Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 04.11.2005
admis

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8890/2005

HOTĂRÂRE
04.11.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8890/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 171/S din 1 martie 2004, Tribunalul Brașov a respins contestația formulată de reclamanții A.G. și A.I. împotriva dispoziției nr. 1528 din 8 iulie 2003 emisă de pârâtul Municipiul Brașov, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001. În motivarea cererii reclamanții au arătat că au avut calitatea de proprietari ai unui imobil compus din teren de 374,40 mp și construcție situat în Brașov, înscris în C.F. Brașov, nr. top 9088/S, care a fost preluat de stat prin expropriere, în baza Decretului nr. 183/1987, construcția fiind demolată, iar pe teren fiind edificate blocuri și amenajări exterioare acestora.

Prin notificarea în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 adresată pârâtului, reclamanții au solicitat, în principal, restituirea în natură și, în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii sub forma despăgubirilor bănești.

Pentru a hotărî astfel prima instanță a reținut că: potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc prin echivalent pentru întregul imobil; alin. (8) al aceluiași text de lege prevede că, pentru situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4) (deci inclusiv în cauza de mai sus), măsurile reparatorii prin echivalent constau în acordarea de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau în acțiuni la societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea persoanei îndreptățite; este fără temei invocarea de către reclamanți a dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind acordarea de despăgubiri bănești, măsurile reparatorii prin echivalent fiind strict limitate de art. 11 din lege.

Prin decizia civilă nr. 837/Ap din 3 septembrie 2004 Curtea de Apel Brașov a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanți, cu aceiași motivare ca a primei instanțe. Împotriva acestei ultime hotărâri judecătorești au declarat recurs reclamanții, formulând critici cu privire la aplicarea greșită a legii de către instanțele de fond și apel pe apărările formulate de reclamanți în sensul că aceștia nu și-au manifestat opțiunea asupra ofertei de acordare de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare, critici ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recursul este fondat și va fi admis pentru cele ce urmează. Potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în cazul în care restituirea în natură nu este posibilă, se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

Măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite, în acordare de acțiuni la societăți comerciale tranzacționate pe piața de capitol, de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare sau de despăgubiri bănești. Reclamanții au solicitat pârâtului, prin notificare, acordarea despăgubirilor bănești în situația în care nu este posibilă restituirea în natură, despăgubiri acordate inițial prin dispoziția nr. 1522 din 26 octombrie 2001 (fila 32 dosar fond) emisă de primarul municipiului Brașov, ce a fost revocată prin art. 3 din dispoziția 1528 din 8 iulie 2003 emisă de același primar (fila 11 dosar fond) și contestată, în termen legal, de aceștia.

Motivarea instanței de fond, menținută de instanța de apel potrivit căreia, în speță, sunt incidente numai dispozițiile art. 11, alin. (4) și (8) din Legea 10/2001 nu mai subzistă prin modificările aduse acestui text de lege prin Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Potrivit art. 11 alin. (8) modificat prin Legea nr. 247/2005, în situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4), (cazul în speță), măsurile reparatorii prin echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri ori servicii oferite în echivalent de deținător, cu acordul persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Așa fiind, în raport cu dispozițiile art. 312, alin. (1) și (2) C. proc. civ., se va admite recursul reclamanților, se va modifica decizia recurată în sensul admiterii apelului acelorași reclamanți, se va admite contestația formulată de aceștia împotriva dispozițiile nr. 1528 din 8 iulie 2003 emisă de pârât pe care o va modifica, în parte, în sensul că măsurile reparatorii prin echivalent constau în despăgubiri bănești, menținând celelalte prevederi ale dispoziției.

DECIDE: Admite recursul formulat de reclamanții A.G. și A.I. împotriva deciziei civile nr. 837/Ap din 3 septembrie 2004 a Curții de Apel Brașov. Modifică decizia recurată în sensul că admite apelul formulat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 171/S/2004 a Tribunalului Brașov. Admite contestația formulată de aceiași reclamanți împotriva dispoziției nr. 1528 din 8 iulie 2003 emisă de pârâtă. Modifică, în parte, dispoziția în sensul că măsurile reparatorii în echivalent constau în despăgubiri bănești. Menține celelalte prevederi ale dispoziției. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2005.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-12-02
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6720/2004
față și valoare situat tot în Brașov, în schimbul terenului preluat abuziv de stat și pe care s-au edificat construcții, ori calcularea și plata despăgubirilor bănești ce i se cuvin în cuantum neplafonat. Se mai precizează de reclamant că n
ÎCCJ 2008-01-30
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 505/2008
Legea nr. 10/2001, prin care să acorde contestatorilor în compensare, un bun imobil, ca măsură reparatorie prin echivalent, pentru imobilul situat în Brașov, înscris în C.F. nr. 14024 Brașov, sub nr. top 8799/15/2, compus din construcție și
ÎCCJ 2010-03-11
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1662/2010
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 547 din 8 noiembrie 2002 a Tribunalului Brașov s-a respins contestația formulată de contestatorii P.I., S.E. și M.W. în contradictoriu cu intimatul Municipiul
ÎCCJ 2004-10-29
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5957/2004
ocupat integral de un bloc de locuințe și zona verde aferentă), întrucât nu există nici o prevedere în Legea nr. 10/2001 care să oblige la atribuirea de terenuri în compensare. Potrivit art. 11 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, în cazul în c
ÎCCJ 2005-05-26
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4424/2005
Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește solicitarea de a se acorda un alt teren în schimb, instanța de apel a reținut că H.P. nu a făcut dovada că ar exista suprafețe de teren disponibile. Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de l
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă