ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8373/2006

Asupra recursului civil de

față:

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.

466 din 2 iulie 2003 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția

civilă, s-a respins ca nefondată contestația formulată în

temeiul Legii nr. 10/2001 de către contestatorul H.P. în contradictoriu cu

intimata Primăria Municipiului Câmpulung Moldovenesc.

În motivarea sentinței s-au

reținut următoarele:

Restituirea în natură a

terenului de 3.461 mp nu mai este posibilă dat fiind faptul că pe

acest teren au fost edificate blocuri de locuințe iar propunerile de

restituire a altor suprafețe de teren făcute de petent nu s-au putut

materializa întrucât aceste suprafețe aparțin altor persoane.

Având în vedere că Legea nr.

10/2001 [art. 24 alin. (2)] prevede posibilitatea restituirii prin echivalent

sub forma unor despăgubiri bănești numai în cazul imobilelor cu

destinație de locuință, în mod corect s-au propus petentului

măsuri reparatorii constând în titluri de valoare nominală sau

acțiuni.

Apelul formulat de către

contestator împotriva sentinței pronunțată de prima

instanță a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 117

din 2 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel Suceava,

secția civilă, care a reținut în motivare aceleași

argumente ca în sentința primei instanțe.

Prin decizia civilă nr. 4424

din 26 mai 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală, s-a admis recursul declarat de contestator împotriva

deciziei de apel, care a fost casată, dispunându-se trimiterea cauzei la

aceeași instanță pentru rejudecarea apelului.

În decizia de recurs s-au

reținut următoarele:

Conform documentelor aflate la

dosar, imobilul expropriat avea destinația de locuință la

momentul preluării, beneficiind astfel de măsurile reparatorii

prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În ceea ce privește cererea de

compensare cu alte terenuri, s-a reținut de instanța de apel că

respectivele terenuri aparțin altor persoane, fără să

existe dovezi în acest sens și că astfel instanța de apel nu a

stabilit deplin situația de fapt în raport cu care să se aplice

dispozițiile Legii nr. 10/2001 referitoare la posibilitatea recurentului

de a primi teren în compensare.

Prin decizia de recurs s-a impus a

se face verificările necesare și a se administra probe pentru a se

hotărî dacă opțiunea contestatorului în sensul acordării de

teren în schimb poate fi aplicată.

Rejudecând apelul, Curtea de Apel

Suceava, secția civilă a pronunțat decizia nr. 68 din 12 aprilie

2006, dispunând respingerea acestuia ca nefondat pentru aceleași argumente

reținute atât în sentința primei instanțe cât și în decizia

de apel casată.

Cu referire la art. 24 alin. (2) din

Legea 10/2001 s-a reținut că acest text legal prevedea condiția

ca imobilului să aibă destinația de locuință, ceea ce

nu este cazul în speță unde imobilul este un teren.

În aceste condiții, în care

imobilul ar fi avut altă destinație decât cea de locuință,

s-a aplicat art. 9 alin. (2) din Legea 10/2001 (în forma în vigoare la data

soluționării notificării), apreciindu-se că este

legală modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii prin

echivalent.

În cadrul juridic actual,

măsurile reparatorii la care se referă art. 1 alin. (2) din Legea

10/2001 au în vedere compensarea cu alte bunuri sau servicii iar regimul

stabilirii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv

urmează procedura și se supune dispozițiilor Legii nr. 247/2005

titlul VII art. 1-24.

Împotriva deciziei de apel a

formulat recurs contestatorul criticând-o pentru nerespectarea de către

curtea de apel a indicațiilor date de Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Înalta Curte constată că

recursul este fondat din perspectiva art. 304 pct. 5 C. proc. civ., curtea de

apel încălcând dispozițiile art. 315 C. proc. civ. cu ocazia

rejudecării cauzei.

Astfel, nu s-au respectat

indicațiile date de Înalta Curte de Casație și Justiție

și, mai mult s-a schimbat calificarea dată imobilului în litigiu de

Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pe de altă parte, în ceea ce

privește compensarea ca măsură reparatorie, trebuie subliniat

faptul că potrivit art. 26 alin. (1) (fost art. 24) din Legea 10/2001

republicată, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile legii

speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor

aferente imobilelor preluate în mod abuziv, ar putea interveni în cazul în care

măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu ar fi

acceptată de persoana îndreptățită.

Constatând, prin urmare, că în

cauză nu s-au respectat dispozițiile art. 315 C. proc. civ., Înalta

Curte urmează a dispune, cu aplicarea și a art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași

instanțe de apel care urmează a se conforma deciziei de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul H.P. împotriva deciziei civile nr. 68 din 12 aprilie 2006 a

Curții de Apel Suceava, secția civilă.

Casează decizia și trimite

cauza spre rejudecare la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 20 octombrie 2006.