ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7423/2013

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

I. Circumstanțele cauzei.

Prin

cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă,

de contencios administrativ și fiscal, la data de 29 august 2011 sub nr. 295/43/2011,

reclamanta SC A.V. SRL, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României -

Secretariatul General al Guvernului, a solicitat anularea Deciziei nr.

15A/6097/CA din 08 august 2011 prin care Guvernul României a soluționat

plângerea prealabilă și anularea în parte a H.G. nr. 580/2009, publicată în M.

Of. al României nr. 532/2009, vizând trecerea în domeniul public al com.

Pogăceaua a bunului teren suprafață totală de 67,44 ha, teren pe care sunt

amplasate activele amenajării piscicole, din care luciu de apă 64,87 ha și 2,5

ha aferent acestei amenajări, aflate pe teritoriul administrativ al localității

Văleni.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că imobilul teren în litigiu a aparținut

domeniului public al statului, fiind în administrarea A.D.S.-ului și, ulterior,

în baza unui protocol, imobilul teren litigant a intrat în administrarea

A.N.P.A., acesta fiind și motivul pentru care reclamanta a încheiat contractul

de concesiune cu privire la teren direct cu titularul dreptului de

administrare.

În ipoteza în care se

urmărea trecerea bunului din domeniul public al statului în domeniul public al

unității administrativ-teritoriale se impunea ca, în baza unei solicitări a com.

Pogăceaua, să fie emisă o hotărâre a Guvernului României.

A susținut reclamanta

că, în cauză, au fost încălcate dispozițiile art. 9 alin. (1) Legea nr. 213/1998

privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, deoarece, în baza

H.G. nr. 580/2009 publicată în M. Of. al României nr. 532/2009 s-a dispus

trecerea bunului din domeniul public al statului în domeniul public al com.

Pogăceaua, fără a exista o hotărâre a Guvernului României în acest sens.

Pârâtul Guvernul

României a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității

și tardivității, iar pe fond a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

2.

Hotărârea instanței

de fond

Prin sentința nr. 52 din data de 9 martie

2012, Curtea de Apel Târgu Mureș, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția inadmisibilității și excepția

tardivității.

A respins ca inadmisibilă cererea de anulare

a adresei din 08 august 2011.

A respins ca tardivă cererea de anulare a

H.G. nr. 580/2009 publicată în M. Of. al României nr. 532/2009 vizând trecerea

în domeniul public al com. Pogăceaua a bunului teren în suprafață totală de

67,44 ha, teren pe care sunt amplasate activele amenajării piscicole din care

luciu de apă 64,87 ha și 2,5 ha teren aferent acestei amenajări.

Pentru a pronunța această soluție, instanța

de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește excepția inadmisibilității,

a reținut că aceasta este întemeiată, întrucât cererea de anulare a Deciziei nr.

15A/6097/CA din 08 august 2011 este, în fapt, o adresă care reprezintă

răspunsul comunicat de Secretariatul General al Guvernului la o reclamație

probabilă formulată de reclamantă, aceasta neîntrunind elementele și

caracteristicile actului administrativ care potrivit prevederilor art. 1 din

Legea nr. 554/2004, poate fi atacat în fața instanței de contencios

administrativ.

Cu privire la excepția tardivității, prima instanță

a apreciat că, deși reclamanta contestă caracterul de act administrativ

individual al actului atacat, H.G. de atestare a domeniului public al unei unități

administrativ - teritoriale nu poate fi calificată ca fiind act administrativ

normativ, pentru că nu cuprinde reglementări formulate abstract, cu caracter

obligatoriu pentru un număr determinat de cazuri și persoane, ci are ca efect

juridic delimitarea domeniului public al unităților administrativ - teritoriale,

prin individualizarea fiecăruia dintre imobilele prevăzute în anexe.

Prin urmare, natura juridică a actului

administrativ atacat este cea a unui act administrativ individual, care atrage

incidenta termenelor de prescripție și de decădere prevăzute de art. 11 alin.

(1) și (2) din Legea nr. 554/2004, iar nu a normelor cuprinse în alin. (4) al

aceluiași articol.

Termenul de decădere de un an este

reglementat ca o situație de excepție de la regula prescriptibilității acțiunii

în termenul de 6 luni și se calculează începând, în cazul de față cu data

luării la cunoștință. Or, curtea a reținut că data luării la cunoștință este

data la care reclamanta a putut lua cunoștință de conținutul actului, respectiv

data la care actul a fost publicat (inclusiv anexa contestată) în M. Of. al

României-26 mai 2009.

Prin urmare, instanța de fond a constatat că

introducerea acțiunii la data de 29 august 2011 s-a făcut cu mult peste

termenul de decădere de 1 an de la data aducerii la cunoștința publică a

actului.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs

reclamanta SC A.V. SRL, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A solicitat admiterea recursului, casarea

hotărârii instanței de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe, dat fiind că aceasta nu s-a pronunțat asupra fondului cauzei.

În motivarea recursului, a susținut că instanța

de fond în mod greșit a admis excepția inadmisibilității acțiunii, actele

contestate de reclamantă fiind acte administrative, inclusiv Decizia nr. nr.

15A/6097/CA din 08 august 2011, prin care a fost soluționată plângerea

prealabilă formulată împotriva H.G. nr. 580/2009.

În ceea ce privește admiterea excepției

tardivității de către prima instanță, recurenta a arătat că actul administrativ

atacat este un act administrativ normativ.

A mai arătat că, în ipoteza în care H.G. nr. 580/2009

ar fi fost un act administrativ individual, se impunea ca publicitatea acestuia

să se realizeze prin comunicare și nu prin publicare în M. Of.

A invocat, de asemenea, excepția nulității

absolute sentinței recurate susținând că instanța de fond a omis să se pronunțe

asupra cererii formulate de pârât privind introducerea în cauză a

beneficiarului actului administrativ a cărui anulare este solicitată, respectiv

a Comunei Pogeceaua, fiind încălcate, astfel, dispozițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004.

recurs.

Intimatul - pârât Guvernul României a formulat

întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și

menținerea hotărârii instanței de fond, ca fiind temeinică și legală.

II. Considerentele și soluția

instanței de recurs.

Examinând cauza, Înalta Curte reține că

recursul este fondat și îl va admite pentru considerentele ce vor fi expuse,

făcând aplicarea art. 312 alin. (5) C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) teza a II-a

din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, cu consecința casării

sentinței aflate în control judiciar și a trimiterii cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe.

sentinței recurate, invocată de recurenta - reclamantă, Înalta Curte reține că

potrivit art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, instanța poate introduce

în cauză, la cerere, organismele sociale interesate sau poate pune în discuție

din oficiu, necesitatea introducerii în cauză a acestora, precum și a altor

subiecte de drept.

Trebuie observat că din actele dosarului

rezultă că, prin întâmpinarea formulată de pârâtul Guvernul României pentru

termenul de judecată din 10 februarie 2012 (fila 21 dosar fond), reprezentantul

legal al pârâtului a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârâtă a

com. Pogăceaua, în temeiul art. 16

1

din Legea nr. 554/2004,

beneficiar al actului administrativ a cărui anulare se solicită, în vederea

respectării dreptului la apărare și al principiului contradictorialității.

Mai mult, cu ocazia exercitării căii de atac

recurenta-reclamantă arată că este de acord cu măsura introducerii în cauză a

acestei persoane.

Cert este că pentru o bună administrare a

actului de justiție este necesară prezența în proces și a beneficiarului

actului administrativ emis de pârâtul Guvernul României, pe care

recurenta-reclamantă îl consideră nelegal, doar în acest fel putându-se asigura

respectarea principiului contradictorialității și a dreptului la apărare pentru

toate părțile.

Reținând, astfel, omisiunea primei instanțe

de a se pronunțe asupra acestei cereri în raport cu dispozițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte, consideră că se

impune ca în temeiul acestor dispoziții legale să se dispună introducerea în

cauză a destinatarului actului a cărui anulare s-a cerut.

hotărârii instanței de fond, critică ce privește greșita admitere a excepției

tardivității și respingerea acțiunii ca tardiv formulată, Înalta Curte reține

următoarele:

Prevederile art. 11 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 554/2004 statuează asupra termenului de prescripție de 6 luni

înlăuntrul căruia se poate introduce acțiune în contencios administrativ (alin.

(1)) și asupra termenului de decădere de 1 an pentru introducerea acțiunii în

contencios administrativ peste termenul de 6 luni, însă pentru motive temeinice

(alin. (2)), precum și asupra momentelor în raport de care aceste termene se

calculează.

Înalta Curte observă că abordarea primei instanțe

în interpretarea și aplicarea art. 11 alin. (1) și (2) din Legea contenciosului

administrativ este greșită, deoarece termenul pentru formularea acțiunii în

anularea parțială a H.G. nr. 580/2009 curge de la momentul la care partea

interesată și care nu este beneficiar al actului a luat la cunoștință de acesta

și nu de la momentul la care a fost publicat în M. Of.

În sprijinul acestei soluții este și

jurisprudența Curții Constituționale, care soluționând excepția de

neconstituționalitate a dispozițiilor art. 11 alin. (1) și (2) din Legea

contenciosului administrativ, a reținut în considerentele soluției sale că

termenul în care se poate introduce acțiune se calculează, în privința

terților, de la data la care au luat cunoștință prin orice mijloace de emiterea

actului administrativ individual pe care au interesul să îl conteste (Decizia nr.

316/2008 publicată în M. Of. nr. 303 din 17 aprilie 2008).

În cauză, este evident că

recurenta-reclamantă este terț în raport cu actul administrativ atacat, iar din

înscrisul aflat la dosarul cauzei la fila 107 din dosarul de fond, respectiv

adresa din 10 februarie 2011 emisă de Primăria com. Pogăceaua, depus de

recurentă și în dosarul de recurs la fila 30, rezultă că data la care a luat

cunoștință de existența actului administrativ atacat este 10 februarie 2011.

Acțiunea fiind formulată la data de 29 august

2011, în mod greșit s-a apreciat de către instanța de fond că acțiunea a fost

formulată peste termenul legal, aceasta raportându-se la data publicării

actului administrativ în M. Of.

Așadar, urmează ca instanța de fond să se

pronunțe asupra fondului acțiunii cu care a fost învestită legal.

Pentru motivele expuse, văzând că prima

instanță nu a intrat în cercetarea fondului, în temeiul art. 20 alin. (3) teza

finală din Legea nr. 554/2004, art. 312 alin. (3) și art. 313 C. proc. civ. se

va admite recursul, cu consecința casării sentinței și trimiterea cauzei spre

rejudecare la aceeași instanță.

De asemenea, potrivit considerentelor

reținute de Înalta Curte la pct. II.1 din prezenta decizie, în rejudecare,

instanța de fond urmează să dispună introducerea în cauză a destinatarului

actului a cărui anulare s-a cerut, în conformitate cu dispozițiile art. 16

1

din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC A.V. SRL

împotriva sentinței nr. 52 din 9 martie 2012 a Curții de Apel Târgu Mureș, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26

noiembrie 2013.