fără a se referi și la terenul intravilan. In atare situație, contestația formulată împotriva dispoziției nu poate viza alte bunuri decât acelea asupra cărora s-a dispus prin actul contestat, persoana interesată nefiind îndrituită să lărgească cadrul procesual conferit de actul supus controlului judiciar. Nu se poate reține nici critica potrivit căreia nu s-au acordat măsurile reparatorii pentru imobilul demolat.

Prin dispoziția contestată s-a propus acordarea măsurilor reparatorii, însă plata efectivă a acestora va urma regimul prevăzut de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dreptul invocat de recurenți fiind supus acțiunii legii noi, de imediată aplicare. Pentru aceste considerente recursul se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții M.E. și U.I. împotriva deciziei nr. 10 A din 15 ianuarie 2007 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată astăzi 20 iunie 2007, în ședința publică.