ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1596/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 749 din 18 aprilie 2008, Tribunalul Călărași a admis în parte acțiunea reclamantei S.A., a anulat în parte dispoziția 4105 din 15 august 2007 emisă de Primăria Călărași cu privire la cuantificarea compensării prin echivalent, în sensul că a constatat că valoarea terenului expropriat în suprafață de 500 mp este de 201.720 lei, iar valoarea terenului acordat în echivalent, situat în tarlaua 61, zona sere, DN3B, este de 135.540 lei, rămânând o diferență în echivalent neacoperită de 66.180 lei; a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind acordarea unui teren pentru diferența de valoare în echivalent neacoperită prin aceeași dispoziție, precum și capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 600.000 milioane lei, reprezentând despăgubiri pentru perioada de neacordare a drepturilor de proprietate ca nedovedit.

In considerente s-a reținut că reclamanta S.A. a solicitat, în temeiul Legii nr. 10/2001, anularea dispoziției nr. 4105 din 15 august 2007 emisă de Primăria municipiului Călărași, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 600.000 milioane lei despăgubire reparatorie pentru perioada de neacordare a drepturilor de proprietate. În motivarea cererii, a arătat că împreună cu tatăl său - P.M. și fratele său - M.P., a solicitat restituirea imobilului compus din teren în suprafață de 500 mp, situat în Călărași, expropriat, în echivalent, fostă proprietate a lui P.M. și a soției decedate a acestuia, P.S., prin dispoziția contestată fiindu-le acordată în echivalent suprafața de 1000 mp delimitată conform aceleiași dispoziții.

Reclamanta a apreciat că echivalarea o prejudiciază, în sensul că valoarea celor două terenuri, cel expropriat și cel restituit în echivalent, nu este egală, primul având o valoare mai mare, astfel încât ar fi fost îndreptățită la restituirea unei suprafețe de aproximativ 2000 mp în echivalent. Pentru a pronunța soluția, tribunalul a reținut că, deși pârâta a admis cererea reclamantei și a dispus, în temeiul Legii nr.10/2001, restituirea în echivalent, conform expertizei administrată în cauză, s-a dovedit că echivalarea valorică a celor două terenuri nu este egală, rezultând o diferență neacoperită de 66.180 lei, apreciind că pârâta emitentă a dispoziției trebuie să urmeze procedura prevăzută de lege pentru a stabili, cu acordul petenților, care sunt posibilitățile de restituire, în completarea valorii în echivalent, acest aspect neputând fi atributul judecătorului, părțile având la dispoziție o altă procedură legală.

Împotriva sentinței au declarat apel reclamanta și pârâta. Prin apelul formulat, reclamanta a solicitat acordarea unui teren în completarea prin echivalent a valorii de 66.180 lei, a apreciat valoarea actuală a terenului expropriat la suma de 300.000 lei, iar cu referire la terenul acordat prin dispoziția contestată, arată că acesta este total impracticabil, fiind presărat cu rămășițe de beton de la stâlpii fostelor sere și nu se ridică la valoarea indicată în expertiză. A mai solicitat plata de despăgubiri pentru nepunerea în posesie la timp, urmând a se stabili valoarea acestora, precum și obligarea actualului deținător al terenului la încheierea contractului de închiriere cu adevăratul proprietar.

Primăria municipiului Călărași, în dezvoltarea motivelor de apel, a arătat că reclamanta contestă în mod nejustificat suprafața de teren atribuită în compensare, în raport de împrejurarea ca s-au restituit 500 mp în plus față de suprafața rezultată din adresa nr. 2707 din 20 mai 1984, iar diferența de valoare constatată prin raportul de expertiză, între terenul expropriat și cel acordat în echivalent, este nejustificat de mare. Prin decizia civilă nr. 291 din 2 aprilie 2009, Curtea de Apel București, secția a IV a civilă, a respins ca nefondat apelul reclamantei arătând că, pe de o parte, reclamanta nici nu a contestat raportul de expertiză și nici nu a solicitat efectuarea unei noi evaluări, iar pe de altă parte, cererea de obligare a deținătorului terenului de a încheia contract de închiriere direct cu reclamanta este o cerere nou formulată în apel, ce nu poate fi primită în raport de dispozițiile art. 294 C. proc.

civ. În ceea ce privește apelul Primăriei municipiului Călărași, instanța l-a apreciat ca tardiv. Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr. 162 din 15 ianuarie 2010 a admis recursul pârâtei, a constatat că apelul acesteia a fost depus în termenul legal și a trimis cauza spre rejudecarea apelului aceleiași instanțe. Rejudecând după casare, Curtea de Apel București, prin decizia civilă nr. 244 A din 30 martie 2010 a respins apelul declarat de pârâta Primăria Municipiului Călărași. In motivarea deciziei s-a reținut că pentru evaluarea terenului expropriat de la autorii reclamantei s-au efectuat două rapoarte de expertiză. Primul dintre ele, efectuat în cursul anului 2007 a stabilit valoarea terenului la suma de 188.000, iar cel de-al doilea, din anul 2008 în funcție de evoluția prețurilor pe piața imobiliară, a stabilit valoarea de piață la suma de 201.720 lei.

Cel de-al doilea raport a concluzionat și că terenul acordat în compensare are o valoare de 135.540 lei. Instanța a conchis că după efectuarea celui de-al doilea raport de expertiză, care a avut în vedere toate condițiile economice, juridice și politice de la data întocmiri sale, primul raport își pierde valabilitatea. De asemenea, prima instanță a acordat corect diferența de preț dintre terenul expropriat și cel acordat în compensare în sumă de 66.180 lei. Împotriva deciziei instanței de apel au declarat recurs reclamanta și pârâta. In motivarea recursului, reclamanta S.A. își manifestă nemulțumirea față de modul în care s-au desfășurat ședințele de judecată în faza apelului și solicită obligarea pârâtei la acoperirea prejudiciului suferit prin tergiversarea recunoașterii dreptului de proprietate, prejudiciu estimat la suma de 600.000 lei.

Pârâta Primăria municipiului Călărași a reiterat motivele de apel, respectiv că există o neconcordanță între valoarea terenului expropriat individualizată prin rapoartele de expertiză efectuate în cauză. Recurenții nu au indicat temeiurile juridice ale recursurilor, însă analiza criticilor formulate permite încadrarea acestora în punctul 9 al art. 304 C. proc. civ. Recursurile nu sunt fondate.

Având în vedere concluziile expertizei de evaluare a terenului expropriat, efectuată în anul 2008, instanța de apel, care a confirmat soluția inițială, a conchis corect că valoarea reală a imobilului, în funcție de evoluția prețurilor de la momentul respectiv, este aceea de 201.720 lei, iar obligarea pârâtei la acordarea diferenței neacoperite de 66.180 lei se înscrie exigențelor art.1 din Primul Protocol adițional al Convenției Europene potrivit căruia orice persoană are dreptul la respectarea bunurilor sale, nimeni neputând fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile dreptului internațional. Este nereală susținerea recurentei pârâte potrivit căreia ar fi trebuit avută în vedere valoarea stabilită în primul raport de expertiză, respectiv aceea de 188.000 lei.

In mod legal instanța a omologat valoarea din cel de-al doilea raport de expertiză. La stabilirea acestei valori s-au avut în vedere toate condițiile existente la acea dată și, ca atare, în funcție de fluctuația prețurilor pe piața imobiliară, valoarea imobilului din primul raport de expertiză și-a pierdut valabilitatea. In ceea ce privește recursul reclamantei este de precizat că Legea 10/2001 nu prevede aplicarea vreunei sancțiuni unităților deținătoare ale imobilelor ce intră în sfera sa de aplicare pentru tergiversarea acordării măsurilor reparatorii. In consecință, solicitarea recurentei, de obligare la repararea prejudiciului produs prin neacordarea dreptului de proprietate pe o perioadă de 10 ani nu are nici un suport legal.

De altfel, recurenta reclamantă nu justifică nici un interes în promovarea prezentei căi de atac întrucât prin decizia atacată a fost respins apelul pârâtei și nu s-a impus, în sarcina reclamantei, nici o obligație a cărei legalitate să poată forma obiectul controlul judiciar. Față de aceste considerente ambele recursuri se vor respinge.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamanta S.A. și de pârâta Primăria Municipiului Călărași prin Primar împotriva deciziei nr. 244 A din 30 martie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 februarie 2011.