ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1001/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la 24 decembrie 2004, reclamantul G.G. a chemat în judecată Camera Auditorilor

Financiari din România, solicitând obligarea acesteia să-i recunoască faptul că

are calitatea de auditor financiar și să înscrie în Registrul Camerei, dreptul

de a exercita activitatea de auditor financiar.

În motivarea acțiunii,

reclamantul arată că este absolvent al Academiei Comerciale, având o practică

în domeniul finanțelor de peste 30 de ani, că are calitatea de expert contabil

autorizat în specialitatea audit financiar, unde are calitatea de formator,

începând cu anul 1995 și că îndeplinește toate condițiile impuse de O.U.G. nr. 75/1999,

pentru recunoașterea calității de auditor financiar, fără să mai fie necesar

examenul prevăzut de art. 18 din ordonanță.

Mai arată că pârâta,

nejustificat impune necesitatea susținerii unui examen, cu toate că a absolvit

cursurile de specialitate în audit financiar în cadrul Programului Phare.

Curtea de Apel Constanța, secția

de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 43/CA din 4 martie 2004,

a respins acțiunea, ca nefondată, reținând că reclamantul nu a susținut

examenul de aptitudini profesionale, conform prevederilor art. 34 - 36 din O.U.G.

nr. 75/1999, calitatea de formator obținută de acesta neputând fi asimilată

celei de auditor financiar.

Reclamantul a declarat

recurs împotriva sentinței, considerând că este netemeinică și nelegală.

Menționează că se încalcă

principiul neretroactivității legii civile, și anume, nu se ține cont că a urmat

un recurs intensiv de formatori audit financiar, subvenționat prin Programul

Phare, fiind atestat ca formator în acest domeniu, iar legislația ulterioară nu

desființează această specialitate.

Susține că ordonanța este

interpretată excesiv de restrictivă în ce privește procedura de consacrare a

calității de auditor financiar, cursurile pe care le-a absolvit, constituind un

mod de atestare oficială a calității de auditor financiar.

Recursul este nefondat.

Activitatea de audit financiar

este reglementată prin O.U.G. nr. 75/1999, care abrogă dispozițiile art. 6 lit.

c) din O.G. nr. 65/1994, privitoare la auditul financiar contabil, astfel că de

la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență, experții contabili nu mai

puteau efectua lucrări de audit financiar.

Conform prevederilor art. 35

din O.U.G. nr. 75/1999, recurentul avea posibilitatea să se înscrie în

Registrul provizoriu al Camerei Auditorilor Financiari din România, iar în baza

dispozițiilor art. 36 din aceeași ordonanță, trebuia să susțină examen de

aptitudini profesionale.

De asemenea, art. 37 din

ordonanță prevedea dreptul Comitetului provizoriu al Camerei Auditorilor

Financiari, de-a aproba exercitarea temporară a calității de auditor financiar,

pe o perioadă de cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a ordonanței.

Recurentul nu s-a înscris în

Registrul provizoriu al Camerei și nici nu a solicitat la timpul respectiv, să

i se aprobe exercitarea temporară a calității de auditor financiar.

Faptul că are calitatea de

expert contabil autorizat, că a absolvit cursul de formatori audit financiar în

cadrul Programului Phare și că are calitatea de formator, nu erau suficiente la

data introducerii acțiunii de față și nici la data pronunțării sentinței,

pentru a se putea admite cererea recurentului, de recunoaștere a calității de

auditor financiar.

De altfel, abia la 5

decembrie 2004, recurentul a fost declarat admis la textul de verificare a

cunoștințelor în domeniul financiar-contabil, pentru accesul la stagiu, test

organizat de către Camera Auditorilor Financiari.

Susținerea recurentului, că

s-a încălcat principiul neretroactivității legii civile, prin neluarea în

considerare a faptului că a urmat cursul de formator audit financiar, nu poate

fi reținută, pentru că O.U.G. nr. 75/1999 este cea care a reglementat

activitatea de audit financiar, diferită de cea de expertiză contabilă și a

contabililor autorizați, reglementată prin O.G. nr. 65/1994, existând, astfel,

două profesii diferite.

Pentru considerentele

arătate mai sus, în temeiul art. 14 din Legea nr. 29/1990 și art. 312 C. proc.

civ., se va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de G.G. împotriva sentinței civile nr. 43/CA din 4 martie 2004, a Curții de

Apel Constanța, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 februarie 2005.