ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1307/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1307/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului

civil de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

267/ S din 08 septembrie 2008, Tribunalul Brașov a admis în parte

contestația formulată de contestatoarea K.E.H.,

în contradictoriu cu intimatul

Municipiul Brașov prin Primar și a dispus

anularea dispozițiilor din 2001 și din 2007 emise de intimat. A respins restul

pretențiilor formulate de contestatoare.

În argumentarea

acestei soluții, prima instanță a reținut că prin notificarea înregistrată la 02

iulie 2001, contestatoarea s-a adresat intimatei pentru restituirea în natură a

terenului în suprafață de 318 mp, neafectat de construcții, din parcela de 1.275

mp,

corespunzătoare cotei sale de 1/4 din

dreptul de proprietate din suprafața de 5.828 mp aferentă casei demolate,

situat în Brașov, înscris în C.F.

Brașov, în prezent sistată. Prin

notificarea din 02 iulie 2001, contestatoarea s-a adresat Prefecturii Județului

Brașov, solicitând acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul casă de

locuit, în prezent demolat, care a fost situat în Brașov.

Prin dispoziția din 23

octombrie 2001, a fost respinsă cererea formulată de contestatoare pentru

restituirea în natură a terenului, cu motivarea că imobilul este ocupat de

construcții și amenajări exterioare acestora, cu mențiunea că persoana

interesată poate opta pentru acordarea de despăgubiri, conform art. 24 din

Legea nr. 10/2001.

Prin

dispoziția din 03 iulie 2007, intimatul a respins notificarea contestatoarei de

acordare de despăgubiri pentru imobilul construcție demolat, arătând că

valoarea reală a

imobilului pentru care se

vor acorda măsurile reparatorii în echivalent se va stabili de Comisia

Centrală

de Evaluare.

Procedând la examinarea deciziilor atacate, prima

instanță a apreciat că dispoziția din 2001 este lovită de nulitate, în

condițiile în care îi lipsește motivarea prevăzută de art. 23

alin. (1), art. 24 alin.

(1) din Legea nr. 10/2001, aceasta întrucât dispoziția a fost emisă în lipsa

oricărei probe, fără o identificare minimă a

terenului revendicat, care să stabilească eventuala suprafață de teren rămasă

liberă, fără a identifica acest teren cu datele de carte funciară, deși

acestea

puteau fi cunoscute. Aceleași rațiuni au stat la baza anulării și a dispoziției

din 2007, prin care s-a propus contestatoarei acordarea de despăgubiri pentru

imobilul construcție demolat și terenul aferent, tribunalul făcând trimitere la

dispozițiile de principiu ale legii de reparație care consacră regula

restituirii în natură, acordarea despăgubirilor în echivalent intervenind doar

pentru ipotezele în care restituirea în natură nu este posibilă.

Adoptarea

soluției a fost întemeiată și pe împrejurarea că, în cadrul procedurii

desfășurate în fața instanței, contestatoarea nu a solicitat administrarea

vreunei probe din care să rezulte posibilitatea restituirii în natură a vreunei

suprafețe de teren din imobilul ce a aparținut autoarei sale.

Instanța

a arătat totodată că este necesară soluționarea împreună de către intimată a

celor două notificări formulate de contestatoare, deoarece acestea se referă la

același imobil, astfel încât urmează să fie emisă o singură dispoziție prin

care situația imobilului să fie

rezolvată

în mod unitar, ținând seama că întinderea măsurilor reparatorii în echivalent

este în

directă dependență cu ipoteza în care restituirea în natură ar

fi, chiar și parțial, posibilă.

Împotriva menționatei

sentințe, au declarat apel atât contestatoarea K.E.H., cât și intimatul

Municipiul Brașov, prin Primar.

Prin Decizia civilă nr.

85/ Ap din data de 16 iunie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru

cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale s-au respins

apelurile.

În motivarea acestei

soluții, instanța de apel a reținut că

apelul

contestatoarei K.E.H. a tins la schimbarea sentinței tribunalului în sensul

admiterii în parte a contestației, fiind formulate două critici care au afectat

legalitatea și

temeinicia hotărârii pronunțate de tribunal.

Prima

critică a apelului contestatoarei a vizat netemeinicia sentinței, determinată

de faptul că, din moment ce judecătorul fondului a statuat asupra necesității

soluționării împreună a celor două notificări, în mod corespunzător se impunea

și obligarea prin dispozitiv a intimatei în acest sens.

Cel

de-al doilea motiv de apel a criticat soluția prin care a fost respinsă cererea

de compensare cu un alt teren în echivalent, în locul acordării de despăgubiri,

ca fiind nedovedită.

Prin apelul exercitat de intimatul Municipiul Brașov

prin Primar s-a solicitat schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul

respingerii contestației și a menținerii dispozițiilor emise de

intimat.

Expunerea

motivelor de apel a fost concentrată asupra argumentelor care au condus prima

instanță la anularea celor două dispoziții, susținându-se

că pe întreg parcursul procedurii administrative

intimatul a solicitat contestatoarei să

depună dovezi în sprijinul

restituirii, chiar și parțiale, a terenului revendicat, obligație pe care

persoana interesată nu și-a îndeplinit-o, iar

această lipsă de diligență nu putea fi pusă în sarcina

apelantului

intimat.

În

faza judecății din apel s-a încuviințat proba de specialitate a expertizei

tehnice imobiliare, având ca obiectiv determinarea naturii construite sau

neconstruite a imobilului pretins a fi restituit.

Verificând

hotărârea atacată în limitele motivelor invocate, Curtea a apreciat apelurile

ca nefondate.

Din

examinarea dispoziției din 23 octombrie 2001 s-a desprins ideea că unicul temei

care a condus la respingerea notificării formulate de contestatoare pentru

restituirea în natură a terenului l-a constituit faptul că acesta este ocupat

de construcții și amenajări exterioare

acestora,

măsură la adăpostul căreia intimatul a recunoscut persoanei îndreptățite

dreptul de a

opta pentru acordarea de despăgubiri potrivit art. 24 din

Legea nr. 10/2001, anterior

modificării.

Raportat la actele dosarului care a format obiectul notificării nr. 786/2001,

soluția instanței prin care a constatat că, în fapt, cererea de restituire în

natură nu a fost soluționată,

sancționând cu nulitatea dispoziția emisă,

corespunde prevederilor art. 23, art. 24 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la

momentul soluționării acestei notificări.

Expertiza

topografică, efectuată pentru prima dată în apel, a relevat înțelesul larg pe

care intimatul îl conferă noțiunii de „teren ocupat de construcții și amenajări

exterioare acestora", din analiza anexei nr. 3 a raportului tehnic

întocmit de ing. G.A. (fila 49 dosar apel) rezultând că suprafața de 427,25 mp

este ocupată de un bloc de locuințe și terenul aferent acestuia, restul

suprafeței măsurate, de 848,22 mp, pretinsă de contestatoare, fiind liberă de

construcții ori alte lucrări edilitare.

Considerentele

purtând asupra sancțiunii nulității deciziei atacate au prevalat și în judecata

apelului cauzei, curtea apreciind asupra cerinței respectării scopului principal

al legii de reparație, cel al restituirii în natură a terenului preluat în mod

abuziv, în acele situații în care această modalitate este posibilă, astfel cum

se prefigurează în raportul dedus judecății.

Pentru

acest motiv, în pofida rolului devolutiv al căii de atac, aprofundarea datelor

tehnice ale

imobilului prin expertiza întocmită, în sensul determinării

cu exactitate a suprafeței de teren liberă - identificabilă între coordonatele

22 - 21

– A – B - 23

din aceeași

anexă la care s-a făcut referire - parcelării acesteia prin acordarea unei noi

evidențe imobiliare și pronunțării

unei

soluții pentru prima dată în această fază, putea fi prejudiciabilă interesului

părților. Un

argument suplimentar al păstrării soluției primei instanțe

l-a constituit și interesul soluționării deodată a celor două notificări, prin

aceeași dispoziție, pentru rațiuni explicit arătate în

sentință: rezolvarea unitară a situației imobilului, corelația

existentă între întinderea măsurilor

reparatorii în echivalent cu

ipoteza restituirii în natură.

Apărarea

formulată de intimat, constituită și în motiv de apel, potrivit căreia a făcut

toate demersurile pentru depunerea de către contestatoare a unei expertize de

dezmembrare a

imobilului, nu a fost

conformă acelorași principii ale legii speciale privind obligația unității

deținătoare

de a proceda la identificarea întocmai a imobilului solicitat a fi restituit,

cu atât mai mult cu cât aceasta era unitatea administrativ teritorială

deținătoare a planurilor urbanistice și parcelare ale zonelor din localitate.

Respingând

astfel motivul de apel de care s-a prevalat intimatul, apelul contestatoarei

este, la rându-i, nefondat.

În

cazul primului motiv invocat, sentința pronunțată nu putea dispune expres prin

dispozitiv obligarea intimatului la soluționarea deopotrivă, prin aceeași

decizie, a celor două notificări, cuprinsul hotărârii, care face parte din

întreg ansamblul sentinței, explicitând necesitatea derulării unei asemenea

proceduri.

Cât privește cererea de compensare cu un alt teren în

echivalent, în locul acordării de

despăgubiri, după cum s-a prezentat și în

cuprinsul prezentelor considerente, este necesară soluționarea împreună a celor

două notificări de către intimat, emiterea unei dispoziții pentru întreg

imobilul, cu luarea în considerare a fiecăreia dintre posibilitățile de

recunoaștere a măsurilor reparatorii.

Împotriva menționatei

decizii au formulat și motivat recurs, în termen legal, atât

apelanta-contestatoare K.E.H., cât și apelantul - intimat Municipiul Brașov,

prin Primar pentru motive de nelegalitate și netemeinicie întemeiate pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

1.

Prin motivele de

recurs invocate de apelantul - intimat Municipiul Brașov, prin Primar, s-a

arătat că în expertiza topografică efectuată pentru prima dată în apel nu se

identifică prin număr cadastral și număr top parcelele de teren rămase

neafectate de construcții, expertul A.G. nedezmembrând numărul topografic

inițial din C.F. și neprecizând dacă acesta este liber și poate fi restituit în

natură și în ce suprafață.

Potrivit

Normelor Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G. nr. 250/2007,

trebuie să se identifice cu exactitate terenul și vecinătățile și

totodată să se verifice destinația actuală a

terenului solicitat și a suprafeței acestuia,

motiv pentru care este

necesar ca raportul de expertiză tehnică topografică să

identifice scriptic și faptic imobilul în litigiu, prin suprapunerea

planului cadastral cu

planul de carte funciară, hașurarea zonei pentru

care se solicită acordarea în natură a terenului respectiv.

Astfel că s-a

apreciat că reclamanta, deși a solicitat în cuprinsul contestației obligarea

Municipiului Brașov la emiterea unei decizii de restituire în natură a

terenului de 318 mp din imobilul situat în Brașov,

nu a produs dovezi din care să rezulte că această suprafață solicitată

este liberă și neafectată de construcții sau amenajări de utilitate publică.

Astfel că, din raportul de expertiză tehnică

specialitatea topografie întocmit de expert tehnic inginer A.G. la care a făcut

referire instanța de apel, nu

rezultă că terenul este liber (atât subteran, cât și

suprateran) și că ar putea fi restituit

în

natură și nu este identificat cu număr cadastral nou și număr top în urma

dezmembrării.

Conform dispozițiilor art.

10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, în cazul în care pe terenurile

pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au

edificat noi construcții autorizate, persoana

îndreptățită va obține restituirea în natură

a părții de teren rămasă

liberă, iar pentru suprafața de teren ocupată de construcții noi, cea afectată

servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale

localităților urbane și rurale, măsurile

reparatorii se stabilesc în echivalent.

motivelor de recurs formulate de apelanta-contestatoarea K.E.H. s-a arătat că,

î

n mod greșit instanța de apel a reținut că

sentința pronunțată nu putea dispune expres prin dispozitiv obligarea

intimatului la soluționarea

deopotrivă prin aceeași decizie a celor două

notificări pe considerentul că cuprinsul hotărârii care face parte din întreg

ansamblul sentinței explicitează necesitatea derulării unei asemenea proceduri.

S-a arătat că dispozitivul unei hotărâri trebuie să fie

explicit, să fie

apt

de pus în executare și nu lăsat la interpretarea considerentelor hotărârii, cum

a apreciat instanța de apel.

În

mod

greșit și nelegal instanța de apel a respins motivul de apel privind respingerea

cererii de compensare cu un alt teren în echivalent în locul acordării de

despăgubiri.

Instanța

de apel, în mod greșit a considerat că este necesară soluționarea împreună a

celor două notificări de către intimat, emiterea

unei dispoziții pentru întreg imobilul cu luarea în considerare a fiecăreia

dintre posibilitățile de recunoaștere a măsurilor reparatorii ignorând

faptul că intimatul, prin Dispoziția nr. 11943/2007, a acordat despăgubiri

ca măsură reparatorie și nu restituirea în natură

a terenului neconstruit sau

acordare în compensare cu alt teren, ceea ce

a dus la contestarea acestei dispoziții care formează obiectul cauzei de față,

din care rezultă că imobilul în cauză este

situat

in Brașov, și că pe terenul aferent acestui

imobil

este construit un bloc de locuințe (P+2) în suprafață de 171,16 mp.,

terenul

aferent acestui bloc de locuințe are o suprafață de 256,09 mp., în total blocul

de locuințe și terenul aferent cu o suprafață de 427,25 mp.

Rezultă

din punctul 2 al concluziilor

expertizei, că există

teren

neconstruit de 848,22 mp

,

în loc

de 318 mp, cum a considerat

contestatoarea inițial la data depunerii notificării,

contestatoarea fiind astfel îndreptățită să i se restituie în natură

suprafața de

848,22 mp

, despre care

a luat la cunoștință abia cu ocazia efectuării expertizei tehnice topo de către

expert G.A.

Pentru terenul în suprafață de 427,41 mp, în valoare de

323 euro/mp, precum și pentru casa demolată în valoare de 54.908 euro, respectiv

pentru valoarea de 192.961,43 euro, apelanta K. este îndreptățită să primească

în compensare teren echivalent acestei sume.

declarat de

apelantul - intimat Municipiul Brașov, prin Primar, în raport de încadrarea

criticilor în motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recurentul, deși își motivează în drept recursul pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu invocă aspecte referitoare la

nelegalitatea deciziei recurate, ci aspecte privind modul de interpretare a

probei cu expertiză topo, referitoare la situația de fapt, care nu pot fi

încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ.

Astfel fiind, devin

incidente prevederile art. 306 C. proc. civ., potrivit cu care recursul este

nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine

publică, care trebuie puse în discuția părților și a indicării greșite a

motivelor de recurs, situație care nu atrage nulitatea recursului, dacă

dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele

prevăzute de art. 304.

Cum argumentele

menționate în cererea de recurs nu se pot încadra în nici unul dintre motivele

de recurs și nici nu poate fi pus în discuție vreun motiv de ordine publică,

urmează ca recursul declarat de către

apelantul-intimat Municipiul Brașov, prin

Primar, să fie constatat nul.

formulat de apelanta - contestatoarea K.E.H., în raport de criticile

menționate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat, pentru următoarele

considerente:

Prin dispoziția din 23

octombrie 2001, a fost respinsă cererea formulată de contestatoare pentru

restituirea în natură a terenului, cu motivarea că imobilul teren este ocupat

de construcții și amenajări exterioare acestora, astfel încât persoana

interesată poate opta pentru acordarea de despăgubiri, conform art. 24 din

Legea nr. 10/2001.

Prin

dispoziția din 03 iulie 2007, intimatul a propus acordarea de despăgubiri

contestatoarei în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru cota de

4/16 din contrucția în prezent demolată și din imobilul teren, identificat prin

referințe de carte funciară, arătând că valoarea reală a

imobilului pentru care se vor acorda măsurile

reparatorii în echivalent se va stabili de către Comisia

Centrală de

Evaluare.

Prin

urmare, anulând aceste două dispoziții și

respingând restul pretențiilor contestatoarei,

atât în primă instanță, cât și în apel, instanțele nu au analizat criticile

aduse deciziilor atacate pe calea contestației, lăsând nesoluționate

notificările formulate de către contestatoare, deși acestea primiseră o

soluționare favorabilă pentru contestatoare în procedura administrativă, prin

acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 245/2007,

dezlegare pe care instanța avea obligația să o cenzureze.

Apare

astfel ca fondată critica recurentei conform căreia

dispozitivul

unei hotărâri trebuie să fie explicit, să fie

apt de pus în executare.

Prin

contestația de față persoana îndreptățită a investit instanța cu verificarea

aspectelor de temeinicie și legalitate a dispozițiilor emise de unitatea

deținătoare, deci cu analizarea pe fond a cauzei, în temeiul plenitudinii de

competență a instanței, aceasta având abilitarea legală și mijloacele

procedurale pentru a face toate acele verificări pentru care a dispus

trimiterea cauzei la unitatea deținătoare în scopul emiterii unor noi decizii. De

altfel, în apel a fost administrată proba cu expertiză pentru identificarea

imobilului, probă care apare ca inutilă, în raport de soluția la care a ajuns

instanța de apel.

Prin

urmare,

în mod greșit instanțele de fond, anulând dispozițiile din 2001 și nr. din 2007

emise de Municipiul Brașov și respingând restul pretențiilor contestatoarei, nu

s-au pronunțat asupra fondului pretențiilor deduse judecății, câtă vreme, prin

deciziile contestate, i se recunoscuse contestatoarei dreptul de a obține

măsuri reparatorii prin echivalent, atât pentru construcție, cât și pentru

teren, cuantumul acestor despăgubiri urmând a fi stabilit de către Comisia de

Centrală de Evaluare, pe baza criteriilor și standardelor internaționale de

evaluare.

Soluția pronunțată de

instanța de apel, care menține hotărârea primei instanțe, constituie astfel o

încălcarea a dreptului de acces efectiv la o instanță, drept prevăzut de art. 6

al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care presupune garanții de

eficiență, în sensul că accesul la o instanță trebuie urmat de o procedură

efectivă, autoritatea trebuind să ofere o reparație adecvată atât sub aspect

legislativ, cât și sub aspectul rezultatului practic.

Soluțiile instanțelor

de fond prin care au fost respinse pretențiile contestatoarei, deși aceasta

obținuse anterior o recunoaștere a lor, constituie tocmai o concretizare a

lipsei garanțiilor de eficiență la care face referire art. 6 al Convenției

Europene a Drepturilor Omului.

Motivarea

instanței de apel, care și-a însușit

argumentele primei instanțe asupra sancțiunii

nulității deciziilor atacate, apreciind necesară respectarea principiului

restituirii în natură a terenului, sens în care a considerat că trebuie

determinată cu exactitate suprafața de teren liberă și parcelarea acesteia de

către unitatea emitentă a acestor decizii, este una nelegală. Aceasta deoarece

concluzia instanțelor, conform căreia pronunțarea

unei soluții pentru prima dată în această fază procesuală, ar putea

prejudicia interesul părților, încalcă tocmai dreptul contestatoarei de a obține

în fața instanței o repararea efectivă a prejudiciului suferit prin

naționalizare.

În temeiul

plenitudinii de competență, instanțele judecătorești, verificând legalitatea și

temeinicia deciziilor pronunțate în procedura administrativă instituită de

dispozițiile Legii nr. 10/2001, sunt abilitate să stabilească atât situația de

fapt, cât și modul de aplicare și interpretare a legii, astfel încât, în

momentul finalizării procesului civil, reclamantului să îi fie finalizat

litigiul în mod irevocabil, fie prin recunoașterea dreptului său și acordarea

unei reparații echitabile, fie prin respingerea acțiunii, în cazul în care nu

își dovedește pretențiile.

Procedând în sensul

lăsării nesoluționate a pretențiilor contestatoarei, (prin anularea deciziilor

contesate și respingerea celorlalte pretenții, soluție care implică emiterea

unor noi dispoziții în procedura administrativă prin care unitatea deținătoare

este obligată să identifice imobilul și să verifice situația juridică actuală a

acestuia), instanța nu și-a îndeplinit obligația de a exercita rol activ,

prevăzută în art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cu care judecătorii au

îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale în scopul pronunțării unei

soluții temeinice și legale, în acest sens putând ordona administrarea de probe

pe care le consideră necesare.

Soluția ambelor

instanțe de fond de a nu suplini lipsurile constatate în administrarea probelor

de către unitatea deținătoare asupra situației juridice a imobilului, aduce

atingere și dreptului părților de a li se soluționa cauza într-un termen

rezonabil.

În aceste condiții,

Înalta Curte apreciază că nu s-a intrat în analiza pe fond a cauzei, instanțele

încălcând obligația de a verifica legalitatea și temeinicia deciziilor contestate,

prin administratea în mod nemijlocit de probe sub toate aspectele criticate,

motiv pentru care se impune, în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., rejudecarea

cauzei de către prima instanță, care va analiza pe fond pretențiile

contestatoarei cuprinse în notificările formulate, după stabilirea calității

acesteia de persoană îndreptățită, prin identificarea terenului în litigiu și

stabilirea valorii de circulație a acestuia, a valorii construcției demolate,

prin verificarea posibilității de restituire, totală sau parțială, în natură a

acestui teren, urmând a se dispune direct de către instanță măsurile

reparatorii care se impun, evitându-se astfel însărcinarea unității deținătoare

de a emite noi dispoziții care să fie ulterior supuse căilor de atac în instanță,

ceea ce ar prelungi nejustificat cursul procesului.

Cu această ocazie se

va stabili, în raport de tipul de măsuri reparatorii care se vor acorda în mod

distinct pentru construcție pentru teren, dacă se impune sau nu soluționarea

ambelor notificări printr-o singură decizie, în raport de posibilitatea pe care

pesoana îndreptățită o va avea pentru o eficientă punere în executare a

hotărârii pentru valorificarea drepturilor sale.

Pentru argumentele

expuse, considerând incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a

admite recursul declarat de reclamanta K.E.H., va modifica în tot decizia

recurată, va admite apelurile declarate de reclamantă și pârât împotriva

sentinței civile nr. 267/ S din 8 septembrie 2008 a Tribunalului Brașov, secția

civilă, va desființa sentința apelată în parte, va trimite cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea în fond a notificării și va

menține dispozițiile primei instanțe cu privire la anularea deciziilor

contestate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de pârâtul Municipiul Brașov, prin Primar, împotriva Deciziei nr. 85/ Ap

din 16 iunie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu

minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale.

Admite recursul

declarat de reclamanta K.E.H., împotriva deciziei aceleiași instanțe de apel,

modifică în tot decizia recurată, admite apelurile declarate de reclamantă și

pârât împotriva sentinței civile nr. 267/ S din 8 septembrie 2008 a

Tribunalului Brașov, secția civilă.

Desființează sentința

apelată în parte și trimite cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare, asupra

soluționării în fond a notificării.

Menține dispozițiile

primei instanțe cu privire la anularea deciziilor contestate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 26 februarie 2010.