ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8373/2006

Asupra recursului civil de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 466 din 2 iulie 2003 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă, s-a respins ca nefondată contestația formulată în temeiul Legii nr. 10/2001 de către contestatorul H.P. în contradictoriu cu intimata Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc. În motivarea sentinței s-au reținut următoarele: Restituirea în natură a terenului de 3.461 mp nu mai este posibilă dat fiind faptul că pe acest teren au fost edificate blocuri de locuințe iar propunerile de restituire a altor suprafețe de teren făcute de petent nu s-au putut materializa întrucât aceste suprafețe aparțin altor persoane.

Având în vedere că Legea nr. 10/2001 [art. 24 alin. (2)] prevede posibilitatea restituirii prin echivalent sub forma unor despăgubiri bănești numai în cazul imobilelor cu destinație de locuință, în mod corect s-au propus petentului măsuri reparatorii constând în titluri de valoare nominală sau acțiuni. Apelul formulat de către contestator împotriva sentinței pronunțată de prima instanță a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 117 din 2 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, care a reținut în motivare aceleași argumente ca în sentința primei instanțe. Prin decizia civilă nr. 4424 din 26 mai 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, s-a admis recursul declarat de contestator împotriva deciziei de apel, care a fost casată, dispunându-se trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.

În decizia de recurs s-au reținut următoarele: Conform documentelor aflate la dosar, imobilul expropriat avea destinația de locuință la momentul preluării, beneficiind astfel de măsurile reparatorii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001. În ceea ce privește cererea de compensare cu alte terenuri, s-a reținut de instanța de apel că respectivele terenuri aparțin altor persoane, fără să existe dovezi în acest sens și că astfel instanța de apel nu a stabilit deplin situația de fapt în raport cu care să se aplice dispozițiile Legii nr. 10/2001 referitoare la posibilitatea recurentului de a primi teren în compensare. Prin decizia de recurs s-a impus a se face verificările necesare și a se administra probe pentru a se hotărî dacă opțiunea contestatorului în sensul acordării de teren în schimb poate fi aplicată.

Rejudecând apelul, Curtea de Apel Suceava, secția civilă a pronunțat decizia nr. 68 din 12 aprilie 2006, dispunând respingerea acestuia ca nefondat pentru aceleași argumente reținute atât în sentința primei instanțe cât și în decizia de apel casată. Cu referire la art. 24 alin. (2) din Legea 10/2001 s-a reținut că acest text legal prevedea condiția ca imobilului să aibă destinația de locuință, ceea ce nu este cazul în speță unde imobilul este un teren. În aceste condiții, în care imobilul ar fi avut altă destinație decât cea de locuință, s-a aplicat art. 9 alin. (2) din Legea 10/2001 (în forma în vigoare la data soluționării notificării), apreciindu-se că este legală modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent.

În cadrul juridic actual, măsurile reparatorii la care se referă art. 1 alin. (2) din Legea 10/2001 au în vedere compensarea cu alte bunuri sau servicii iar regimul stabilirii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv urmează procedura și se supune dispozițiilor Legii nr. 247/2005 titlul VII art. 1-24. Împotriva deciziei de apel a formulat recurs contestatorul criticând-o pentru nerespectarea de către curtea de apel a indicațiilor date de Înalta Curte de Casație și Justiție. Înalta Curte constată că recursul este fondat din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ., curtea de apel încălcând dispozițiile art. 315 C. proc. civ. cu ocazia rejudecării cauzei. Astfel, nu s-au respectat indicațiile date de Înalta Curte de Casație și Justiție și, mai mult s-a schimbat calificarea dată imobilului în litigiu de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe de altă parte, în ceea ce privește compensarea ca măsură reparatorie, trebuie subliniat faptul că potrivit art. 26 alin. (1) (fost art. 24) din Legea 10/2001 republicată, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, ar putea interveni în cazul în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu ar fi acceptată de persoana îndreptățită. Constatând, prin urmare, că în cauză nu s-au respectat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., Înalta Curte urmează a dispune, cu aplicarea și a art. 304 pct. 5 C. proc. civ., casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe de apel care urmează a se conforma deciziei de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul H.P. împotriva deciziei civile nr. 68 din 12 aprilie 2006 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. Casează decizia și trimite cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 octombrie 2006.