ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 162/2010

Asupra recursului civil

de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria

Călărași la data de

28 septembrie 2007 și

înregistrată sub nr. 5011/202/2007, reclamanta S.A.

a solicitat, în

temeiul Legii nr. 10/2001, anularea dispoziției nr. 4105 din 15 august 2007

emisă de P.M. Călărași, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 600.000 milioane

lei despăgubire reparatorie

pentru perioada

de neacordare a drepturilor de proprietate.

În motivarea cererii, a arătat că împreună cu

tatăl său, P.M. și fratele său P.M., a solicitat restituirea imobilului compus

din

teren în suprafață de 500 m.p., situat

în str. Prelungirea București,

expropriat, în echivalent, fostă

proprietate a lui P.M. și a soției decedate a acestuia, P.S., prin dispoziția

contestată fiindu-le

acordată în echivalent

suprafața de 1000 m.p. delimitată conform aceleiași

dispoziții.

Reclamanta a apreciat că echivalarea o

prejudiciază, în sensul că valoarea celor două terenuri, cel expropriat și cel

restituit în echivalent, nu este legală, primul având o valoare mai mare,

astfel încât ar fi fost

îndreptățită la

restituirea unei suprafețe de aproximativ 1000 m.p. în

echivalent.

Prin sentința civilă nr. 3618 din 26

octombrie 2007, Judecătoria Călărași și-a declinat competența materială în

favoarea Tribunalului Călărași, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 2928/116/2007.

Pârâta a formulat întâmpinare, solicitând

respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, apreciind că valoarea celor 500 m.p., de

188.000 lei stabilită

la compensare, este

egală, și că cei 1000 m.p. acordați acoperă valoarea de

recuperat și a

formulat obiecțiuni la raportul de expertiză prin care s-a stabilit că valoarea

terenului expropriat este de 201.720 lei, iar a celui oferit în compensare este

de 135.540 lei, obiecțiuni care au fost respinse.

Prin sentința civilă nr. 749 din 18 aprilie

2008, Tribunalul Călărași, secția

civilă, a

admis în parte acțiunea reclamantei, a anulat în parte dispoziția

atacată,

respectiv, cu privire la cuantificarea compensării prin echivalent, în sensul

că a constatat că valoarea terenului expropriat în suprafață de 500 m.p. este

de 201.720 lei, iar valoarea terenului acordat în echivalent, situat în tarlaua

61, zona sere, DN 3B, este de 135.540 lei, rămânând o diferență în echivalent

neacoperită de 66.180 lei; a respins. ca inadmisibil. capătul de cerere privind

acordarea unui teren pentru diferența de valoare în echivalent neacoperită prin

aceeași dispoziție, precum și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la

plata sumei de 600.000 milioane lei, reprezentând despăgubiri pentru perioada

de neacordare a drepturilor de proprietate ca nedovedit.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunalul a reținut că, deși pârâta

a admis cererea reclamantei și a dispus, în temeiul

Legii nr. 10/2001, restituirea în echivalent, conform expertizei administrată

în cauză, s-a dovedit că echivalarea valorică a celor două terenuri nu este

egală, rezultând o diferență neacoperită de 66.180 lei, apreciind că pârâta

emitentă a dispoziției trebuie să urmeze procedura prevăzută de lege pentru a

stabili, cu acordul petenților, care sunt posibilitățile de restituire,

în completarea valorii în echivalent, acest

aspect neputând fi atributul

judecătorului, părțile având la dispoziție

o altă procedură legală.

Împotriva acestei sentința a declarat apel

pârâta P.M. Călărași, cât și reclamanta S.A.

Prin apelul formulat, reclamanta a solicitat

acordarea unui teren în completarea prin echivalent a valorii de 66.180 lei, a

apreciat valoarea actuală a terenului expropriat la suma de300.000 lei, iar cu

referire la terenul acordat prin dispoziția contestată, arată că acesta este

total

impracticabil, fiind presărat cu

rămășițe de beton de la stâlpii fostelor sere

și nu se ridică la

valoarea indicată în expertiză.

A mai solicitat plata

de despăgubiri pentru nepunerea în posesie la

timp, urmând a se stabili valoarea acestora, precum

și obligarea actualului

deținător al

terenului la încheierea contractului de închiriere cu adevăratul

proprietar.

P.M. Călărași, în

dezvoltarea motivelor de apel, a

arătat

că reclamanta contestă în mod nejustificat suprafața de teren

atribuită în compensare, în raport de

împrejurarea ca s-au restituit 500 m.p.

în plus față de suprafața

rezultată din adresa nr. 2707 din 20 mai 1984, iar diferența de valoare

constatată prin raportul de expertiză, între terenul expropriat și cel acordat

în echivalent, este nejustificat de mare.

Prin decizia civilă nr. 291 din 2 aprilie

2009, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, a respins, ca nefondat,

apelul reclamantei arătând că, pe de o parte, reclamanta nici nu a contestat

raportul de expertiză și nici nu a solicitat efectuarea unei noi evaluări, iar

pe de altă parte, cererea de

obligare a

deținătorului terenului de a încheia contract de închiriere direct

cu

reclamanta este o cerere nou formulată în apel, ce nu poate fi primită în

raport de dispozițiile art. 294 C. proc. civ.

În ceea ce privește apelul P.M. Călărași,

instanța l-a apreciat ca tardiv, față de data ștampilei poștei de pe plicul

atașat la dosar, 09 octombrie 2008, raportat la data comunicării hotărârii, 13

mai 2008, conform mențiunii de la dosarul nr. 2928/116/2007 al Judecătoriei

Călărași.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs P.M.

Călărași,

solicitând modificarea în parte a deciziei recurate, în ceea ce privește

tardivitatea apelului propriu, cu consecința admiterii acestuia și modificarea

sentinței civile apelate prin menținerea ca legale a prevederilor art. 1 din

dispoziția de restituire ce au fost anulate de prima instanță.

În susținerea motivelor de recurs a formulat

următoarele critici:

- Greșita respingere ca tardivă a apelului

declarat, față de împrejurarea că sentința civilă nr. 749 din 18 aprilie 2008

pronunțată de

Tribunalul Călărași a fost

comunicată la data de 13 mai 2008, iar la data de

21 mai 2008 pârâta a

declarat apel, înregistrat la aceeași dată, adică în termenul de 15 zile de la

comunicarea hotărârii.

Mai arată că în adresa

de depunere a apelului la prima instanță se menționează faptul că motivele de

apel vor fi depuse în termenul prevăzut de art. 287 C. proc. civ., respectiv,

până la prima zi de înfățișare,

care

a fost la data de 13 octombrie 2008, conform citației înregistrată sub nr.

24438 din 29 iulie 2008, motivele de apel fiind depuse la data de 09 octombrie

2008.;

- Greșita anulare a prevederilor art. 1 din

dispoziția de restituire, în

sensul că în

mod corect s-a dispus atribuirea în echivalent a unei suprafețe

de teren

de 1000 m.p., dublul suprafeței prevăzute în decretul de expropriere.

De asemenea, precizează că evaluarea corectă

a proprietății expropriate este cea făcută de expertul evaluator membru titular

A.N.E.V.A.R. S.D., care a stabilit pentru imobilul-teren în suprafață de 500

m.p. situat în intravilanul municipiului Călărași, str. București, o valoare de

188.000 lei la nivelul prețurilor corespunzătoare lunii iulie 2007, iar pentru

suprafața de 1000 m.p. acordată în compensare, o valoare de 154 lei/m.p.

Diferența de valoare rezultată din raportul de expertiză întocmit ulterior, de

către expertul D.V., raport în baza căruia și-a fundamentat soluția instanța de

fond, este nejustificat de mare și nu poate fi primită.

Înalta Curte, analizând motivele de

nelegalitate invocate, urmează a admite recursul, pe următoarele considerente:

Conform art. 284 alin. (l) C. proc. civ.,

„termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu

dispune altfel”.

În privința momentului

de la care începe să curgă termenul de apel,

art. 284 alin. (l) C. proc. civ., nu face decât o

aplicare a principiului înscris în art. 102 alin. (l) din același cod, potrivit

căruia „termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură,

dacă legea nu dispune altfel”.

În speță hotărârea ce a făcut obiectul

acestei căi de atac, respectiv, sentința civilă nr. 749 din 18 aprilie 2008 a

Tribunalului Călărași, secția civilă, a fost comunicată P.M. Călărași, la data

de 13 mai 2008, așa cum rezultă din dovada de comunicare a hotărârii de la fila

104 a dosarului acestei instanțe, dată de la care a început să curgă termenul de

apel pentru această parte.

Cererea de apel a

pârâtei a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal, la data de 21 mai 2008, iar motivele de apel au fost depuse, conform

datei poștei aplicate pe plicul de trimitere, la data de 09 octombrie 2008.

Astfel, în mod greșit instanța de apel a

apreciat că această cale de atac nu ar fi fost declarată în termenul prevăzut

de lege, în condițiile în care data declarării apelului nu trebuie confundată

cu data depunerii motivelor de apel, întrucât dispozițiile legale care

reglementează cele două instituții procesuale sunt diferite, respectiv,

termenul de declarare a apelului este consacrat în art. 284

alin. (l)

C. proc. civ., iar termenul de

depunere a motivelor de apel este cel prevăzut de art. 287 din același cod,

nefiind obligatoriu ca cererea de apel să fie însoțită, la momentul depunerii,

și de motivele pe care se întemeiază.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte va

admite recursul sub aspectul tardivității apelului declarat de pârâta P.M.

Călărași, motiv pentru care apreciază ca inutilă analizarea celorlalte critici,

ce vor fi avute în vedere de instanța de apel, cu prilejul rejudecării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta P.M.

Călărași împotriva deciziei civile nr. 291 din 22 aprilie 2009 a Curții de Apel

București, secția a IV-a civilă.

Casează decizia recurată în parte și trimite

cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului declarat de Primăria Municipiului

Călărași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2010.