ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1123/2010

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față;

Prin sentința civilă nr. 137/S din 14 aprilie

2008 Tribunalul Brașov a respins contestația formulată de reclamantele S.I. și C.E.

în contradictoriu cu Municipiul Brașov prin primar.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut că prin notificarea din 1 noiembrie 2001

la B.E.J. „K.O.” reclamantele s-au adresat Primarului Municipiului Brașov

solicitând restituirea în natură pe un alt amplasament a terenului în suprafață

de 511,20 mp situat în Brașov, înscris în C.F. Brașov, preluat în 1989, cu

mențiunea că imobilele construcții aflate pe teren au fost demolate.

Ulterior, prin

notificarea din 14 februarie 2002 la S.C.P.E.J. „T.D.K.” reclamantele au

solicitat să fie despăgubite și pentru cele două case de cărămidă cuprinse în

fondul funciar menționat, care au fost demolate în 1989 și pentru care au

primit ca despăgubiri suma de 60.000 lei.

Prin Dispoziția din

25 septembrie 2006 emisă de Primarul Municipiului Brașov în calitate de

reprezentant legal al unității administrativ-teritoriale s-a dispus respingerea

cererii de restituire în natură a imobilului teren în suprafață de 511,20 mp,

cu motivarea că acesta este afectat de rețele și de amenajările exterioare ale

blocurilor de locuințe din zonă, a fost respinsă cererea de acordare de

despăgubiri bănești din lipsă de temei legal și s-a propus acordarea de măsuri

reparatorii prin echivalent sub forma titlurilor de despăgubire în condițiile

legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv, pentru imobilul construcție și teren,

evaluat în momentul trecerii în proprietatea statului la suma de 1.150 lei și

pentru care nu s-au achitat despăgubiri.

Prin aceeași

dispoziție s-a mai stabilit că valoarea actualizată la data de 15 mai 2002 a

despăgubirilor cuvenite pentru terenul în suprafață de 511,20 mp aferent

construcțiilor expropriate și demolate, potrivit raportului de expertiză

tehnică din 15 mai 2002 întocmit de expertul tehnic M.Ț. este de 587.405.419

lei vechi.

Cât privește

restituirea în natură a terenului, pe baza expertizei tehnice efectuate în

cauză de ing. P.R., Tribunalul a stabilit că acest teren este parțial ocupat de

blocurile de locuințe din strada S. precum și de căile de acces pietonal,

restul reprezentând zone verzi, parcări și alei, existând rețele electrice

aparținând SC E.T.S. SA, astfel încât, dând eficiență prevederilor art. 10.3

din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, a conchis că nu este

posibilă restituirea în natură a terenului. Prima instanță a apreciat că forma

măsurilor reparatorii propuse petentelor de către intimat corespunde

prevederilor art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, forma bănească a

măsurilor reparatorii în echivalent nemaifiind prevăzută la data emiterii

dispoziției atacate.

Împotriva acesteia

hotărâri au declarat apel reclamantele solicitând desființarea sentinței și

anularea dispoziției Primarului Municipiului Brașov, în sensul retrocedării în

natură, pe vechiul amplasament a imobilului revendicat și plata diferenței de

valoare față de evaluarea de la nivelul anului 2002.

În motivarea apelului

au susținut că în mod greșit instanța de fond a reținut că restituirea în

natură a unor parcele disparate, situate între blocurile de locuințe, incluzând

amenajări edilitare și având suprafețe extrem de reduse, improprii unei

utilizări normale, ar fi contrară spiritului dispozițiilor legale invocate, că

se impune efectuarea unei completări la expertiza topografică de natură a

lămuri dacă parcelele propuse a fi restituite în natură pot fi utilizate

conform reglementărilor urbanistice. Au susținut, de asemenea, că dată fiind

cunoscută ineficiența acordării titlurilor de despăgubire în locul

despăgubirilor bănești solicită restituirea unui teren în compensare.

În apel s-a dispus

completarea raportului de expertiză topografică, cu următoarele obiective:

stabilirea modului de utilizare al parcelelor propuse restituirii conform

reglementărilor urbanistice, precum și determinarea amenajărilor efectuate pe

terenul în litigiu.

Prin Decizia nr. 60/AP

din 4 mai 2009 Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori

și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelul

reclamantelor, reținând că operațiunile de dezmembrare realizate de expert scot

în evidență formarea a două parcele disparate, situate între blocurile de

locuințe edificate, că sintagma „amenajări de utilitate publică” desemnează

suprafețele de teren destinate a servi nevoile comunității - străzi, alei,

trotuare, amenajări de spații verzi, parcuri, piețe pietonale, iar pe una din

parcelele în litigiu este amenajată o parcare. În ceea ce privește măsurile

reparatorii acordate, instanța de apel a reținut că față de momentul emiterii

dispozițiilor contestate, sub imperiul Legii nr. 247/2005, reclamantele sunt

îndreptățite la măsuri reparatorii sub formă de titluri de despăgubire.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs reclamantele, apreciind-o ca fiind nelegală, iar

interpretările instanței - abuzive și contrare spiritului Legii nr. 10/2001, C.E.D.O.

și practicii Curții Europene de Justiție. În motivarea recursului au invocat

greșita aplicare a dispozițiilor art. 10 alin. (2) din care rezultă necesitatea

ca servituțile legale și alte amenajări de utilitate publică să fi fost

autorizate anterior notificării, că din acteledosarului nu rezultă că ar exista

o asemenea autorizație, că singura amenajare existentă în zonă era o alee de

acces la intrarea în bloc, ce se poate reface cu ușurință pe alt amplasament.

Au susținut, de asemenea, că dacă s-ar acorda măsuri reparatorii în echivalent

acestea s-ar concretiza doar în titluri de valoare convertibile în acțiuni, iar

Fondul Proprietatea nu este listat la bursă și nu funcționează de o manieră

susceptibilă a duce la acordarea efectivă a unei indemnizații.

Analizând criticile

formulate, ce pot fi circumscrise formal motivului de recurs prevăzut de

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul

este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce succed:

Imobilul în litigiu a

trecut în proprietatea statului prin expropriere, în baza Decretului nr. 335/1988,

în vederea construirii de blocuri de locuințe și a dotărilor comerciale și

tehnico-edilitare aferente, casele aflate pe teren, proprietatea recurentelor-reclamante,

fiind demolate, astfel cum rezultă din documentația ce a stat la baza emiterii

dispoziției atacate.

În mod corect

instanța de apel a reținut că în procedura Legii nr. 10/2001 regimul juridic al

imobilelor expropriate este reglementat de dispozițiile art. 11, care în alin. (3)

și (4) prevede că în cazul în care construcțiile expropriate au fost integral

demolate și lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă parțial

terenul, persoana îndreptățită poate obține restituirea în natură a părții de

teren rămase liberă, pentru cea ocupată de construcții noi, autorizate, cea

afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în

echivalent, precum și că, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus

exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se

stabilesc în echivalent pentru întregul imobil.

Pentru a determina

măsura în care terenul supus exproprierii este afectat de construcții, instanța

de apel a dispus completarea expertizei tehnice realizate la fond, solicitând

expertului să stabilească dacă parcelele propuse a fi restituite în natură pot

fi utilizate în conformitate cu dispozițiile legale urbanistice, ce amenajări

au fost efectuate, precum și utilitatea lor, dar și evaluarea terenului și a

caselor demolate în 1989.

Verificând cerințele

legale de urbanism în situația de față, expertul a concluzionat că ele pot fi

îndeplinite doar în situația restituirii în natură a ambelor parcele

identificate, care însă ulterior ar trebui comasate. De asemenea, a constatat

că pe strada Sarmisegetusa era amenajată o parcare asfaltată peste una din

parcelele în litigiu, precum și existența unor alei pietruite, delimitate de

borduri, a zonelor verzi și aleea de intrare în blocul de locuințe.

Existența unor

suprafețe de teren neconstruite nu generează automat posibilitatea restituirii

în natură a acestora, ea fiind condiționată de absența unor amenajări de

utilitate publică.

Sintagma „amenajări

de utilitate publică ale localităților urbane și rurale” vizează suprafețele de

teren supuse unor amenajări destinate a deservi nevoile comunității și anume

căi de comunicație (străzi, alei, trotuare), dotări tehnico-edilitare,

amenajări de spații verzi din jurul blocurilor de locuit, parcuri și grădini

publice, etc.

Probatoriul

administrat relevă că porțiunile de teren solicitate a fi restituite în natură

fac parte structural din perimetrul unui ansamblu, fiind amenajate ca spațiu

verde, alei, parcări, absolut necesare pentru buna utilizare a blocurilor de

locuințe construite, ținând de standardul obligatoriu sau cel puțin obișnuit

pentru destinația acestora, fără a reprezenta o facilitate sau un avantaj

suplimentar.

Prevederile legale

mai sus amintite au fost edictate și în considerarea interesului social general,

ceea ce decurge din folosirea sintagmei „amenajări destinate a servi nevoile

comunității”, iar restituirea în natură a unor parcele disparate, situate între

blocurile de locuințe, incluzând amenajări edilitare și având suprafețe extrem

de reduse, improprii unei utilizări normale, ar fi contrară spiritului legii.

Nici cea de-a doua

critică, referitoare la natura despăgubirilor acordate, în sensul că instanțele

ar fi obligate, în acord cu practica Curții Europene, să dispună acordarea de

despăgubiri bănești, la valoarea de circulație a imobilului, conform

standardelor internaționale, nu poate fi primită.

În raport de

dispozițiile art. 11 alin. (8) din Legea nr. 10/2001, potrivit cărora în

situațiile prevăzute la alin. (2), (3) și (4), măsurile reparatorii prin

echivalent vor consta în compensare cu alte bunuri sau servicii oferite în

echivalent de către entitatea învestită cu soluționarea notificării, cu acordul

persoanei îndreptățite sau despăgubiri acordate în condițiile legii speciale

privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor

preluate abuziv, în mod corect s-a reținut că față de data emiterii dispoziției

atacate forma bănească a măsurilor reparatorii în echivalent nu mai este

prevăzută de Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată de Legea nr. 247/2005.

Pentru toate aceste

considerente, în raport de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va

respinge ca nefondat recursul, cu consecința menținerii ca legale a hotărârilor

pronunțate în fond și apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de reclamantele S.I. și C.E. împotriva Deciziei nr.

60/Ap din 4 mai 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2010.