ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1438/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea formulată la 12 octombrie 2006, P.A.M.,

a solicitat instanței, în temeiul dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., în

contradictoriu cu Primăria Municipiului Călărași, Comisia de aplicare a Legii

nr. 10/2001, repunerea în termenul de formulare a notificării vizând

restituirea imobilului din Călărași, format din construcții și teren în

suprafață de 70,20 mp.

Învestită în primă instanță, Judecătoria Călărași

prin sentința civilă nr. 3028 din 7 noiembrie 2006, a declinat competența

soluționării cauzei în favoarea Tribunalului Călărași, reținând că cererea de

repunere în termen nu poate subzista ca o acțiune de sine stătătoare, fiind o

cerere secundară, aferentă capătului de cerere principal ce are ca obiect

restituirea imobilului.

Prin sentința civilă nr. 2853 din 4 decembrie 2006,

Tribunalul Călărași a admis cererea și a dispus repunerea petentei în termenul

de formulare a notificării vizând restituirea imobilului din Călărași, termen

prevăzut de art. 22 din Legea nr.10/2001.

Pentru a decide astfel, prima instanță a reținut în

esență că încă din anul 2000 și până în prezent, petenta se află în situația de

a fi împiedicată să uzeze de dreptul conferit prin lege, în cauză fiind

întrunite cerințele art. 103 alin. (2) C. proc. civ.

Soluția a fost menținută de Curtea de Apel București,

secția a IV-a civilă, care, prin decizia nr. 209 din 3 aprilie 2007, în esență

cu aceeași motivare, a respins ca nefondat apelul pârâtei.

În cauză, a declarat recurs în termen legal pârâta

Primăria Municipiului Călărași care critică hotărârea dată în apel pe

considerentul reținerii greșite a imposibilității depunerii notificării de

către reclamantă, în termenul prevăzut de art. 22 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, republicată, dispoziții imperative care conferă termenului ulterior

prelungit, caracterul unui termen de decădere.

Se mai arată că prin ignorarea efectelor juridice ale

acestor dispoziții imperative, s-ar crea un precedent în interpretarea și

aplicarea prevederilor legale mai sus-menționate, orice persoană putând invoca

motive care nu constituie împrejurări mai presus de voința părților, pentru a

se aplica prioritar prevederile art. 103 C. proc. civ.

Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, în

considerarea argumentelor ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, republicată, ulterior modificărilor și completărilor aduse prin

Legea nr. 247/2005, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la

data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deținătoare, solicitând

restituirea în natură a imobilului. În cazul în care sunt solicitate mai multe

imobile, se va face câte o notificare pentru fiecare din acestea.

Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin

O.U.G. nr. 109/2001 și respectiv nr. 145/2005, stabilindu-se ca dată limită

pentru înregistrarea notificărilor, 14 februarie 2002.

Sancțiunea nerespectării acestui termen atrage,

potrivit art. 22 alin. (5) din lege, pierderea dreptului de a solicita în

justiție măsuri reparatorii sau prin echivalent, decăderea ca sancțiune de

drept material, constând fie în stingerea dreptului la restituire în natură sau

prin echivalent a imobilelor preluate cu titlu valabil, fie în pierderea însăși

a dreptului de proprietate asupra imobilelor preluate fără titlu valabil.

S-a decis, atât în practica majoritară a instanțelor

judecătorești cât și în doctrină că, avându-se în vedere caracterul acestui

termen, de decădere, el curge ireversibil, nefiind susceptibil de întrerupere,

suspendare sau repunere în termen, ca în cazul termenului de prescripție

extinctivă.

De altfel, singurul act depus de reclamantă în

susținerea afirmațiilor din cererea introductivă, adeverința medicală din 24

august 2006, fila 6 dosar fond, atestă doar că aceasta este în evidență cu boli

cronice „dispensarizabile ” în intervalul 2003-2004, fără nicio referire la

starea de sănătate a celei în cauză în intervalul 14 februarie 2001-14

februarie 2002, în care putea fi depusă cererea de restituire a imobilului.

Așa

fiind, recursul se va admite, cu consecința casării ambelor hotărâri date în

cauză iar, pe fond, a respingerii cererii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului

Călărași.

Casează decizia nr. 209 din 3 aprilie

2007 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, precum și sentința

civilă nr. 2853 din 4 decembrie 2006 a Tribunalului Călărași și în fond

respinge cererea formulată de reclamanta P.A.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 4 martie 2008.