ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4424/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 466 din

2 iulie 2003, Tribunalul Suceava a respins ca nefondată contestația întemeiată

pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, formulată de H.P. în contradictoriu cu

pârâta Primăria municipiului Câmpulung Moldovenesc.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, prin cererea sa, contestatorul a solicitat obligarea

primăriei să-i restituie în natură suprafața de 3.461 mp teren, preluat în mod

abuziv de către stat, nefiind de acord cu măsurile reparatorii prin echivalent

stabilite prin dispoziția nr. 187 din 21 martie 2003, emisă de Primăria

Câmpulung Moldovenesc.

Restituirea în natură nu mai este

posibilă, deoarece pe teren au fost edificate blocuri de locuințe, iar

propunerile de restituire a altor suprafețe de teren nu pot fi materializate,

întrucât acele suprafețe aparțin altor persoane.

Având în vedere că Legea nr. 10/2001

prevede posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin despăgubiri bănești

numai în cazul imobilelor cu destinația de locuințe, în mod corect s-au propus

petentului măsuri reparatorii constând în titluri de valoare nominală sau

acțiuni.

În ceea ce privește suprafața de

teren, s-a constatat că, prin notificare, H.P. a solicitat 3.461 mp și nu 3.641

mp, cum pretinde.

Apelul contestatorului a fost

respins prin decizia civilă nr. 117 din 2 decembrie 2003 a Curții de Apel

Suceava care, reținând aceeași situație de fapt ca instanța de fond, a

constatat că aceasta a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 24 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește solicitarea de a se acorda un

alt teren în schimb, instanța de apel a reținut că H.P. nu a făcut dovada că ar

exista suprafețe de teren disponibile.

Împotriva acestei decizii, în

termenul prevăzut de lege, a declarat recurs contestatorul.

Fără a indica vreunul din motivele

de casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., contestatorul susține că

hotărârea atacată este nelegală, deoarece măsurile reparatorii au fost acordate

pentru o suprafață mai mică decât cea solicitată, suprafața indicată în

notificare datorându-se unei erori produse prin inversarea cifrelor.

Se mai arată­ că instanțele au făcut

o aplicare greșită a legii, deoarece puteau să acorde în compensație un alt

teren disponibil din cele pe care primăria le-a închiriat sau arendat. Legea

mai prevede și posibilitatea acordării de măsuri reparatorii prin prestarea

unor servicii, variantă pe care unitatea notificată a ignorat-o.

Criticile formulate permit

încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în raport de care

Înalta Curte constată că recursul este fondat cu privire la aplicarea măsurilor

reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001.

Astfel, în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 10/2004, natura măsurilor reparatorii, în situația în

care restituirea în natură nu mai este posibilă, se stabilește și în funcție de

destinația imobilului din momentul preluării. Dacă imobilul avea destinația de

locuință, conform art. 24 alin. (2) din lege, oferta de restituire prin

echivalent se poate face sub forma unor despăgubiri bănești, persoana îndreptățită

putând opta și pentru celelalte forme de restituire prin echivalent.

Prin notificarea înregistrată la

primărie la data de 30 iulie 2001, contestatorul a solicitat teren în

echivalent sau despăgubiri bănești pentru suprafața de 3.461 mp, arătând că pe

terenul expropriat în anul 1987, se aflau construcții.

Din convenția de vânzare cumpărare

încheiată la 24 noiembrie 1969 rezultă ca H.P. a cumpărat de la O.G. și C.L.

imobilul compus din 5.761 mp teren și construcții (o casă, grajd și bucătărie).

Prin sentința civilă nr. 3305 din 2

octombrie 1995, Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a constatat că reclamantul a

dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra suprafeței de 2.100 mp și

a construcțiilor edificate pe acesta.

Aceeași judecătorie, la data de 12

noiembrie 2002 a pronunțat sentința civilă nr. 1707, ce ține loc de act de

vânzare cumpărare cu privire la suprafața de 3.661 mp. Din considerentele

sentinței rezultă faptul că pe teren se aflau construcții, imobilul fiind

folosit ca atare de contestator până în anul 1978, când a fost expropriat

conform Decretului nr. 2 din 15 ianuarie. Deși în scripte este menționată ca

fiind expropriată suprafața de 3.661 mp teren, faptic s-au expropriat 4.800 mp.

Prin urmare, conform documentelor

aflate la dosar, imobilul expropriat avea destinația de locuință la momentul

preluării, beneficiind astfel de măsurile reparatorii prevăzute de art. 24

alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Având în vedere că măsura

reparatorie pentru care a optat contestatorul constă, în principal, în

atribuirea unei suprafețe de teren în compensare, Înalta Curte constată că, în

sensul Legii nr. 10/2001, nu era sarcina acestuia de a demonstra existența unor

suprafețe disponibile, așa cum în mod eronat reține curtea de apel. Dovada

faptului că măsura pentru care a optat persoana îndreptățită nu se poate aplica

aparține unității deținătoare, instanța fiind datoare să facă verificări în

acest sens.

Deoarece reclamantul-recurent a

indicat existența unor suprafețe de teren libere de construcții, posibil a fi

atribuite în compensare, instanța de apel era datoare să administreze probe

pentru a stabili dacă acele suprafețe aparțin pârâtei, cum susține recurentul

sau altor persoane, cum susține pârâta.

Reținând că suprafețele de teren

respective aparțin altor persoane, fără să existe dovezi în acest sens,

instanța de apel nu a stabilit deplin situația de fapt în raport cu care să se

aplice dispozițiile Legii nr. 10/2001 referitoare la posibilitatea recurentului

de a primi în compensare teren.

De aceea, în temeiul dispozițiilor

art. 312 și art. 314 C. proc. civ., va admite recursul declarat de contestator,

va casa decizia atacată și va trimite cauza aceleiași curți de apel în vederea

rejudecării apelului.

Cu ocazia rejudecării, instanța va

face verificările necesare și va administra toate probele care se impun pentru

a hotărî dacă opțiunea contestatorului, în sensul acordării unui teren în

schimbul celui expropriat, poate fi aplicată.

În ceea ce privește critica

referitoare la suprafața de teren pentru care s-au acordat măsuri reparatorii,

aceasta nu este întemeiată.

Legea nr. 10/2001 instituie o

procedură specială și prevede anumite termene în cadrul cărora pot fi depuse

cererile și documentele persoanelor îndreptățite. În condițiile în care prin

notificare petentul a solicitat suprafața de 3.461 mp de teren, dacă s-a aflat

în eroare cu privire la suprafața cerută, ar fi trebuit să facă precizările

necesare în cadrul termenului instituit de lege pentru depunerea notificărilor.

A acorda în cadrul procedurii judiciare o suprafață suplimentară față de ceea

ce s-a cerut prin notificare, ar însemna a se eluda dispozițiile legale privind

parcurgerea obligatorie a procedurii administrative, ceea ce nu este permis.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de contestatorul H.P. împotriva

deciziei civile nr. 117 din 2 decembrie 2003 a Curții de Apel Suceava, pe care

o casează.

Trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea

apelului.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 mai 2005.