ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5049/2007

Asupra recursului de față,

Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 747/F din

16 octombrie 2006 Tribunalul Ialomița a respins contestația formulată de

reclamanții M.E. și U.I. în contradictoriu cu Consiliul Local Scânteia.

Contestatorii au solicitat anularea

dispoziției nr. 1542 din 18 noiembrie 2005 emisă de primarul comunei Scânteia

și restituirea întregii suprafețe de teren intravilan care a aparținut

autorilor lor.

În motivarea cererii reclamanții au

învederat că terenul pentru care au formulat notificarea are o suprafață de 300

mp, iar prin dispoziția nr. 422/2004 s-a aprobat restituirea doar pentru

suprafața de 900 mp.

În motivarea sentinței instanța de

fond a reținut că prin sentința civilă nr. 305 din 11 octombrie 2004 a

Tribunalului Ialomița a fost respinsă cererea reclamanților privind completarea

dispoziției nr. 422 din 14 iunie 2004 în sensul atribuirii a încă 2000 mp teren

intravilan, în afara celor 900 mp, cât li s-a restituit prin dispoziția

atacată.

S-a mai reținut că suprafața de

teren deținută de autorii reclamanților a fost integral restituită în baza

dispozițiilor legii fondului funciar și a Legii 10/2001, aceștia nemaifiind

îndreptățiți la restituirea altei suprafețe în afara celor 900 mp.

Împotriva sentinței au declarat apel

reclamanții invocând următoarele motive:

- deși, din acte rezultă că

reclamanții au dreptul la 3000 mp, Primăria Scânteia a restituit doar 900 mp pe

motiv că nu posedă alte suprafețe disponibile, dar a concesionat numitului M.A.

950 mp, iar dispoziția contestată a fost emisă după 10 zile de la concesionare

- din conținutul dispoziției nr.

1452/2005 rezultă că se propune acordarea de despăgubiri pentru imobilul casă

de locuit, deci aceste despăgubiri nu au fost acordate, astfel cum greșit a

reținut instanța

- apelanții nu au cunoștință despre

posibilitatea acordării suprafeței de 0,50 ha teren extravilan în compensarea

celui intravilan solicitat.

Curtea de Apel București, secția a

VII-a civilă, prin decizia nr. 10 A din 15 ianuarie 2007 a respins apelul ca

nefondat.

În considerentele deciziei s-a

reținut că prin contestația formulată împotriva primei dispoziții nr. 422 din

14 iunie 2004 reclamanții au solicitat atribuirea în natură a suprafeței de

2000 mp în intravilanul comunei Scânteia, iar prin contestația de față au

solicitat întreaga suprafață de teren ce a aparținut autorilor lor.

De remarcat este faptul că, deși

prin cea de-a doua dispoziție, nr. 1452 din 18 noiembrie 2005, contestată în

prezenta cauză, s-a propus acordarea de despăgubiri pentru imobilul casă de

locuit, fosta proprietate a defunctului U.V., fără a se face vreo referire la

teren, reclamanții solicită restituirea diferenței de teren, de la 900 mp deja

restituiți, la 3000 mp, cât consideră că este suprafața reală.

În speță, în baza acelorași acte au

fost emise două dispoziții, nr. 422 din 14 iunie 2004 privitoare la restituirea

terenului și nr. 1452/18 noiembrie 2005 referitoare la propunerea de

despăgubiri pentru imobilul casă de locuit.

Dispoziția nr. 422/2004 a fost

contestată în justiție, iar cele constatate irevocabil de instanțele

judecătorești nu mai pot fi puse în discuție pe calea unei alte contestații cu

privire la o altă situație de fapt. Cu alte cuvinte, apelanții încearcă să

înfrângă autoritatea de lucru judecat conferită sentinței civile nr. 305 din 11

octombrie 2004.

Împotriva deciziei instanței de apel

au declarat recurs reclamanții M.E. și U.I. reiterând motivele de apel. Deși

recurenții nu au indicat expres temeiul juridic al recursului, analiza

criticilor formulate face posibilă încadrarea acestora în pct. 9 al art. 304 C.

proc. civ.

Recursul este nefondat pentru

motivele ce succed.

Prin notificarea nr. 9/2001 adresată

Primăriei comunei Scânteia, reclamanții M.E. și U.I. au solicitat restituirea

proprietății defunctului U.V. situată în comuna Scânteia, compusă din casă de

locuit și 6,30 ha teren trecută abuziv în patrimoniul statului prin Decretul

11/1951.

Soluționând notificarea, unitatea

deținătoare a creat o situație atipică prin emiterea a două dispoziții, nr. 422

din 14 iunie 2004 potrivit căreia reclamanților li s-au restituit suprafața de

900 mp teren intravilan și nr. 1542 din 18 noiembrie 2005 prin care s-a propus

acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul casă de locuit demolat.

Reclamanții au contestat în justiție

prima dispoziție emisă în anul 2004, solicitând restituirea întregului teren

deținut de autorul lor în intravilan în suprafață de 3000 mp.

Contestația a fost respinsă prin

sentința civilă nr. 305 din 11 octombrie 2004 a Tribunalului Ialomița,

irevocabilă prin respingerea recursului, care a reținut cu putere de lucru

judecat, că prin titlul de proprietate nr. 108004/560066 din 19 februarie 2002

s-a reconstituit reclamantei U.M., în baza legii fondului funciar, dreptul de

proprietate pentru 5,710 ha teren, cu aplicarea coeficientului de reducere de 6%

potrivit art. 19 din Legea nr. 18/1991întrucât suprafața existentă nu acoperea

suprafața solicitată, iar prin dispoziția contestată s-a restituit și diferența

de 0,9 ha teren intravilan.

În prezenta cauză reclamanții au

contestat cea de-a doua dispoziție, nr. 1542 din 18 noiembrie 2005 prin care

s-a propus acordarea de măsuri reparatorii pentru casa de locuit demolată

solicitând anularea acesteia și restituirea întregii suprafețe de teren

intravilan care a aparținut autorului lor.

Instanța de apel a reținut în mod

corect că cererea de restituire a terenului intravilan a fost soluționată cu

autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr. 305/2004 a tribunalului

Ialomița, astfel încât aceasta nu mai poate fi supusă judecății încă o dată.

Mai mult, dispoziția atacată în

cauză privește acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul casă de locuit

demolat, fără a se referi și la terenul intravilan. In atare situație,

contestația formulată împotriva dispoziției nu poate viza alte bunuri decât

acelea asupra cărora s-a dispus prin actul contestat, persoana interesată

nefiind îndrituită să lărgească cadrul procesual conferit de actul supus

controlului judiciar.

Nu se poate reține nici critica

potrivit căreia nu s-au acordat măsurile reparatorii pentru imobilul demolat.

Prin dispoziția contestată s-a

propus acordarea măsurilor reparatorii, însă plata efectivă a acestora va urma

regimul prevăzut de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, dreptul invocat de

recurenți fiind supus acțiunii legii noi, de imediată aplicare.

Pentru aceste considerente recursul

se va respinge ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții

M.E. și U.I. împotriva deciziei nr. 10 A din 15 ianuarie 2007 a Curții de Apel

București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată astăzi 20 iunie 2007, în ședința publică.