ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1307/2010

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 267/ S din 08 septembrie 2008, Tribunalul Brașov a admis în parte contestația formulată de contestatoarea K.E.H., în contradictoriu cu intimatul Municipiul Brașov prin Primar și a dispus anularea dispozițiilor din 2001 și din 2007 emise de intimat. A respins restul pretențiilor formulate de contestatoare. În argumentarea acestei soluții, prima instanță a reținut că prin notificarea înregistrată la 02 iulie 2001, contestatoarea s-a adresat intimatei pentru restituirea în natură a terenului în suprafață de 318 mp, neafectat de construcții, din parcela de 1.275 mp, corespunzătoare cotei sale de 1/4 din dreptul de proprietate din suprafața de 5.828 mp aferentă casei demolate, situat în Brașov, înscris în C.F.

Brașov, în prezent sistată. Prin notificarea din 02 iulie 2001, contestatoarea s-a adresat Prefecturii Județului Brașov, solicitând acordarea de despăgubiri bănești pentru imobilul casă de locuit, în prezent demolat, care a fost situat în Brașov. Prin dispoziția din 23 octombrie 2001, a fost respinsă cererea formulată de contestatoare pentru restituirea în natură a terenului, cu motivarea că imobilul este ocupat de construcții și amenajări exterioare acestora, cu mențiunea că persoana interesată poate opta pentru acordarea de despăgubiri, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001. Prin dispoziția din 03 iulie 2007, intimatul a respins notificarea contestatoarei de acordare de despăgubiri pentru imobilul construcție demolat, arătând că valoarea reală a imobilului pentru care se vor acorda măsurile reparatorii în echivalent se va stabili de Comisia Centrală de Evaluare.

Procedând la examinarea deciziilor atacate, prima instanță a apreciat că dispoziția din 2001 este lovită de nulitate, în condițiile în care îi lipsește motivarea prevăzută de art. 23 alin. (1), art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceasta întrucât dispoziția a fost emisă în lipsa oricărei probe, fără o identificare minimă a terenului revendicat, care să stabilească eventuala suprafață de teren rămasă liberă, fără a identifica acest teren cu datele de carte funciară, deși acestea puteau fi cunoscute. Aceleași rațiuni au stat la baza anulării și a dispoziției din 2007, prin care s-a propus contestatoarei acordarea de despăgubiri pentru imobilul construcție demolat și terenul aferent, tribunalul făcând trimitere la dispozițiile de principiu ale legii de reparație care consacră regula restituirii în natură, acordarea despăgubirilor în echivalent intervenind doar pentru ipotezele în care restituirea în natură nu este posibilă.

Adoptarea soluției a fost întemeiată și pe împrejurarea că, în cadrul procedurii desfășurate în fața instanței, contestatoarea nu a solicitat administrarea vreunei probe din care să rezulte posibilitatea restituirii în natură a vreunei suprafețe de teren din imobilul ce a aparținut autoarei sale. Instanța a arătat totodată că este necesară soluționarea împreună de către intimată a celor două notificări formulate de contestatoare, deoarece acestea se referă la același imobil, astfel încât urmează să fie emisă o singură dispoziție prin care situația imobilului să fie rezolvată în mod unitar, ținând seama că întinderea măsurilor reparatorii în echivalent este în directă dependență cu ipoteza în care restituirea în natură ar fi, chiar și parțial, posibilă.

Împotriva menționatei sentințe, au declarat apel atât contestatoarea K.E.H., cât și intimatul Municipiul Brașov, prin Primar. Prin Decizia civilă nr. 85/ Ap din data de 16 iunie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale s-au respins apelurile. În motivarea acestei soluții, instanța de apel a reținut că apelul contestatoarei K.E.H. a tins la schimbarea sentinței tribunalului în sensul admiterii în parte a contestației, fiind formulate două critici care au afectat legalitatea și temeinicia hotărârii pronunțate de tribunal. Prima critică a apelului contestatoarei a vizat netemeinicia sentinței, determinată de faptul că, din moment ce judecătorul fondului a statuat asupra necesității soluționării împreună a celor două notificări, în mod corespunzător se impunea și obligarea prin dispozitiv a intimatei în acest sens.

Cel de-al doilea motiv de apel a criticat soluția prin care a fost respinsă cererea de compensare cu un alt teren în echivalent, în locul acordării de despăgubiri, ca fiind nedovedită. Prin apelul exercitat de intimatul Municipiul Brașov prin Primar s-a solicitat schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii contestației și a menținerii dispozițiilor emise de intimat. Expunerea motivelor de apel a fost concentrată asupra argumentelor care au condus prima instanță la anularea celor două dispoziții, susținându-se că pe întreg parcursul procedurii administrative intimatul a solicitat contestatoarei să depună dovezi în sprijinul restituirii, chiar și parțiale, a terenului revendicat, obligație pe care persoana interesată nu și-a îndeplinit-o, iar această lipsă de diligență nu putea fi pusă în sarcina apelantului intimat.

În faza judecății din apel s-a încuviințat proba de specialitate a expertizei tehnice imobiliare, având ca obiectiv determinarea naturii construite sau neconstruite a imobilului pretins a fi restituit. Verificând hotărârea atacată în limitele motivelor invocate, Curtea a apreciat apelurile ca nefondate. Din examinarea dispoziției din 23 octombrie 2001 s-a desprins ideea că unicul temei care a condus la respingerea notificării formulate de contestatoare pentru restituirea în natură a terenului l-a constituit faptul că acesta este ocupat de construcții și amenajări exterioare acestora, măsură la adăpostul căreia intimatul a recunoscut persoanei îndreptățite dreptul de a opta pentru acordarea de despăgubiri potrivit art. 24 din Legea nr. 10/2001, anterior modificării.

Raportat la actele dosarului care a format obiectul notificării nr. 786/2001, soluția instanței prin care a constatat că, în fapt, cererea de restituire în natură nu a fost soluționată, sancționând cu nulitatea dispoziția emisă, corespunde prevederilor art. 23, art. 24 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la momentul soluționării acestei notificări. Expertiza topografică, efectuată pentru prima dată în apel, a relevat înțelesul larg pe care intimatul îl conferă noțiunii de „teren ocupat de construcții și amenajări exterioare acestora", din analiza anexei nr. 3 a raportului tehnic întocmit de ing. G.A. (fila 49 dosar apel) rezultând că suprafața de 427,25 mp este ocupată de un bloc de locuințe și terenul aferent acestuia, restul suprafeței măsurate, de 848,22 mp, pretinsă de contestatoare, fiind liberă de construcții ori alte lucrări edilitare.

Considerentele purtând asupra sancțiunii nulității deciziei atacate au prevalat și în judecata apelului cauzei, curtea apreciind asupra cerinței respectării scopului principal al legii de reparație, cel al restituirii în natură a terenului preluat în mod abuziv, în acele situații în care această modalitate este posibilă, astfel cum se prefigurează în raportul dedus judecății. Pentru acest motiv, în pofida rolului devolutiv al căii de atac, aprofundarea datelor tehnice ale imobilului prin expertiza întocmită, în sensul determinării cu exactitate a suprafeței de teren liberă - identificabilă între coordonatele 22 - 21 – A – B - 23 din aceeași anexă la care s-a făcut referire - parcelării acesteia prin acordarea unei noi evidențe imobiliare și pronunțării unei soluții pentru prima dată în această fază, putea fi prejudiciabilă interesului părților.

Un argument suplimentar al păstrării soluției primei instanțe l-a constituit și interesul soluționării deodată a celor două notificări, prin aceeași dispoziție, pentru rațiuni explicit arătate în sentință: rezolvarea unitară a situației imobilului, corelația existentă între întinderea măsurilor reparatorii în echivalent cu ipoteza restituirii în natură. Apărarea formulată de intimat, constituită și în motiv de apel, potrivit căreia a făcut toate demersurile pentru depunerea de către contestatoare a unei expertize de dezmembrare a imobilului, nu a fost conformă acelorași principii ale legii speciale privind obligația unității deținătoare de a proceda la identificarea întocmai a imobilului solicitat a fi restituit, cu atât mai mult cu cât aceasta era unitatea administrativ teritorială deținătoare a planurilor urbanistice și parcelare ale zonelor din localitate.

Respingând astfel motivul de apel de care s-a prevalat intimatul, apelul contestatoarei este, la rându-i, nefondat. În cazul primului motiv invocat, sentința pronunțată nu putea dispune expres prin dispozitiv obligarea intimatului la soluționarea deopotrivă, prin aceeași decizie, a celor două notificări, cuprinsul hotărârii, care face parte din întreg ansamblul sentinței, explicitând necesitatea derulării unei asemenea proceduri. Cât privește cererea de compensare cu un alt teren în echivalent, în locul acordării de despăgubiri, după cum s-a prezentat și în cuprinsul prezentelor considerente, este necesară soluționarea împreună a celor două notificări de către intimat, emiterea unei dispoziții pentru întreg imobilul, cu luarea în considerare a fiecăreia dintre posibilitățile de recunoaștere a măsurilor reparatorii.

Împotriva menționatei decizii au formulat și motivat recurs, în termen legal, atât apelanta-contestatoare K.E.H., cât și apelantul - intimat Municipiul Brașov, prin Primar pentru motive de nelegalitate și netemeinicie întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1. Prin motivele de recurs invocate de apelantul - intimat Municipiul Brașov, prin Primar, s-a arătat că în expertiza topografică efectuată pentru prima dată în apel nu se identifică prin număr cadastral și număr top parcelele de teren rămase neafectate de construcții, expertul A.G. nedezmembrând numărul topografic inițial din C.F. și neprecizând dacă acesta este liber și poate fi restituit în natură și în ce suprafață. Potrivit Normelor Metodologice de Aplicare a Legii nr. 10/2001 aprobate prin H.G.

nr. 250/2007, trebuie să se identifice cu exactitate terenul și vecinătățile și totodată să se verifice destinația actuală a terenului solicitat și a suprafeței acestuia, motiv pentru care este necesar ca raportul de expertiză tehnică topografică să identifice scriptic și faptic imobilul în litigiu, prin suprapunerea planului cadastral cu planul de carte funciară, hașurarea zonei pentru care se solicită acordarea în natură a terenului respectiv. Astfel că s-a apreciat că reclamanta, deși a solicitat în cuprinsul contestației obligarea Municipiului Brașov la emiterea unei decizii de restituire în natură a terenului de 318 mp din imobilul situat în Brașov, nu a produs dovezi din care să rezulte că această suprafață solicitată este liberă și neafectată de construcții sau amenajări de utilitate publică.

Astfel că, din raportul de expertiză tehnică specialitatea topografie întocmit de expert tehnic inginer A.G. la care a făcut referire instanța de apel, nu rezultă că terenul este liber (atât subteran, cât și suprateran) și că ar putea fi restituit în natură și nu este identificat cu număr cadastral nou și număr top în urma dezmembrării. Conform dispozițiilor art. 10 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicată, în cazul în care pe terenurile pe care s-au aflat construcții preluate în mod abuziv s-au edificat noi construcții autorizate, persoana îndreptățită va obține restituirea în natură a părții de teren rămasă liberă, iar pentru suprafața de teren ocupată de construcții noi, cea afectată servituților legale și altor amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent.

2. În dezvoltarea motivelor de recurs formulate de apelanta-contestatoarea K.E.H. s-a arătat că, î n mod greșit instanța de apel a reținut că sentința pronunțată nu putea dispune expres prin dispozitiv obligarea intimatului la soluționarea deopotrivă prin aceeași decizie a celor două notificări pe considerentul că cuprinsul hotărârii care face parte din întreg ansamblul sentinței explicitează necesitatea derulării unei asemenea proceduri. S-a arătat că dispozitivul unei hotărâri trebuie să fie explicit, să fie apt de pus în executare și nu lăsat la interpretarea considerentelor hotărârii, cum a apreciat instanța de apel. În mod greșit și nelegal instanța de apel a respins motivul de apel privind respingerea cererii de compensare cu un alt teren în echivalent în locul acordării de despăgubiri.

Instanța de apel, în mod greșit a considerat că este necesară soluționarea împreună a celor două notificări de către intimat, emiterea unei dispoziții pentru întreg imobilul cu luarea în considerare a fiecăreia dintre posibilitățile de recunoaștere a măsurilor reparatorii ignorând faptul că intimatul, prin Dispoziția nr. 11943/2007, a acordat despăgubiri ca măsură reparatorie și nu restituirea în natură a terenului neconstruit sau acordare în compensare cu alt teren, ceea ce a dus la contestarea acestei dispoziții care formează obiectul cauzei de față, din care rezultă că imobilul în cauză este situat in Brașov, și că pe terenul aferent acestui imobil este construit un bloc de locuințe (P+2) în suprafață de 171,16 mp., terenul aferent acestui bloc de locuințe are o suprafață de 256,09 mp., în total blocul de locuințe și terenul aferent cu o suprafață de 427,25 mp.

Rezultă din punctul 2 al concluziilor expertizei, că există teren neconstruit de 848,22 mp , în loc de 318 mp, cum a considerat contestatoarea inițial la data depunerii notificării, contestatoarea fiind astfel îndreptățită să i se restituie în natură suprafața de 848,22 mp , despre care a luat la cunoștință abia cu ocazia efectuării expertizei tehnice topo de către expert G.A. Pentru terenul în suprafață de 427,41 mp, în valoare de 323 euro/mp, precum și pentru casa demolată în valoare de 54.908 euro, respectiv pentru valoarea de 192.961,43 euro, apelanta K. este îndreptățită să primească în compensare teren echivalent acestei sume. 1. Analizând recursul declarat de apelantul - intimat Municipiul Brașov, prin Primar, în raport de încadrarea criticilor în motivele de recurs limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recurentul, deși își motivează în drept recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., nu invocă aspecte referitoare la nelegalitatea deciziei recurate, ci aspecte privind modul de interpretare a probei cu expertiză topo, referitoare la situația de fapt, care nu pot fi încadrate în prevederile art. 304 C. proc. civ. Astfel fiind, devin incidente prevederile art. 306 C. proc.

civ., potrivit cu care recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică, care trebuie puse în discuția părților și a indicării greșite a motivelor de recurs, situație care nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304. Cum argumentele menționate în cererea de recurs nu se pot încadra în nici unul dintre motivele de recurs și nici nu poate fi pus în discuție vreun motiv de ordine publică, urmează ca recursul declarat de către apelantul-intimat Municipiul Brașov, prin Primar, să fie constatat nul.

2. Analizând recursul formulat de apelanta - contestatoarea K.E.H., în raport de criticile menționate, Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat, pentru următoarele considerente: Prin dispoziția din 23 octombrie 2001, a fost respinsă cererea formulată de contestatoare pentru restituirea în natură a terenului, cu motivarea că imobilul teren este ocupat de construcții și amenajări exterioare acestora, astfel încât persoana interesată poate opta pentru acordarea de despăgubiri, conform art. 24 din Legea nr. 10/2001. Prin dispoziția din 03 iulie 2007, intimatul a propus acordarea de despăgubiri contestatoarei în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 pentru cota de 4/16 din contrucția în prezent demolată și din imobilul teren, identificat prin referințe de carte funciară, arătând că valoarea reală a imobilului pentru care se vor acorda măsurile reparatorii în echivalent se va stabili de către Comisia Centrală de Evaluare.

Prin urmare, anulând aceste două dispoziții și respingând restul pretențiilor contestatoarei, atât în primă instanță, cât și în apel, instanțele nu au analizat criticile aduse deciziilor atacate pe calea contestației, lăsând nesoluționate notificările formulate de către contestatoare, deși acestea primiseră o soluționare favorabilă pentru contestatoare în procedura administrativă, prin acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 245/2007, dezlegare pe care instanța avea obligația să o cenzureze. Apare astfel ca fondată critica recurentei conform căreia dispozitivul unei hotărâri trebuie să fie explicit, să fie apt de pus în executare.

Prin contestația de față persoana îndreptățită a investit instanța cu verificarea aspectelor de temeinicie și legalitate a dispozițiilor emise de unitatea deținătoare, deci cu analizarea pe fond a cauzei, în temeiul plenitudinii de competență a instanței, aceasta având abilitarea legală și mijloacele procedurale pentru a face toate acele verificări pentru care a dispus trimiterea cauzei la unitatea deținătoare în scopul emiterii unor noi decizii. De altfel, în apel a fost administrată proba cu expertiză pentru identificarea imobilului, probă care apare ca inutilă, în raport de soluția la care a ajuns instanța de apel.

Prin urmare, în mod greșit instanțele de fond, anulând dispozițiile din 2001 și nr. din 2007 emise de Municipiul Brașov și respingând restul pretențiilor contestatoarei, nu s-au pronunțat asupra fondului pretențiilor deduse judecății, câtă vreme, prin deciziile contestate, i se recunoscuse contestatoarei dreptul de a obține măsuri reparatorii prin echivalent, atât pentru construcție, cât și pentru teren, cuantumul acestor despăgubiri urmând a fi stabilit de către Comisia de Centrală de Evaluare, pe baza criteriilor și standardelor internaționale de evaluare.

Soluția pronunțată de instanța de apel, care menține hotărârea primei instanțe, constituie astfel o încălcarea a dreptului de acces efectiv la o instanță, drept prevăzut de art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, care presupune garanții de eficiență, în sensul că accesul la o instanță trebuie urmat de o procedură efectivă, autoritatea trebuind să ofere o reparație adecvată atât sub aspect legislativ, cât și sub aspectul rezultatului practic. Soluțiile instanțelor de fond prin care au fost respinse pretențiile contestatoarei, deși aceasta obținuse anterior o recunoaștere a lor, constituie tocmai o concretizare a lipsei garanțiilor de eficiență la care face referire art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului.

Motivarea instanței de apel, care și-a însușit argumentele primei instanțe asupra sancțiunii nulității deciziilor atacate, apreciind necesară respectarea principiului restituirii în natură a terenului, sens în care a considerat că trebuie determinată cu exactitate suprafața de teren liberă și parcelarea acesteia de către unitatea emitentă a acestor decizii, este una nelegală. Aceasta deoarece concluzia instanțelor, conform căreia pronunțarea unei soluții pentru prima dată în această fază procesuală, ar putea prejudicia interesul părților, încalcă tocmai dreptul contestatoarei de a obține în fața instanței o repararea efectivă a prejudiciului suferit prin naționalizare.

În temeiul plenitudinii de competență, instanțele judecătorești, verificând legalitatea și temeinicia deciziilor pronunțate în procedura administrativă instituită de dispozițiile Legii nr. 10/2001, sunt abilitate să stabilească atât situația de fapt, cât și modul de aplicare și interpretare a legii, astfel încât, în momentul finalizării procesului civil, reclamantului să îi fie finalizat litigiul în mod irevocabil, fie prin recunoașterea dreptului său și acordarea unei reparații echitabile, fie prin respingerea acțiunii, în cazul în care nu își dovedește pretențiile.

Procedând în sensul lăsării nesoluționate a pretențiilor contestatoarei, (prin anularea deciziilor contesate și respingerea celorlalte pretenții, soluție care implică emiterea unor noi dispoziții în procedura administrativă prin care unitatea deținătoare este obligată să identifice imobilul și să verifice situația juridică actuală a acestuia), instanța nu și-a îndeplinit obligația de a exercita rol activ, prevăzută în art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cu care judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale în scopul pronunțării unei soluții temeinice și legale, în acest sens putând ordona administrarea de probe pe care le consideră necesare. Soluția ambelor instanțe de fond de a nu suplini lipsurile constatate în administrarea probelor de către unitatea deținătoare asupra situației juridice a imobilului, aduce atingere și dreptului părților de a li se soluționa cauza într-un termen rezonabil.

În aceste condiții, Înalta Curte apreciază că nu s-a intrat în analiza pe fond a cauzei, instanțele încălcând obligația de a verifica legalitatea și temeinicia deciziilor contestate, prin administratea în mod nemijlocit de probe sub toate aspectele criticate, motiv pentru care se impune, în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc.

civ., rejudecarea cauzei de către prima instanță, care va analiza pe fond pretențiile contestatoarei cuprinse în notificările formulate, după stabilirea calității acesteia de persoană îndreptățită, prin identificarea terenului în litigiu și stabilirea valorii de circulație a acestuia, a valorii construcției demolate, prin verificarea posibilității de restituire, totală sau parțială, în natură a acestui teren, urmând a se dispune direct de către instanță măsurile reparatorii care se impun, evitându-se astfel însărcinarea unității deținătoare de a emite noi dispoziții care să fie ulterior supuse căilor de atac în instanță, ceea ce ar prelungi nejustificat cursul procesului.

Cu această ocazie se va stabili, în raport de tipul de măsuri reparatorii care se vor acorda în mod distinct pentru construcție pentru teren, dacă se impune sau nu soluționarea ambelor notificări printr-o singură decizie, în raport de posibilitatea pe care pesoana îndreptățită o va avea pentru o eficientă punere în executare a hotărârii pentru valorificarea drepturilor sale. Pentru argumentele expuse, considerând incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul art. 312 pct. 5 C. proc.

civ., Înalta Curte urmează a admite recursul declarat de reclamanta K.E.H., va modifica în tot decizia recurată, va admite apelurile declarate de reclamantă și pârât împotriva sentinței civile nr. 267/ S din 8 septembrie 2008 a Tribunalului Brașov, secția civilă, va desființa sentința apelată în parte, va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe pentru soluționarea în fond a notificării și va menține dispozițiile primei instanțe cu privire la anularea deciziilor contestate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de pârâtul Municipiul Brașov, prin Primar, împotriva Deciziei nr. 85/ Ap din 16 iunie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Admite recursul declarat de reclamanta K.E.H., împotriva deciziei aceleiași instanțe de apel, modifică în tot decizia recurată, admite apelurile declarate de reclamantă și pârât împotriva sentinței civile nr. 267/ S din 8 septembrie 2008 a Tribunalului Brașov, secția civilă. Desființează sentința apelată în parte și trimite cauza aceleiași instanțe, spre rejudecare, asupra soluționării în fond a notificării. Menține dispozițiile primei instanțe cu privire la anularea deciziilor contestate.

Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 26 februarie 2010.