ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2834/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2834/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei

de față, constată următoarele:

Prin sentința

civilă nr. 214F din 21 aprilie 2006, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă,

s-a admis cererea formulată de reclamanții S.G., P.D.D. și D.Ș.,

în contradictoriu cu pârâții Municipiul

Slobozia, prin Primar, și Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al statului.

S-a constatat

că reclamanții sunt îndreptățiți la reparații prin echivalent constând în despăgubiri

bănești, în cuantum de 3.226.185.350 ROL (322.618,535 RON), pentru imobilele situate

în municipiul Slobozia și preluate abuziv de stat, compuse din teren intravilan,

în suprafață de 1.008 m.p., casa de locuit, grajd de animale, 2 magazii, brutărie,

șopron, împrejmuire lemn și fântână.

A fost obligat

pârâtul Ministerul Finanțelor Publice la plata, către reclamanți, a acestei sume

și a cheltuielilor de judecată constând în onorariu avocat și onorariu expert, în

cuantum de 700 RON.

S-a anulat dispoziția

nr. 4144 din 22 octombrie 2004 emisă de Primarul municipiului Slobozia.

Împotriva sentinței

pronunțate a declarat apel Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia

civilă nr. 485 din 31 octombrie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, s-a admis apelul formulat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor

Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice Ialomița, împotriva sentinței

civile nr. 214/2006, s-a desființat sentința apelată și s-a trimis cauza, spre rejudecare,

la Tribunalul Ialomița.

S-a considerat

că, întrucât hotărârea pronunțată nu a fost motivată, cauza a fost judecată fără

a se cerceta fondul, astfel că, procedându-se la aplicarea art. 297 alin. (1)

C. proc. civ., s-a dispus trimiterea spre rejudecare.

Cauza a fost

înregistrată la Tribunalul Ialomița, sub nr. 474/98/2007 (482/2007).

Reclamanții

au depus o cerere modificatoare a ceRON inițiale, arătând că solicită a li se acorda

despăgubiri și pentru imobilele ce nu au avut destinația de locuință, cu menținerea

celorlalte capete de cerere.

Prin sentința

civilă nr. 461 F din 23 aprilie 2007, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția

civilă, s-a admis cererea formulată de reclamanți; s-a anulat art. 2 din dispoziția

nr. 4144 din 22 octombrie 2004, emisă de Primarul municipiului Slobozia; s-a constatat

că aceștia sunt îndreptățiți, în cotă de 1/3 fiecare, la măsuri reparatorii prin

echivalent, constând în acordarea, cu acceptul părților menționate, a unui teren

intravilan în compensare pentru terenul în suprafață de 1.008 m.p. și, în lipsa

acestuia, în acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul

de stabilire și plată a despăgubirilor, pentru teren și

construcțiile demolate, identificate în

procesul verbal de predare primire din data de 09 decembrie 1953, imobile situate

în municipiul Slobozia, str. M.B., județul Ialomița, moștenire de la D.G., a căror

valoare se determină potrivit art. 10 alin. (8) și (9) din Legea nr. 10/2001, republicată.

S-a respins cererea reclamanților privind cheltuielile de judecată.

În pronunțarea

acestei hotărâri, prima instanță a reținut că, prin dispoziția nr. 4144 din 22

octombrie 2004, emisă de Primarul municipiului Slobozia, în soluționarea notificării

nr. 402 din 06 noiembrie 2001, depusă de reclamanți, conform Legii nr. l0/2001,

a fost respinsă cererea acestora, de restituire în natură a imobilului (teren și

construcții), situat în Slobozia, str. M.B., motivat de faptul că sunt demolate

construcțiile și pe vechiul amplasament se află un ansamblu de locuințe (art. 1).

S-a stabilit

că valoarea echivalentă a imobilului imposibil de restituit, conform expertizei,

este în sumă de 2.455.780 RON, constând în titluri de valoare.

Potrivit înscrisurilor

depuse la dosar instanța a reținut că reclamanții sunt moștenitorii defunctului

D.G., în calitate de descendenți, persoană care a deținut în proprietate, în Slobozia,

str. M.B., imobilul compus din: teren în suprafață de 1.008 m.p. și construcții

- clădire în suprafață de 174,78 m.p., compusă din 5 camere, anexe, o magazie în

suprafață de 98 m.p., un grajd în suprafață de 25,60 m.p. și o brutărie în suprafață

de 102 m.p., o magazie în suprafață de 32,50 mp., toate aceste imobile fiind descrise

în procesul verbal încheiat la 9 decembrie 1953.

Bunurile au

fost naționalizate și au trecut în proprietatea statului, ele încadrându-se în categoria

imobilelor preluate în mod abuziv, cu titlu, conform art. 2 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 10/2001, republicată, în prezent, construcțiile fiind demolate, iar terenul

nu este liber, fiind ocupat de lucrări de utilitate publică.

În raport de

dispozițiile art. 4 alin. (1) și (2) coroborate cu art. 10 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, reclamanții sunt

îndreptățiți la măsuri reparatorii prin echivalent atât pentru construcții, cât

și pentru teren, restituirea în natură nefîind posibilă.

Potrivit dispozițiilor

art. 10 alin. (10) din Legea nr. 10/2001, republicată, măsurile reparatorii prin

echivalent vor consta în compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent,

de către entitatea învestită, potrivit legii, cu soluționarea notificării, cu acordul

persoanei îndreptățite, sau în despăgubiri acordate în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire

și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

În

aplicarea acestor dispoziții legale, entitatea

notificată a propus reclamanților, având în vedere și solicitarea acestora formulată

prin cererea adresată instanței, ca pentru terenul în suprafață de 1.008 m.p., situat

pe str. M.B., care nu se poate restitui în natură, să primească, în compensare,

în echivalent, un alt teren intravilan, în suprafață de 1.680 m.p., situat pe

str. P.R., propunere ce nu a fost admisă, fără echivoc, de către reclamanți.

Reținând că

oferirea unor bunuri în compensare este atributul exclusiv al entității investite

cu notificarea, aspect ce rezultă din interpretarea textului de lege enunțat mai

sus, și având în vedere că această măsură reparatorie în echivalent se poate acorda

doar cu acceptul celui îndreptățit, instanța, neputându-se substitui voinței celor

două părți, în sensul că nu poate obliga pârâtul la restituirea unei anumite suprafețe

și nici pe reclamanți să accepte propunerea făcută, în raport de solicitarea reclamanților

și de oferta făcută de pârâtul Municipiul Slobozia, prin Primar, a constatat că

S.G., P.D.D. și D.Ș. sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii în echivalent constând

în acordarea unui teren intravilan în compensare pentru terenul în suprafață de

1.008 m.p., cu acceptul celor îndreptățiți.

În

lipsa acordului, instanța a considerat

că reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri acordate în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate

în mod abuziv (respectiv, titluri de despăgubire, așa cum sunt reglementate în titlul

VII al Legii nr. 247/2005, iar nu despăgubiri bănești, acestea nemaifiind prevăzute,

ca formă de restituire în echivalent, în Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea

nr. 247/2005), atât pentru terenul în suprafață de 1008 m.p., cât și pentru construcțiile

identificate în procesul - verbal încheiat la data de 09 decembrie 1953 și care

sunt demolate, oricare ar fi fost destinația acestora înainte de preluare, casă

de locuit sau altă destinație.

Sub aspectul

valorii terenului și a construcțiilor demolate, instanța, în raport de dispozițiile

art. 10 alin. (8) și (9) din Legea nr. 10/2001, republicată, a reținut că aceasta

se determină potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită

conform standardelor internaționale de evaluare și cu aplicarea procedurii prevăzute

în Normele metodologice de aplicare a titlului VII din Legea nr. 24772005, aprobate

prin H.G. nr. 1095 din 15 septembrie 2005, procedură aplicabilă, potrivit art. 10.8.din

Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, republicată, aprobate prin

H.G. 250 din 07 martie 2007.

Având în vedere

că, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, atunci când restituirea se

solicită de mai multe persoane îndreptățite, dreptul de proprietate se constată

în cote-părți, instanța a constatat că reclamanții sunt îndreptățiți la măsurile

reparatorii stabilite, în cotă de 1/3 fiecare, aceștia fiind descendenții defunctului

D.G.

Față de considerentele

enunțate, Tribunalul a dispus anularea art. 2 din dispoziția nr. 4144, emisă la

22 octombrie 2004, de către Primarul municipiului Slobozia, și admiterea cererii

formulate de reclamați.

În

ceea ce privește cererea de obligare a

pârâților la plata cheltuielilor de judecată, instanța a respins-o, ca neîntemeiată.

Astfel, dispoziția

atacată a fost emisă cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare la acea dată,

respectiv Legea nr. 10/2001 în forma anterioară apariției Legii nr. 247/2005, (titlurile

de valoare nominală stabilite având drept corespondent, în prezent, despăgubirile

stabilite conform legii speciale), iar critica inițială, făcută de reclamanți, în

sensul neacordării de despăgubiri bănești nu a fost admisă în rejudecare, când,

de altfel cererea a și fost modificată.

În

ceea ce privește stabilirea dreptului la

măsuri compensatorii pentru teren, deși admisă solicitarea făcută de reclamanți,

nu se poate reține o culpă procesuală a pârâților în condițiile în care legea nu

instituie, ca obligatorie, acordarea unei astfel de măsuri din partea celor notificați.

Considerând

că admiterea cererii reclamanților, în sensul celor stabilite, este consecința modificării

legislative, iar nu a culpei emitentului dispoziției atacate, instanța a reținut

că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

Împotriva acestei

hotărâri au declarat apel reclamanții S.G., P.D.D. și D.Ș.

Prin decizia

civilă nr. 251 din 31 martie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, în majoritate, s-a respins apelul, ca nefondat.

Opinia separată

pronunțată în cauză a vizat admiterea apelului, schimbarea, în parte, a sentinței

atacate, în sensul că terenul echivalent din str. R., Slobozia, este de 7762 m.p.,

iar contravaloarea (în subsidiar) despăgubirilor pentru teren este de 643.505 euro,

iar pentru construcții, de 273.507 euro, plătibili în RON la data punerii în executare

a hotărârii, păstrarea celorlalte dispoziții ale sentinței apelate.

În

pronunțarea deciziei sus-menționate, cu

opinie majoritară, Curtea a reținut că anularea art. 2 din dispoziția nr. 4144

din 22 octombrie 2004, emisă de Primarul Municipiului Slobozia, prin hotărârea apelată,

corespunde prevederilor art. 10 alin. (10) din Legea nr. 10/2001, care dispun, imperativ,

că: „în situațiile prevăzute la alin. 1, 2 și 6, măsurile reparatorii prin echivalent

vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de către

entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării, cu acordul

persoanei îndreptățite, sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind

regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod

abuziv".

Într-adevăr,

reclamanții nu au achiesat, integral, la modalitatea de despăgubire privind compensarea

în echivalent, pentru terenul în suprafață de 1.008 m.p., cu un alt teren intravilan

în suprafață de 1.680 m.p, situat în str. P.R., Municipiul Slobozia, aceștia fiind

de acord cu amplasamentul terenului, însă nu și cu întinderea suprafeței de teren,

de 1320 m.p; elocventă, în acest sens, este măsura Tribunalului Ialomița, de a dispune

adresă către Primăria municipiului Slobozia, privind eventualitatea acordării, către

reclamanți, a unui teren echivalent, finalizată prin adresa nr. 11064 din 2

aprilie 2007, prin care această instituție încunoștința instanța despre identificarea

unui teren situat în intravilanul Municipiului Slobozia - zona G.N.

În

legătură cu terenul în suprafață de 1.320

m.p., situat în str. G.N., s-a efectuat o expertiză evaluatoare, de către expertul

C.V., care a stabilit că valoarea patrimonială a terenului avut în proprietate de

autorul reclamanților, situat în str. M.B., este echivalentă valorii patrimoniale

a terenului propus cu titiu de despăgubire, în suprafață de 1.320 m.p., situat în

str. G.N., municipiul Slobozia.

Reclamanții

nu au fost de acord cu acest raport de echivalență, astfel cum rezultă din „Minuta"

din 03 aprilie 2007, încheiată între P.D.D., în calitate de reprezentant al reclamanților,

și Primăria Slobozia, prin secretar și consilier juridic, iar la termenul din 16

aprilie 2007, reclamantul, personal, a susținut că nu este de acord nici cu raportul

de expertiză refăcut și care propune, pentru terenul avut în proprietate, un teren

similar ca valoare, situat în str. P.R., în suprafață de 1.680 m.p., coeficientul

de echivalență fiind de 1,67, față de cel propus inițial, de 1,31.

În

motivarea apelului, reclamanții au precizat

că, într-o expertiză extrajudiciară, expertul A.N.E.V.A.R., ing. T.C., a constatat

că, în realitate, raportul dintre cele două terenuri este de 2,5, astfel că suprafața

de teren ce trebuie acordată în compensare este de 2.520 m.p.

În

apel, Curtea a încuviințat proba cu expertiză

tehnică construcții, iar, prin raportul efectuat de către expert ing. P.V.A., s-a

constatat că valoarea echivalentă cu terenul naționalizat este de 2.574.000 RON,

valoarea totală a construcțiilor aflate, până la naționalizare, pe terenul situat

în B-dul M.B., fiind de 282.000 RON.

Ulterior, același

expert a dispus corectarea doar a punctului „A" din expertiza anterioară, în

sensul că suprafața echivalentă, ce trebuie acordată, în natură, în zona P.R., este

de 8.460 m.p., coeficientul de echivalență fiind de 8,4.

Intimatul Municipiul

Slobozia a formulat obiecțiuni deoarece expertul a finalizat expertiza, în faza

corectivă, prin folosirea unor parametri și coeficienți ce nu sunt în concordantă

cu situația reală din teren și a conchis că suprafața echivalentă ce trebuie acordată

în compensare este de 2.671 m.p., coeficientul de echivalență fiind de 2,65.

La 20

ianuarie 2009, Curtea a acordat cuvântul în dezbaterea apelului, iar, în deliberare,

din cauza divergenței de opinii, cauza a fost repusă pe rol în ce privește cuantumul

despăgubirilor.

Reclamanții

sunt persoane îndreptățite, în sensul art. 4 alin. (1) și (2) din Legea nr. 10/2001,

la măsuri reparatorii prin echivalent pentru teren și construcții, terenul fiind

ocupat de lucrări de utilitate publică, restituirea în natură nu este posibilă.

Prin chiar petitul

contestației astfel cum a fost modificat, reclamanții au solicitat ca, pentru terenul

în suprafață de 1.008 m.p., situat în Slobozia, str. M.B., să primească un alt teren

în compensare, iar prin expertizele efectuate în cauză, corelate cu relațiile comunicate

de Primăria municipiului Slobozia, s-a concluzionat că este posibilă acordarea în

compensare a unei alte suprafețe de teren, însă cu acordul celor îndreptățiți.

În

mod constant, reclamanții au contestat

coeficientul de echivalare a terenului avut în proprietate cu cel propus a fi acordat

în echivalent, achiesând, însă, la locația terenului.

În

consecință, instanța de fond, în mod întemeiat,

a considerat că, în absența unui acord, reclamanții, ca persoane îndreptățite la

despăgubiri, urmează a beneficia de măsuri reparatorii astfel cum acestea sunt reglementate

prin titlul VII al Legii nr. 247/2005, câtă vreme despăgubirile bănești nu mai constituie

o modalitate de despăgubire după modificarea Legii nr. 247/2005.

Ca atare, soluția

apelată este conformă prevederilor art. 10 alin. (10) din Legea nr. 10/2001, corelate

cu alin. (8) și (9) ale aceluiași articol, în ce privește valoarea terenului și

a construcțiilor demolate cu care reclamanții urmează a fi despăgubiți, în contextul

aplicării procedurii reglementate prin titlul VII din Legea nr. 247/2005, Primăria

municipiului Slobozia, în calitate de persoană notificată, urmând să emită dispoziție

motivată, astfel cum s-a dispus la fond, cu propuneri de acordare a despăgubirilor

pentru teren și construcții.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamanții, criticând-o pentru următoarele motive:

cadrul procesual, instanța nu s-a pronunțat cu privire la calitatea de pârât a Ministerului

Economiei.

În

contestația formulată, în primul ciclu

procesual, reclamanții au solicitat judecarea acesteia în contradictoriu cu Municipiul

Slobozia, prin Primar, și Ministerul Finanțelor Publice, ca reprezentant al statului.

Modificările

legislative ulterioare datei de 01 ianuarie 2009 au dus la separarea Ministerului

Finanțelor de Ministerul Economiei.

Întrucât

Statul este reprezentat de Ministerul Finanțelor,

instanța urma să se pronunțe cu privire la excepția invocată de Ministerul Economiei

și, ca urmare a admiterii excepției, Ministerul Economiei nu mai are calitate de

parte în prezenta cauză.

Ialomița a reținut, greșit, faptul că imobilul defunctului D.G. a fost preluat,

de stat, cu titlu.

Rezultă că imobilul

a fost preluat la data de 02 martie 1949, în baza Decretului 83/1949, odată cu preluarea

imobilelor deținute de defunct, în localitatea P. din județul Ialomița. Părinții

recurenților au fost dați afară din locuința ce o aveau în Slobozia și obligați

să locuiască cu domiciliu forțat în orașul Râmnicu-Sărat.

Față de probele

administrate în cauză, statul a preluat acest imobil abuziv, fără titlu.

la incidența art. 10 alin. (10) din Legea nr. 10/2001:

Din probele

administrate rezultă că imobilul autorului recurenților-construcție, anexe gospodărești

și teren în suprafață de 1008 m.p., a fost situat într-o zonă ultracentrală a municipiului

Slobozia, respectiv str., M.B.

Municipiul Slobozia,

prin Primar, a făcut o ofertă, recurenților, privind un teren în compensare situat

în str. P.R. (stradă care, în prezent, nu există).

Astfel cum rezultă

din minuta din 03 aprilie 2007, reprezentantul reclamanților, respectiv recurentul

P.D.D., a fost de

acord cu

locația propusă, dar nu și cu suprafața de teren propusă, respectiv de 1.320 m.p.,

față de 1.008 m.p. (preluați abuziv de stat), așa cum a fost calculată în raportul

de evaluare a celor două terenuri, depus de Municipiul Slobozia, la termenul din

02 aprilie 2007, deoarece este o discrepanță valorică pe piața imobiliară între

un teren situat în zona centrală a municipiului Slobozia și un teren situat într-o

zonă periferică.

În pct. 2 al

minutei menționate, Primăria s-a obligat să refacă raportul de expertiză, ținând

cont de faptul că str. P.R. nu există în prezent.

În urma refacerii

raportului de expertiză, s-a propus un raport de echivalență de 1,767, care a dus

la o subevaluare a terenului preluat față de valorile de pe piața imobiliară ,de

cea 200 euro/m.p.

Având în vedere

textul de lege menționat mai sus, în primul ciclu procesual, instanța a admis efectuarea

unui raport de expertiză pentru a se stabili un raport de echivalență real între

cele două terenuri. Această lucrare nu a fost finalizată deoarece obiecțiunile formulate

la raportul de expertiză din data de 13 februarie 2006 nu au fost luate în considerare

de instanță. În acest mod a fost încălcat dreptul reclamanților de a dovedi pretențiile

formulate prin cererea de chemare în judecată, în contradicție flagrantă cu dispozițiile

art. 4 din titlul VII din Legea nr. 247/2005, care prevăd acordarea unor despăgubiri

juste și echitabile pentru imobilele preluate abuziv de stat.

Instanța avea

obligația legală să motiveze respingerea cererii de finalizare a raportului de expertiză,

încuviințat, ca probă, la propunerea reclamanților.

În cauză, s-a

întocmit, de expertul P.V.A., raportul de expertiză depus la dosar, la data de 19

mai 2008, și, ulterior, completat prin raportul corectiv depus la 05 iunie 2008

și raportul din data de 16 septembrie 2008 (răspuns la obiecțiuni).

Prin această

lucrare expertul indică un coeficient de echivalență de 7,7 (coeficient pe care

recurenții îl acceptă), astfel că terenul pe care urmează să-l primească recurenții,

în calitate de persoane îndreptățite, în zona P.R., va fi în suprafață de 7.762

m.p. (1.008 mp x

7,7)

În subsidiar,

sunt de acord cu suma de 643.505 euro, reprezentând despăgubiri cuvenite pentru

teren.

la despăgubirile bănești cuvenite pentru construcțiile demolate:

Recurenții sunt

de acord cu suma indicată în raportul de expertiză al expertului P., depus la termenul

din 16 septembrie 2008, de

273.507

euro, ca fiind echivalentul bănesc al construcțiilor preluate abuziv și, ulterior,

demolate.

Pentru considerentele

invocate, ca argumente, în susținerea opiniei separate a magistratului A.G., în

mod greșit, instanța de fond nu a stabilit cuantumul despăgubirilor conform celor

arătate la pct. 3 din motivele de recurs, în sensul că măsurile reparatorii în echivalent

constau în oferirea, în compensare, pentru terenul preluat de stat, a unui teren

în suprafață de 7.762 m.p., iar, în subsidiar, în cazul în care nu se va putea acorda

acest teren, să fie acordată contravaloarea despăgubirilor pentru teren, de 643.505

euro. În ceea ce privește construcțiile demolate, recurenții solicită acordarea

unor despăgubiri în cuantum de 273.507 euro.

În

temeiul dispozițiilor art. 312 C.

proc. civ., raportat la art. 304 pct. 9 din același cod, recurenții au solicitat

admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, în sensul admiterii apelului

și al schimbării, în parte, a sentinței apelate, conform celor arătate mai sus.

Pe parcursul

procesului a decedat recurenta S.G., fiind introduși, în cauză, moștenitorii acesteia,

S.C.E. și B.I.J., potrivit certificatului de moștenitor din 03 noiembrie 2009 emis

de B.N.P. S.D.

Intimații pârâți

nu au depus întâmpinare în dosar.

Analizând decizia

civilă recurată din perspectiva dispozițiilor art. 304 pct. 5 C. proc. civ. pentru

criticile prezentate în cadrul primului motiv de recurs și a art. 304 pct. 9 din

același cod pentru celelalte critici de nelegalitate, Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, pentru următoarele considerente:

că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra excepției lipsei calității procesuale

pasive a Ministerului Economiei, invocată de acesta, prin întâmpinarea depusă la

termenul din 24 februarie 2009, deși a supus dezbaterii părților incidentul procedural

respectiv, după cum rezultă din încheierea de amânare a pronunțării deciziei, din

24 martie 2009, ceea ce reprezintă o vătămare în sensul art. 105 alin. (2) C.

proc. civ.

Sancțiunea aplicabilă

nu este, însă, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece vătămarea

a fost înlăturată tocmai prin reiterarea chestiunii lipsei calității procesuale

pasive a Ministerului Economiei în recurs, prin motivele căii de atac exercitate,

și examinarea excepției de către prezenta instanță.

Ministerul Economiei

nu justifică legitimare procesuală pasivă întrucât nu este reprezentantul statului

în astfel de litigii, ci doar a

preluat activitățile și structurile

specializate pe domeniul economic de la Ministerul Economiei și Finanțelor (în prezent,

Ministerul Finanțelor Publice), în condițiile art. 7 din O.U.G. nr. 221/2008 pentru

stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale.

Pe de altă parte,

reprezentantul statului, în justiție, este Ministerul Finanțelor Publice, potrivit

art. 2 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea

Ministerul Finanțelor Publice, dacă nu există dispoziție legală contrară, persoană

care a figurat, în prezentul proces, în calitate de pârât.

Ca atare, hotărârea

pronunțată este opozabilă și statului, legal reprezentat, astfel încât, și din acest

punct de vedere, nu s-a produs recurenților nicio vătămare care să nu poată fi înlăturată

altfel decât prin casarea deciziei.

În

ceea ce privește Ministerul Economiei,

cum soluția Curții de Apel este de respingere a căii de atac, în consecință, și

cu privire la Ministerul Economiei, nu se mai impune modificarea deciziei recurate,

conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în sensul pronunțării tot a unei soluții

de respingere față de instituția amintită, dar raportat la lipsa calității procesuale

pasive a acestui minister.

În

concluzie, nu sunt întrunite cerințele

art. 304 pct. 5 C. proc. civ., în sensul existenței unei vătămări produse recurenților

prin omisiunea instanței de apel de a se pronunța asupra excepției în discuție,

care să nu poată fi înlăturată decât prin casarea deciziei atacate.

la natura preluării imobilelor ce au aparținut autorului reclamanților, de către

stat, recurenții critică soluția primei instanțe, iar nu pe cea a Curții de Apel,

sub acest aspect, nearătând care sunt eventuale greșeli ale acestei instanțe în

legătură cu chestiunea în discuție.

Or, obiectul

căii de atac de față nu îl constituie hotărârea primei instanțe, ci decizia Curții,

cu privire la care recurenții nu au invocat niciun motiv de nelegalitate în ceea

ce privește reținerea caracterului valabil sau nevalabil al tidului statului, de

către instanța de apel.

Pe de altă parte,

recurenții au susținut că autorul lor ar fi fost obligat, de către reprezentanții

statului din perioada respectivă, să predea imobilele statului, invocând, în acest

sens, probele administrate în cauză.

Aceste susțineri

pun în discuție reevaluarea situației de fapt față de cea reținută de instanțele

anterioare, raportat la probele administrate, examinarea acestor critici nemaifiind

posibilă față de structura actuală a recursului, care nu mai permite o asemenea

reevaluare față de abrogarea motivului de casare prevăzut de art. 304 pct. 1 C.

proc. civ., prin art. 1 pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

De altfel, nici

nu este relevanță, în speța de față, natura preluării bunului, de către stat, cu

sau fără titlu valabil, întrucât forma reparației în echivalent, procedura în cadrul

căreia poate fi acordată și cuantumul despăgubirilor la care sunt îndreptățiți reclamanții

nu depind de modalitatea de preluare.

Astfel, legea

în discuție prevede dreptul la restituirea în natură sau despăgubiri în echivalent

pentru foștii proprietari sau moștenitorii lor, indiferent de natura preluării,

în noțiunea de „imobil preluat în mod abuziv" fiind incluse atât imobilele

preluate cu titlu valabil, cât și cele preluate fără titlu valabil, conform

art. 2 din Legea nr. 10/2001.

În

anumite condiții, caracterul preluării

prezintă importanță în ceea ce privește forma de restituire, în natură sau în echivalent,

precum și persoana abilitată de lege să soluționeze notificarea, nu și în ceea ce

privește forma de reparație în echivalent cuvenită persoanei îndreptățite.

„nefinalizarea" raportului de expertiză întocmit în dosarul instanței de fond,

într-un prim ciclu procesual, prin lipsa motivării instanței asupra soluției de

respingere a obiecțiunilor formulate de reclamanți la raportul de expertiză întocmit

în dosarul respectiv, la data de 13 februarie 2006, nu poate fi analizată în prezentul

recurs.

Astfel, în afara

faptului că susținerile arătate pun în discuție probatoriul administrat, ceea ce,

după cum s-a menționat deja, nu mai este posibil față de abrogarea art. 304

pct. 1 C. proc. civ., se referă și la un ciclu procesual anterior al litigiului,

în cadrul căruia reclamanții nu au formulat apel, prin care să critice sentința

nr. 214 F din 21 aprilie 2006 sub aspectul raportul de echivalență valorică între

terenul preluat de la autorul părților și cel la care acestea ar fi avut dreptul,

în compensare.

În

consecință, în cadrul recursului de față

nu se mai pot pune în discuție eventuale greșeli ale primei instanțe care a pronunțat

hotărârea în primul ciclu procesual, neatacată de reclamanți sub aspectul în discuție.

Pe de altă parte,

eventualele greșeli ale instanței în legătură cu proba respectivă nici nu au relevanță

întrucât sentința respectivă a fost desființată, în mod irevocabil, prin decizia

Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, iar, în rejudecare, nu s-a mai avut

în vedere

raportul de expertiză efectuat în primul

ciclu procesual, soluția instanței de fond fundamentându-se pe argumente ce nu au

vizat această probă.

De asemenea,

în rejudecare, au fost depuse mai multe rapoarte de expertiză extrajudiciare și,

în final, instanța de apel a încuviințat efectuarea unei noi expertize care să stabilească

suprafața de teren cuvenită, în echivalent, pentru terenul preluat de stat, de 1.008

m.p., precum și valoarea construcțiilor preluate și demolate.

În

concluzie, raportul de expertiză efectuat

la 13 februarie 2006, în primul ciclu procesual, nu mai prezintă nicio importanță

în soluționarea cauzei.

În

ceea ce privește susținerile privind dreptul

recurenților la acordarea unui teren, în compensare, în suprafață de 7.762 m.p.,

aferentă unui coeficient de echivalență de 7,7 între terenul preluat și cel cuvenit

în această formă de reparație, părțile au arătat doar că acceptă coeficientul respectiv,

stabilit de expert, dar nu aduc critici concrete argumentelor instanței, în sensul

înlăturării acordării terenului, în compensare, în suprafața solicitată.

Pe de altă parte,

în mod corect, Curtea de Apel a reținut, în aplicarea dispozițiilor art. 10

alin. (10) din Legea nr. 10/2001, că acordarea bunurilor în compensare este condiționată

de acordul persoanei îndreptățite în acest sens. Or, reclamanții nu au acceptat

terenul oferit în compensare, de intimatul pârât, în ceea ce privește nu locația

acestuia, ci suprafața oferită, subdimensionată față de valoarea terenului preluat

de stat. În consecință, fără acordul reclamanților, nu putea fi stabilită această

formă de reparație în echivalent.

Din perspectiva

unității deținătoare a terenului, Municipiul Slobozia, prin Primar, ca urmare a

contestării coeficientului de echivalență între terenuri, stabilit de expert, nici

aceasta nu a făcut o ofertă pentru vreun teren individualizat în materialitatea

lui, în suprafața solicitată de reclamanți. Cum părțile nu au criticat poziția pârâtului

sub acest aspect, care să permită analizarea, de către prezenta instanță, a vreunui

eventual refuz abuziv de restituire, în compensare, a unui teren, pentru suprafața

de 7762 m.p., Înalta Curte constată că instanța de apel a procedat la o corectă

aplicare a dispozițiilor textului de lege sus-menționat, în absența realizării unui

acord între oferta Municipiului și pretențiile reclamanților.

De altfel, prin

decizia Curții de Apel fiind menținută, în tot, soluția primei instanțe, nimic nu

împiedică realizarea înțelegerii între părți, ulterioară procesului de față, pentru

reparația în compensare, sentința apelată neexcluzând dreptul reclamanților la această

formă de

reparație în echivalent, ci condiționând-o

doar de acordul reclamanților pentru bunul oferit în compensare.

În

ceea ce privește acordarea despăgubirilor

bănești în cuantum de 643.505 euro, Curtea a reținut, în mod corect, că această

formă de reparație în echivalent pentru imobilele preluate abuziv nu mai este prevăzută

în Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

De altfel, fiind

vorba despre un teren, nici sub imperiul legii în forma de la data intrării în vigoare

(14 februarie 2001) și nici în celelalte forme ulterioare modificării și completării

sale, recurenții nu aveau dreptul la despăgubiri bănești pentru terenuri.

Potrivit

art. 9 alin. (2) cu referire la art. 10 alin. (1) și (9) din Legea

nr.

10/2001 în forma de la data adoptării sale, „în cazul imobilelor care

aveau

numai altă destinație decât aceea de locuință... a căror restituire

În

natură, în tot sau în parte, nu este posibilă, restituirea

prin măsuri

reparatorii în echivalent se face prin

acordarea de titluri de valoare

nominală folosite exclusiv

în procesul de privatizare, de acțiuni la

societățile comerciale tranzacționate

pe piața de capital ori prin

compensarea cu alte bunuri

sau servicii oferite în echivalent de

deținător, cu acordul persoanei

îndreptățite". În consecință,

despăgubirile bănești, nu

sunt enumerate, ca formă de reparație în

echivalent, printre măsurile

reparatorii prevăzute în textele de lege

menționate.

Critica de nelegalitate

în ceea ce privește forma de reparație cuvenită reclamanților pentru terenul preluat

de la autorul lor nu este, în consecință, întemeiată.

privind acordarea despăgubirilor bănești pentru construcțiile demolate nu au suport.

Recurenții menționează

că, pentru aceste bunuri, li se cuvine suma de 273.507 euro, stabilită prin expertiză,

dar nu precizează argumentele pentru care au dreptul la despăgubiri bănești în cuantumul

menționat, respectiv în ce constă nelegalitatea deciziei recurate, care a stabilit

dreptul părților la despăgubiri în condițiile titlului VII din Legea nr. 247/2005,

față de formele de reparație în echivalent prevăzute în legislația actuală. În acest

sens, trimiterea efectuată de recurenți la motivarea judecătorului care a procedat

la opinie separată față de decizia Curții de Apel este generică și nu cuprinde critici

de nelegalitate față de această hotărâre.

Pe de altă parte,

susținerile privind dreptul la despăgubiri bănești pentru construcțiile demolate

sunt formulate „omisso medio", recurenții neformulând critici, prin cererea

de apel, în legătură cu forma de

reparație în echivalent, stabilită de instanța de fond. Dimpotrivă, prin motivul

de apel referitor la construcțiile demolate, apelanții reclamanți critică sentința,

întocmai ca și în dosarul de recurs de față (în ceea ce privește decizia Curții),

sub aspectul raportului de expertiză efectuat și „nefinalizat" în primul ciclu

procesual, precum și sub aspectul omiterii, de către prima instanță, a obligării

unității deținătoare, în condițiile art. 26 din Lege, la emiterea unei dispoziții

prin care să se acorde bunuri în compensare sau despăgubiri, în valoarea stabilită

potrivit art. 10 alin. (8) și (9) din actul normativ respectiv.

Și în concluziile

scrise depuse în dosarul de apel, de către apelantul reclamant P.D.D., acesta a

solicitat, referitor la construcțiile demolate, să se propună, conform ridului VII

din Legea nr. 247/2005 și ridului

1

din

O.U.G. nr. 81/2007, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, despăgubirea

apelanților prin acordarea de titluri de plată și titluri de conversie emise de

A.N.R.P., în cuantum de 1.210.180 RON, Comisia urmând a stabili cuantumul final

al despăgubirilor.

Nu se critică,

astfel, forma de reparație în echivalent, prin cererea de apel, astfel încât dreptul

reclamanților la această formă de reparație nu poate fi stabilit direct în recurs.

Referitor la

cuantumul despăgubirilor cuvenite, decizia Curții a constatat că prima instanță

a procedat la o corectă trimitere la dispozițiile art. 10 alin. (8) și (9) din Legea

nr. 10/2001, în ceea ce privește cuantumul despăgubirilor ce se vor acorda în cadrul

procedurii speciale prevăzute de titlul VII din Legea nr. 247/2005, arătând, totodată,

că Primăria Slobozia urmează să emită dispoziție motivată în acest sens, corespunzător

solicitării formulate de reclamanți, prin cererea de apel.

În concluzie,

susținerile referitoare la măsurile reparatorii cuvenite recurenților, pentru construcțiile

preluate de stat și, în prezent, demolate, pe lângă faptul că sunt insuficient dezvoltate,

au primit și un răspuns favorabil, de către instanță, în limitele criticilor formulate

de aceleași părți, în apel.

Având în vedere

aceste considerente, Înalta Curte constată că decizia Curții a fost pronunțată cu

respectarea și aplicarea corectă a dispozițiilor legale incidente în materie, nefiind

întrunite cerințele art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și nici nu subzistă, în ceea ce

o privește, motivele de nulitate pe care le implică art. 304 pct. 5.

În consecință,

în baza art. 312 alin. (1) din același cod, va respinge recursul declarat de reclamanți,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca

nefondat, recursul declarat de reclamanții S.G. (continuat de moștenitorii S.C.E.

și B.I.J.), P.D.D. și D.Ș. împotriva deciziei nr. 251 din 31 martie 2009 a Curții

de Apel București, secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 7 mai 2010.