Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.06.2006
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6223/2006

HOTĂRÂRE
23.06.2006
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6223/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Cererea de restituire în natură a imobilului teren, în suprafață de 850 mp, situat în municipiului Rădăuți, a fost respinsă prin dispoziția 189 din 9 februarie 2005 a Primăriei Municipiului Rădăuți care a statuat că valoarea echivalentă a imobilului cuvenită petenților este de 336.097.000 lei sub formă de titluri de valoare nominală folosite exclusiv în procesul de privatizare. Contestația îndreptată împotriva susmenționatei dispoziții a fost respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 576 din 22 iulie 2005 a Tribunalului Suceava, secția civilă, sentință rămasă definitivă, prin respingerea ca nefondat a apelului declarat de reclamanții R.O., R.C., V.L.

și R.D., astfel cum rezultă din decizia civilă 1001 din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, decizie atacată cu recurs în prezenta cauză. În motivarea hotărârii sale, instanța de apel a reținut că în conformitate cu art. 11 alin. (4) din Legea 10/2001, modificată și republicată, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întregul imobil, iar modalitățile de reparare prin echivalent sunt de competența Comisiei centrale pentru stabilirea despăgubirilor, în conformitate cu dispozițiile Legii 247/2005. Împotriva susnumitei decizii a curții de apel au declarat recurs R.O., R.C., V.L., R.D., O.I., S.R.

și C.E. care au invocat pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., respectiv aplicarea greșită a legii. În acest sens arată că, prin măsurile stabilite de către primărie au fost încălcate dispozițiile art. 36 alin. (3) din Legea 10/2001, iar dosarul nu a fost înaintat prefecturii pentru acordarea despăgubirilor, apreciind că Primăria a emis un act nul. În același timp, menționează că s-a dispus doar pentru suprafața de 840 mp teren, astfel că n-au intrat în calcul și cei 40,32 mp, teren cu anexe gospodărești.

Consideră că din suprafața totală evidențiată prin Decretul 71/81 a Consiliului de Stat al RSR, decret specificat în adeverința 4597/1981 a Întreprinderii județene de gospodărie comunală și locativă Suceava, au fost acordate despăgubiri, prin anexa cu inventarul bunurilor trecute la stat, despăgubiri privind doar suprafața de 840 mp și nu și cele pentru suprafața de 40,32 mp, astfel cum confirmă și adresa 4424/92 a Regiei autonome județeană de utilități comunale și locative. În subsidiar, în temeiul prevederilor art. 1 alin. (4) din Legea 10/2001, în raport de care măsurile reparatorii, prin echivalent pot fi combinate, și față de faptul că R.O. este în vârstă de 72 ani și foarte bolnavă, recurenții apreciază că se poate acorda ca măsură reparatorie în echivalent despăgubirea bănească aferentă cotei cuvenite acesteia.

Deliberând, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge recursul ca nefondat, pentru următoarele rațiuni: Pe de o parte, se apreciază că s-a făcut o corectă aplicare a legii în privința procedurii instituite de capitolul III din Legea 10/2001, în funcție și de alternativa măsurilor reparatorii în cazul prevăzut de art. 11 din aceeași lege. Pe de altă parte, se reține că, o asemenea critică a fost formulată pentru prima dată în recurs și nu și în apel, ceea ce este inadmisibil față de ierarhia instituită de lege a căilor de atac.

În același timp, se are în vedere că pe fondul chestiunii invocate ca și în privința întinderii drepturilor cuvenite pentru proprietatea preluată abuziv în sensul art. 2 din Legea 10/2001, s-a respectat legea atunci când s-a evocat art.11 al.4 din Legea 10/2001 republicată, articol în temeiul căruia, în cazul în care lucrările pentru care s-a dispus exproprierea ocupă funcțional întregul teren afectat, măsurile se stabilesc în echivalent pentru întreg imobilul, iar modalitățile de reparare prin echivalent sunt de competența Comisiei centrale în conformitate cu dispozițiile Legii 247/2005. Independent de situația unuia dintre recurenții, este echitabil ca în aceeași modalitate a echivalentului sub formă de titluri să se acorde măsuri reparatorii pentru ca toți recurenții reclamanți să beneficieze de același gen de măsuri reparatorii pentru imobilul în litigiu.

Cât privește cuantumul măsurilor cuvenite, s-a făcut în baza unei expertize, conform datelor oferite de reclamanți, iar expertiza n-a fost contestată în privința întinderii despăgubirilor evidențiate în modalitatea specificată. Așadar și critica de fond cu privire la aplicabilitatea legii asupra măsurilor dispuse este fără de temei, din moment ce a fost respectată Legea 10/2001, față de situația prevăzută de art. 11, dar și în raport de Legea 247/2005. De aceea, cum nu subzistă condițiile prevăzute de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., urmează a respinge ca nefondat recursul.

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții R.O., R.C., V.L., R.D., O.I., S.R. și C.E. împotriva deciziei nr. 1001 din 13 decembrie 2005 a Curții de Apel Suceava. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 23 iunie 2006.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-01-21
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 334/2009
țial fiind lipsit de relevanță, deoarece de drept, despăgubirile nu se pot acorda decât dacă restituirea în natură nu este posibilă. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice repreze
ÎCCJ 2006-06-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8415/2007
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Suceava la 27 noiembrie 2003, reclamatul B.M.M., prin mandatar G.T., a solicitat, în contradictoriu cu pârâții St
ÎCCJ 2007-03-08
0,95
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1044/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 6 aprilie 2004, reclamanta SC P.C. SRL Rădăuți a chemat în judecată pe pârâții B.A, Comisia de aplicare a Legii nr.
ÎCCJ 2007-05-31
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4438/2007
Deliberând asupra recursului de față în condițiile art. 256 C. proc. civ. din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la 26 iulie 2005 reclamantul S.D. a chemat în jude
ÎCCJ 2006-01-17
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 431/2006
Asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 856 din 21 ianuarie 2004 reclamantul L.H. a solicitat anularea dispoziției nr. 563 din 25 noiembrie 2003 prin care
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă