ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5812/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5812/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față,
Din analiza actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 98 din 18 februarie 2005 Tribunalul Călărași a respins acțiunea privind anularea parțială a dispoziției Primarului Municipiului Călărași nr. 6364 din 25 octombrie 2004 formulată de reclamanta T.F. în contradictoriu cu Primarul Municipiului Călărași.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă întregul teren măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru tot imobilul, iar potrivit alin. (8) al aceluiași articol aceste măsuri reparatorii constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite.
Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta T.F. arătând că în cauză nu s-a probat existența opțiunii sale privind acordarea măsurilor reparatorii, astfel că dispoziția contestată este nelegală. De asemenea, sentința a fost criticată și sub aspectul nepronunțării asupra unui mijloc de apărare, respectiv că în speță ar fi aplicabile prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 întrucât imobilul expropriat a făcut parte din categoria celor care au servit drept locuință, iar despăgubirea bănească primează față de celelalte forme de reparație prin echivalent.
Curtea de Apel București, secția a VII-a, prin decizia nr. 637 din 30 septembrie 2005 a admis apelul și a schimbat în tot sentința în sensul admiterii contestației și anulării în parte a dispoziției nr. 6364 din 25 octombrie 2004 în ceea ce privește modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii, stabilind că reclamanta beneficiază de despăgubiri în echivalent bănesc în cuantum de 237.500.000 lei.
În motivarea deciziei s-a reținut că prin Decretul nr. 233/1984 a fost expropriat de la T.V., soțul reclamantei, un imobil compus din construcție și teren aferent situat în Călărași.
Imobilul a avut destinația de locuință, iar în prezent terenul situat în str. B. este ocupat de un cartier de blocuri.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea 10/2001 potrivit cărora oferta de restituire prin echivalent se poate face sub forma unor despăgubiri bănești, în situația imobilelor cu destinația de locuință a căror restituire în natură nu este posibilă.
Împotriva deciziei instanței de apel a formulat recurs pârâtul Primarul Municipiului Călărași, întemeiat în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru următoarele motive:
- despăgubirile bănești prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea10/2001 se acordă doar pentru imobilele cu destinație de locuință care nu se pot restitui în materialitatea lor, acestea nefiind demolate, dar restituirea în natură nu este posibilă
- situația imobilelor expropriate este reglementată de art. 11 din Legea 10/2001, în speță fiind incidente dispozițiile alin. (8) al acestui articol potrivit cărora măsurile reparatorii se acordă sub forma acțiunilor sau titlurilor de valoare.
Verificând legalitatea deciziei recurate, în raport de criticile și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că recursul declarat în cauză este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Imobilul în litigiu, casă de locuit cu 500 mp teren aferent a fost expropriat de la soțul reclamantei, T.V.. Singura moștenitoare a fostului proprietar este reclamanta, conform certificatului de moștenitor nr. 69 din 15 mai 2003 existent la fila nr. 13 a dosarului de fond.
Art. 24 alin. (2) din Legea 10/2001, în redactarea anterioară modificării prin Legea nr. 247/2005, vizează ipoteza acordării de despăgubiri bănești pentru imobilele cu destinație de locuințe care nu se pot restitui în natură, persoana îndreptățită putând opta și pentru celelalte forme de restituire prin echivalent corespunzătoare valorii imobilului.
Chiar dacă, în speță, suntem în situația unui imobil expropriat, pentru care natura măsurilor reparatorii prin echivalent este prevăzută strict de art. 11 alin. (8) din lege, așa cum bine a apreciat instanța de apel, se pot acorda și despăgubiri bănești conform art. 24 alin. (2), întrucât imobilul, la data exproprierii avea destinația de locuință.
De altfel, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, pentru imobilele expropriate care nu se pot restitui în natură întrucât sunt afectate în totalitate de lucrări de sistematizare, măsurile reparatorii în echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri, servicii sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale.
Față de considerentele expuse, Curtea urmează a respinge recursul declarat în cauză, în conformitate cu prevederile art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului Călărași împotriva deciziei civile nr. 637 din 30 septembrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată astăzi 13 iunie 2006, în ședința publică.