ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1001/2005
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1001/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor
din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată
la 24 decembrie 2004, reclamantul G.G. a chemat în judecată Camera Auditorilor
Financiari din România, solicitând obligarea acesteia să-i recunoască faptul că
are calitatea de auditor financiar și să înscrie în Registrul Camerei, dreptul
de a exercita activitatea de auditor financiar.
În motivarea acțiunii,
reclamantul arată că este absolvent al Academiei Comerciale, având o practică
în domeniul finanțelor de peste 30 de ani, că are calitatea de expert contabil
autorizat în specialitatea audit financiar, unde are calitatea de formator,
începând cu anul 1995 și că îndeplinește toate condițiile impuse de O.U.G. nr. 75/1999,
pentru recunoașterea calității de auditor financiar, fără să mai fie necesar
examenul prevăzut de art. 18 din ordonanță.
Mai arată că pârâta,
nejustificat impune necesitatea susținerii unui examen, cu toate că a absolvit
cursurile de specialitate în audit financiar în cadrul Programului Phare.
Curtea de Apel Constanța, secția
de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 43/CA din 4 martie 2004,
a respins acțiunea, ca nefondată, reținând că reclamantul nu a susținut
examenul de aptitudini profesionale, conform prevederilor art. 34 - 36 din O.U.G.
nr. 75/1999, calitatea de formator obținută de acesta neputând fi asimilată
celei de auditor financiar.
Reclamantul a declarat
recurs împotriva sentinței, considerând că este netemeinică și nelegală.
Menționează că se încalcă
principiul neretroactivității legii civile, și anume, nu se ține cont că a urmat
un recurs intensiv de formatori audit financiar, subvenționat prin Programul
Phare, fiind atestat ca formator în acest domeniu, iar legislația ulterioară nu
desființează această specialitate.
Susține că ordonanța este
interpretată excesiv de restrictivă în ce privește procedura de consacrare a
calității de auditor financiar, cursurile pe care le-a absolvit, constituind un
mod de atestare oficială a calității de auditor financiar.
Recursul este nefondat.
Activitatea de audit financiar
este reglementată prin O.U.G. nr. 75/1999, care abrogă dispozițiile art. 6 lit.
c) din O.G. nr. 65/1994, privitoare la auditul financiar contabil, astfel că de
la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, experții contabili nu mai
puteau efectua lucrări de audit financiar.
Conform prevederilor art. 35
din O.U.G. nr. 75/1999, recurentul avea posibilitatea să se înscrie în
Registrul provizoriu al Camerei Auditorilor Financiari din România, iar în baza
dispozițiilor art. 36 din aceeași ordonanță, trebuia să susțină examen de
aptitudini profesionale.
De asemenea, art. 37 din
ordonanță prevedea dreptul Comitetului provizoriu al Camerei Auditorilor
Financiari, de-a aproba exercitarea temporară a calității de auditor financiar,
pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței.
Recurentul nu s-a înscris în
Registrul provizoriu al Camerei și nici nu a solicitat la timpul respectiv, să
i se aprobe exercitarea temporară a calității de auditor financiar.
Faptul că are calitatea de
expert contabil autorizat, că a absolvit cursul de formatori audit financiar în
cadrul Programului Phare și că are calitatea de formator, nu erau suficiente la
data introducerii acțiunii de față și nici la data pronunțării sentinței,
pentru a se putea admite cererea recurentului, de recunoaștere a calității de
auditor financiar.
De altfel, abia la 5
decembrie 2004, recurentul a fost declarat admis la textul de verificare a
cunoștințelor în domeniul financiar-contabil, pentru accesul la stagiu, test
organizat de către Camera Auditorilor Financiari.
Susținerea recurentului, că
s-a încălcat principiul neretroactivității legii civile, prin neluarea în
considerare a faptului că a urmat cursul de formator audit financiar, nu poate
fi reținută, pentru că O.U.G. nr. 75/1999 este cea care a reglementat
activitatea de audit financiar, diferită de cea de expertiză contabilă și a
contabililor autorizați, reglementată prin O.G. nr. 65/1994, existând, astfel,
două profesii diferite.
Pentru considerentele
arătate mai sus, în temeiul art. 14 din Legea nr. 29/1990 și art. 312 C. proc.
civ., se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat
de G.G. împotriva sentinței civile nr. 43/CA din 4 martie 2004, a Curții de
Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 17 februarie 2005.