ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1662/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1662/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând

asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 547 din

8 noiembrie 2002 a Tribunalului Brașov s-a respins contestația formulată de

contestatorii P.I.

, S.E. și M.W. în

contradictoriu cu intimatul

Municipiul

Brașov prin Primar cu privire la dispoziția nr. 908/2002 emisă de intimat și

s-a respins contestația formulată de B.A.

ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității de folosință a

acesteia.

Pentru a pronunța această

sentință, Tribunalul a reținut următoarele:

Prin

notificarea expediată Primăriei Municipiului Brașov prin

executorul judecătoresc,

la data de 2 noiembrie 2001, solicitanții P.I., S.E., B.A. și M.W. au solicitat

restituirea in natura a porțiunii de teren rămasă liberă din imobilul înscris

în C.F. 21493 Brașov, nr. top 7489/2/2 și măsuri

reparatorii prin echivalent pentru restul de teren și pentru

construcțiile demolate, conform art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, toate

evaluate

la valoarea de 600.000.000 lei vechi.

Prin dispoziția nr. 908/2002

emisă de Primarul Municipiului Brașov s-a dispus respingerea cererii formulate

de persoanele

îndreptățite, cu motivarea că

terenul expropriat este afectat în totalitate

de construcții și amenajări exterioare, constituind împreună cu alte

terenuri din zonă, suprafața aferentă blocului de

locuințe.

Prin

aceeași dispoziție s-a făcut solicitanților oferta de măsuri reparatorii prin

echivalent corespunzător valorii imobilului și anume

titluri de valoare nominală plătite exclusiv în

procesul de privatizare sau

acțiuni

la societățile comerciale tranzacționale pe piața de capital.

S-a

stabilit că, în materia aplicării Legii nr. 10/2001, în urma

formulării

contestației prevăzute de art. 24 alin. (7), instanța poate

dispune în mod direct restituirea imobilului

către persoana îndreptățită

dacă se

constată că persoana juridică deținătoare a imobilului a respins

greșit cererea de restituire în natură, fără a

mai fi necesară obligarea

unității

deținătoare la emiterea unei decizii sau dispoziții noi.

In

cauză, intimatul și-a întemeiat concluzia cu privire la starea de

fapt a imobilului pe referatul Direcției de

Arhitectură Urbanism din cadrul Primăriei Brașov, din planul urbanistic al

zonei rezultând că

terenul în

litigiu este ocupat de construcții și amenajări exterioare, fiind

atașat și un detaliu din planul de sistematizare

din care rezultă această

împrejurare.

Contestatorii nu au propus nici o

probă din care sa rezulte

contrariul, ori

cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească, conform

dispozițiilor art. 1169 C. civ.

În ceea ce privește capătul de

cerere referitor la restituirea în

natură a

porțiunii de teren rămasă liberă, s-a reținut că aceasta îmbracă

aspectul

unei cereri reale, petitorii.

Î

n cauză, una dintre fostele coproprietare ale imobilului în litigiu,

respectiv B.A. era decedată la data introducerii

acțiunii

(19 iulie 2002.), respectiv 11 iulie 2002.

Astfel

fiind, rezultă că cererea a fost promovată și în numele unei

persoane

lipsite de capacitatea de a sta în judecată, conform dispozițiilor art. 41

alin. (1) C. proc. civ.

In aceste condiții, pretențiile contestatorilor

cu privire la

restituirea în natură a unei

porțiuni de teren nu pot fi valorificate în

cererea de față, care, prin

natura ei, presupune coparticiparea procesuală activă obligatorie.

In

ceea ce privește critica ce vizează modul în care a fost făcută

propunerea

de măsuri reparatorii prin echivalent, sub aspectul

nedeterminării cuantumului despăgubirilor și plătitorul sumei, instanța

a reținut următoarele:

Art.

34 alin. (1) din Lege prevede că, în termen de 30 de zile de la

data intrării în vigoare a acesteia, Ministerul

Finanțelor Publice va

elabora norme

metodologice privind emiterea, înregistrarea și utilizarea

titlurilor de

valoare nominală care, potrivit alin. (2), pot fi folosite exclusiv în procesul

de privatizare.

In fine, art. 40 din lege prevede

că, pe baza evaluării

despăgubirilor

bănești, în termen de 1 an de la expirarea termenului de

6 luni prevăzut de lege pentru depunerea

notificărilor (termen care a

fost

prorogat succesiv și a expirat la data de 14 februarie 2002), prin lege

specială se vor reglementa modalitățile,

cuantumul și procedurile de

acordare

a despăgubirilor bănești, care pot fi plafonate.

Legea prevede obligativitatea

menționării în decizie sau dispoziție a valorii estimative a imobilului doar în

ipoteza în care

măsurile reparatorii propuse

sunt sub forma despăgubirilor bănești, iar

nu și în cazul măsurilor reparatorii prin echivalent în celelalte două

modalități - prin titluri de valoare nominală sau acțiuni la societăți

comerciale

tranzacționate pe piața de capital.

Î

n ceea ce privește debitorul obligației de plată a despăgubirilor,

din întreaga economie a actului normativ, rezultă

că acesta este Statul

Român, care în raporturile juridice de restituire

născute în temeiul acestei legi stă în nume propriu și este reprezentat de

Ministerul

Finanțelor Publice. Această

concluzie se desprinde și din dispozițiile

art. 37-38 din Lege, precum

și din cele ale art. 16 alin. (4) lit. e) din Normele Metodologice.

Î

mpotriva acestei sentințe au declarat apel contestatorii P.I.

, S.E. și M.W., iar prin decizia civilă nr. 37 din

12

mai 2003 a Curții de Apel Brașov

acest apel a fost respins.

Prin

decizia civilă nr. 1752 din 16 februarie 2006, Înalta Curte de

Casație și Justiție a admis recursul declarat de

reclamanții P.I.,

S.E. și M.W. împotriva

deciziei nr. 37/Ap din 12

mai 2003 a

Curții de Apel Brașov, a casat decizia recurată și a trimis

cauza spre

rejudecarea apelului aceleiași instanțe.

Rejudecând

cauza, Curtea de Apel a constatat nefondat apelul

declarat pentru

următoarele considerente:

În raport cu dispozițiile art. 41

alin. (1) C. proc. civ., excepția lipsei capacității de folosință a

contestatoarei B.A., reținută de

prima

instanță, a fost în mod legal admisă. Decesul contestatoarei a

intervenit la data de 11 iulie 2002, anterior

promovării acțiunii civile, astfel că, drepturile procesuale nu au fost

transmise moștenitorilor.

Î

mprejurarea potrivit căreia, în contractul de asistență juridică, a

figurat

și numele defunctei, nu are relevanță juridică în cauză.

Capacitatea de folosință a contestatoarei trebuia

să existe la data

înregistrării

acțiunii, iar pe de altă parte, menționatul contract nu poartă

semnătura

defunctei B.A.

Cererea de restituire în natură a

unei porțiuni din teren ce a

aparținut

defunctei - promovată numai de unii coproprietari în numele

unei persoane lipsită de capacitate de folosință

și în condițiile existenței

unui

moștenitor al acesteia - nu putea fi valorificată întrucât nu s-a

realizat

coparticiparea procesuală activă.

S-a

mai reținut că, prin raportul de expertiză judiciară întocmit

de expertul L.M. a fost identificat imobilul în

litigiu,

stabilindu-se că o parte din teren este situat în str. D nr. 5,

identic cu str. Z. nr. 58, iar o altă parte

pe pasajul dintre străzile

D. și Z. Identificarea imobilelor s-a

realizat dună

documentele de C.F. nr.21493

și după nr. topografice, numerele

administrative nefiind relevante.

Lucrarea

de expertiză a evidențiat că întreaga suprafață de teren

este ocupată de construcții, platforme betonate și

un pasaj de trecere

între str. D. și

str. Z., astfel încât restituirea în natură a

imobilului teren nu este

posibilă.

Î

n ceea ce privește modalitatea în care s-a făcut propunerea de

măsuri reparatorii prin echivalent, în apel nu s-a

adus nici o critică

sentinței atacate.

Î

n calea de atac exercitată, apelanții au extins cadrul procesual

prin

formularea unor pretenții noi în raport cu obiectul cererii de

chemare în judecată, în sensul că au solicitat

atribuirea unui alt teren în compensare în suprafață egală cu terenul preluat

abuziv.

Având

în vedere că efectul devolutiv al apelului operează numai

cu privire la aspectele judecate de prima

instanță, formularea unor noi

pretenții

în apel a fost respinsă, în temeiul dispozițiilor art. 292 și art.

294 C.

proc. civ.

Î

mpotriva acestei decizii, în termen legal au declarat și motivat

recurs reclamanții P.I., S.E., F.(M.)M. și

B.E.

Prin

motivele de recurs se formulează următoarele critici de

nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304

pct. 9 C. proc. civ.:

1.

Imobilul situat în Brașov, înscris în C.F.. Brașov nr. 1493, nr.

top.

7489/2/2, nu a fost niciodată expropriat, așa cum reiese din

adresa aflată la dosar și, prin urmare, se pune

în discuție legalitatea

edificării de

către intimata - pârâtă a construcțiilor care se află pe acest

teren.

de măsuri reparatorii prin echivalent corespunzător

valorii imobilului, și anume

titluri de valoare nominală plătite exclusiv

în procesul de privatizare sau acțiuni la societățile

comerciale

tranzacționate pe piața de capital,

este o modalitate inechitabilă de

restituire

a unui imobil. Se solicită acordarea de despăgubiri bănești

prin

aplicarea art. 33 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, așa cum era în

vigoare la data emiterii dispoziției nr. 908/2002

și a art. 36 alin. (3) din

aceeași lege.

In

același sens se arată că, potrivit art. 26 din Legea nr. 10/2001,

instanțele sunt abilitate să analizeze cererea

reclamanților sub aspectul

legalității

și temeiniciei, inclusiv a categoriei măsurilor reparatorii ce li

se cuvin, astfel încât instanța putea dispune cu

privire la acordarea

despăgubirilor

bănești, potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (8) coroborat cu

art. 10

din Legea nr. 10/2001.

dreptul la

formularea contestației exista,

în condițiile în care aceasta a decedat cu

8 zile înainte de introducerea prezentei contestații, iar moștenitorul

acesteia a înțeles să-1 mandateze pe unul din comoștenitori, respectiv pe P.I.

să continue demersurile începute pentru restituirea

bunului în litigiu. Coparticiparea procesuală nu

este obligatorie în cazul

unei contestații formulate în baza Legii nr. 10/2001,

iar instanța avea obligația de a se pronunța cu privire la drepturile acestor

comoștenitori.

Analizând

decizia recurată în limita criticilor formulate prin

motivele de recurs, Înalta Curte constată că

recursul nu este fondat,

urmând a fi

respins pentru următoarele considerente:

1.

Modalitatea în care imobilul în litigiu a fost preluat de stat a

fost

stabilită de instanțe prin interpretarea probelor administrate în cauză.

Situația de

fapt stabilită în fazele procesuale anterioare, rezultată din probele

administrate, nu mai poate fi reapreciată în calea de atac a

recursului deoarece, în condițiile art. 304 C.

proc. civ., recursul poate fi

exercitat numai

pentru motive ce țin de legalitatea hotărârii supuse

controlului judiciar. Dispozițiile art. 304 pct.

11 C. proc. civ. care permiteau

instanței de recurs să cenzureze modul

în care instanța de apel a

interpretat

probatoriul administrat în cauză, au fost în mod expres

abrogate prin

art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000.

Prin

urmare, critica care cuprinde aspecte de netemeinicie ale

deciziei recurate, care vizează greșita apreciere

a probelor din care

rezultă

împrejurarea că imobilul în litigiu a fost expropriat, nu mai

învestește în mod legal instanța de recurs cu

analiza ei.

Pe de altă parte, controlul de

legalitate exercitat pe calea

recursului se

rezumă la aspecte asupra cărora instanțele s-au pronunțat

în fazele de

judecată anterioare, fiind învestite în acest sens prin

cererile formulate de părți. Or, legalitatea edificării de către

intimata-

pârâtă a construcțiilor care se află pe acest teren, contestată

prin

recursul declarat, excede obiectului

prezentului litigiu, reclamanții neformulând în cauză un capăt de cerere în

acest sens.

nr. LII din 04 iunie 2007 pronunțată

de

Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție în soluționarea

recursului

în interesul legii referitor la problema aplicabilității

dispozițiilor cuprinse în titlul VII din Legea

247/2005, s-a statuat în

sensul că

prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr.

247/2005 nu se aplică dispozițiilor/deciziilor

emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de

Legea nr. 10/2001.

In

cuprinsul deciziei menționate s-a arătat că deciziile/dispozițiile care se

aflau pe rolul instanțelor de judecată la data intrării în vigoare a

noii legi, ca urmare a atacării lor cu

contestație, ca și cele care au fost

ulterior

atacate pe această cale, în termenul prevăzut de lege, nu mai

pot fi trimise Secretariatului Comisiei Centrale

pentru Stabilirea

Despăgubirilor, ci

rămân supuse controlului instanțelor judecătorești,

sub aspectul

legalității și temeiniciei.

Î

n cauză, deși dispoziția contestată a fost emisă anterior intrării în

vigoare a Legii nr. 247/2005, iar contestația formulată împotriva ei.

Astfel,

s-a reținut că lucrarea de expertiză a evidențiat că întreaga

suprafață de teren este ocupată de construcții,

platforme betonate și un

pasaj de

trecere între str. D. și str. Z., astfel încât restituirea

în natură a

imobilului teren nu este posibilă.

In

aceste condiții, au fost respectate prevederile art. 11 alin. (4) din

Legea nr. 10/2001, drepturile contestatorilor care

au înțeles să declanșeze procedura judiciară reglementată de Legea nr. 10/2001

fiind analizate de instanța de apel care, în mod corect a decis, că ele nu pot

fi valorificate prin restituirea în natură a imobilului, dată fiind situația de

fapt reținută

prin raportul de expertiză.

Pentru

considerentele expuse, apreciind ca nefondate criticile

formulate, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca

nefondat, recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții P.I., S.E. și F.(născută M.)M. împotriva deciziei nr.

24/Ap din 25 februarie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie, de

conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 11 martie 2010.