ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 162/2010

Asupra recursului civil de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Călărași la data de 28 septembrie 2007 și înregistrată sub nr. 5011/202/2007, reclamanta S.A. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, anularea dispoziției nr. 4105 din 15 august 2007 emisă de P.M. Călărași, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 600.000 milioane lei despăgubire reparatorie pentru perioada de neacordare a drepturilor de proprietate. În motivarea cererii, a arătat că împreună cu tatăl său, P.M. și fratele său P.M., a solicitat restituirea imobilului compus din teren în suprafață de 500 m.p., situat în str. Prelungirea București, expropriat, în echivalent, fostă proprietate a lui P.M.

și a soției decedate a acestuia, P.S., prin dispoziția contestată fiindu-le acordată în echivalent suprafața de 1000 m.p. delimitată conform aceleiași dispoziții. Reclamanta a apreciat că echivalarea o prejudiciază, în sensul că valoarea celor două terenuri, cel expropriat și cel restituit în echivalent, nu este legală, primul având o valoare mai mare, astfel încât ar fi fost îndreptățită la restituirea unei suprafețe de aproximativ 1000 m.p. în echivalent. Prin sentința civilă nr. 3618 din 26 octombrie 2007, Judecătoria Călărași și-a declinat competența materială în favoarea Tribunalului Călărași, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 2928/116/2007. Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, apreciind că valoarea celor 500 m.p., de 188.000 lei stabilită la compensare, este egală, și că cei 1000 m.p.

acordați acoperă valoarea de recuperat și a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză prin care s-a stabilit că valoarea terenului expropriat este de 201.720 lei, iar a celui oferit în compensare este de 135.540 lei, obiecțiuni care au fost respinse. Prin sentința civilă nr. 749 din 18 aprilie 2008, Tribunalul Călărași, secția civilă, a admis în parte acțiunea reclamantei, a anulat în parte dispoziția atacată, respectiv, cu privire la cuantificarea compensării prin echivalent, în sensul că a constatat că valoarea terenului expropriat în suprafață de 500 m.p. este de 201.720 lei, iar valoarea terenului acordat în echivalent, situat în tarlaua 61, zona sere, DN 3B, este de 135.540 lei, rămânând o diferență în echivalent neacoperită de 66.180 lei; a respins.

ca inadmisibil. capătul de cerere privind acordarea unui teren pentru diferența de valoare în echivalent neacoperită prin aceeași dispoziție, precum și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 600.000 milioane lei, reprezentând despăgubiri pentru perioada de neacordare a drepturilor de proprietate ca nedovedit. Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut că, deși pârâta a admis cererea reclamantei și a dispus, în temeiul Legii nr. 10/2001, restituirea în echivalent, conform expertizei administrată în cauză, s-a dovedit că echivalarea valorică a celor două terenuri nu este egală, rezultând o diferență neacoperită de 66.180 lei, apreciind că pârâta emitentă a dispoziției trebuie să urmeze procedura prevăzută de lege pentru a stabili, cu acordul petenților, care sunt posibilitățile de restituire, în completarea valorii în echivalent, acest aspect neputând fi atributul judecătorului, părțile având la dispoziție o altă procedură legală.

Împotriva acestei sentința a declarat apel pârâta P.M. Călărași, cât și reclamanta S.A. Prin apelul formulat, reclamanta a solicitat acordarea unui teren în completarea prin echivalent a valorii de 66.180 lei, a apreciat valoarea actuală a terenului expropriat la suma de300.000 lei, iar cu referire la terenul acordat prin dispoziția contestată, arată că acesta este total impracticabil, fiind presărat cu rămășițe de beton de la stâlpii fostelor sere și nu se ridică la valoarea indicată în expertiză. A mai solicitat plata de despăgubiri pentru nepunerea în posesie la timp, urmând a se stabili valoarea acestora, precum și obligarea actualului deținător al terenului la încheierea contractului de închiriere cu adevăratul proprietar.

P.M. Călărași, în dezvoltarea motivelor de apel, a arătat că reclamanta contestă în mod nejustificat suprafața de teren atribuită în compensare, în raport de împrejurarea ca s-au restituit 500 m.p. în plus față de suprafața rezultată din adresa nr. 2707 din 20 mai 1984, iar diferența de valoare constatată prin raportul de expertiză, între terenul expropriat și cel acordat în echivalent, este nejustificat de mare. Prin decizia civilă nr. 291 din 2 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei arătând că, pe de o parte, reclamanta nici nu a contestat raportul de expertiză și nici nu a solicitat efectuarea unei noi evaluări, iar pe de altă parte, cererea de obligare a deținătorului terenului de a încheia contract de închiriere direct cu reclamanta este o cerere nou formulată în apel, ce nu poate fi primită în raport de dispozițiile art. 294 C. proc.

civ. În ceea ce privește apelul P.M. Călărași, instanța l-a apreciat ca tardiv, față de data ștampilei poștei de pe plicul atașat la dosar, 09 octombrie 2008, raportat la data comunicării hotărârii, 13 mai 2008, conform mențiunii de la dosarul nr. 2928/116/2007 al Judecătoriei Călărași. Împotriva acestei decizii a declarat recurs P.M. Călărași, solicitând modificarea în parte a deciziei recurate, în ceea ce privește tardivitatea apelului propriu, cu consecința admiterii acestuia și modificarea sentinței civile apelate prin menținerea ca legale a prevederilor art. 1 din dispoziția de restituire ce au fost anulate de prima instanță.

În susținerea motivelor de recurs a formulat următoarele critici: - Greșita respingere ca tardivă a apelului declarat, față de împrejurarea că sentința civilă nr. 749 din 18 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Călărași a fost comunicată la data de 13 mai 2008, iar la data de 21 mai 2008 pârâta a declarat apel, înregistrat la aceeași dată, adică în termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii. Mai arată că în adresa de depunere a apelului la prima instanță se menționează faptul că motivele de apel vor fi depuse în termenul prevăzut de art. 287 C. proc.

civ., respectiv, până la prima zi de înfățișare, care a fost la data de 13 octombrie 2008, conform citației înregistrată sub nr. 24438 din 29 iulie 2008, motivele de apel fiind depuse la data de 09 octombrie 2008.; - Greșita anulare a prevederilor art. 1 din dispoziția de restituire, în sensul că în mod corect s-a dispus atribuirea în echivalent a unei suprafețe de teren de 1000 m.p., dublul suprafeței prevăzute în decretul de expropriere. De asemenea, precizează că evaluarea corectă a proprietății expropriate este cea făcută de expertul evaluator membru titular A.N.E.V.A.R. S.D., care a stabilit pentru imobilul-teren în suprafață de 500 m.p. situat în intravilanul municipiului Călărași, str. București, o valoare de 188.000 lei la nivelul prețurilor corespunzătoare lunii iulie 2007, iar pentru suprafața de 1000 m.p.

acordată în compensare, o valoare de 154 lei/m.p. Diferența de valoare rezultată din raportul de expertiză întocmit ulterior, de către expertul D.V., raport în baza căruia și-a fundamentat soluția instanța de fond, este nejustificat de mare și nu poate fi primită. Înalta Curte, analizând motivele de nelegalitate invocate, urmează a admite recursul, pe următoarele considerente: Conform art. 284 alin. (l) C. proc. civ., „termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel”. În privința momentului de la care începe să curgă termenul de apel, art. 284 alin. (l) C. proc. civ., nu face decât o aplicare a principiului înscris în art. 102 alin. (l) din același cod, potrivit căruia „termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel”.

În speță hotărârea ce a făcut obiectul acestei căi de atac, respectiv, sentința civilă nr. 749 din 18 aprilie 2008 a Tribunalului Călărași, secția civilă, a fost comunicată P.M. Călărași, la data de 13 mai 2008, așa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii de la fila 104 a dosarului acestei instanțe, dată de la care a început să curgă termenul de apel pentru această parte.

Cererea de apel a pârâtei a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 21 mai 2008, iar motivele de apel au fost depuse, conform datei poștei aplicate pe plicul de trimitere, la data de 09 octombrie 2008. Astfel, în mod greșit instanța de apel a apreciat că această cale de atac nu ar fi fost declarată în termenul prevăzut de lege, în condițiile în care data declarării apelului nu trebuie confundată cu data depunerii motivelor de apel, întrucât dispozițiile legale care reglementează cele două instituții procesuale sunt diferite, respectiv, termenul de declarare a apelului este consacrat în art. 284 alin. (l) C. proc. civ., iar termenul de depunere a motivelor de apel este cel prevăzut de art. 287 din același cod, nefiind obligatoriu ca cererea de apel să fie însoțită, la momentul depunerii, și de motivele pe care se întemeiază.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va admite recursul sub aspectul tardivității apelului declarat de pârâta P.M. Călărași, motiv pentru care apreciază ca inutilă analizarea celorlalte critici, ce vor fi avute în vedere de instanța de apel, cu prilejul rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta P.M. Călărași împotriva deciziei civile nr. 291 din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia recurată în parte și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de Primăria Municipiului Călărași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2010.