ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1438/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată la 12 octombrie 2006, P.A.M., a solicitat instanței, în temeiul dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., în contradictoriu cu Primăria Municipiului Călărași, Comisia de aplicare a Legii nr. 10/2001, repunerea în termenul de formulare a notificării vizând restituirea imobilului din Călărași, format din construcții și teren în suprafață de 70,20 mp. Învestită în primă instanță, Judecătoria Călărași prin sentința civilă nr. 3028 din 7 noiembrie 2006, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, reținând că cererea de repunere în termen nu poate subzista ca o acțiune de sine stătătoare, fiind o cerere secundară, aferentă capătului de cerere principal ce are ca obiect restituirea imobilului.

Prin sentința civilă nr. 2853 din 4 decembrie 2006, Tribunalul Călărași a admis cererea și a dispus repunerea petentei în termenul de formulare a notificării vizând restituirea imobilului din Călărași, termen prevăzut de art. 22 din Legea nr.10/2001. Pentru a decide astfel, prima instanță a reținut în esență că încă din anul 2000 și până în prezent, petenta se află în situația de a fi împiedicată să uzeze de dreptul conferit prin lege, în cauză fiind întrunite cerințele art. 103 alin. (2) C. proc. civ. Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 209 din 3 aprilie 2007, în esență cu aceeași motivare, a respins ca nefondat apelul pârâtei.

În cauză, a declarat recurs în termen legal pârâta Primăria Municipiului Călărași care critică hotărârea dată în apel pe considerentul reținerii greșite a imposibilității depunerii notificării de către reclamantă, în termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, dispoziții imperative care conferă termenului ulterior prelungit, caracterul unui termen de decădere. Se mai arată că prin ignorarea efectelor juridice ale acestor dispoziții imperative, s-ar crea un precedent în interpretarea și aplicarea prevederilor legale mai sus-menționate, orice persoană putând invoca motive care nu constituie împrejurări mai presus de voința părților, pentru a se aplica prioritar prevederile art. 103 C. proc.

civ. Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed: Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, ulterior modificărilor și completărilor aduse prin Legea nr. 247/2005, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare din acestea. Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin O.U.G.

nr. 109/2001 și respectiv nr. 145/2005, stabilindu-se ca dată limită pentru înregistrarea notificărilor, 14 februarie 2002. Sancțiunea nerespectării acestui termen atrage, potrivit art. 22 alin. (5) din lege, pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent, decăderea ca sancțiune de drept material, constând fie în stingerea dreptului la restituire în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate cu titlu valabil, fie în pierderea însăși a dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate fără titlu valabil. S-a decis, atât în practica majoritară a instanțelor judecătorești cât și în doctrină că, avându-se în vedere caracterul acestui termen, de decădere, el curge ireversibil, nefiind susceptibil de întrerupere, suspendare sau repunere în termen, ca în cazul termenului de prescripție extinctivă.

De altfel, singurul act depus de reclamantă în susținerea afirmațiilor din cererea introductivă, adeverința medicală din 24 august 2006, fila 6 dosar fond, atestă doar că aceasta este în evidență cu boli cronice „dispensarizabile ” în intervalul 2003-2004, fără nicio referire la starea de sănătate a celei în cauză în intervalul 14 februarie 2001-14 februarie 2002, în care putea fi depusă cererea de restituire a imobilului. Așa fiind, recursul se va admite, cu consecința casării ambelor hotărâri date în cauză iar, pe fond, a respingerii cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Călărași. Casează decizia nr. 209 din 3 aprilie 2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, precum și sentința civilă nr. 2853 din 4 decembrie 2006 a Tribunalului Călărași și în fond respinge cererea formulată de reclamanta P.A.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 martie 2008.